X

Preotul Ciprian Staicu, la un pas de a afirma validitatea caterisirii sale

de teolog Mihai-Silviu Chirilă

Image result for ciprian staicu

Unul dintre motivele pentru care am refuzat să particip la întâlnirea de la Roman a fost insistența părinților aghioriți de a participa la lucrările sinaxei române a părinților și credincioșilor care luptă contra ecumenismului. Respect și sunt recunoscător pentru tot ce au făcut părinții aghioriți bun pentru lupta noastră până de curând, i-am sprijinit în conferințele lor în România, dar sunt de părere că problemele interne se decid de către preoții și credincioșii români, așa cum cele ale aghioriților se decid de către părinții Muntelui Sfânt, ale rușilor de către ruși etc. Păstrând, desigur, cuvenita sfătuire la nivel interortodox.

Din această perspectivă, se cuvine să remarcăm faptul că tematica întâlnirii de la Roman a fost fixată într-o oarecare măsură și de către monahul Efrem Prodromitul, care a reușit să impună atenției cel puțin trei idei care îl frământă și pe care le discută cu preoții de cel puțin jumătate de an:

  1. Ideea că părtășia la erezie este “a treia cale” între ortodoxia mărturisirii și erezie, pe care a susținut-o chiar și după ce întâlnirea de la Beiuș, studiul meu pe această temă și proiectul de rezoluție al celor șase membri ai sinaxei au arătat clar că părtășia la erezie nu este o a treia cale, ci modul în care cineva se contaminează cu gândirea eretică și începe căderea în astfel de cugetare;
  2. Ideea schimbării formulei liturgice a pomenirii ierarhului din “pe toți arhiereii ortodocși” în “pe episcopul nostru…”, pentru că așa este modelul aghiorit;
  3. Ideea că apărându-te în fața instanțelor bisericești și mărturisind Ortodoxia în fața celor care te judecă pentru că ești mărturisitor de fapt… îți recunoști vinovăția și îi îndreptățești pe cei ce te judecă.

Dacă prima idee a fost deja lămurită și răslămurită și nu mai intră în discuție deocamdată, iar a treia e atât de neserioasă încât nu ar trebui să fie luată niciodată în discuție (se pare că nici la Roman nu a fost subiectul vreunei decizii oficiale), ne vom apleca cu atenție asupra tematicii schimbării formulei liturgice a pomenirii ierarhului.

Monahul Efrem a venit cu această idee la începutul lunii ianuarie, propunându-o unor preoți români care au întrerupt pomenirea. Dintre aceștia, preotul Ciprian Staicu s-a opus ei, în mod corect și public, pe siteul personal (între timp se pare că articolul a fost șters). Conform relatării aceluiași preot, la întâlnirea din Roman tematica a fost reintrodusă de către monahul Efrem1. Din informațiile pe care le aveam, știam că propunerea a fost retrasă, însă preotul Ciprian Staicu ne informează că a fost discutată, că ea se va pune în scris data viitoare și că sfinția sa a și pus-o deja în aplicare. Până în acest moment pare primul care a făcut-o.

Voi spune din capul locului că, în opinia mea, niciuna dintre cele două formule nu este greșită: “pe arhiereii ortodocși” indică doar o comuniune de mărturisire a dreptei credințe cu cei ce au rămas ierarhi ortodocși în mărturisire în plină erezie, nu însă și o ieșire din jurisdicția canonică proprie și o ascultare jurisdicțional-canonică de aceștia (nu se pomenește numele niciunuia), iar “pe episcopul nostru…” recunoaște apartenența jurisdicțional-canonică la eparhia de care ține preotul respectiv, nu însă și o comuniune de învățătură de credință cu ocupantul tronului eparhial în acel moment, pentru că acesta este eretic (nu se pomenește numele ocupantului tronului, ci doar rangul episcopal al tronului respectiv). În ambele variante, pe perioada nepomenirii, ascultarea preoților și a credincioșilor este față de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și de deciziile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, de care ierarhii nemaipomeniți2 s-au depărtat prin propovăduirea ereziei.

