X

Senatorii au votat modificări la legea regimului armelor. De ce erau necesare?

de Saccsiv

Oricine își va putea cumpăra arme de foc dacă nu are o condamnare pe viață. Iar armele letale vor putea pot fi folosite pentru apărare și ținute oriunde în casă, nu neapărat sub cheie.

Pro tv: Schimbări majore la Legea regimului armelor. Aproape oricine își va putea lua un pistol

Oricine își va putea cumpăra arme de foc dacă nu are o condamnare pe viață. Iar armele letale vor putea pot fi folosite pentru apărare și ținute oriunde în casă, nu neapărat sub cheie, așa cum prevede acum legea.

Sunt doar câteva dintre modificările aduse la Legea privind regimul armelor, votate de senatori.

Specialișții atrag atenția că ele vor duce la creșterea numărului de accidente nefericite.

Printre modificările aduse la Legea privind regimul armelor și munițiilor se numără includerea în categoria armelor de autoapărare a celor letale. În plus, cantitatea de muniție pe care o poate avea deținătorul a fost mărită. Senatorii au votat și ca armele să poată fi păstrate oriunde în casă, nu neapărat în seif, ca până acum.

Modificările au fost aprobate la scurt timp după ce a fost jefuită vila senatorului PSD Niculae Bădălău. După anchetă, politicianul a primit o amendă și i-a fost suspendat permisul de armă, pentru că nu și-a depozitat pistolul sub cheie.

Inițiatorul amendamentelor este un coleg de partid, senatorul PSD Liviu Brăiloiu. Specialișții avertizează însă că modificările vor duce la înmulțirea accidentelor.

Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol: ”A fost eliminată și obligativitatea eliminării unui curs de specialitate pentru folosirea acestor arme și sigur că în situația unor dereglaje psihologice, a unor stări de stres, de frică, de nervi, orice persoană care va avea la îndemână o astfel de armă o va putea folosi. ”

Potrivit legii în vigoare, legitima apărare poate fi atât în cazul unui atac direct pe stradă, cât și pentru respingerea pătrunderii unui hoț în locuință, în condițiile în care reacția proprietarului este proporțională cu gravitatea atacului. Doar un judecător va decide însă dacă împușcarea unei persoane a fost justificată sau nu de nivelul pericolului.

Pentru că modificările la legea armelor să intre în vigoare, ele trebuie votate și de deputați.

Modificări votate de senatori:

– includerea armelor letale în categoria celor de autoapărare
– creșterea numărului de cartușe cu glonț de la 50, la 100
– armele se apărare se pot regăși oriunde în interiorul proprietății sau a spațiului în care se află dețînătorul

LEGITIMA APĂRARE:

(2) Este în legitimă apărare persoană care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoană să, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţînând de această, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

N-a fost nici un vot impotriva si urmeaza sa fie votata si de deputati.

Consider aceasta lege ca fiind buna din motivele pe care le puteti citi la:

Parerea mea e ca nu va trece si de Camera Deputatilor, pentru ca directivele papusaresti la nivel mondial sunt de dezarmare a populatiei. Deja mass-media s-a isterizat iar institutiile de forta probabil ca se vor opune. Iata, de exemplu, ce spune Cosmin Andreica, lider de sindicat Europol, conform Proiect: Tâlharii şi violatorii pot avea arme. Senatorii nu văd o problemă în asta de pe DIGI 24:

„Vorbim despre criminali, despre tâlhari, violatori şi despre chiar cămătari, de exemplu, care mai mult ca sigur vor folosi acest context legislativ favorabil lor ca să poată să fie şi mai violenţi în săvârşirea infracţiunilor”.

Spusele de mai sus sunt fundamental gresite insa. Au rolul de a panica masele dar sunt rupte de realitate.

In primul rand, nu-i corect ca o mie de oameni cinstiti sa nu-si poata cumpara arme doar pentru ca unul dintre ei este un infractor inca nedescoperit.

