Papa Francisc va participa la o slujbă de rugăciune ecumenistă și la o ceremonie inter-religioasă pentru pace la Roma săptămâna viitoare, a anunțat vineri Vaticanul.
Slujba de rugăciune va avea loc la Bazilica Santa Maria din Aracoeli, după-amiază marți, 20 octombrie, și va include participanți din alte tradiții creștine.
Ceremonia inter-religioasă va urma serviciului de rugăciune. Acesta va include discursuri, proclamarea și livrarea Apelului pentru pace din 2020, aprinderea unei lumânări de pace și un semn de pace prin distanțare socială.
Se va păstra un minut de reculegere pentru a-și aminti victimele războaielor și ale pandemiei coronavirusului.
Pe lângă Papa Francisc, alți participanți vor include patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului; Haim Korsia, Rabinul șef al Franței; Mohamed Abdelsalam Abdellatif, Secretarul general musulman al Comitetului superior al fraternității umane; și budist Shoten Minegishi.
Slujba de rugăciune și ceremonia sunt ambele organizate de comunitatea catolică laică, Sant’Egidio.
Serviciul ecumenic se numește „O întâlnire de rugăciune pentru pace în Duhul de la Assisi”, iar tema este „Nimeni nu este mântuit singur – pace și fraternitate”.
În același timp cu serviciul de rugăciune ecumenist, oamenii din alte tradiții religioase se vor ruga în lăcașurile lor de cult.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Mai trebuie sa aduca si un extraterestru, iar atunci ecumenismul astora va fi perfect!
Eu sunt convins ca nea’ Bartolomeu are epoletii CIA pe sub sutana si o misiune clara de executat, pt ca mi-e greu sa cred ca un teolog scolit in dogma si duhul ortodoxiei se poate implica in asa ceva, fara nicio frica de Dumnezeu, mai ales cand se afla la apusul unei vieti efemere! In popor se se spune despre un astfel de om, ca „i-a luat Dumnezeu mintile”!
Cine se aseamănă se adună!
Masonii puși în slujba Noii Ordini Mondiale mai bifează un punct din agenda lor. Cine vrea să se spurce are acum ocazia. De ce nu le pasă de mântuirea oamenilor? De ce acceptă o funcție vremelnică pentru a auzi cuvintele Mântuitorului, Care spune: ,,Vai de cei prin care vine sminteala!”?
Doamne, întoarce-i pe ei la pocăință și la rugăciune făcută spre slava Ta, nu spre slava necuratului!
MERGE ȘI NEA VASILE FILOSOFUL, PURTĂTORUL DE CUVINTE AL BOR?…
CĂ EL ZICEA CĂ ECUMENISMUL E CÂND NE RUGĂM CU TOȚII LA DUMNEZEU…
3. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
1 Tesaloniceni 5:3
Părintele Dionisie Ignat despre ecumeniști: “La slujbele acestor arhierei, numai pentru rugăciunile credincioșilor, mai vine Duhul Sfânt la epicleză”
by admin 4 December 2016
ANTI-ECUMENISM
https://www.apologeticum.ro/2016/12/parintele-dionisie-ignat-despre-ecumenisti-la-slujbele-acestor-arhierei-numai-pentru-rugaciunile-credinciosilor-mai-vine-duhul-sfant-la-epicleza/
”Când au mers tinerii la Vatoped, Efrem egumenul și cu Iosif, printr-o poruncă de la Constantinopol, pentru că pr. Dionisie avea un nume bun, i-a spus ca din momentul acela să-l pomenească pe Patriarh. Adică au găsit un moment potrivit, și de atunci pomenesc. Pe timpul p. Dionisie, l-a chemat la mănăstire și a început să-i spună și starețul Efrem, ca să nu se scandalizeze părinții, să avem pace aici… să începeți să-l pomeniți pe Patriarh. Și i-a zis pr. Dionisie: am frații acolo, o să discut cu ei și o să vă anunț. Nu a spus ca o să-l pomenească. Și i-a zis părintelui Ioan Șova, părinte uite mi-a zis mănăstirea să-l pomenim pe Patriarh, și îl intreabă: părinte ce spui? – ”Nuuu,bree!”
A plecat în altă zi la mănăstire și îi zice: ”să-ți spun despre asta, ce mai întrebat! (Și Efrem era bucuros, că o să-i spună da!) Am gândit și am analizat despre asta, cu pomenirea…!” Și scoate din buzunar cheia mare de la Chilie, și îi zice: ia cheile, noi nu-l pomenim! Și Efrem zice: nuu, Gheronda, stai liniștit, lasă…!” .
