X

Manualul „ortodox” de predare a ecumenismului cu „binecuvântarea” patriarhului ecumenist Bartolomeu de Istanbul

Semnalam o aparitie editoriala la editura ecumenică „Regnum Books”, [care face parte din Centrul intercreștin pentru studii de misiune din Oxford (OCMS)], în colaborare cu Consiliul Mondial al „Bisericilor” (CCM), Consiliul European al „Bisericilor” și Academia post-patristică din Volos, un manual în limba engleză – un imn pentru
pan-erezia ecumenismului sub titlul „Manual ortodox privind ecumenismul – Resurse pentru educația teologică” (titlul a fost pus „greșit” în 2014. De fapt este vorba de: Ecumenismul – Resurse pentru educația teologică).

Acest manual, de aproximativ 1000 (!) pagini, este prefațat de patriarhul Bartolomeu și conține intampinari, articole și studii – toate avand susținerea și binecuvântarea atotcuprinzătoarea a echipei ecumenismului:
Mitropolitul Dimitriados Ignatie, Pr. Alkiviadis Kalyvas, Pr. Augustin Bairaktaris, Pr. Ioustinos-Ioannis Kefalouros, Pantelis Kalaitzidis, Athanasios Basdekis, Miltiadis Konstantinou, Athanasios Papathanasiou, Georgios Lemopoulos, Stylianos Tsobanidis, Aikaterini Pekridou, Nikolaos Asproulis, Vasiliki Stathokosta, Grigorio Lianta etc.

În prefața patriarhului pe care o cităm mai jos în traducere, spiritul cu care este hulit acest Preasfânt și Preascump Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, și anume, Singura Biserică Ortodoxă Sfântă, Sobornicească și Apostolică, căreia i se atribuie căutarea cu disperare a unirii și a comuniunii cu panereziile credințelor eretice din întreaga lume, așa cum sunt acum, fără a renunța la ereziile lor, „indiferent de diferențele dogmatice”, prin dialoguri interminabile (uneori josnic trădătoare).

Pentru Bartolomeu și pentru fiecare ecumenist eretic, exemplul și învățătura Părinților purtatori de Dumnezeu în abordarea ereziilor sunt „practici ale trecutului” care trebuie „abandonate”, iar luptele lor împotriva ereziilor sunt paguboase „conflicte ale trecutului” care trebuie „depășite”.
Iar mărturia mesajului Evangheliei trebuie împărtășită ereticilor, urmărind întotdeauna unirea finală cu ei, care este numită în mod înșelător „restaurarea unității noastre”.

În încercarea de a scuza pan-erezia și de a-i da o conotație ortodoxă, patriarhul fanarului îndrăznește să ne învețe că „ecumenismul a fost în centrul slujirii pastorale a Bisericii încă din cele mai vechi timpuri apostolice”, și astfel nu consideră Ortodoxia ca fiind Biserica Una si Unica, ci un oarecare membru al „Bisericii” la care participă prin „mișcarea ecumenică”.

Potrivit credinței greșite pe care a moștenit-o de la predecesorii săi, ereziile sunt în egală măsură Biserici, rude și membre ale familiei Trupului lui Hristos și sunt considerate „co-moștenitoare, membre ale aceluiași Trup al lui Hristos și părtașe la făgăduința lui Dumnezeu în Hristos”.

Acest lucru a fost, de asemenea, ratificat la nivel pan-ortodox la pseudo-sinodul din Creta, în 2016, trei ani mai târziu, după apariția manualului.

Un iubirism insațiabil de dialoguri, concretizate prin semnăturile trădătoare ale ierarhilor ortodocși nu întârzie să-si arate roadele.
Acestea sunt prezentate ca o misiune evanghelică, ca o obligație la modul că, dacă nu sunt derulate, atunci „ignorăm” ca creștini ortodocși „pe cei din jurul nostru” și astfel limităm principiul „adevărului universal”.
Dacă Ortodoxia nu se angajează constant în dialoguri este un semn de teamă nepermisă, si astfel „va eșua în misiunea sa și va înceta să mai fie Biserica «Soborniceasca» și «Ecumenică»”.
În schimb, ea va deveni introvertită, închisă si limitata ea însăși, un «ghetou» la marginea istoriei”. Potrivit celor expuse de Bartolomeu, Ortodoxia, mai nou, fiind sub influenta secularizării, simte nevoia de „a fi interpretată în lumina căutărilor și nevoilor existențiale ale umanității în orice perioadă istorică și circumstanță culturală dată”…

Și aceste sunt expuse doar în prolog.
Câte alte orientări greșite mai există în cele 1000 de pagini ale acestui manual?
De ce, în timp ce credința noastră ortodoxa în Biserică este hulită, ortodocșii tac?
Ce avem de fapt in acest manual?
O proclamare publică, continuă, „cu capul gol” a pan-ereziei ecumenismului care nu mai poate fi ignorată de niciun credincios ortodox!
Să ne gândim ce este de făcut.