Odată lămurită această chestiune, problema care se naște este legată de oportunitatea schimbării formulei de pomenire și de consecințele acestui demers, foarte grave mai ales în plan canonic.

Consider că decizia aghioriților de a schimba formula de pomenire a ierarhului în acest moment, după ce, timp de un an și jumătate, Gheron Sava Lavriotul nu a avut nicio obiecție față de ea în niciuna dintre multele conferințe susținute în România, are un motiv precis: impunerea în conștiința credincioșilor ortodocși români a ideii că nu mai există niciun ierarh ortodox nicăieri în Ortodoxie.

Ideea a fost enunțată de Gheron Sava Lavriotul într-o scrisoare deschisă în care își exprima opiniile față de proiectul de rezoluție al celor șase membri ai sinaxei naționale, susținut și de alți preoți și credincioși care au întrerupt pomenirea. În acea scrisoare, Gheron Sava ataca două puncte: punctul 2, care face o necesară distincție între cei cu cuget eretic și cei care s-au asociat acelora (mai corect s-au trezit asociați acelora) fără a fi neapărat de acord cu erezia lor, și punctul 3, în care se recunoaște faptul că în lumea ortodoxă actuală mai există episcopi și chiar Biserici locale care luptă contra ereziei ecumenismului și care vor putea, la un moment dat, să dea un răspuns sinodal panortodox acestei erezii.

La afirmația proiectului de rezoluție că mai există pe lume episcopi ortodocși și chiar Biserici locale ortodoxe, Gheron Sava a întrebat unde se află aceștia, dând asigurări că dacă ei există, cuvioșia sa se bucură să ia cunoștință de acest fapt. La câteva zile după această întrebare retorică i-a dat un răspuns excepțional arhiepiscopul Sinaiului, Preafericitul Damianos, care a făcut o mărturisire ortodoxă contra tuturor ereziilor, inclusiv a ecumenismului, iar pe 1 februarie a suferit un accident suspect.

Cu regretul că nu am putut participa la întâlnirea de la Roman, unde Gheron Sava m-a invitat să îi dau un răspuns public la întrebarea cuvioșiei sale, îi amintesc că la Bănceni IPS Longhin este un arhiepiscop mărturisitor, care l-a avut invitat în noiembrie 2016, într-o conferință extrem de importantă, ce a marcat cursul luptei antiecumeniste. Eu am fost primit la Pireu pentru a-mi lansa o carte prin care contracarez poziția ecumenistă a ierarhilor BOR, episcopul de acolo asumându-și riscurile unui asemenea gest. Exemplele pot continua și le vom discuta cu altă ocazie, precizând doar că una dintre puținele excepții triste, în această privință, este Patriarhia Română, unde, în acest moment, nu există niciun ierarh mărturisitor antiecumenist.

Întrebarea Gherondei Sava este, în opinia mea, resortul pentru care întâlnirea de la Roman, convocată și patronată de către cei doi părinți aghioriți, a pus în discuție schimbarea ecteniei legate de pomenirea episcopului, pentru ca poporul român să nu mai audă la slujbe vorbindu-se de arhierei ortodocși și să accepte, la nivel de conștiință, faptul că ei au dispărut din toată lumea ortodoxă. Consecințele extrem de grave ale acestei afirmații, care scoate întreaga luptă antiecumenistă de pe făgașul firesc prescris ei de către canonul 15 I-II, nu fac obiectul acestui articol.

În subsidiar, perspectiva aplicării practicii aghiorite în materie de pomenire a episcopului arată disponibilitatea celor ce au participat la întâlnirea de la Roman de a subordona lupta antiecumenistă din România celor doi părinți din Athos, Gheron Sava Lavriotul și monahul Efrem de la Prodromu. Nu știm pe care dintre părinții athoniți îi mai reprezintă Gheron Sava în scrisoarea în care își exprimă punctul de vedere cu privire la proiectul de rezoluție. Ar fi fost mult mai bine dacă scrisoarea cuvioșiei sale era semnată de toți părinții pe care îi reprezintă, așa cum proiectul de rezoluție a fost semnat de toți cei ce au fost de acord cu el.

