X

Posibile scenarii militare dacă Rusia se decide să atace Ucraina

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cu trupe masate la frontiera ucraineană, Rusia are mai multe opţiuni pentru un atac, inclusiv paşi rapizi către o invazie pe scară largă şi ocuparea de teritorii, potrivit unor experţi militari menţionaţi într-o analiză publicată joi de NBC News, citată de Agerpres.

După ce a dislocat circa 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin vrea să facă Occidentul să ghicească: va opta oare pentru o invazie pe scară largă sau pentru o operaţiune mai limitată, ori pur şi simplu va ţine forţele ruse pe loc pentru a menţine presiunea asupra Kievului şi Occidentului ?

Beneficiind de un avantaj copleşitor asupra unei armate ucrainene mai mici şi mai puţin avansată, Rusia are o varietate de opţiuni dacă Putin decide să lanseze un atac, în funcţie de ce doreşte Moscova să obţină, preţul pe care este dispusă să-l plătească şi răspunsul Occidentului.

Cu forţa sa aeriană şi navală copleşitoare, orice ofensivă a Rusiei va include cel mai probabil bombardamente, atacuri cu rachete şi atacuri cibernetice care ar devasta infrastructura militară ucraineană, ar perturba comunicaţiile şi imobiliza trupele terestre ucrainene.

“Există o forţă terestră incredibilă la graniţă, mult mai mare decât cea care a invadat şi anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014”, remarcă generalul american în retragere Philip Breedlove, fost comandant al trupelor NATO în Europa între 2013 şi 2016.

“Armata terestră ucraineană a câştigat experienţă, s-a perfecţionat” după declanşarea conflictului cu separatiştii proruşi din Donbas în 2014, “dar ruşii pot domina în aer şi pe mare”, crede Breedlove, care în prezent are activitate la Institutul pentru Orientul Mijlociu, un think-tank din Washington.

Ca Rusia să-şi retragă trupele încă este posibil, deşi limbajul dur al Moscovei sugerează altceva. După discuţiile avute luni cu SUA şi miercuri cu membrii NATO, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a declarat că nu există niciun motiv pentru a stabili noi discuţii cu americanii şi cu NATO, întrucât aceştia au respins cererile Rusiei de revenire la status quo-ul din 1997 al securităţii europene.

În lipsa unei invazii totale şi a ocupării întregii părţi estice a Ucrainei, Rusia ar putea alege acţiuni mai limitate care să crească presiunea asupra Kievului şi să testeze hotărârea Occidentului şi unitatea trans-atlantică, estimează Breedlove şi alţi experţi.

Înainte să lanseze o ofensivă militară, cel mai probabil Rusia va acuza Ucraina de o provocare, oferindu-i lui Putin justificarea să acţioneze; foşti diplomaţi americani, militari în retragere şi experţi în probleme ruseşti au puncte de vedere diferite asupra intenţiilor încă neclare ale lui Putin, dar ei indică mai multe posibile scenarii.

La ora actuală cea mai mare parte a trupelor ucrainene sunt desfăşurate de-a lungul “liniei de contact” din Donbas, unde se confruntă cu separatiştii susţinuţi de Moscova, care potrivit Kievului şi NATO a lansat în timpul acestui conflict atacuri de artilerie peste graniţă, a înarmat separatiştii şi a transferat arme şi personal militar în zonă.

Dacă armata rusă îşi deplasează unităţile blindate la vest de linia de contact, atunci ar putea izola şi încercui mare parte din trupele terestre ucrainene fără a fi nevoie să ocupe oraşe majore. În cazul în care trupele ruse vor reuşi să se mişte suficient de rapid astfel încât să reuşească o asemenea mişcare de învăluire masivă a unităţilor terestre ucrainene, ar putea lua prizonieri şi captura arme şi echipamente, ceea ce ar fi o lovitură puternică asupra capabilităţilor militare ucrainene, notează Scott Boston, analist militar la think tank-ul Rand Corp.

