Învăţături antiortodoxe, ecumeniste, ce se opun învăţăturilor Sfinţilor Părinţi: unirea tututor credinţelor (cu credinţa ortodoxă, însă păstrând învăţăturile lor rătăcite), dând de înţeles că toate credinţele sunt mântuitoare, că toate au acelaşi „dumnezeu”[1], că toate sunt la fel, osebiri fiind doar în ritualuri[2]; tâlcuiri care dau înţelesuri mincinoase despre pacea universală, erezie şi eretici, păgânism şi păgâni, apostazie şi apostaţi, ateism şi atei, hulă şi hulitori, înşelare şi înşelători. Despre alianţele cu ereticii şi păgânii (catolici, uniţi, protestanţi, musulmani, evrei şi ceilalţi).
Privitor la astfel de biserici, înnoite prin învăţăturile mincinoase, Dumnezeu prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) ne mustră:
„Însă, întocmai cum femeia necredincioasă înşeală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israil, v-aţi purtat cu înşelăciune faţă de Mine – zice Domnul.” (Ieremia 3:20) „Ce cauţi, iubitul meu popor, în Biserica mea, cînd în aceasta se săvîrşesc atîtea netrebnicii? Jertfele nu-ţi vor ajuta!” (Ieremia 12:15) „Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din pădure, ridicîndu-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urîto. Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă pestriţă, asupra căreia au năvălit din toate părţile celelalte păsări de pradă.[3] Strîngeţi-vă şi vă duceţi, toate fiarele cîmpului, duceţi-vă şi o mîncaţi! Mulţime de păstori[4] au călcat via Mea, călcat-au cu picioarele lor partea Mea, partea Mea cea iubită au făcut-o deşert neroditor. Pustietate au făcut-o, şi ea, în pustiirea sa, plînge înaintea Mea. Toată ţara e pustiită, pentru că pe nici un om nu-l doare de aceasta.” (Ieremia 12:8- 11)
Dacă astfel de biserici, în care este lăudat ecumenismul, se vor înmulţi, ce vom face? Nu vom mai merge la biserică?
Răspunsul îl vor afla cercetând vieţile şi scrierile sfinţilor, ascultând glasul conştiinţei şi întrebându-şi proprii duhovnici (cu condiţia ca aceştia să nu fie îmbolnăviţi de ecumenism).
Povestind despre slujba comună săvârşită în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol de către clericii ortodocşi şi pater-ii latini pe data de 12 decembrie 1452, istoricul Ivan Ostrumov aminteşte că mulţi dintre cei prezenţi la slujbă nu au vrut nici măcar să ia anafură de la „preoţii” slujitori (Sinodul de la Ferarra-Florenţa); creştinilor ortodocşi aflaţi în confuzie duhovnicească ce nu pregetă să laude credinţa şi învăţăturile ereticilor, Protos. Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru spovedanie (Ed.Agapis, 2001p.16,18), le descoperă că o asemenea cugetare este potrivnică învăţăturilor de credinţă ale Bisericii, numărând-o între păcatele ce trebuiesc spovedite.
Despre aceste biserici, Sfântul Lavrentie al Cernigovului (+1950) zice „că vor fi într-o bunăstare imensă[5] […], dar în ele va fi toată adunarea satanică [6].” (Profeţia Sfîntului Lavrentie al Cernigovului) Iar Cuvioasa Macaria (+1993), arată şi ea că, devenind ecumeniste, lăcaşurile ortodoxe actuale „vor continua să se numească biserici[7], dar înăuntru va fi cine ştie ce, vreo născocire[8] de-a lor.” (Cuvioasa Macaria, mângâietoarea celor suferinzi)
Sfântul Ioan de Kronstadt (+1908) în dumnezeiasca descoperire privind căderea multor Biserici ortodoxe în erezie, mărturiseşte:
„[Îngerul lui Dumnezeu] mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzând, care începură să cadă la pămînt unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi, căzând la pământ, se stingeau prefăcîndu-se în praf şi în cenuşă. Şi am întrebat: Ce înseamnă aceste sfeşnice căzătoare? Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului… [a spus Îngerul].” (Taina fărădelegii)
„[Astăzi,] din nefericire, se găsesc mulţi impostori lipsiţi de har, ce amăgesc poporul neştiutor şi credul, netemându-se de Atotvăzătorul, Cel ce pedepseşte nu doar în veacul care va să fie, ci şi în viaţa de acum, pe hulitorii Duhului Sfînt.” (Despre tulburările lumii de astăzi)
Îngrijorându-se şi deplîngînd ceea ce astăzi se numeşte ortodoxie, Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne previne:
„Ortodoxia de astăzi, cu preoţii, teologii şi credincioşii ei, a devenit lumească. Lipsa de vlagă a ortodoxiei, aşa cum se exprimă şi se trăieşte ea în general, este fără îndoială produsul ipocriziei şi lipsei de seriozitate din viaţa contemporană.” (Mai aproape de Dumnezeu)
Sfântul Iustin Popovici (+1979), arătând cum atât „prietenii” cât şi neprietenii lui Hristos se ostenesc împotriva Bisericii, unii prin mijloace aparent ortodoxe, iar ceilalţi printr-o luptă făţişă, arată îngrijorîndu-ne: „Treptat, Biserica se distruge din interior şi din afară! Ideologic şi ca aşezământ, sînt folosite toate mijloacele, cunoscute şi necunoscute, făţişe şi tainice, subţiri şi grosolane, de salon şi tiranice, cinice şi fariseice, aparţinînd lui Diocleţian şi lui Pilat, lui Nero, şi lui Iuda. Şi toate acestea, topite cu iscusinţă într-o soluţie siropoasă, în fapt, otrava otrăvurilor, avînd doar un gust dulceag.” (Biserica şi Statul) Diocleţian a fost unul dintre cei mai crunţi prigonitori ai Bisericii. Acesta a prigonit făţiş pe creştini, dând împotriva lor edicte împărăteşti. Pilat s-a lepădat diplomatic de Hristos, spălându-se pe mâini. Împăratul Nero a dat foc Romei, spunând apoi poporului că vinovaţi pentru aceasta sunt creştinii. Iar Iuda, după cum se ştie, s-a lepădat de Hristos prin trădare. Pilat şi Iuda sunt cele mai reprezentative pilde istorice privind vinovăţia ierarhilor, preoţilor şi teologilor ortodocşi, ce preschimbă ortodoxia lui Hristos în „ortodoxia” Antihristului, fiindcă unul s-a lepădat de Mântuitorul „negustoreşte”, iar altul a evitat să se „complice” spălându-se pe mâini de responsabilitatea personală.
