X

BRĂILA. Localnicii au ALUNGAT autoritățile venite să le OMOARE porcii ,,cu pestă”

de null

Este scandal în comuna Unirea, din județul Brăila, după ce localnicii au alungat, luni, echipele Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) venite să eutanasieze porcii dintr-un focar de pestă porcină africană, oamenii refuzând să le permită accesul în curți. 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Localnicii din satul Valea Cânepii, comuna Unirea, nu au acceptat, luni, ca animalele lor să fie sacrificate, deși în localitate a fost confirmată prezența pestei porcine. Autoritățile județene spun că oamenii au fost prost sfătuiți chiar de primar, iar cei care au refuzat au fost trecuți pe o listă.

„Au fost probleme la Valea Cânepii. Cetățenii au refuzat să permită accesul echipelor DSVA, jandarmilor și militarilor, care participă la aceste acțiuni. Nu au vrut să ne lase să întrăm în curți, atunci am retras echipele, s-a făcut o notă în acest sens cu cetățenii care refuză. Mai departe, legal, nu știu ce vor păți. Pentru că aici este o chestiune de importanță națională și nu putem să ne jucăm cu unul vrea sau unul nu vrea. Oamenii nu conștientizează, îmi pare rău să spun asta. Vectorul principal este porcul mistreț, dar circulația oamenilor și a mașinilor este cea care în acest moment împrăștie acest virus. Pentru stabilirea despăgubirilor în cazul porcilor care sunt uciși este o comisie, nu are treabă DSVSA sau Prefectura. Domnul primar minte, este cel care a agitat lumea acolo. Vă spun cu subiect și predicat, și îmi pare rău că este și medic veterinar”, a declarat, într-o conferință de presă, directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Chiar dacă au fost refuzați, reprezentanții autorităților încearcă în continuare să-i convingă pe localnici cu vorba buna, iar până în prezent nu au fost făcute plângeri la Poliție.

 

Conform legii, persoanele care contribuie la propagarea unei boli se pot alege cu dosar penal.

„Nu a fost necesară intervenția polițiștilor în localitate. În situația unui refuz se poate întocmi dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit articolului 352 din Codul Penal. Conform legii, persoanele aflate în această situație riscă închisoare între 6 luni și 2 ani sau amendă”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

În zona unde au apărut noile focare ale pestei porcine africane există și o fermă care are aproximativ 136.000 de porci. Autoritățile au luat măsuri speciale astfel încât boala să nu ajungă în complex.

„Ne concentrăm pe Valea Cânepii, Lanurile și Tufești. În zona de supraveghere de 10 kilometri intră și o mare exploatație de porcine care are în jur de 136.000 de porci. În aval de această fermă mai avem una între Tichilești și Gropeni, de 47.000 de porci. Eforturile noastre sunt în acest moment să facem un cordon în jurul acestor ferme, ca să nu pățim ce s-a întâmplat la Tulcea, pentru că ar fi un dezastru”, a spus directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Autoritățile din Brăila iau în calcul să declanșeze o amplă vânătoare de porci mistreți și au înmulțit controalele de pe rutele de acces către zonele afectate. De asemenea, au fost verificate informațiile conform cărora pe Dunăre plutesc mai multe cadavre de porci, apărute pe Facebook.

„Au fost intensificate filtrele și montate altele noi la intrarea și ieșirea din fiecare localitate afectată. Referitor la porcii respectivi, în momentul acesta avem două echipe care merg pe Dunăre să verifice informația. Prima jumătate a fost efectuată deja și nu se confirmă. Aștept răspunsul celei de a doua echipe. În momentul în care nimeni nu sună la 112 să dea informația și face un filmuleț pe care o pune pe net, este mai greu să identificăm locul și momentul”, a anunțat prefectul județului Brăila, George Paladi.

Până în prezent, în județul Brăila au fost confirmate 16 focare de pestă porcină africaneă și au fost eutanasiați 7.566 de porci, dintre care peste 7.100 au fost omorâți ca măsură preventivă.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

9 comentarii

  1. Ca luati o stire de pe 6 august si o prezentati pe 10 este intr-un fel de inteles: lipsa de subiecte sau ce mai vreti.