Dacă această subordonare a luptei românești aghioriților e de bun augur sau nu, se cuvine să se pronunțe preoții și credincioșii români care au întrerupt pomenirea.

Știu că părintele Ciprian Staicu ar putea să nu fie de acord cu ceea ce am scris până aici. Îl rog însă ca, în continuare, să fie extrem de atent la cea mai importantă consecință în plan canonic pe care decizia sfinției sale o are pentru propria persoană și pentru ceilalți preoți antiecumeniști. Scriu aceste cuvinte pentru a-l împiedica să facă o greșeală cu consecințe catastrofale pentru sine și pentru ceilalți preoți nepomenitori.

A dori să schimbi formula de pomenire a ierarhului, în condițiile în care recunoști că ambele sunt corecte, poate fi cumva acceptat, deși corect ar fi fost ca această formulă de pomenire să fie stabilită la începutul nepomenirii și să se meargă cu ea până la capăt. A afirma însă că formula “pe toți arhiereii ortodocși” este greșită pentru că schimbă textul Sfintei Liturghii și nu avem voie să facem asta are niște consecințe deosebit de grave sub aspect canonic.

Încercând să nu mai greșească în viitor și pocăindu-se pentru ceea ce i se pare o greșeală din trecut, părintele Ciprian Staicu pierde din vedere că la începutul anului 2017 a fost caterisit de către Consistoriului eparhial Covasna și Harghita.

Articolul 11, alin. (1) din RACDIJBOR pedepsește cu caterisirea abaterea dogmatică de schismă, pe care o interpretează ca fiind “despărțirea de Biserică, prin acțiuni sau interpretări publice deosebite ale unor norme de disciplină, morală și cult din învățătura și tradiția Bisericii” (s.n.). Dacă părintele Ciprian Staicu consideră că a greșit timp de un an jumătate pomenind cu formula “pe toți arhiereii ortodocși”, afirmă, fără să vrea, că decizia Episcopiei Harghitei și Covasnei în privința sfinției sale a fost corectă, deoarece, oprind pomenirea ierarhului locului și folosind acea formulă de pomenire, a săvârșit abaterea de schismă (pentru care, dacă îmi amintesc, nici măcar nu a fost judecat la acea vreme), prin efectuarea unor schimbări nepermise în cult și pomenirea altor ierarhi decât sufraganul la sfintele slujbe.

Și chiar dacă pentru schimbarea formulei de pomenire a ierarhului nu i s-a aplicat atunci art. 11, alin. (1), ci, eventual, art. 28, alin. (1), care se referă la nerespectarea regulilor tipiconale3, sancțiunea art. 28, alin. (1) este mutarea disciplinară, în caz de neîndreptare, iar refuzul de a efectua mutarea disciplinară se încadrează ulterior la art. 34, alin. (1), adică abaterea de neascultare față de autoritatea bisericească, sancționată cu caterisirea. Mi se pare că pe o asemenea logică au și mers cei de la Consistoriul eparhial Covasna, de vreme ce părintele a fost mutat disciplinar și, ulterior, caterisit pentru neascultare față de autoritatea bisericească.

Dacă părintele afirmă că a greșit acolo unde nu a făcut-o și se învinovățește pentru fapte pentru care nici cei din consistoriu nu l-au considerat vinovat la momentul judecății, oare consistorialii din Covasna nu se vor simți îndrituiți să spună (eventual în fața sinodului mitropolitan care judecă apelul) că acea caterisire a fost perfect legitimă, cu toate consecințele directe în plan canonic: imposibilitatea de a fi în comuniune cu alți preoți (can. 11 ap, 28 ap., 4 Antiohia, 10 Cartagina pedepsesc cu caterisirea pe preotul care coslujește cu un preot caterisit) sau credincioși (31 ap., 13 I-II ș.a. pedepsesc cu afurisirea pe mireanul care urmează un preot caterisit de drept)?