Iată prologul tradus (cu remarcile noastre):

„În istoria recentă a Bisericii, primele două decenii ale secolului al XX-lea sunt cu siguranță văzute ca zorii unei noi și pline de speranță în relațiile ecumenice ale Bisericii.

Inițiativele de pionierat ale Patriarhiei Ecumenice pentru reconciliere și cooperare – cu enciclice critice publicate în 1902, 1904 și 1920 – împreună cu apelul Conferinței Misionare Mondiale de la Edinburgh pentru o mărturie creștină comună în lume (1910), formarea Alianței Mondiale pentru promovarea prieteniei internaționale prin intermediul Bisericilor (1914), precum și conferințele pregătitoare ale mișcărilor „Credință și ordine” și „Viață și muncă” 1920 au marcat încercări lăudabile de a abandona practicile din trecut și de a pune bazele mișcării ecumenice.
Această mișcare a fost percepută ca o încercare a Bisericilor creștine și a multor creștini devotați de a depăși controversele trecutului și de a discerne numitori importanți pentru mărturia comună a Bisericilor și pentru slujirea în lume, pregătind astfel condițiile care să faciliteze restaurarea unității lor.
Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, deși termenul „Mișcare Ecumenică” a fost folosit pentru prima dată în anii 1920, pentru a determina această evoluție pozitivă în relațiile inter-bisericești, ideea ecumenismului nu este o evoluție recentă în viața Bisericii.
Dimpotrivă, s-ar putea spune că ecumenismul s-a aflat în centrul slujirii pastorale a Bisericii încă din timpurile apostolice timpurii; ortodoxia s-a considerat întotdeauna adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, prezența divină și mărturia lumii.
Această realitate este cea care definește atât necesitatea, cât și limitele propriei noastre participări la mișcarea ecumenică.
Pe de o parte, desigur, este adevărat că ecumenismul modern a apărut din interiorul lumii protestante, ca urmare a încercării sale de a prezenta o imagine mai coerentă a protestantismului, încercând să reunească multitudinea de confesiuni protestante pe baza unei concepții eclesiologice comune.
Pe de altă parte, însă, ar fi greșit să atribuim calitatea de autor al ecumenismului doar lumilor protestante și anglicane.
Este o realitate faptul că istoria mișcării ecumenice și a Consiliului Mondial al Bisericilor, în special, este foarte strâns legată de Biserica Ortodoxă în general și de Patriarhia Ecumenică în special.
Mai mult decât atât, trebuie amintit că prima propunere concretă pentru crearea unei „COMUNIUNI A BISERICILOR” a venit de la Biserica din Constantinopol, care, în binecunoscuta sa enciclică din 1920, a susținut că comuniunea și cooperarea Bisericilor creștine nu este exclusă de diferențele dogmatice care altfel le-au divizat. După cum a subliniat odată W.A. Visser’t Hooft:
„Biserica din Constantinopol a sunat clopotul propriei noastre congregații, pentru că a fost una dintre primele din istoria modernă care ne-a amintit în enciclica sa din anii 1920 că lumea creștinismului ar fi neascultătoare de voința Mântuitorului dacă nu ar încerca să arate lumii unitatea poporului lui Dumnezeu și a Trupului lui Hristos”. După cum se menționează în acea enciclică adresată „Bisericilor lui Hristos de Pretutindeni”:
Dragostea trebuie reaprinsă și întărită printre Biserici, astfel încât să nu se mai considere necunoscute sau străine, ci ca pe o rudă și membră a familiei lui Hristos și ca „co-moștenitori, membri ai aceluiași trup și părtași la făgăduința lui Dumnezeu în Hristos”. Patriarhia Ecumenică a fost întotdeauna convinsă de responsabilitatea sa ecumenică mai largă față de lume.
Acest puternic sentiment de obligație și conducere în fața altor oameni și înaintea lui Dumnezeu a inspirat inițiative multiple, cum ar fi eforturile neobosite ale Patriarhiei de a consolida unitatea Bisericii Ortodoxe la nivel mondial, un efort care a fost adesea plin de tensiuni etnice și diviziuni politice.