    Dar de ce o stire care face rau … asta nu mai pot intelege. Voi stiti ca la mai putin de 20 de km de locul in care acesti tarani se dau cu fundu’ de pamant ca nu vor sa le eutanasieze porcii se afla o ferma de aproape o suta de mii de capete in care s-au bagat milioane de euro? Stiti macar ce inseamna o afacere in zona asta? Stiti ca daca nu ai iesit cu porcii la vanzare in maxim 3 luni si jumatate incepi sa acumulezi pierderi? Stiti ca acea ferma este blocata din cauza ca in zona sunt focare de pesta? Iar acel producator are in Romania peste 600.000 de porci fiind al doilea ca marime din tara? Si daca afacerea nu mai merge pt ca circulatia porcilor este blocata va trebui sa inchida? Chiar nu aveti capacitatea sa intelegeti consecintele, cat de usor se poate pune pe butuci o intreaga industrie? Credeti ca celorlalti tarani le va fi bine daca in continuare targurile vor fi blocate pentru ca se opreste miscarea animalelor?

    Nimeni nu spune sa nu lupti impotriva sistemului dar daca dupa comentariile de la articolul http://ortodoxinfo.ro/2018/08/08/pe-motiv-de-pesta-porcina-vor-acum-sa-incendieze-campurile-de-porumb-ce-va-urma/ nu ati inteles ca nu este in interesul tarii ca sa se produca psihoza sau, mai grav, tratarea in batjocura, atunci, iertati-ma, dar va suspectez de lipsa de discernamant iar daca nici asta nu este valabila ramane doar manipulare ieftina cu intentie impotriva interesului national.

    1. Magda

      Tu esti fan al variantei oficiale cu pesta porcina.
      Nu de subiecte ducem lipsa, ci de editori. Este intr-adevar o stire de cateva zile, dar de abia acum s-a reusit pune …
      In rest, bati campii.

  2. E important de subliniat ca primarul, care este de partea oamenilor din localitate, este MEDIC VETERINAR. Ar fi fost interesant de aflat care sunt “minciunile” pe care le-a spus ca sa intarate localnicii. Nu de alta, dar fiind medic veterinar, poate ca opinia dansului ar trebui luata in considerare.

  3. Alooooo, Magdalena, imi iei porcul daca e infectat, nu ca presupui tu, caci nu-ti scoti splina daca ai alergat mult si te inteapa putin. Auzi, tu, nu vaccinezi copiii mei ca vrei tu, nu-mi dai foc la apartament ca presupui tu ca am nu-stiu-ce in casa. Ne impotrivim sistemului pentru ca este antidumnezeiesc si antiomenesc, incorect si imoral. Nu ne impotrivim de florile marului. Iar daca te impotrivesti, te impotrivesti pana la capat, caci mucenicii sau martirii nu mergeau pana la jumatatea drumului.

  4. Toti banii, toate fermele, toata industria carnii de porc din Romania nu fac doi bani daca nu pot continua sa existe decat cu pretul lacrimilor acelei batrane din fotografie si ale celorlalti ca ea. Am ajuns sa traim intr-o ordine sociala in care parca singurul mod in care pot fi rezolvate problemele comunitatii presupune obligatoriu distrugerea, sacrificarea, uciderea cuiva, ca intr-un fel de ritual pagan de inchinare la zeitatile mortii. Parca nu mai stim sa gandim decat in termeni distructivi, parca am devenit reprezentantii unei culturi a crimei si a prapadului si tot ce atingem se face praf si pulbere. Gasim tot timpul noi sau vechi justificari sa aparam tot felul de realitati abstracte cum ar fi Sanatatea Publica sau Siguranta Alimentara, in numele carora sacrificam ceea ce e viu si real – sanatatea trupului si sufletului omului si hrana cea mai buna pentru noi, pe care Dumnezeu ne-o da cand nu ii batjocorim Creatia. Am devenit posesorii unei mentalitati de ucigasi, care ne face capabili sa distrugem chiar si sufletele altora, care sunt mult mai importante decat trupurile lor.