Această afirmație neinspirată ar avea consecințe nu doar asupra propriei persoane, ci și asupra celorlalți preoți nepomenitori, sancționați în mod direct pentru abaterea de schismă, prin decizii despre care eu cred fără nicio șovăire că sunt invalide pentru că faptele de care preoții au fost acuzați nu există potrivit canoanelor sfinte și judecata s-a făcut abuziv și necanonic, nu pentru că hotărârile au fost date de consistoriile episcopilor semnatari din Creta.

Dacă formula “pe toți arhiereii ortodocși” ar fi greșită, Mitropolia Ardealului ar putea ține seama de pocăința tardivă a părintelui, când judecă apelul (din câte știu, apelul încă nu a primit de la Sibiu vreun răspuns), însă mă îndoiesc că ar putea acorda o iertare pentru această greșeală fără a cere în prealabil ca, la noua formulă, să se introducă și numele ierarhului locului. Adică să se reia pomenirea.

Pentru ca situația să se complice și mai mult, părintele Ciprian Staicu spune că va accepta formula “pe toți arhiereii ortodocși”, dacă așa o va hotărî o nouă întâlnire ca cea de la Roman, chiar dacă acum formula i se pare greșită și între timp va folosi altă formulă timp de câteva luni. În plus, dintr-un comentariu ne dă de înțeles că, pentru sfinția sa, deciziile sinaxei de la Roman și ale celei ce se va organiza după aceasta sunt executorii, nu doar consultative, așa cum s-a hotărât la Beiuș că sunt toate dezbaterile sinaxelor, tocmai pentru a ne păzi de riscul reliefat chiar de părintele Ciprian, prin acuzația nefondată din septembrie 2017, că am fi organizat o structură bisericească paralelă.

La argumentarea că nu ne este permis să introducem ceva în Sfânta Liturghie, părintele Ciprian ar trebui să observe că nu ne este permis nici să scoatem ceva din aceasta. Dacă mergem pe argumentarea sfinției sale, ar trebui să scoatem numai numele episcopului, nu și titulatura “preasfințitul”, așa cum propune în textul în care anunță că a schimbat formula de pomenire. Titulatura de “preasfințit” aparține tronului episcopal4 de Harghita și Covasna, nu o aduce cu el episcopul care vine acolo. Ce am rezolvat dacă înlocuim o ectenie în care ne facem griji inutile pentru că am introdus ceva cu una din care scoatem ceva? Nu e același lucru și aceeași sancțiune canonică, în cazul în care ar fi greșit?

Într-un dialog cu o cititoare, sfinția sa i-a spus că îl pomenește pe episcopul actual în speranța că va redeveni ortodox, iar doamna respectivă, care are studii teologice, după cum afirmă într-un text publicat pe OrtodoxINFO, i-a spus că în aceste condiții sfinția sa redevine pomenitor… Perspectivă foarte neplăcută, care riscă să ridice întrebarea în rândul credincioșilor: “Cine este «episcopul nostru…» din ectenia respectivă?”.

Pentru a nu crea toate aceste complicații inutile (ultimul lucru de care mai e nevoie, după această luptă surdă, fără nicio miză teologică reală, în jurul conceputului patristic de părtășie la erezie, este o nouă luptă pe tema dacă e bună sau nu formula “pe toți arhiereii ortodocși”), eu nu voi face nici în privința preotului Ciprian Staicu, nici a celorlalți preoți nepomenitori eroarea fatală de a afirma că formula “pe toți arhiereii ortodocși” este greșită. Astfel, voi putea susține în continuare adevărul că preoții care au folosit-o până acum nu au săvârșit abaterea de schismă, prevăzută de art. 11, alin. (1), sau pe cea prevăzută de art. 28, alin. (1) RACDIJBOR.