Parintele Dionisie, avand credinta desavarsita in purtarea de grija a lui Dumnezeu, a putut face acest gest eroic.
daaa, lasa ca noi ascultam de părinții astia, vedem si noi cum li se nazare/arată, ca nu mai avem invatatura de credinta a Bisericii, nu mai avem canoane, de sfinti n-are sens sa mai vorbim ca vremea lor a trecut, s-a tot duuuus… Se observa ceva ciudat, nu stim cum apare cate cineva mereu care trebuie sa decida musai ce si cum tre sa faca tot prostul. Frumos este sa prezentam canoase, citate din zicerile si vietile sfintilor si fiecare sa ia la cunostinta si sa aleaga intre prezent si trecut, ceva de genul. In alta ordine de idei cum bor-ul este in stransa comuniune cu Bartolomeu, iar asta AFECTEAZA, LOVESTE IN TOTI, dar nu astea sunt lucrurile care trebuiesc scoase in evidenta….
Haideti sa facem babeste un mic rezumat al situatiei!
– avem acest consiliu mondial al bisericilor, deja numele este blasfemiator(care biserici cand noi in crez avem o singura biserica), care spune ca nicio biserica nu este obligata sa recunoasca tainele altei biserici, deci in acest consiliu nimeni nu este obligat sa ne recunoasca noua tainele cu atat mai mult nu este cazul sa recunoasca cineva Ortodoxia ca fiind singura Biserica mantuitoare, de fapt in afara de infailibilul din baltă, nicio „biserica” din cmb si de pe pamantul asta, dupa spusele lor, nu are taine depline, aceasta deplinatate atingandu-de doar prin unirea tuturor sub atenta supraveghere si conducere a papei din balta, deci rezulta de aici ca cmb-ul lucreaza asiduu pentru UNIREA TUTUROR. Deci simpla apartenenta la acest cmb ne face partasi ai acestei uniri, oare degeaba Bulgaria si Georgia au iesit din cmb, oare degeaba au dat toti comunicate care contesta hotararile sinodului din Creta? Acum sinodul din creta trebuia OBLIGATORIU SA CONTESTE ACEST CMB DACA AR FI MARTURISIT ORTODOXIA, insa ei l-au legiferat parafrazand cmb-ul ca fiind ceva bun. Deci in momentul de fata bor-ul, ca asta ne intereseaza pe noi, are alta invatatura de credinta decat Ortodoxia, deci bor-ul afirma ca noi nu avem taine depline, deplinatatea atingand-o doar prin unire. Veti zice, bine si cum ne afecteaza pe noi, pai tot poporul care continua sa mearga la slujbele unde sunt pomeniti acesti pseudo ierarhi PARTICIPA LA TOATA ACEASTA APOSTAZIE, II GIREAZA PE TRADATORI, SUSTIN ACEASTA UNIRE, SE FAC COMPLICI, PARTASI, CUM VRETI VOI. Nu degeaba au avut nevoie de sinod, se semnaturi, de participarea poporului, pentru ca de fapt ei intre ei aceasta unire au realizat-o deja demult. Acum sa vedem ce reprezinta aceasta rugaciune in comun care va avea loc chiar azi. Avem acest patriarh al Turciei, Bartolomeu care se vrea un fel de papa al ortodocsilor, este patriarhul onorific, draga,al Constantinopolului dar el uita ca de fapt Constantinopolul reprezinta caderea ortodoxiei, din pacate…..si slava Domnului ca nu reprezinta toata Ortodoxia si nici nu o va reprezenta vreodata, deci acest „ patriarh”, se va ruga impreuna cu papa din balta si cu ceilalti, asta facand parte din unirea deja anticipata de cmb si sinodul din Creta, deja semnata de papa din balta la inceputul lunii octombrie, deci sa fie foarte clar cine nu se ridica impotriva sinodului din creta nu gireaza doar ce fac ai nostri, il sustine si il gireaza direct pe papa prin prisma apartenentei la acest cmb si a nerespingerii sinodului….
si acum ca o completare indraznesc sa amintesc ca traim intr-o mare ipocrizie, suntem un popor de IPOCRITI. Toata puterea sta in mainile noastre, nu exista alt Dumnezeu, nu exista alta Biserica, nu exista alta PUTERE, in cer si pe pamant mai mare decat Cea pe care noi am tradat-O. Vorbim oripilati despre acesti securisti dar va rog sa faceti un mic calcul, o batrana trecuta de 80 de ani a nascut 2 sau3 copii si a facut cam 30 de avorturi, cu toate ca la doua avorturi sa zicem pe an in 20 de ani rezulta 40 de avorturi, dupa care avem fetele cu cate un copil sau 2 care au in jur de 60 de ani, mai departe avem nepoatele in jur de 40 de ani si vedem acum stranepoatele care isi traiesc viata si totul porneste de la batrane ele sunt cele care au descoperit america cu aceste avorturi de fapt nu ele crimele merg mult mai departe in trecut. Deci vorbim despre crime si torturi, pai cum frate sa lasi un copilas sa moara de foame in pantec, sa agonizeze acolo pentru ca nu se poate lipi de uter sa se hraneasca, cum frate sa torturezi un copil care simte cum se apropie lama de el cum il raneste , il taie in bucati….si noi ne credem de fapt niste biete victime, noi fiind de fapt calaii….Sa vorbim despre moda asta a femeilor ortodoxe dare sunt blestemate daca umbla in pantaloni sau cu capul descoperit. Nu zic sa isi puna esarfa dar sunt femei de 40-50 de ani care umbla in panton chilot boxer pe strada, nu mai vorbesc de acesta blestemata plaja, de desfranare, emancipare, ce cumintemie, ce casnicie, ce copii. Stiu, suna oribil ce spun, au trecut timpurile alea si persoane retardate care au trait atunci, voi vreti „libertate”, treaba voastra dar vedeti ca securistii n-au trecut, tot ei sunt… securea s-a schimbat dar in rau pentru noi, s-a perfectionat, treaba voastra cel putin nu va mai plangeti nu va mai victimizati ca niste ipocriti criminali ce sunteti, asumati-va caderea. In momentul de fata Romania se numeste Nebunia, insa HRISTOS nu a trecut si NU VA TRECE, inca mai avem timp: ROMANIAAAAA, TREZESTE-TE!!!!!!!