    Cea mai mare drama a acestei tragedii nu este cea economica sau financiara. Este cea sufleteasca. Pentru ca masacrul asta monstruos al atator fiinte nevinovate distruge inainte de toate suflete. Nu doar sufletele oamenilor care le-au crescut si le-au ingrijit cum au putut ei mai bine, timp in care s-a creat in multe cazuri si o legatura sufleteasca a acelor oameni cu animalele lor, ale celor care privesc cu oroare imagini ca de de holocaust (cum bine zicea ministrul Daea) si nu in ultimul rand ale medicilor veterinari adevarati, care au ales aceasta profesie pentru ca au mila si dragoste fata de animale si trebuie sa traiasca zile de cosmar, in care sunt obligati sa asiste la uciderea si arderea a mii de animale in fiecare zi, un adevarat test de rezistenta psihica sau mai degraba o tortura din care multi vor iesi traumatizati.

    Inteleg ratiunile de ordin economic dar consider ca in cazul asta se sacrifica ceva care nu ar trebui masurat in bani. Trupurile noastre pot supravietui fara carne de porc, dar sufletele noastre vor fi mai murdare daca hrana noastra este asigurata in acest mod. Ar trebui sa fie deja clar pentru toti cei care mai au niste calitati de om si mai ales de crestin ortodox, ca modul in care am ajuns sa traim ca societate trebuie schimbat din temelii, ca sa nu ne intunecam la minte si sa ne inraim de tot. Gasim in trecutul neamului nostru modelele de viata corecta pentru un crestin ortodox. Nu trebuie decat sa ne dezbaram de pacatele care s-au lipit ca scaiul de noi de cand am inceput sa ne balacim in viata de tip nou, de tip in primul rand trupesc. Sa ne purtam ca fiinte duhovnicesti si Dumnezeu ne va da si hrana trupeasca potrivita noua, oricate peste si gripe ar circula in jur. Si o fiinta duhovniceasca nu poate pune lucrurile care fac parte dintr-un sistem fara suflet inaintea lacrimilor unui om care isi doreste nu doar sa aiba ce manca dar si sa-si duca viata asa cum a fost ea din mosi in mosi, macar in curtea lui.

    1. Un comentariu foarte frumos. Aici, da, ne intalnim. Sigur ca valorile duhovnicesti ar trebui sa primeze si nu exista vreo scuza pentru acceptarea raului, indiferent de forma sub care se prezinta. Da, de pe aceasta pozitie vorbim clar de marturisirea adevarului care se face neconditionat. Insa, din pacate, mie imi pare ca vrem sa fim in 2 luntrii ceea este, evident, gandire schizoida.

      Traim in lumea in care traim. Cred ca un pic de realism si de inteligenta in plus nu ne-ar strica. Asa au procedat italienii de au reusit sa elimine obligativitatea vaccinarilor si la fel consider ca avem si noi sansa noastra de a scapa de problema pestei porcine.

  5. Bravo mamaielor si tataielor care au curajul să înfrunte sistemul ticăloșit.
    Și apropo, cine face analizele pentru această ”pestă”? Ce flutură ei pe sub nasul oamenilor ca să-i convingă să-și lase porcii măcelăriți? Cine verifică dacă aceste analize au fost făcute corect? Cum este posibil ca să apară ”focare” de ”pestă” în locuri diferite concomitent?

  6. alta facatura alte minciuni aruncate in mintea poporului…aceasta nu este decat o pesta politico-draceasca a celor
    de sus si pusa in mintea omului spalat bine pe creier … analizati si vedeti cat de clara este aceasta facatura … mai ales ca semana izbitor cu alte evenimente asemanatoare din trecut…naivii cred orice minciuna iar prostii repeta greaseala la nesfarsit…rusine autoritatilor rusine tuturor celor care numai au gandit sa intre in curtile oamenilor si sa le ucida animalele sanatoase…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button