Cu tot respectul, îl invit pe părintele Ciprian Staicu să revină pe poziția anterioară. Era cea corectă și fără bătăi de cap.

1 https://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/01/29/cuvant-de-invatatura-athonit/. Într-o discuție cu un domn Gabriel Barbir, preotul Ciprian Staicu spune: “Eu nici nu am știut că se va discuta așa ceva. Cel care a adus vorba a fost părintele Efrem Prodromitul, iar cartea care explică temeiurile patristice este cea menționată deja, disponibilă în română”. Cartea la care se face referire în text este “Sfântul și Marele Sinod” (Creta, 2016) între provocare și eșec, Astradrom, Oradea, 2016, p. 212, unde este descrisă tradiția aghiorită în privința formulei de nepomenire.

2 Termenul trebuie înțeles exclusiv în sensul de “cei ce nu mai sunt pomeniți” la sfintele slujbe.

3 Deși acest articol din RACDIJBOR se referă mai curând la preoți care își bat joc de tipic din neștiință, din nepăsare, din lene etc., nu neapărat de cei ce fac, cu bună știință, schimbări semnificative în cult, de natură a produce o alterare conștientă a slujbei respective. Dovada este și sancțiunea destul de blândă față de astfel de neglijențe, aplicată de art. 28.

4 Liturghier, EIBMBOR, București, 1995, p. 31 și următoarele în care este redată ectenia respectivă.

Categorii
Ecumenism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

13 comentarii

  1. Un răspuns foarte bun, atât din punct de vedere teologic, cât și de bun simț. Din păcate, pe blogul preotului Staicu continuă atacurile la adresa lui Mihai Silviu Chirilă și a părinților nepomenitori care nu-i împărtășesc opiniile.

  2. În clipa în care cineva primește gândul rău (şi cineva care ştie şi cineva care nu ştie, pentru că nu ştie deoarece nu vrea să ştie) și gândește că ar fi un lucru bun să rămână în comuniune cu erezia, în acea clipă acest cineva schimbă învățătura ortodoxă și este eretic.

