X

Sfântul Paisie Aghioritul răspunde celor ce vor scurtarea Sfintei Liturghii

de null

În primăvara anului 1993 am vizitat pentru prima oară Sfântul Munte și de atunci au rămas întipărite în inima mea atât binecuvântările, cât și un fapt neașteptat care m-a marcat. Iar acest fapt se referă la modernismele pe care în anumite intervale unii „reformatori bisericești” încearcă să le introducă cu desăvârșire inutil în cadrul Bisericii.

În anul 1992-93 eram la Seminarul bisericesc din Atena. Anul se desfășura potrivit cu programul de învățământ și exista un deosebit interes pentru lecții, deși mai mult timp îl petreceam în discuții bisericești referitoare la problemele arzătoare ale Bisericii. Unul din aceste subiecte era inovația modernă propusă de unii profesori, din fericire nu erau mulți, care insistau la fiecare lecție spunând că trebuie să se scurteze timpul Dumnezeieștii Liturghii, pretextând – o, ce obrăznicie! – că sărmana bătrână nu se poate chinui stând atâta vreme în vreun colț al bisericii. Pe lângă aceasta și limba neînțeleasă a celor din vechime a „ creat” o altă problemă.

De multe ori mă înfuriam și voiam să mă „înfing” în vreunul dintre profesori, dar parcă ceva îmi spunea să nu-mi manifest sfânta mea indignare. Dar nu avea să treacă multă vreme până când răspunsul avea să vină de la un Sfânt.

Timpul trecea până când, înainte de examene, s-a hotărât să mergem într-o călătorie în Sfântul Munte. Bucuria mea era de nedescris. Sfântul Munte… dorința fiecărui închinător credincios să meargă în Grădina Maicii Domnului.

Am început cu prima mănăstire Rusikon a Sfântului Panteleimon. Acolo Maica Domnului avea să mă învrednicească de prima ei minune. Un oarecare închinător nu a ținut cont de porunca arhondarului de a nu face fotografie icoanei Sfântului Panteleimon. Acela însă cu un aparat de fotografiat scump a stat cu obrăznicie înaintea Sfântului și încerca să-l fotografieze. Atunci, o, minune!, aparatul a „sărit” la înălțime din mâinile sale, pe care cu multă greutate l-a prin iarăși în mâini când a căzut. Închinătorul a trecut repede peste acest fapt uimitor și a încercat iarăși să facă fotografie icoanei Sfântului, în ciuda glasului poruncitor al monahului. Atunci, o, minune!, aparatul a „sărit” încă și mai sus din mâinile aceluia, pe care cu multă greutate l-a prins iarăși în mâini. Cu toții am rămas fără de glas și martori ai refuzului Sfântului.

Suișul spre Sfânta Mănăstire Xiropotamu puțin cam greu, însă greutatea dispărea odată cu miresmele deosebite pe care le simțeam în anumite locuri, dar și cu priveliștea Mănăstirii Rusikon și a întinsului mării care se desfășura înaintea noastră.

Am ajuns la Sfânta Mănăstire Xiropotamu, apoi la Sarai, Protaton, Cutlumuș. La Mănăstirea Cutlumuș am aflat de la un profesor de-al meu, pe care-l prețuiam mult, că în acea după-amiază aveam să coborâm la Panaguda ca să-l vedem pe Părintele Paisie. Bucurie și nerăbdarea noastră erau de nedescris. Și astfel, după-amiaza nu a întârziat să vină și, iată-ne, coborând spre Panaguda. Ne-am oprit la poarta Colibei, am tras clopoțelul și am așteptat cu răbdare. Eram singuri și timpul era frumos. Am așteptat vreo jumătate de ceas și Sfântul a ieșit să ne întâmpine, împărțindu-ne, totodată, bucățele de rahat și cruciulițe de binecuvântare. Apoi ne-am așezat în jurul său pe buturugile care erau înșirate în curte și a început să ne vorbească despre subiecte privind preoția, dar și despre cele bisericești ce se desfășurau. Atunci mi-a venit cu insistență gândul să-l întreb despre sfânta mea indignare referitoare la concepțiile unor profesori de a scurta Dumnezeiasca Liturghie.

Am cântărit bine lucrurile în sinea mea, am cerut cuvântul și l-am întrebat:

– Părinte, unii profesori sunt de părere că Dumnezeiasca Liturghie trebuie să se scurteze, deoarece bătrânele nu pot sta multe ceasuri în biserică.

Profesorii care ne însoțeau au înghețat și mă priveau încurcați. Starețul și-a încrețit sprâncenele, s-a ridicat și s-a întors către Athon.

– Băieți, o să vă pun o întrebare și vreau să-mi răspundeți: Vedeți Athonul?

 – Da, i-am răspuns.

 – Dacă nu vom putea urca pe el, oare îl vom tăia?

Am rămas cu toții fără glas. Unii căutau se ascundă de rușine, iar alții „zburau” la ceruri auzind răspunsul însuflat de Dumnezeu al Sfântul, care a astupat gurile inovatorilor.

Apoi ne-a  sfătuit cu dragoste despre multe lucruri și astfel folosiți duhovnicește și ușurați sufletește ne-am îndreptat spre Mănăstirea Cutlumuș. Urcușul era pentru noi „coborâș”. Întâlnirea cu Sfântul Paisie ne-a pus temelii statornice, înțelegând că dogmele, tradiția Bisericii și liturgica bisericească nu se schimbă. Numai oamenii se schimbă, fie spre bine, fie spre rău.

Viu este Domnul Dumnezeul nostru!

de Ioan Kandris

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Ecumenism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.