A Sfântului Părintelui nostru ANDREI, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, TÎLCUIRE LA APOCALIPSĂ adică la descoperirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan Bogoslovul (Teologul) împodobită cu felurite însemnări din mai mulți Sfinți Părinți. Îndreptarea talmăcirii și notele ediției: Florin Stuparu, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2007, pp. 166, 171-175:
Arhimandritului Nectarie Moulatsiotis – “Să ne pregătim duhovniceste pentru ultimul război împotriva creştinilor!”
http://cuvantul-ortodox.ro/recomandari/talcuirea-apocalipsei-noul-papa-profetul-mincinos-demisia-benedict-fiara-desfranata-vatican-bancheri-pecete-prigoana-sfarsitul-lumii-arhimandritul-nectarie-moulatsiotis-omilie-februarie-traducere/
https://aparatorul.md/arhimandritului-nectarie-moulatsiotis-sa-ne-pregatim-duhovniceste-pentru-ultimul-razboi-impotriva-crestinilor/
GHERONDA NECTARIE – mesaj de “felicitare” pentru papa Francisc/ CINE SUNT IEZUITII si CINE ESTE “PAPA NEGRU”?/ Papa – asteptat cu nerabdare in Israel/ DOCUMENTAR TVR despre asa-zisa “profetie” a papilor” (VIDEO)
http://cuvantul-ortodox.ro/recomandari/iezuitul-papa-mesajul-de-felicitare-al-gherondei-nektarios-pentru-noul-papa-francisc-negru-simon-perez-evrei-profetia-papilor-sfarsitul-lumii/
Un arhimandrit grec vorbea acum 3 luni de “ALUNGAREA” PAPEI BENEDICT SI INLOCUIREA LUI CU UN PAPA ANTIHRISTIC. Parintele Elpidie din Rodos: “Urmatorul Papa va fi profetul mincinos si multi arhierei ortodocsi vor fi marionetele lui” (AUDIO)
http://cuvantul-ortodox.ro/recomandari/parintele-elpidios-profetie-viitorul-papa-demisia-papei-benedict-alungat-profetul-mincinos/
La fel ca Bill Gates, acum Papa Francisc solicită vaccinarea tuturor împotriva Coronavirus
https://ortodoxinfo.ro/2020/05/06/la-fel-ca-bill-gates-acum-papa-francisc-solicita-vaccinarea-tuturor-impotriva-coronavirus/
LUCIFERase, componenta chimică principală din vaccinul lui Bill Gates pentru Coronavirus
https://ortodoxinfo.ro/2020/05/04/luciferase-componenta-chimica-principala-din-vaccinul-lui-bill-gates-pentru-coronavirus/
Litera Ξ (XI) din alfabetul grecesc:
https://txt-dynamic.static.1001fonts.net/txt/dHRmLjIxOC4wMDAwMDAuenA0LC4wAAAA/gfs-didot.regular.png
are 8 terminații:
2 “colți” sus, 4 terminații la mijloc (limba) și 2 “colți” jos,
adică fix ca în ISO 400, SS 1/5 din articolul de pe ortodoxinfo.ro:
https://t4x3y5r8.stackpathcdn.com/wp-content/uploads/2020/05/human-implantable-quantum-dot-microneedle-vaccination-delivery-system-equals-666-mark-of-the-beast-antichrist-now-end-begins-bill-gates.jpg
Luciferase medusa search
https://duckduckgo.com/?q=Luciferase+medusa
Luciferase of the Scyphozoan Medusa Periphylla periphylla
https://europepmc.org/article/MED/28570201
Isolation and Properties of the Luciferase Stored in the Ovary of the Scyphozoan Medusa Periphylla periphylla
https://www.journals.uchicago.edu/doi/abs/10.2307/1543612
Extremely Stable and Bright Periphylla Luciferase
https://www.sbir.gov/sbirsearch/detail/102467
Helmet jellyfish (Periphylla periphylla)
https://en.wikipedia.org/wiki/Helmet_jellyfish
Periphylla —Aliens of the Deep
https://xray-mag.com/content/periphylla-%E2%80%94aliens-deep
helmet jellyfish = meduza (medusa) coif sau meduza (medusa) cască
cască „pe frunte”