Apoi, camatarii si membrii clanurilor mafiote oricum au arme daca au chef sa aiba arme, nu asteapta modificările la legea regimului armelor. Iar cei care n-au arme, nu de frica legii n-au arme.

Asadar, deja au arme. Iar daca se modifica legea, si-si vor cumpara legal arme, aproape sigur nu vor ucide cu arme inregistrate pe numele lor.

Pe de alta parte, n-ati auzit in randurile lor sa-si fi ucis nevestele la coafor sau copiii dupa ce au divortat. Astfel de cazuri intalnim insa in randurile politistilor…

Referitor la criminali, majoritatea nu sunt nici in serie, nici camatari si nici membrii ai clanurilor mafiote. Si n-au avut nevoie de arme de foc. Se va mari numarul criminalilor daca se va modifica legea? Nu. Caci nu arma de foc il transforma pe om in criminal, ci ea e folosita pentru a ucide in momentul in care omul vrea sa-si duca pana la capat gandul de a omori. Dar daca are deja acest gand, n-are neaparata nevoie de un pistol. Adica nu asteapta musai o lege, ci are deja la dispozitie o sumedenie de variante de a ucide si fara arma de foc.

Referitor la legitima aparare, cetatenii trebuie sa aiba dreptul de a detine arme de foc, dar fraza dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului” trebuie schimbata. Caci daca da buzna cineva peste tine in casa, n-ai de unde stii daca vrea sa te omoare sau nu. Adica nu are loc un dialog de genul:

Proprietar: “De ce ai intrat peste mine in casa?”

Talhar: “Ca sa te omor, sa-ti violez nevasta si sa-ti fur banii.”

Proprietar: “Atunci stai asa sa-mi iau arma de foc.”

Categorii
Social
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

12 comentarii

  1. Un producător de arme anunţase la sfârşitul anilor 90 că a fabricat un model de pistol care trage numai dacă este acţionat de proprietar. Practic vorbind, o chestiune foarte simplă, la nivelul tehnologiei de azi. În felul ăsta, s-ar fi eliminat foarte multe motive de isterizare a mass-media, cum ar fi accidente cu arme acţionate de copii, jafuri cu arme furate etc. Oare de ce nu s-a mai auzit nimic despre tehnologia respectivă? Întrebare retorică, desigur.

  2. Intrebare: sa zicem unu’ oarecare, Ion isi cumpara arma de foc pentru autoaparare. Dar Ionel jr. (fiul lui) vrea sa se dea mare pe la liceu, sa-l vada fetele ca el e „barbat adevarat”, are si mustata si pistol (al lui taica-su) asa ca pleaca intr-o zi la liceu cu pistolul lui taica-su (fara sa ceara voie, evident). Numai ca, la liceu se trezeste ca-i face un coleg mai „destept” o farsa si-i da vreo palma sau ceva de genul asta, de fata si cu niste fete (lucru care agraveaza foarte mult situatia; la varsta liceului adolescentii o iau razna cand sunt de fata si fete), asa ca Ionel jr. deja vede rosu in fata ochilor, pierde controlul din cauza nervilor (nici nu este foarte greu pentru un adolescent sa piarda controlul la varsta aia; 16-17 ani), scoate pistolul si-l impusca DREPT IN CAP pe ala care i-a dat o palma!! Total nejustificat sa-l impuste dar, din cauza nervilor, a pierdut controlul!

    Concluzia mea: nu orice persoana are nivelul de autocontrol necesar purtarii unei arme!! Ce faci daca-ti taie fata in trafic un manelist „ceafa lata” si tot el franeaza si se da jos la tine sa te rupa in bataie (eventual cu o bata la el)? Incasezi vreo doua bate de-alea fara sa scoti pistolul? Rezisti acestui nivel de stress, iti poti controla violenta, nervii? Sau iei pistolul si-l faci pe ala pilaf cu tot cu bata lui??

    Deci e nevoie de autocontrol foarte mare, ca sa nu se faca abuzuri!!