În timp ce atenţia întregii lumi este concentrată pe masarea trupelor ruse la frontiera ucraineană, Moscova şi-a extins de asemenea şi forţa navală în apropierea coastelor ucrainene, inclusiv cu unităţi de desant amfibiu. “Marea este punctul cel mai vulnerabil al Ucrainei”, semnalează Taras Şmut, un expert militar de la Kiev. Ruşii “pot face orice doresc în Marea Neagră”, adaugă acesta.

Navele militare ruseşti domină acum Marea Azov, unde modesta marină ucraineană este depăşită. Moscova restricţionează tot mai mult deplasările în zonă ale navelor ce au ca destinaţie Ucraina şi ar putea recurge inclusiv la o blocadă asupra oraşelor-port Berdiansk şi Mariupol, sufocând astfel o importantă rută navigabilă.

În Marea Neagră, la vest de peninsula anexată Crimeea, navele ruseşti au putea impune o blocadă asupra oraşelor-port Odessa, Nicolaev şi Herson, esenţiale pentru fluxurile comerciale. Rusia dispune de capabilităţi navale pentru a executa o asemenea operaţiune şi ar putea în acest mod să pună în genunchi economia ucraineană, a avertizat fostul ministru ucrainean al apărării Andrii Zagorodniuk

O operaţiune navală rusească ar putea include şi ocuparea Insulei Şerpilor, care prin apele teritoriale asociate ajută Ucraina să securizeze rutele navigabile către porturile sale de la Marea Neagră.

În plus faţă de strangularea porturilor comerciale ucrainene, Rusia ar putea lansa în sud şi alte operaţiuni pentru consolidarea ocupării Crimeii, cum ar fi de exemplu securizarea unui canal pe care Kievul l-a închis în 2014 şi a creat astfel o problemă cronică de aprovizionare cu apă a acestei peninsule. Rusia ar mai putea să forţeze crearea unei joncţiuni terestre între Crimeea şi Donbas. “Ideea de creare a acestui pod terestru şi preluarea controlului asupra acelei surse de apă cred că este foarte plauzibilă”, spune generalul Breedlove.

Pe de altă parte, Putin ar putea ordona trupelor sale să intre în zonele din Donbas controlate de separatiştii pro-ruşi – şi eventual chiar să încerce să le extindă – doar ca o demonstraţie simbolică de forţă, cu obiectivul de a menţine presiunea asupra Kievului.

“Scenariul militar cel mai probabil în opinia mea ar fi o serie de operaţiuni continue care pot fi oprite în orice moment al desfăşurării lor în funcţie de cum reacţionează Occidentul”, anticipează Ben Hodges, general în retragere care a comandat trupele SUA din Europa între 2014 şi 2017.

Capturarea unei mici zone sau locaţii strategice, precum Insula Şerpilor din Marea Neagră, canalul de apă către Crimeea ori zone din proximitatea teritoriilor controlate de separatişti, iar apoi să se oprească ar reduce riscul provocării de victime umane şi ar face mai dificil pentru Occident să răspundă, argumentează Hodges, care activează în prezent la Centrul pentru analiză a politicii europene.

Moscova ar putea încerca în acest mod să testeze dacă o acţiune limitată poate fractura unitatea NATO, dat fiind că guvernele europene ar putea fi reticente să-i impună sancţiuni severe, adaugă Hodges. În lipsa unui răspuns puternic, Rusia ar putea continua apoi cu alte operaţiuni, mai estimează generalul american.

Conform scenariului cel mai rău, Rusia ar lansa o campanie terestră şi aeriană pentru a ocupa toată regiunea Donbasului la est de fluviul Nipru. Dar o invazie masivă şi ocuparea Ucrainei este puţin probabilă şi nici nu este clar dacă Rusia dispune de forţe suficiente pentru a controla atât de mult teritoriu, consideră mai mulţi experţi militari.