Într-adevăr, participarea Patriarhiei Ecumenice la întâlnirile și schimburile ecumenice datează cel puțin din secolul al 16-lea cu corespondența „Ausgburg-Constantinopol”, care a constat într-o serie de comunicări între teologii luterani din Tübingen și Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea din 1572 până în 1595.
Deși nu au fost dialoguri în sens formal, aceste schimburi au indicat totuși filosofia generală a Patriarhiei Ecumenice în raport cu alte biserici și alte religii.
Aceeași filozofie a inspirat, de asemenea, încurajarea noastră inițială a dezbaterilor ecumenice de la începutul secolului 20, dând în același timp naștere la multe discuții bilaterale cu alte Biserici creștine.
Dincolo de discuțiile variate și declarațiile convenite între Bisericile Răsăritene, cele mai eficiente și până în prezent fructuoase dintre aceste dialoguri teologice au fost purtate cu Romano-Catolicii, Confesiunea Anglicană și Confesiunea Luterană.
Într-adevăr, chiar și cu prețul multor acuze si defăimări pentru „trădarea” adevărului evanghelic, nu am limitat niciodată aceste angajamente doar la diferitele confesiuni creștine.
La urma urmei, stând, așa cum se întâmplă, la intersecția continentelor, culturilor și comunităților religioase, viziunea Patriarhiei Ecumenice a îmbrățișat întotdeauna ideea și responsabilitatea de a acționa ca o punte de legătură între creștini, musulmani și evrei.
De ce participăm la mișcarea ecumenică?
Răspunsul este simplu: pentru că misiunea și viziunea Bisericii o cer. Biserica nu poate scăpa de responsabilitatea și ocazia ei de a „da un răspuns tuturor celor care ne cer să dăm motive pentru speranța pe care o avem – și să facem acest lucru cu amabilitate și respect”.
(I Petru 3:15)
În calitate de creștini ortodocși, nu avem dreptul să ignorăm lumea din jurul nostru — această lume necesită prezența și vocea noastră oriunde poate fi auzită, tocmai pentru că Biserica este păzitorul unui adevăr universal, pe care nu avem dreptul să-l închidem sau să-l îngrădim în zonele noastre de confort.
De fapt, suntem chemați să proclamăm plinătatea acestui adevăr exact acolo unde ne simțim inconfortabil.
În acest scop, ortodoxia trebuie să fie într-un dialog permanent cu lumea.
Biserica Ortodoxă nu se teme de dialog, pentru că adevărul nu se teme de dialog.
Dimpotrivă, dacă Ortodoxia este închisă în sine… și nu este în dialog cu cei din afară, va eșua în misiunea sa și va înceta să mai fie „universal” și Biserica „ecumenică”.
Dimpotrivă, ea va deveni introvertită și închisă pentru ea însăși, un „ghetou” la marginea istoriei.
De aceea, marii Părinți ai Bisericii nu s-au temut niciodată de dialogul cu cultura spirituală a timpului lor, dimpotrivă chiar au salutat dialogul cu păgânii și filosofii.
Este acest spirit cu care au influențat și transformat cultura timpului lor și ne-au oferit o Biserică cu adevărat ecumenică.
Ortodoxia rămâne întotdeauna modernă și ecumenică, atâta timp cât o promovăm cu umilință și o interpretăm în lumina căutărilor și nevoilor existențiale ale umanității în orice perioadă istorică și circumstanță culturală dată.
Astăzi, Ortodoxia este chemată să continue acest dialog cu lumea exterioară pentru a oferi mărturie și suflarea dătătoare de viață a credinței sale.
Cu toate acestea, acest dialog nu poate ajunge în lumea exterioară decât dacă trece mai întâi prin toți cei care poartă numele creștin.
Și astfel, mai întâi trebuie să conversăm ca creștini unii cu alții, să ne rezolvăm diferențele, astfel încât mărturia noastră despre lumea exterioară să fie credibilă.
Efortul nostru de a-i uni pe toți creștinii este porunca Domnului nostru, care, înainte de Patima Sa,
S-a rugat Tatălui Său ca „toți [adică ucenicii Săi] să fie una, pentru ca lumea să creadă că M-ai trimis pe Mine”. (Ioan 17:21).
Nu este cu putință ca Domnul să agonizeze asupra unității ucenicilor Săi și ca noi să rămânem indiferenți față de unitatea tuturor creștinilor. Aceasta ar fi o trădare a testamentului Sau și o încălcare a voinței Sale.

