X

Parlamentul a respins proiectul privind grațierea

Parlament

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Deputații au respins proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. 

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 177 de voturi “pentru”, unul “contra” şi două abţineri, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, înainte de vot, că Guvernul susţine respingerea acestui proiect.

Proiectul prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

Legea recursului compensatoriu a rămas necorectată

Aleşii nu s-au grăbit până acum să corecteze legea, deşi au avut ocazia, în condiţiile în care violatorii, traficanţii, tâlharii şi chiar criminalii beneficiază de clemenţă şi continuă să iasă din spatele gratiilor, în baza recursului compensatoriu.

Mai mult decât atât, un deputat PSD consideră că şi oamenii deosebit de periculoşi ar trebui să fie iertaţi. Potrivit acestuia, inclusiv cel care ia o viaţă are dreptul la eliberare condiţionată. Cu alte cuvinte politicienii de la putere sunt imuni şi surzi în fața atrocităților.

Alexandru Bălănescu, deputat PSD: „Nu bate nicio urgenţă la uşă, să facem azi repede.”

Recursul compensatoriu a eliberat pe bandă rulantă aproape 20.000 de deţinuţi din care deja s-au reîntors după gratii, 1.300 pentru că au comis noi fapte: furturi, tâlhării, violuri şi crime.

În paralel şi premierul Viorica Dăncilă a promis că legea privind recursul compensatoriu va fi corectată, însă nu a făcut niciun pas în acest sens. În tot acest timp, infractorii eliberaţi fac noi şi noi victime.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button