Totuşi, anexarea Crimeii, ofensiva asupra Georgiei în 2008 şi intervenţia în Siria au fost toate acţiuni care au luat Occidentul prin surprindere şi de fiecare dată ameninţarea cu sancţiuni nu l-a descurajat pe Putin, aşadar o invazie rusească asupra Ucrainei nu trebuie exclusă, atrage atenţia Michael Kofman, director de cercetare la Programul de Studii Ruse al think tank-ului CNA din Washington.

Dacă Rusia ar opta pentru o operaţiune militară extinsă, ea ar putea evita ocuparea pe termen lung a unor oraşe retrăgându-se pur şi simplu după ce va fi provocat pierderi devastatoare armatei ucrainene, ori ar putea să ocupe mare parte din estul Ucrainei şi să ceară Kievului un nou aranjament politic, sau efectiv să anexeze aceste teritorii, cum a procedat cu Crimeea.

Deocamdată, acumularea de trupe ruse la frontiera ucraineană continuă. Potrivit analiştilor militari, Rusia dislocă acolo unităţi şi din Orientul Îndepărtat.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va aştepta la nesfârşit un răspuns din partea SUA şi NATO cu privire la garanţiile de securitate cerute, solicitând din partea acestora un răspuns în scris până săptămâna viitoare, fără a da detalii despre ce ar putea face Rusia ulterior. Moscova a cerut în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, mai ales către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

13 comentarii

  1. DAR O ANALIZA CARE SA NU FIE FACUTA DE AMERICANII AFLATI IN PRABUSIRE , NU GASITI !!!
    IMI E SCIRBA CA TOT CE EXISTA SI TOT CE SE FACE, SE VEDE SE ASCULTA ETC. SA FIE AMERICAN !
    VOI NU VEDETI CA ESTIA TRAG SA MOARA !!!

  2. Rusia va lua total prin surprindere pe americani. Daca era vreun lider rus capabil sa implineasca profetiile despre Rusia, Putin e acela. Am citit de curand un articol pe zerohedge.com despre Putin, caruia se spune acolo ca-i place sa fie comparat cu Piotr cel mare. Stiti care era visiunea aceluia? Granita de vest a imperiului rus sa fie Atlanticul. Acum stiti despre ce surpriza vorbesc si intelegeti ca nu despre Ucraina e vorba aici.

    Problema e ca rusii vor duce un razboi de uzura si nu un blitzkrieg cum ar vrea Putin, cu vestul. Numai ca Putin nu va avea de ales, va fi fortat sa atace; nu stiu inca de ce, poate ca europenii nu vor mai cumpara gaz de la ei sau altceva care-l va obliga sa faca mutarea. Germania ca si Japonia au iesit la atac la fel in secolul trecut, fiind nevoite (sigur, in acel context si in viziunea de atunci a liderilor lor privitor la independenta economica, dezvoltare,etc.) Castigatoare va fi China din toata povestea asta doar ca nici ei nu vor domina mult timp pentru ca ei vor dori dominatia globala dar asta nu se va putea. Europa va trece prin chinuri de neimaginat: pe langa razaboi vor fi si razboaie civile, cel putin in FR si IT.

    Nu vreau sa sperii cu astea dar vad ca putina lume constientizeaza gravitatea momentului; totusi Mantuitorul ne-a avertizat: vegheati si va rugati! Si a mai zis sa luam pilda smochinului: cand vedem ca face frunze, sa stim ca vara e aproape. Adica? Adica vine vremea recoltei, vara se secera graul, adica e vremea judecatii. Si iata ca holdele dau in parg. In profetia papilor a Sfantului Malachia, cel de sade acum la Vatican e ultimul pe lista si nici nu e trecut ca fiind papa. Textul e cutremurator, terminandu-se cu “si temutul Judecator va judeca poporul Sau”. Deci nu va muri rezidentul de la Vatican inainte de a se intampla cele spuse.

    Rugati-va fratilor si iertati-va unii pe altii, poate s-o mai indura bunul Dumnezeu si ne va mai pasui putin.

    Doamne ajuta!