    1. Cineva poate gandi sa ramana in comuniune cu episcopul eretic, inca necondamnat sinodal, pentru ca nu intelege foarte bine ce inseamna nepomenirea, sau nu are curajul inca sa o faca, sau nu a aflat inca ce este cu Creta, dar in acelasi timp, sa nu fie contaminat in nicio forma cu erezia ecumenismului, sa spuna ca nu exista decat Biserica Ortodoxa, ca toti ceilalti din celelalte culte crestine sunt eretici, ca mariajul mixt e gresit etc.
      In acel moment el nu poate fi numit eretic pur si simplu, pentru ca eretic este cel care marturiseste cu toata convingerea ca ceea ce s-a semnat in Creta este corect, ca intr-adevar casatoriile mixte sunt bune, ca ereticii pot fi numiti biserici, ca exista eretici mai aproape si eretici mai departati de Biserica, ca ecumenismul este corect si ca este calea spre realizarea Bisericii pe care o vrea Hristos etc. etc. Acela este eretic in gandire si ar fi fost eretic chiar daca nu exista Creta.
      Ceilalti se afla, in aceasta faza a evolutiei situatiei, intr-o partasie la erezie, care le pune in pericol mantuirea, pentru ca daca raman in aceasta situatie pana la moarte sau pana la un sinod ecumenic vor fi condamnati ca si ereticii, iar expunerea indelungata la comuniunea cu erezia risca sa le deformeze gandirea ortodoxa si sa le dea incetul cu incetul o gandire eretica.
      Atunci cand sfintii vorbesc de cel ce primeste gandul cel eretic se refera la primirea invataturii eretice, adica a conceptelor eretice, de bunavoie si cu convingere, sau, dupa caz, la nascocirea unor ganduri care sunt in esenta lor eretice. Nu pot exista eretici care sa nu stie despre ce erezie este vorba, sau sa nu marturiseasca erezia in niciun fel.
      Ce te faci atunci cu miile si sutele de mii de romani care nu stiu nimic despre ce s-a decis in Creta, nu au nici cea mai mica idee despre ce este ecumenismul, au fost invatati de preoti ca nu s-a intamplat nimic, ca sinodul a fost bun, ca nu e niciun motiv de panica si mai ales au o cugetare si o practica ortodoxa?
      Va dau un exemplu, m-am dus la un vecin al meu sa ii dau un material despre Creta. Fiind instigat de preotul meu paroh sa nu primeasca nimic de la mine pentru ca eu sunt „schismatic”, „sectar” etc., omul a refuzat cartea pe care i-o ofeream. Atunci cand a facut asta, in sufletul sau el avea convingerea sa isi apara puritatea credintei de ratacirile unui schismatic sau sectar. Adica apara Ortodoxia in felul sau, chiar daca el era pacalit sa se comporte asa. Il pot numi eretic? Nu. Il pot numi neinformat, il pot numi credul fata de spusele parohului sau (ceea ce in conditii normale nu se poate reprosa cuiva), il pot numi fara discernamant, dar nu eretic. El a ales sa ramana din ignoranta in comuniune cu erezia si sa isi pericliteze mantuirea, parandu-i-se ca astfel face o marturisire de credinta contra „tendintelor mele sectare”. Cine este vinovat pentru asta? Si el, si preotul paroh, si eu, si toti care nu am depus eforturi sa il informam la timp, si episcopul sau care il minte… Situatia nu e asa de simpla cum pare ea cand aplicam stramb cateva citate patristice, intocmite foarte corect de parinti.
      Pentru faptul ca „nu stiu pentru ca nu vor sa stie” acesti oameni pot fi numiti delasatori, nepasatori pentru propria mantuire si judecati de Dumnezeu pentru asta, dar nu pot fi catalogati eretici decat atunci cand au convingeri eretice pe care le mai si marturisesc public. Pana atunci, ei sunt partasi la erezie, cu riscul mare pe care acest lucru il presupune pentru mantuirea lor, deoarece prin aceasta partasie la erezie ei si-au inceput deja caderea si vrajmasia cu Dumnezeu.
      Insa procesul nu este ireversibil, sa nu uitam ca vorbim despre o partasie la o erezie inca necondamnata de un sinod ecumenic si cu niste ierarhi inca necaterisiti de acelasi sinod.

  3. Ortodoxia nu se rezuma la 20 de citate din Sfintii Parinti si 2 carti citite despre ecumenism si erezie. Citatele din Sfintii Parinti ca si Biblia sunt o sabie cu doua taisuri, repetandu-le si folosindu-le obsesiv pt a ne argumenta parerea ne face asemanatori cu sectantii, ca si ei folosesc citate din Biblie. Pentru a face uz corect de acestea ne lipsesc 2 lucruri, a cunoaste Istoria Bisericii si Sfanta Traditie si a ajunge la un oarecare grad de despatimire sau macar sa avem smerita cugetare. Oare Dumnezeu ne va judeca pt ca nu i-am osandit pe toti cei ce au ramas in comuniune cu ierarhii apostati drept eretici? Oare ne va judeca ca nu ne-am dat cu parerea despre har sau lipsa lui? De ce nu dam slava lui Dumnezeu ca ne-am ingradit si ne vedem de patimile si pacatele noastre, pt care Dumnezeu chiar ne va judeca? Daca ne-am facut temele despre erezie, hai sa vedem si cum e cu schisma, ca ambele duc la iad. Multi marturisitori au fost dupa sinoadele talharesti si o parte din ei nu ii praznuim pt ca au cazut in schisma. De ce trebuie sa ne pierdem timpul cu cugetari arhiconice, nu e har, toti sunt eretici, noi suntem buricul Ortodoxiei. Asa au inceput si stilistii au avut gand bun si au ajuns la schisma, dar daca le spui nu vor sa se smereasca sa asculte. Astazi IPS Longhin, prof. Teodoros Zisis si alti oameni luminati spun sa lasam deoparte discutiile desarte, ne avertizeaza de pericolul schismei, iar noi stam bine infipti in parerile noastre intemeiate in 3 citate. Lupta este pe multi ani, daca am inceput de acum sa osandim in stanga si in dreapta, eretici, neoecumenisti, ierarhi ce lupta impotriva ecumenismului dar au comuniune, deci eretici, tabloul este foarte sumbru, deloc mantuitor. Sa ne cercetam cugetul, oare cand ne sustinem opiniile, n-avem un pic de manie, de parere de sine si alte patimi care intuneca ochiul sufletului, o sa dam raspuns daca avand stercul in ochi si fiind noi insine orbi am condus pe altii in groapa. De ceea fiind rezervati nu vom gresi, ingradindu-ne si fixandu-ne atentia la patimile noastre ne vom gresi!

