X

ATAC al facțiunii masonice, Cavalerii Templieri, la clasa politică în urma eșecului de la REFERENDUM

Image result

Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim consideră că Referendumul nu a fost validat din cauza clasei politice din România

”Regretăm îndârjirea celor ce au avut ca scop deturnarea sensului referendumului în numele unor filosofii sau ideologii opuse voinței lui Dumnezeu. 

Stimați concetățeni,

După încheierea votului la referendum, un exercițiu democratic inițiat în urma unui demers civic, am constatat, cu dezamăgire, că doar puțin peste 20% din populație a dovedit atașament față de valorile cavalerești manifestându-și, cu demnitate și onoare, opțiunea prin vot. Dintre aceștia, marea majoritate și-a manifestat profesiunea de credință și devotamentul față de valorile creștine.

Acest rezultat nu îl considerăm un eșec. Este o experiență în plus și o reconfirmare a faptului că misiunea noastră, de a apăra religia creștină și de a lupta pentru răspândirea Cuvântului Domnului, este necesară și actuală. Asumată încă din 1118, de la înființarea Ordinului, această misiune este cu atât mai anevoioasă cu cât strategiile și metodele celor ce-i sunt împotrivă devin mai diverse și mai sofisticate. Armele noastre actuale sunt Cuvântul și Fapta. Avem datoria de a ne strădui spre a le folosi cu mai mult spor în apărarea valorilor creștine, a Sfintelor Scripturi și a Sfintei Tradiții. Asigurăm pe toți dreptmăritorii creștini că nu vom renunța la nobila noastră cauză și nu vom dezerta în fața provocărilor acestor vremi.

Noi, Cavaleri și Doamne din Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim (OSMTH), Ordin eminamente creștin, unic moștenitor și continuator legitim al spiritului și al tradițiilor Ordinului Templier medieval, regretăm prefăcătoria de care a dat dovadă clasa politică în întregul său. Au urmărit doar să câștige capital electoral speculând, fiecare în felul său, acest demers care nu-i aparține. Regretăm, în egală măsură, îndârjirea celor ce au avut ca scop deturnarea sensului referendumului în numele unor filosofii sau ideologii opuse voinței lui Dumnezeu. Ca buni creștini însă nu le vom judeca faptele. Ne încredem cu tărie în Cuvântul Evangheliei care spune: „Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul  22 : 12).

Non Nobis Domine, Non Nobis, Sed Nomini Tuo da Gloriam!

Bucureşti, 9 octombrie 2018 A.D. (900 A.T.)

    Cav, Mare Cruce Dan VASILIU
Marele Prior General Magistral al României”

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
    Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta.
    De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai.
    Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.
    Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală.
    Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale.
    Înţelegeţi dar acestea cei ce uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească şi să nu fie cel ce izbăveşte.
    Jertfa de laudă Mă va slăvi şi acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea”. (Psalmi 49, 17-24)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button