X

Sinaxarul Sfinților noi martiri și mărturisitori ai Rusiei – SFÂNTUL NOU MUCENIC PIMEN, EPISCOP DE ALMA-ATA (împușcat de REVOLUȚIA BOLȘEVICĂ) și cei dimpreună cu el

de null
Foto: http://pbe.kz/den-pamyati-svyashchennomuchenika-pimena-vernenskogo-v-yuzhnoy-stolice

Episcopul Pimen, pe numele său din lume Petru Zaharievici Belolikov, s-a născut pe 5 noiembrie 1879 în satul Vasilievski, Cerepoveţ, în provincia Novgorod, din familia unui preot, Părintele Zaharia Ivanovici și mama sa, Maria Ivanovna. Toți fiii acestei familii au slujit Bisericii. Patru au devenit preoți: Alexei (1883-1937), Pavel (1871-1920), Ivan (1873-1937) și Vasile (1887-1937). Cel mai în vârstă, Alexandru (1867-1906) a fost învățător al Legii lui Dumnezeu în Cerepoveţ. Nicolae (1881-1937) a fost profesor la academia teologică. Petru a devenit episcop. Acesta era văr al celebrului orator și viitor ierarh martir de Petersburg, Pr. Filosof Ornatsky, fiind educat de către Sfântul Ioan de Kronstadt.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În anul 1900, și-a terminat cu succes studiile la seminarul teologic Novgorod (sau Kirillovsk) și a intrat la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1904. Dizertația sa s-a intitulat „Legătura Sinoadelor Ecumenice cu Lucrările Scriitorilor Bisericii”.

Foto: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b3/Pimen_%28Belolikov%29.jpg

Pe 6 august 1903 a fost tuns în monahism de către Mitropolitul Flavian al Kievului. Pe 24 august 1903 a fost rânduit diacon, iar pe 3 iulie 1904 a fost hirotonit preot. Pe 12 august 1904 a fost delegat al Misiunii Ortodoxe din Urmia. Din Septembrie 1904 până în 1911 a slujit Misiunii Ortodoxe din Urmia, din nord-vestul Iranului ca egumen și arhimandrit. Aici, însușindu-și siriana veche precum și siriana modernă, dar și dialectele turcești ale locului, a putut predica sirienilor ortodocși în limba lor de baștină. A tradus lucrări patristice vechi în siriană, dar și fragmente ale sfintelor slujbe. A predat, fiind în același timp și directorul școlii atașate acestei misiuni, și a apărat interesele populației ortodoxe în fața autorităților persane. A scris o carte intitulată „Urmia ortodoxă în anii tulburării persane.” La ceva timp după aceasta, a fost ridicat la rangul de egumen.

Pe 3 martie 1911, a devenit rector al seminarului teologic Alexandrovskii din Ardon (eparhia Vladikavkaz). Pe 12 iulie 1912, a fost făcut asistent principal al Misiunii Ortodoxe din Urmia, unde s-a îngrijit de nevoile duhovnicești ale cazacilor. A editat totodată și un jurnal „Urmia Ortodoxă” și a corespondat cu Episcopul Nicolae (Kasatkin) al Japoniei. Pe 8 octombrie 1914 a fost numit rector al seminarului teologic din Perm’ și a condus prelegeri pentru mulțime alături de Episcopul Andronic al Permiului. Pe 19 iulie 1916, Episcopul Andronic a cerut Sfântului Sinod să îi acorde Părintelui Pimen ordinul Sfântului Vladimir, a treia distincție, precizând că acesta „și-a câștigat dragostea și respectul oamenilor.”

Pe 6/19 august 1916 a fost sfințit episcop al Salmasului în catedrala Kazan din Petrograd, și a fost numit șef al Misiunii Ortodoxe din Urmia. A ajuns în Urmia pe 30 septembrie, însă complicațiile sistemului politic și atașamentul turmei față de Episcopul Serghie (Lavrov) a făcut ca Episcopul Pimen să ceară transferul său în Rusia. Pe 3 iulie 1917, Sfântul Sinod l-a transferat la eparhia Vernei (Alma-Ata) și Semirecie din Asia Centrală.

