X

Stăm. Și stăm rău. Ne-am cimentat în asfalt…

Foto: https://www.andressa.ro/2017/01/trend-nisa-supravietuirea-conditii-aspre-viata/#

Majoritatea cititorilor acestui portal inteleg ca vor veni astfel de vremuri:

Ce spun Sfintii Parinti despre FUGA de ANTIHRIST?

Unii cred ca mai e mult pana atunci, altii cred ca mai e putin, dar aproape toti accepta ca e cazul sa incepem sa ne pregatim. Cum? Pentru inceput, parasind asfaltul oraselor, reinvatand sa pasim pe pamant si reobisnuindu-ne sa facem ceva cu mainile alea. Adica, sa ne mutam la tara cu totul sau macar in vacante.

La nivel declarativ stam bine, la fapte insa, doar gura e de noi, ca orice roman care se respecta…

Doua exemplificari, pe care le consider edificatoare:

Printre noi exista si frati care deja au facut pasi in acest sens. Unul dintre ei a venit chiar si cu o propunere concreta:

CASA LA ȚARĂ – propunere de dezbatere și eventual ceva concret

Nu stiu daca s-a concretizat ceva pana la ora la care scriu, insa nu cu multa vreme in urma treaba statea. Interesati au fost cativa, dar totul s-a redus la oleaca de vorbarie. Sa fi gasit oare ceva mai bun? Sunt sceptic. Cred, mai degraba, ca amana, caci e grea dezlipirea de asfaltul oraselor.

Atentie mare, insa! Mutarea la tara nu rezolva aproape nimic daca acolo vom continua sa fim dependenti de facilitatile oferite si la oras. Adica, nu e suficient daca schimbi apartamentul de la bloc cu o casa, dar continui sa mananci iaurt de la magazinul din sat. Si ajungem astfel la a doua exemplificare. Fratele Mircea a facut si el o propunere, de alta natura dar din aceeasi categorie:

Cum sa construim o masina de gatit (cu lemne) sau incalzit apa

Nu stiu cati au construit-o, insa unii au achizitionat astfel de masini de gatit de la el. Doar unul singur o foloseste…

Sa ne intelegem. Nu-i obligatoriu s-o iei de la el, dar daca tot ai facut-o si n-ai nici obiectii la calitatea ei, chiar nu-i normal sa n-o si folosesti.

Cititi va rog si:

SUPRAVIETUIREA in doua etape: Prima – ETAPA URBANA.

SUPRAVIETUIREA in doua etape: A doua – ETAPA DIN SALBATICIE

SUPRAVIEȚUIREA ORTODOCȘILOR ÎN VREMURILE DE PRIGOANĂ

Etapa I: SUPRAVIEȚUIREA până la FUGA din vremea ANTIHRISTULUI

Mai mobilizati par a fi astfel de oameni, chiar daca probabil ca habar nu au de antihrist. De fapt, nici ei nu stiu exact motivul, dar simt ca trebuie s-o faca:

UN TREND ȘI O NIȘĂ: SUPRAVIEȚUIREA ÎN CONDIȚII ASPRE DE VIAȚĂ

 

Categorii
Supravietuire
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

12 comentarii

  1. Nu mai stam mult. Doar pana cand va fi prea tarziu ca sa ne mai putem misca.

    Foarte bun articolul. Oamenii nu constientizeaza ca mutarea de la o zi la alta intr-un moment de criza este o utopie.

  2. Exact despre asta vorbeam aseara cu un apropiat,doar ca e greu cand nu prea sunt posibilitati.Cine are de gand sa se mute trebuie sa o faca pana incepe noul val de criza si pana are loc marele crash economic,apoi va fi extrem de greu sau imposibil.Insa unii nici nu au posibilitati,iar la ajutor concret de la altii din Biserica nu prea
    ai cum sa nadajduiesti pt ca ne-am instrainat mult unii de altii,fiecare pt el.Poate or mai fi si cazuri de grupuri de frati care se ajuta intre ei,dar cred ca fenomenul e destul de rar si acesta este un semn duhovnicesc destul de evident ca am intrat in linie dreapta.Asta spunea si Cuv.Serafim Rose,ca toate semnele exterioare ale sfarsitului trebuie sa ne ingrijoreze,dar cel mai mult racirea dragostei.Mi-ar placea sa aud ca exista mici comunitati in cadrul carora fratii se ajuta intre ei pentru ca e foarte greu sa te descurci singur si izolat.De cand cu Creta am inteles pe viu si in mod dureros ce inseamna singuratatea duhovniceasca.Asa ca nadejde doar in mila lui Dumnezeu si a Maicii Domnului,pentru ca fratietate nu prea mai este.Poate ma insel,poate multi dintre cei care citesc acest portal au parte de asa ceva,dar am indoieli.Noi am vrea sa ne retragem,dar nu avem posibilitatea.Mila Domnului cu noi toti.