1 O astfel de afirmaţie ilustrează confuzia duhovnicească a majorităţii creştinilor ortodocşi contemporani, confuzie pe care Sfinţii Părinţi o numesc hulă împotriva adevărului, păcat împotriva căruia Sfinţii Părinţi au alcătuit soboare şi au dat anateme, alungîndu-i din Biserică pe astfel de creştini dovediţi eretici. Părinţii Bisericii arată că acest păcat trebuie spovedit.
2 Astfel de erezii hulitoare de Dumnezeu sînt sprijinite astăzi de foarte mulţi ortodocşi din popor, de intelectuali, şi politicieni cuprinşi de apatia pacifismului dulceag, străin credincioşilor de altădată, însă foarte drag ortodocşilor „integrişti” de astăzi. În fruntea acestei pleiade de ortodocşi antihristici se află, bineînţeles, foarte mulţi ierarhi, preoţi şi teologi, ctitori ai noului Babilon numit ecumenism. Vezi afirmaţiile Î.P.S. Nicolae Corneanu din Formula As, an XIV, nr. 611, aprilie 2004; ale Î.P.S. Ioachim Giosanu, Episcop al Romanului, din Cronica Romanului, an IV, nr. 9, septembrie 2004 (p.18), şi în aceeaşi revistă, an IV, nr. 4, mai 2004 (p.3-4); ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al II-a al Constantinopolului şi ale Mitropolitului George Khodre, Mitropolitul Byblosului, în Catacombele ortodoxiei, nr. 16-17, iulie-august 2000; ale Arhiepiscopului Ioan Kukuzis, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului în America, în Catacombele ortodoxiei, nr. 12-13, martie-aprilie 2000; ale Mitropolitului Damaschin al Elveţiei şi ale Preafericitului Anastasios Iannoulatos, Arhiepiscopul Tiranei şi a toată Albania, în Vestitorul Ortodoxiei, 31 decembrie 2003.
3 „Cultele”, „confesiunile”, „religiile” şi toate „credinţele” ce ne amăgesc cu momeala „unităţii”.
4 Mai-marii Bisericii, împreună cu mai-marii tuturor ereziilor creştine şi ne-creştine.
5Bunăstare asigurată deja de momeala subvenţiilor de Stat, a salarizării episcopilor, preoţilor şi călugărilor, a drepturilor civile, juridice, constituţionale, priorităţi prin care Biserica e moleşită şi îndatorată stăpînirii, stăpînire care, uzurpînd locul lui Hristos- Dumnezeu, o îngrădeşte prin acordarea statului de „instituţie a Statului” masonic antihristic.
6 Ierarhi, preoţi şi teologi iubitori şi propovăduitori ai duhului ecumenist în Biserică.
7 Precum unii episcopi şi preoţi, care, fiind ecumenişti, deci lipsiţi de convingeri ortodoxe, continuă totuşi să se numească „ortodocşi” şi „episcopi”, resprectiv „preoţi”. Ne întrebăm deci cum se vor numi în viitor creştinii ortodocşi care nu vor adera la ceea ce în trecutul îndepărtat se numea închinare la mai mulţi dumnezei (politeism), apoi New-Age, acum ecumenism, iar în viitor avînd cine ştie ce numire, probabil „schismatici”, „rascolnici”, „stilişti”, „eretici” şi de ce nu … „terorişti”.
8 Prin „născocire”, Cuvioasa Macaria se referă la ecumenism, dar nu-i spune pe nume, fiindcă nu cunoştea acest termen.
Fragment din Martirie Paduraru Sfătuire Duhovnicească asupra celui de pe urma veac pag. 37-40
Da de propovăduiește la greu ecumenismul prin biserici