Din acest motiv, salutăm din toată inima publicarea acestui „Manual panortodox” privind predarea ecumenismului, care este elaborat în curs de pregătire pentru cea de-a 10-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor din Busan, Coreea de Sud, în acest an (ed. în 2013).
Rugăciunea noastră fierbinte este ca acest volum să restabilească și să reînvie viziunea ecumenică în rândul Bisericilor noastre și mai ales în rândul tinerei generații, care sunt chemați să o susțină și să o extindă în anii următori.

Patriarhia Ecumenică,
3 septembrie 2013

Al vostru rugator,
† BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Constantinopolului -Noua Roma și Patriarhul Ecumenic

Manualul în original:

https://www.academia.edu/7236874/Orthodox_Handbook_on_Ecumenism_Resources_for_Theological_Education_That_they_all_may_be_one_?source=swp_share

https://evl.fi/documents/1327140/41251337/Orthodox_Handbook_on_Ecumenism-Watermarked.pdf/3a95c2a2-7ca9-a6fa-cb9b-8325ba2be337

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

5 comentarii

  1. Gheronda Vasile Kafsokalyvitul a spus in anul 2012:

    Acestia sunt cei care trădează Ortodoxia și vai de cei care trădează Ortodoxia.
    Trădătorii Ortodoxiei vor primi o mulțime de plagi, ca semn al apostaziei lor de la Dumnezeu și ca semn al unei absențe totale a pocăinței.
    Vor avea loc schisme. Acestea vor urma după adunarea (sinodul panortodox din 2016 Kolimbary n.n.) episcopilor din Creta. Va exista o schismă și credința multor creștini ortodocsi va fi zdruncinată.
    Și asta pentru că cei de alte religii caută să lovească la rădăcina Ortodoxiei și
    și-au răspândit tentaculele și în ortodoxie. Ortodoxia este lovita fără sa aiba prihană și, din păcate, tristețea este că este lovita chiar de ortodocși.
    Mulți oameni doresc să perturbe Biserica Ortodoxa. Cei care lucrează la planuri împotriva Bisericii Ortodoxe isi vor primi din greu lecția lor.

    Οὐαὶ καὶ ἀλίμονο σ’ αὐτοὺς ποὺ προδίδουν τὴν Ὀρθοδοξία…Αὐτοὶ ποὺ ἐπεξεργάζονται σχέδια κατὰ τῆς Ἐκκλησίας θὰ πάρουν σκληρὰ τὸ μάθημά τους. – Κύριος Ἰησοῦς Χριστός-Ὑπεραγία Θεοτόκος
    https://www.hristospanagia.gr/%ce%bf%e1%bd%90%ce%b1%e1%bd%b6-%ce%ba%ce%b1%e1%bd%b6-%e1%bc%80%ce%bb%ce%af%ce%bc%ce%bf%ce%bd%ce%bf-%cf%83-%ce%b1%e1%bd%90%cf%84%ce%bf%e1%bd%ba%cf%82-%cf%80%ce%bf%e1%bd%ba-%cf%80%cf%81%ce%bf/

    ###

    Veti vedea o mulțime de urâciuni. Veți umbla kilometri pentru a găsi un preot ortodox, pentru a găsi unul duhovnic adecvat.
    Carnavalurile (portul mastilor chirurgicale n.n.) vor intra oficial în biserică (vor fi adoptate in cultul liturgic n.n.) prin lege. Cei care nu vor ține aceste carnavaluri (care nu vor purta mastile n.n.) vor fi persecutați (amendati n.n.).
    Un patriah ortodox (Fanar n.n.) va declara o nouă religie (chrislam sau religia abrahamica n.n.) straina Ortodoxiei.
    Mulți ortodocsi îl vor urma, îl vor crede (vor achiesa la chrislam n.n.). Multe suflete se vor pierde.
    Foarte rar va mai fi auzita vreo predica patristica ortodoxa.
    Lumea nu va ști unde să meargă, mulți ortodocsi vor fi înșelați.