    1. Amerlocii au fost mereu *luati prin surprindere*, chiar și când au făcut totul ca să fie atacați: Mexic 1912, Lusitania 1917, Pearl Harbor 1941, Tonkin 1964, Irak, Afganistan, Ucraina și lista lungă continuuă.
      Spui că Putin nu va avea de ales, va fi fortat sa atace. Așa este; așa au împins la război și pe Hitler cei de pe Strada Zidului, Presiunea asupra Rusiei este crescândă de circa 12 ani, ca ultima soluție să fie degajarea spre Vest a Rusiei.
      Vorba hâtrului: americanii vor lupta pentru Europa până la ultimul european !!!!

  3. Rusia nici nu are nevoie sa invadeze Ucraina. E de ajuns sa inchida robinetul la gaze si dupa 2-3 saptamani de dardait independent la -20 grade ucrainenii o sa se ceara singuri in Federatia Rusa.

    1. Cum Dumnezeu rușii să-și “invadeze” propriul teritoriu ( exceptând teritoriile Românești și poloneze) din “Ucraina” statul fantoma creat de bolșevici…(?) ăștia din MSM sunt varza la istorie și capra la geografie..

  4. Oricum, daca rusii vor porni razboiul impotriva extinderii NATO, si daca tinem cont de pretul pe care-l vor plati in vieti omenesti, bani, resurse umane si materiale, imi este greu sa cred ca se vor opri doar la Ucraina si nu vor incerca sa inainteze cat mai mult spre Vestul Europei!

    1. Dupa profetii (si sunt multe), rusii vor inainte foarte rapid (vorbesc de tancuri si trupe), cum au facut nemtii la inceputul razboiului; tot ce e la nord de Dunare fiind ocupat de rusi. Germania va cunoaste din nou distrugerile din cel de-al doilea razboi mondial, acolo fiind lupte comparabile cu Stalingrad iar mandria industriei nemtesti va fi facuta una cu pamantul. Se pare ca Praga va fi complet distrusa (iarasi multe profetii vorbesc despre asta). Nu vor trece insa se pare in Belgia si Olanda (se vor opri la granita de vest a Germaniei). In Franta va fi razboi civil, si doar o treime va supravietui, Parisul “va fi arat” iar Marsilia se va scufunda in mare. Italia va avea si ea parte de razboi civil, “cetatea eterna” devenind de nelocuit.

      Tot ce am spus provine din profetii.

      Dumnezeu sa ne ajute ca nici noua nu ne va fi usor. Doar El ne mai poate ajuta dar trebuie sa-L induplecam s-o faca.

        1. Nu vreau sa polemizez cu nimeni ca nu am nici de castigat si nici de pierdut. Am obiceiul de a-mi cantari bine cuvintele; nici aici nu am facut exceptie. Nu am folosit nimic de la Nostradamus. Da, Alois Irlmaier are ceva aici dar exista o multitudine de profetii care spun acelasi lucru ca el. In privinta Rusiei si a Chinei cititi profetii ortodoxe a unor preoti rusi iar in privinta Parisului exista atat profetii catolice cat si rusesti despre soarta lui si sunt in aceiasi linie. Despre Roma discutia e mai lunga si daca incep chiar ca o sa deschid cutia Pandorei. Credeti-ma ca am citit ceva literatura in domeniu si nu arunc vorbe in vant. Nu am acum sursele la indemana (si sunt cateva…).

  5. Dan Dungaciu la b1 Tv ieri:
    1. daca ucrainienii ar fi vrut razboi cu Rusia, l-ar fi ales pe Prosenko. Actualul presedinte a fost ales ca sa faca pace cu Rusia- sa rezolve disputa prin diplomatie.
    2. 70% din ucrainieni vor relatii pasnice cu Rusia, inclusiv circulate fara vize intre cele 2 tari (sondaj sociologic).

    Din aceste afirmatii se deduce ca Rusia va intanpina o minima rezistenta din partea a 70% din populatie. Pe de alta parte, in Basarabia, rusii, ucrainienii, bulgarii, gagauzii sunt intr-un cuget: anti-romani/moldoveni… VOR CU RUSIA NU CU ROMANIA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button