25 august 2012 – a murit astronautul american Neil Armstrong, considerat a fi primul om care a pasit pe Luna. Mason

Din cartea viata-sfantului-andrei-cel-nebun-pentru-hristos
223,224,225

………………………
Neînţelesul se face bine cunoscut precum urmează:
Ceea ce există deasupra tăriei cerului, adică văzduhul,
ajunge la o asemenea înălţime, încât nimeni nu
poate pricepe. Oricât vei urca cu contemplarea, te afli
încă foarte jos, pentru că este vorba despre abis. Şi
dacă presupunem că te găseşti la o margine oarecare,
ce crezi că există dincolo de aceasta? neapărat, o
întindere nesfârşită şi o lărgime nemărginită.
Lasă acum îndeletnicirea cu contemplarea celor de
sus şi priveşte sub ape şi foc, unde o prăpastie
urmează alteia şi sub aceasta există haos, abis, iad şi
pierzare. încă mai jos există întuneric nesfârşit care,
precum se spune, este cel mai negru; există un abis în
cele mai dedesubt, adâncuri nesfârşite şi infernuri.
De multe ori am coborât acolo cu duhul, ca să văd
vreun oarecare sfârşit sub pământ, dar n-am aflat.
Am coborât cu mintea şi am alergat ca fulgerul în
locurile cele mai joase ale ultimului abis, am intrat în
223
iad, am trecut din abis în abis şi m-am aflat îndată în
haos şi în lărgime nesfârşită, înfricoşătoare, veşnică şi
nemărginită. Deoarece însă nu am întâlnit vreun zid de
nori sau oarecare altă margine, cu greutate mi-am
readus privirea cea înţelegătoare din acea contemplaţie.
După aceea am călătorit către răsărit, am pornit cu
luare aminte şi iată, cu puterea Domnului Savaot, am
văzut foarte curat marginea pământului unind u-se cu
marginea cerului. După ce am trecut lăţimea răsăritului,
am întâlnit un râu pe care se sprijină cerul şi
înlăuntrul căruia este cuprins pământul.
Privesc spre răsărit, mai sus de cer şi pământ şi
iată, văd multe ape luminoase, albe şi de nedescris.
Urcând mai la înălţime, cu greutate am putut trece
iutimea apei când, uimit, văd acolo o lumină ca o fulgerare
dumnezeiască şi aud o voce spunându-mi:
„Andrei, unde mergi?” Oriunde vei merge, nici vorbă
să afli sfârşitul veacurilor celor nesfârşite! Şi spre apus
de vei merge, nu vei afla sfârşit. Esenţa dumnezeieştii
lumini a Dumnezeirii celei nematerialnice, asemenea
unei palme înfricoşătoare a unei mâini înţelegătoare,
ţine toate: şi cerurile, şi adâncurile, şi răsăritul, şi
apusul. Aşadar te înştiinţez Eu – pentru că tu singur nu
te poţi încredinţa – că făpturile cele nematerialnice
care s-au plăsmuit în timp, de la cerul cel nesfârşit şi
până la abisul cel nemărginit, au un oarecare sfârşit.
însă Dumnezeirea cea neînţeleasă, care înconjoară
lumea, se întinde pe distanţe nesfârşite. Şi cine ar
putea da vreo oarecare mărime Tatălui, Fiului şi Duhului
Sfânt, de vreme ce numai strălucirea esenţei
224
dumnezeieşti şi a Ipostasului său imaterial este abis
nemărginit, mărime nesfârşită şi necercată? întoarce-
te aşadar, acolo de unde ai pornit. De vreme ce ai
cercat şi nu ai putut afla sfârşitul zidirilor, cum vei
putea să afli sfârşitul Dumnezeirii, Care Se întinde dincolo
de acestea?”
Când am auzit lucrurile acestea, m-am întors şi am
hotărât să nu mai ispitesc pe Dumnezeu, Care mi le-a
descoperit pe toate. Oarecum, aşa se poate înţelege
Dumnezeirea Cea necuprinsă, Epifanie. Când adică se
află vreun oarecare hotar în materie, în văzduh, în
natură şi în orice altceva care se întinde dincolo de
lumea noastră, acesta va fi de neînţeles.

Becali, nasul masonilor.
https://youtu.be/zWL0rjRDOAo