Pe 11 octombrie 1917, Episcopul Pimen ajunge la eparhia sa. Folosindu-și talanții ca și predicator și administrator, Vlădica Pimen s-a străduit din răsputeri să apere credința ortodoxă. A slujit mult și cu însuflețire în bisericile din Vernei, vorbele sale despre luminarea morală și religioasă atrăgând multă lume. Predica mereu, înfrunta suferința, chema oamenii la rugăciune și pocăință.

Foto: https://upload.wikimedia.org

În 1918, bolșevicii au cucerit zona. Cu toate acestea, Episcopul Pimen citea epistolele Patriarhului Tihon împotriva bolșevicilor de pe amvonul Catedralei Înălțării. Expunea cazuistica bolșevicilor și, conform decretelor Sinoadelor Locale de la 1917-18, făcea apel la popor să se opună bolșevismului. Drept urmare, predicile sale au fost caracterizate de către Pavel Vinogradov ca „discursuri contra-revoluționare de la amvon.” Dar oamenii îl iubeau și îl respectau.

Bolșevicii l-au amenințat pe vlădica cu tribunalul militar, dându-i astfel posibilitatea să fugă în munți sau să treacă granița chineză. Cu toate acestea, el a ales să stea alături de poporul său. Nu o dată au intrat soldații în catedrală să îl aresteze, însă el scăpa prin pasajul care lega catedrala de episcopie.

În iunie 1918, episcopul Pimen a deschis un congres al clerului din Semirecie care, conform decretelor Sinodului Local, a făcut apel la popor să se adune și să se unească în parohii, și să pună început bun vieții de obște.

Pe 16 iunie a fost arestat și condamnat de un tribunal militar pentru „opoziție față de decretele puterii sovietice.” Pe 16 septembrie (8/21, conform celeilalte versiuni) a fost împușcat pe ascuns în pădurea Baum de lângă Verni (conform unei alte surse, Roşia Malaia Staniţa). Corpul său a fost găsit într-un proreasnic alb și îngropat lângă Alma-Ata. Apoi, s-a pornit persecuția Bisericii în întreaga regiune. Clerul era bănuit că simpatizează cu Albii. Un preot se ruga pentru torționarii săi în timp ce-i erau scoși ochii…

Vlădica Pimen a fost îngropat în zona de nord-vest a parcului Catedralei Înălțării. Acest loc, precum și locul martiriului său, au devenit loc de pelerinaj pentru credincioși.

 

Surse:

Victor Korolev, pe baza investigațiilor Olgăi Ivanovna Hodakovskaia, Svet Pravoslavia v Kazahstane, 1995, NN 8-10, 1996, N 4;

Protopresbiter Mihail Polski, Novîe Muceniki Rossiiskie, Jordanville, 1957, partea a 2-a, p. 116;

M.E. Gubonin, Aktî Sviateişevo Patriarha Tihona, Moscova: Institutul Teologic Sf. Tihon, p. 988;

Russkie Pravoslavnîe Ierarhi, Paris: YMCA Press, 1986, p. 61;

Victor Andreievici Koroliov, Pravoslavnaia Rus’, N 19 (1568), Octombrie 1/14, 1996;

Krest na Krasnom Obrîve, Moscova, 1996, pp. 81-83;

Olga Hodakovskaia, Sviato-Voznesenskii Kafedralinîi Sobor, Alma-Atî: “Balausa”, 1996;

http://www.pstbi.ru/bin/code.exe/frames/m/ind_oem.html?/ans

 

– Vladimir Moss, 2010, The Holy New Martyrs and confessors of the Urals, Siberia and Central Asia. (Sfinții noi martiri și mărturisitori din Urali, Siberia și Asia Centrală)

NOTĂ OrtodoxINFO
Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. De ce nu faci tu traducerile daca esti mai destept? Da, este cu suparare, pt ca este o munca grea pe care am facut-o din timpul meu liber cand eram si foarte, foarte bolnav.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button