    O transcriere a cuvantarii harismaticului bătrân Vassilios Kafsokalyvitos care a avut loc în perioada 5-10-2009 la Salonic (Oikia Mr. Kalliopis Z.)
    Titlul textului integral:
    -Ce cerere vom citi astăzi Calliopie (5-10-2009)

    Ἔχετε νά δεῖτε πολλά αἴσχη…Πολλές ψυχές θά χάνονται. – Κύριος Ἰησοῦς Χριστός-Ὑπεραγία Θεοτόκος
    https://www.hristospanagia.gr/%e1%bc%94%cf%87%ce%b5%cf%84%ce%b5-%ce%bd%ce%ac-%ce%b4%ce%b5%e1%bf%96%cf%84%ce%b5-%cf%80%ce%bf%ce%bb%ce%bb%ce%ac-%ce%b1%e1%bc%b4%cf%83%cf%87%ce%b7-%cf%80%ce%bf%ce%bb%ce%bb%ce%ad%cf%82-%cf%88%cf%85

  2. Ecumenismul este erezia ereziilor, o spun sfinți părinți! Doamne nu ne lăsa să cădem din dreapta credință ortodoxă!

  3. Unde esti tu Tepes Doamne ca punand mana pe ei, sa-i imparti in 2 cete: in smintiti si in misei….
    Singur Ortodoxia !!! Acum si in vecii vecilor. Amin.

  4. Analizând conținutul acestui manual, putem să înțelegem ce și de ce se întâmplă la Mănăstirea Frăsinei, în Ucraina și nu numai. Totul face parte dintr-un plan de distrugere a Ortodoxiei, de dezdumnezeire a acesteia.
    În anul 2016, la Sinodul din Creta, toți ierarhii români participanți au semnat niște documente prin care sectele sunt puse pe același plan cu Ortodoxia, deci s-a legiferat ecumenismul. De câteva decenii s-au scos din facultățile de teologie ortodoxă mistica și ascetica. Acum studenții teologi studiază ecumenismul, adică ,,erezia tuturor ereziilor”, cum îl numește părintele Arsenie Boca. Au fost promovați în ranguri ierarhice și oameni care nu prea știu ce este călugăria, deși ar fi trebuit să știe. Cu unele excepții. Pentru a face cuvenita diferență între ascultarea ortodoxă și supunerea oarbă de tip papist.  Unii au fost școliți în Occident. Așa se face distrugerea Ortodoxiei din interior. În mod normal, arhiereul este ales din rândul celor mai înduhovniciți călugări, deoarece menirea lui este de a păstra dreapta credință așa cum ne-a fost lăsată de Hristos, de Sfinții Apostoli și de Părinți. De câteva decenii arhiereii nu se mai aleg așa…

    Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire!!! De aceea se lovește dur în preoții cu har. De aceea se lovește crunt în Mănăstirea Frăsinei. De aceea au fost ,, ajutați” să treacă la cele veșnice mulți preoți și călugări cu har, care ar fi putut ajuta acest popor.

    La nivel mondial s-a legiferat acum și Crislamul. Asistăm la un proces de satanizare a lumii, iar ierarhii români și nu numai sunt atrași în acest joc mârșav. De câteva decenii Biserica Ortodoxă Română face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor, deși nu se justifică prezența ei acolo. Nu toate bisericile ortodoxe fac parte din Consiliul Mondial al Bisericilor și nu toate bisericile ortodoxe au participat la Minciuno-sinodul din Creta!

    Mănăstirea Frăsinei a opus rezistență ecumenismului. La Mănăstirea Frăsinei s-a pus accent exact pe îndumnezeire, adică pe dobândirea Duhului Sfânt fără de care nu ne putem mântui. Există acolo o oază de sfințenie. Există acolo mai mulți părinți cu harisme deosebite pe care înțeleg să le păstreze în smerenie.

    Aceste harisme se dobândesc cu greu, în liniște, cu rugăciune, cu dobândirea virtuților creștinești, cu respectarea voturilor monahale: sărăcie, castitate și ascultare. Ascultare ortodoxă, nu supunere față de ordine de sus corecte politic!
    Ecumenismul deplasează accentul de pe ascultarea ortodoxă, necesară pentru despătimire și dobândirea virtuților creștinești, pe supunerea de tip papist, corectă politic. Ce se întâmplă la Frăsinei este o mișcare cu scop ecumenist de dezdumnezeire a Ortodoxiei. Un om cu Duh Sfânt, adică îndumnezeit, este un om puternic, greu de manipulat. ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Ecumeniștii vor să abată Ortodoxia de la scopul ei firesc și să zădărnicească jertfa Mântuitorului. Scopul final este închinarea la antihrist.
    Dumnezeu să le stea împotrivă slugilor lui antihrist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings