X

[VIDEO] Pustnicii Gurie și Isihie, foști viețuitori ai mănăstirilor Frăsinei și Pătrunsa vorbesc despre pseudo-sinodul din Creta și actele electronice

Marcăm prin acest articol 11 ani de la Apelul Părintelui Justin Pârvu împotriva actelor cu cip

Părintele Gurie și Isihie sunt doi din cei trei pustnici ce au întrerupt pomenirea episcopului Varsanufie al Râmnicului. Aceștia fiind viețuitori ai pustiei nu au fost la curent cu evenimentele din lumea ortodoxă. Știind că există o controversă în privința sinodului din Creta, atunci când Domnul a binevoit să le scoată în cale posibilitatea de a se informa, au cercetat cu amănunțime despre acest subiect. După o perioadă de rugăciune și post li s-a confirmat că această pornire a conștiinței lor de a întrerupe pomenirea ierarhului este după voia Domnului și au procedat ca atare. Văzând situația actuală din BOR și tăcerea care domină de ajunge să astupe chiar și conștiințele oamenilor, s-au simțit nevoiți să vină în ajutorul pliromei după exemplul părintelui Justin Pârvu: acela de a spune adevărul despre ecumenism și cipuri în vremurile acestea înșelătoare.

Nota: Toți cei trei pustnici spuneau că simțeau că în nevoința lor ceva nu era primit la Dumnezeu, ceva nu era în regula cu toate strădaniile lor de trai după voia Domnului. Făcând rugăciune pentru a înțelege care este cu adevărat voia Domnului la scurt timp au cunoscut problemele cu care ne confruntăm după sinodul din Creta, iar după întreruperea pomenirii și a mărturisirii publice, zidurile și lanțurile care le simțeau au fost îndepărtate.

Citiți și:

ÎNCEPE! Guvernul vrea de la anul cărți electronice de identitate obligatoriu de la 12 ani, cu amprente digitale

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Ecumenism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

20 comentarii

  1. Slava Domnului ca scoate suflete iubitoare de Adevar la mărturisirea Dreptei Credințe Ortodoxe împotriva ereziei sataniste a ecumenismului!

  2. @KLEOMENIS
    Prima dovada a.OMULUI LUI DUMNEZEU este O vorbire simpla ,care este începutul SMERENIEI .Vorbirea academică este lipsa SMERENIEI si obligatoriu a înțelepciunii, deci este ANTIHRISTUL in persoana ,asa cum sint MAJORITATEA ACADEMICA MONDIALA .
    SIMPLITATEA in vorbire este opusul TRUFIEI erudite .
    Orice ORTODOX adevarat trebuie sa se RUSINEZE,sa se spovedeasca adinc si sa se POCAIASCA AMARNIC atunci cind se SPURCA SAU SE DEDULCESTE cu vorbirea trufașa,alambicat,diplomata si vicleană a diavolului . SMERENIA este începutul înțelepciunii și se manifestă printr-un VOCABULAR SIMPLU SI CONCIS respingind cu DISPRET SI CAINTA sincera orice forma de ERUDITIE ,care este apanajul si arsenalul diavolului ,SI POARTA prin care te aduce la picioarele lui HRISTOS .
    Cu cit un OM încerca sa-si exprime mai curat gindurile (vorbeste-ti vorba si poarta-ti portul!)Cu atit este mai aproape de DUMNEZEU, SI este OMUL LUI DUMNEZEU .
    PRIVITI SI INTELEGETI EXPRIMAREA DUHULUI SFINT din BIBLIE ,care este GINDIREA SFINTEI TREIMI cit este de SIMPLA SI DE CURATA si de ADINCA in acelas timp . .NU ESTE absolut NIMIC ACADEMIC/SOFISTICAT IN EA .DAR este extrem DE VIE , DE PATRUNZATOARE si LUCRATOARE .
    Cu cit gindurile si expresiile urmăresc o exprimare mai sofisticată, dovada unei TRUFII NEMARGINITE cu atit omul este mai adînc SATANIZAT si ireversibil de recuperat .
    SCRIERILE MARILOR SCRIITORI ,FILOZOFI,LITERATI este apanajul IMAGINATIEI ,care este rodul mintilor CAZUTE, TRUFASE , care este PODUL DRACILOR ,prin care DIAVOLUL in ultimele sute de ani a acaparat omenirea ,asazis desteapta si CULTA .UNDE-I DESTEPTACIUNEAși STIINTA daca OMENIREA este azi in COLAPS MORAL ?
    Rezultatele se vad azi ,majoritatea minților, sau 99,99% sint de natura diavoleascăsi de aici SATANISMUL GENERALIZAT GLOBALIZAT ..
    CULTURA UMANA,asa zis erudită a celor doua mii de ani este 100% CULTURA DRACEASCA .
    SMERENIA vine din INTELEPCIUNEA DIVINA care te obliga sa fii OBLIGATORIU SIMPLU SI CONCIS si extrem de SEVER cu exprimarea ta care trebuie sa fie ,OBLIGATORIU SIMPLA ,cristalină,si DIRECTA.
    Asta este primul pas spre mintuire a sufletelor înclinateIN MASA spre ERUDITIA DRACEASCA a celor 2000 de ani .
    GREU la deal cu boii mici !
    Oamenii cu adevarat DESTEPTI SI ORTODOCSI se rusineaza,si se CENZUREAZA pentru a nu se exprime ERUDIT ,ci INTELEPT,știind că este STIINTA DIAVOLULUI .

    1. @GHEORGHE

      Vorbirea insotita de aroganta este lipsa smereniei (dovada a mandriei). Intelepciumea si smerenia nu sunt intrinsec legate de vorbirea simpla. Am avut Sfinti si marturisitori folosind limbaj elevant: sfinti ai inchisorilor, IPS Bartolomeu Anania, Cuviosul Parinte Iustin Parvu, Dumitru Staniloae, Cuviosul Serafim Rose. Mai toti sfintii inchisorilor au fost oameni cu studii inalte la vremea lor. La fel avem si mari duhovnici care nu au avut studii: parintele Proclu Nicau si parintele Cleopa Ilie care (in cazul parintelui Proclu Nicau) aveau un limbaj simplu, dar cu talc si cu smerenie. Ei reuseau in 5 cuvinte sa exprime 100.

      Cadem in inspita din dreapta daca condamnam acum la gramada pe toti intelectualii ca fiind ecumenisti si vanduti antihristului. Lupta impotriva celor 2 rele actuale: Ecumenism si Acte electronice are nevoie si de intelectuali, avand in vedere ca sunt lucruri complexe ce necesita documentare si lamurire pentru a-i indeparta pe fratii nostri din aceste capcane. Oamenii au intrebari, si au nevoie de raspunsuri.

      Atat oamenii simpli cat si intelectualii trebuie sa lucreze impreuna aici.

      Nu invatarea face rau, ci indoctrinarea. Problema nu e ca multi fac studii inalte teologice ci ca sunt indoctrinati in cadrul acestor studii cu ecumenism si alte erezii.

      Indoctrinarea se face prin manipulare, iar pentru a te feri de ea ai nevoie si de credinta, post si rugaciune dar si de multa carte.

      1. @vlaicusoft
        ce am spus eu si ce ai inteles tu ?
        vorbirea simpla,smerită si INTELEAPTA este in primul rind APANAJUL GENIALITATII,a omului cu FOARTE multa stiinta de carte .
        tocmai cei lipsit de genialitate care au acumulat CALUPURI de gindire ,pentru a epata sint incapabili sa-si sintetizeze si ASCUNDA ERUDITIA(ca pe ceva extrem de rusinos ) fiind dovada expresă a TRUFIEI, deci a lipsei de smerenie ,pentru a se exprime SIMPLU,CURAT SI ADINC .
        Cind te spargi in figuri lingvistice academice sa stii sigur ca ai de aface cu.ANTIHRISTUL in persoana ,la orice nivel întîlnești aceste SPURCACIUNI TRUFASE.

  3. De la Dumnezeu au vorbit. Acum, insa, sa se pregateasca de atacul demonic, turbat, dezlantuit prin intermediul „binevoitorilor” care vor face tot posibilul sa-i determine sa spuna ca mai este har astfel incat poporul sa-si poata continua somnul fericit.

  4. A spus unul dintre monahi ca religia mondiala va fi condusa de insusi diavolul intrupat, Antihristul. Dar Antihrist nu va fi de fapt un om, adica nascut din femeie si barbat?

    1. Ioana.
      Da.Antihristul va fi om nascut dintr-un barbat si femeie dar la varsta de 12 ani diavolul intra in el.Citeste Profetia Sfantului Lavrentue de Cernigov.Acolo vorbeste despre antihrist.Poti gasi profetia pe acest site.Scrie Sfantul Lavrentie de Cernigov si o sa iti apara articolul.Doamne,ajuta.