    1. @Ionel
      Manelistul se va gandi de 2 ori inainte de a-ti lua fata si a cobori din masina! Prima data se va gandi: oare asta nu are arma cu el???

        1. Da, ai dreptate, insa fii sigur ca isi vor forta neuronul viabil si isi vor pune ceva intrebari, inainte de a te bloca in trafic!

    2. @ Ionel

      Ce spui tu, sigur se poate intampla. S-a intamplat si se intampla cu masinile de exemplu.

      Se va intampla si cu armele, precum ai descris.

      Dar faptul de a detine o arma in casa presupune si asumarea consecintelor, asemanator cazului de a detine o masina, o drujba, o motocicleta, o secure, etc.

      Asta nu e un argument de a interzice detinerea de arme, precum nu e un argument numarul mare de accidente auto, de a interzice detinerea unui vehicul.

  3. Sper să treacă legea asta. Ar fi prima lege pentru popor. România e cea mai dezarmantă țară din Europa cu 0.7 arme la 100 de locuitori – zice un youtube.

  4. A detine o arma de foc in casa, e perfect legitim. E la fel de normal si legitim ca si cum ai detine un topor, un cutit, un bat de pescuit sau o masina.

    Intrebarea e alta: de ce acum si nu incepand din 1990 de cand am devenit „liberi”? Oare pentru ca nu mai avem ce apara decat propriile persoane? Se doreste un macel ? Un razboi civil? E nevoie de bani la buget si se intentioneaza impozitarea aberanta a armelor?

    Legislatia actuala, practic mimeaza dreptul de a detine o arma. Ca sa iti faci permis port arma de vanatoare e o intreaga odisee a rabdarii. Mai mult descurajeaza sa posezi o arma.

    Doar angajatii MAI pot detine un pistol de exemplu, iar practica si experienta ne arata ca astia sunt cei mai periculosi dpdv psihic.

    Eu sper totusi, sa se intre in normalitate si sa putem sa ne achizitionam arme de foc. Astfel se relanseaza si industria de armament, se creaza locuri de munca, totul nu poate fi decat benefic.

    In caz de conflict armat, o populatie inarmata nu mai poate reprezenta obiectul de distractie si batjocura al invadatorilor, asa cum am patit-o de atatea ori de-a lungul istoriei. Se stie ca in razboi, civilii sunt tinta cea mai expusa. Ori, o populatie inarmata poate reprezenta o forta de reactie net superioara armatei efective, in special din punct de vedere numeric si al raspandirii teritoriale.

    La ora actuala, din cauza starii economice precare a populatiei, a crescut simtitor numarul jafurilor, talhariilor si spargerilor de case. O relaxare al regimului armelor, i-ar face pe infractori sa se gandeasca mai profund asupra riscurilor de a comite o infractiune.

  5. Daca se relaxeaza regimul armelor, probabil ca firmele ce efectueaza prospectiuni clandestine pentru gaze de sist o sa-si abandoneze comportamentul abuziv.

    Imaginati-va un Pungesti sub un regim al armelor relaxat…

    Ar fi fost asa cum ar trebui sa fie.

    Un regim relaxat al armelor = normalitate.

  6. în Germania dacă deții permis de conducere poți cumpăra o armă considerînduse că ești apt odată ce ieși pe stradă cu o mașină .

    1. Cine vrea sa ucida, poate sa ucida si fara revolver letal ,ati vazut cazul crimei de la metrou,criminala nu a avut nevoie nici macar de un cutit pentru a ucide .
      In situatia in care se va cere avizul psihiatric ,interlopii violatori abuzatori sexuali, vor primi avizul psihiatric pt permis de arma si de conducere, caci nu violatorii sufera o trauma psihica cand violaeaza ca sa fie diagnosticati ca bolnavi psihic, iar victimele violate vor fi in continuare stigmatizate ca bolnave psihic si impinse spre sinucidere de catre psihiatri, fiindca victimele violate,abuzate sexual,persecutate de satanisti, sufera o trauma psihica pe viata si nu violatorii satanisti .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!