  4. In articolul,,Cuvant de invatatura athonit” de pe site-ul sau,pr.Staicu ,inainte de predica lui Gheron Sava, aduce explicatii in legatura cu folosirea acestei formulari:,,nu-i pomenim numele decat in momentul in care va fi din nou vrednic de a fi pomenit numele,adica va invata cuvantul adevarului”.Deci, formula se refera la cineva ,,concret”,cu existenta in realitate.Exista in limba romana acea legatura care se stabileste intre semnificant(forma cuvantului),semnificat(ce denumeste acel cuvant,ce reprezinta,definitia)si obiectul din realitate.Faptul ca se foloseste episcopul ,,nostru”,chiar arata o apropiere ,o afectiune ,o impropriere,o ,,posesie”,oarecum.Adica scoatem numele,dar il pomenim ca episcopul nostru,desi stim ca este aceeasi persoana.Pai daca eu spun:,,Directorul meu,Ion ‘” si apoi spun doar :Directorul meu”,nu se intelege ca e Ion?Si daca tot se spune ca nu tb.schimbata Sf.Liturghie,de ce scoate numele?Asta nu e schimbare?Am vazut clar ca pr.Ciprian nu a avut ,efectiv,raspuns ,cred ca nici el nu e multumit in adancul inimii(de fapt,a spus ca i-a fost,,cumplit de greu”sa faca schimbarea).I-am si scris,de altfel,ca ar fi fost normal sa ii creeze o altfel de stare ,daca e sigur ca face ce trebuie,pe directia Sf,Parinti.Dar nu pot sa nu ma intreb: de care Sf.Parinti a ascultat folosind cealalta formula si de care asculta folosind-o pe asta?

  5. se pare ca nici la acest articol parintele Ciprian, de altfel atat de vocal, nu a avut raspuns, pentru ca e greu sa dai un raspuns la o problema asa de sensibila. totusi, ar putea raspunde prin abandonarea ideii de a pomeni dupa noua formula, care, desi e corecta liturgic, in contextul actual, ascunde ideea ca nu mai exista episcopi ortodocsi reali pe fata pamantului, sau ar putea sa pomeneasca dupa care formula considera de cuviinta, fara a accepta insa ideea ca formula cealalta este gresita, pentru ca nu este.

    1. Loviturile aplicate succesiv la adresa si asa putinilor ierarhi care au condamnat Creta, demonstrează clar ca gruparea din care face parte nu mai crede ca exista ierarhi ortodocsi pe mapamond, care sa satisfaca condiile impuse de ei in mod talibanic, fara discernamant si ca vor trebui sa scoata din randurile lor un astfel de ierarh… Daca la inceput l-au curtat pe IPS Longhin si vazand ca nu poate fi „cumparat”, au inceput sa-l defaime, acum logica dupa care merg este identica cu cea a stilistilor de la Slatioara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!