      1. Doamne ajuta! Stiu de aceasta profetie. Doar ca ma refeream la faptul ca e o diferenta intre asta si a spune ca e diavolul întrupat.
        P.S am spus asta doar pentru a afla lamurire, nu vreau sa caut nod in papură spuselor pustnicilor.

        1. Ioana
          Nimeni nu poate spune ce a fost in mintea lui cand a spus asta.Stie decat el si Dumnezeu.Poate nu a fost atent si a gresit sau poate crede in alt fel.Oricum mare diferenta la fapte nu va fi.Pentru ca antihristul va fi posedat de diavol si va face vointa aceluia nu ce vrea el.Trebuie sa avem ingaduinta cu oamenii.Omul poate gresi.Si eu pana cu ceva timp in urma credeam ca va fi diavolul intrupat.Greseala o facusem ca ma luasem dupa logica mea si ajunsesem sa cred asta.Dar m-a corectat cineva si mi-a aratat ca Sfintii Parinti nu spun asa.E foarte bine ca ai remarcat greseala.Datorita faptului ca oamenii pot gresi trebuie sa stim foarte bine Biblia si pe Sfintii Parinti care au demonstrat ca au fost ortodocsi toata viata prin modul de traire si prin invatatura lasata.Asa spunea Sfantul Ignatie Briancianiov despre crestinii din zilele noastre ca trebuie sa aiba o pregatire deosebita pentru a putea sa deosebeasca adevarul de minciuna care poate fi prezenta si la Preoti nu numai la mireni pentru ca orice om este ispitit de diavoli.Am scris toate acestea in speranta ca te voi ajuta un pic sa nu te mai smintesti de greselile oamenilor.Daca nu ai inteles ceva sau daca mai ai alte intrebari iti voi raspunde daca voi putea.Doamne,ajuta.

  5. @Anti ecumenism, ba sunt foarte treji! Dar, stau sa ma întreb și eu:dacă luau atitudine mai devreme era și mai bine! Călugărul este ostasul lui Dumnezeu. El trebuie să fie în stare de jertfă în orice clipa! Viata asta este pieritoare. Acesta este ultimul sens al monahismului și acest sens l-a înțeles și Sfântul Ioan Gura de Aur. Eu sunt un preot mirean păcătos și am 5 copii și lupt și eu cum pot. Dacă eram călugăr..

    1. @Duhul Capitanului
      ” am 5 copii și lupt și eu cum pot…” Fara suparare( nu o spun cu rea intentie) dar copii nu trebuie sa constituie o frana in lupta pentru Adevar…Altfel de ce mai avem exemplul lui Constantin Brancoveanu ( mare Sfant…poate cel mai tare exemplu de jertfa care l-a dat neamul asta) ? El a avut doar 4 copii, e drept…dar a luptat alaturi de ei pana la capat ( si a privit la lupta si jertfa si biruinta lor)

  6. Nu stiu daca e cazul sa ne mai miram de ceva. Se pune problema tot mai mult a durerii de a fi parinte in zilele noastre. Nici nu stim ce este mai grav, faptul ca avem medici vrajitori care manipuleaza si desfiinteaza un parinte, ca sa poata avea el o cariera, jertfind copilul satanei prin aceste vaccinuri pline de vraji cu celule de copii avortati……sau poate faptul ca avem manuale pline de magii si vrajitori mai ales cele de engleza…, profesori de engleza satanisti care elogiaza halloween-ul si insemneaza sistematic copiii la ore cu semnul satanei (mano cornuta), sau poate pentru faptul ca vom fi nevoiti sa facem copiilor documente, sa-i vaccinam ca sa nu-i ridice sistemul….vor ajunge parintii sa caute un preot nepomenitor adevarat sa-i remirunga si sa le dea canon greu pentru jertfirea copiilor……Nu mai este demult situatia Sfantului Brancoveanu dar, Dumnezeu este cu noi asa cazuti cum suntem pentru ca EL pentru unii ca noi S-a jertfit, iar in ultima instanta avem exemplu viata Sfintei Suzana din patericul Georgian si mai sunt destule exemple. Pacat ca in loc sa ne unim lumea pe aici jeleste ca nu a cantat bor-ul prohodul unei persoane care L-a hulit pe Hristos public manipuland o tara intreaga. Dumnezeu a vrut sa ne arate cum a fost sufletul ei si cum sunt sufletele celor ca ea, descompuse, putrezite, pline de viermi….. si ne-a aratat si unde merg aceste suflete – in foc, numai noi tragem speranta ca mortu colacu ca daca-i canta bor-u…… in loc sa luptam pentru ai nostri care mor in partasie cu erezia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.