    1. Scuze, dar pe asta cu „nu avem posibilitatea” eu n-o pot intelege. Vrei cu adevarat sa te muti? Hotaraste-te in ce zona vrei si mergi si vorbeste cu preotii de acolo. Cu siguranta sunt cateva case goale iar proprietarii sunt mai mult decat bucurosi sa lase pe cineva sa locuiasca (o casa parasita intotdeauna se deterioreaza mai repede decat una locuita). Iti alegi o gospodarie care sa aiba pomi fructiferi si gradina. Mai departe te descurci cu ajutorul lui Dumnezeu.

      Asta daca n-ai niciun ban. Insa daca ai … chiar ca nu se pune problema. O casa modesta in care inca se poate locui si cu suficient teren poti gasi lejer la 15 – 20.000 eur. Cu siguranta ca astfel de proprietati nu sunt pe internet. Te duci pe unde vrei sa te stabilesti si cauti. Ai facut asa si nu te-ai descurcat? Ma indoiesc.

      Atentie ce le spui oamenilor. Nu incepi cu povestea vietii si teoria conspiratiei, crize, sfarsitul lumii samd. Oamenii inteleg mai usor si sunt dispusi sa ajute pe cineva care are greutati si este nevoit sa se mute la tara.

  3. Nu mi-am construit casa.Am luat un teren si o rulota.Am pus pomi fructiferi si impaduresc o parte din teren. Am ales aceasta optiune deoarece sederea nu va fi de lunga durata.Nu ne vor lasa mult timp sa supravetuim in felul acesta,deci nu merita facute investitii mari.Sa ne multumim cu putin si sa ne rugam neincetat.Dumnezeu va avea grija si de noi. Doamne ajuta !

  4. Daca e sa fugim in padure pe neasteptate va trebui sa traim din cules si din furtul recoltelor agricole. Ar fi foarte buna o lista cu plante, fructe si ciuperci comestibile insotita de imagini. Am vazut undeva ca in necunostinta de cauza daca ceva este comestibil sau otravitor poti sa mesteci putin si sa scuipi, apoi sa astepti sa vezi daca apar efecte adverse, apoi sa mananci putin, si daca tot nu e nimic in neregula dupa un timp poti sa mananci mai mult.

  5. Esential in aceste vremuri sunt pocainta si rugaciunea, toate celelalte sunt in plan secundar. Fiecare trebuie sa ne cercetam vietile de cand ne-am nascut si pana acum si sa ne vedem propriile pacate.
    Sa le spovedim pe toate sincer pentru ca Domnul Isus Hristos sa ne ierte si sa trimita Harul sau asupra fiecaruia dintre noi. Astfel, moartea nu ne va prinde nepregatiti si nu vom lua pacatele cu noi dincolo.
    De asemenea, numai prin Harul lui Dumnezeu vom intelege ce avem de facut.
    Absolut necesare pentru cel ce vrea sa dobandeasca viata vesnica sunt pocainta ( parerea de rau pentru pacatale savarsite ), rugaciunea, spovedania sincera si deasa impartasanie. Procedand astfel Dumnezeu ne va ierta pacatele, ne va ajuta , ne va face sa intelegem ce sa facem si va mantui sufletele noastre, dandu-ne dupa moarte viată vesnică, iar nu chin vesnic. Nu exista mod mai usor de iertare a pacatelor noastre de catre Dumnezeu decat spovedania sincera. Sunt multe indreptare la spovedanie.
    Eu vi-l recomand pe cel al Marelui Sfant Mucenic Marturisitor in temnitele comuniste pentru Hristos Valeriu Gafencu ( nu este canonizat inca, dar asta nu are nicio importanta, el si-a dat viata pentru Hristos si pentru invatatura Sa, ortodoxia ). Sa ne notam pacatele pe o hartie si sa alergam la spovedanie. Sa ne rugam si sa ne impartasim cat mai des.
    Facand acestea Dumnezeu ne va lumina cu privire la ce avem de facut fiecare dintre noi la timpul potrivit.
    Raul, este spus in profetiile Sfintilor ca cel ce nu va primi pecetea antihristului, dar va incalca poruncile Domnului ( in exemplul tau prin furt ) tot va primi pecetea antihristului.
    Sa avem intotdeauna nadejde in Dumnezeu !
    Doamne, ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!