X
Sionism

Ortodoxa Gabriela Firea la inaugurare bust Elie Wiesel: „Este de datoria noastră să îi facem un dar lui Dumnezeu”

Homosexualitate

Atitudine exemplară a unui preot față de cei care nu au fost să voteze la REFERENDUM

"Protecția copilului"

AZI se anunță adevăratul DEZASTRU la Strasbourg. Consiliul Europei vrea să legifereze căsătoriile gay și adopția copiilor de către cuplurile de același sex

Homosexualitate

Dragnea recunoaște că prețuiete doar valorile familiei europene din care face parte, adică cele de stânga, pro-LGBT

Homosexualitate

ALERTĂ! Parteneriatul CIVIL scos de la sertar, primul pas spre căsătoriile între homosexuali. Cerem ca adoptarea parteneriatului civil să fie decisă prin REFERENDUM

Homosexualitate

SONDAJ zdrobitor cu privire la parteneriatul civil în România. Sute de mii de voturi. Peste 90% sunt împotriva

Ecumenism

Părintele Iovița Vasile: Deznodământul luptei de la Schit-Orăşeni

Masonerie

ATAC al facțiunii masonice, Cavalerii Templieri, la clasa politică în urma eșecului de la REFERENDUM

anti-România

Ipocrizia unui preș-edinte străin de poporul român și de valorile sale sfinte: „Trebuie să trecem peste acest discurs al urii, un discurs pe care l-am văzut în ultimele săptămâni… fără spaime și tulburări provocate de pericole imaginare.”

Homosexualitate

Eurodeputatul soroșist Renate Weber despre parteneriatul civil: ,,Acum e momentul să-l adoptăm repede”

"Educația" copiilor

Consiliul Tineretului din România: Legiferarea parteneriatului civil, educație sexuală în școli și strategia de educație parentală

"Educația" copiilor

Teolog Mihai-Silviu Chirilă: De ce adoptarea educației sexuale în școli este neconstituțională

Back to top button