X

Participanţii la aşa-zisul marş al „mândriei” de la Iaşi, apostrofaţi, tămâiaţi şi stropiţi cu agheazmă de cetăţeni

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Participanţii la aşa-zisul marş al „mândriei” de duminică de la Iaşi, au fost apostrofaţi de cetăţenii oraşului pe traseul pe unde au trecut, stropiţi cu aghiazmă şi tămâiaţi. 

Scandând sloganuri goale de conţinut, de genul „Iaşiul e iubire” sau „Emancipare, nu discriminare”, cu „mândria” apărată de un cordon important de jandarmi, şi fluturând steaguri „curcubeu”, aceştia s-au deplasat pe traseul Copou- Bulevardul Independenţei – Str. Elena Doamna – Str. Anastasie Panu – Palatul Culturii.

Zeci de ieşeni, ţinuţi la distanţă de jandarmi, au mers în paralel cu aceştia strigând „Iaşul nu-i Sodoma”, au fluierat şi au huiduit. Mai multe persoane purtau în mâini icoane, iar o femeie a aprins tămâie, scrie ziaruldeiasi.ro.

„E ruşinos ce fac. Părinţii acestor adolescenţi nici nu ştiu unde sunt şi ce fac copiii lor”, a spus unul dintre manifestanţii anti-LGBT.

În replică, Arhiepiscopia Iașilor a îndeamnat credincioșii la „pocăință, rugăciune și mărturisire”, drept la răspuns la marșul homosexualității, organizat pentru a doua oară în capitala Moldovei, pe 11 iunie, informează un comunicat de presă.

Arhiepiscopia Iașilor a afirmat că acest marș este „al celor ce promovează atitudini împotriva firescului și o ideologie dezumanizantă”.

„În zi de Duminică, 11 iunie 2023, se organizează la Iași un nou marș al celor ce promovează atitudini împotriva firescului și o ideologie dezumanizantă.
Pentru creștini, astfel de provocări, precum și altele care atentează la bunul-simț, constituie prilej de revigorare a unei întreite atitudini: de pocăință, de rugăciune și de mărturisire.
De pocăință, pentru că propriile păcate contribuie și ele la înmulțirea răutății și a fărădelegii în lume.

De rugăciune, pentru că fiecare om, mai ales cel robit de păcat, are nevoie de ajutorul celor care caută adevărata libertate, cea în Dumnezeu. De mărturisire, pentru că e prilej de a rosti public adevăruri de neschimbat, de a condamna ideologii ce se vor a fi impuse prin presiuni și mediatizare excesivă, prin instigare la ură față de tot ceea ce este realitate naturală, biologică”, afirmă Arhiepiscopia Iașilor.

Instituția transmite că „Dumnezeu a creat omul ca bărbat și femeie. Acesta este punctul de pornire pentru orice discuție”.

„Dumnezeu a creat omul ca bărbat și femeie. Acesta este punctul de pornire pentru orice discuție privind căsătoria și rolul ei în societate. Nu există „alternative” la această realitate, ci doar opțiuni personale pentru care fiecare individ este responsabil și suportă consecințele. Credincioșii sunt îndemnați ca duminică, 11 iunie, să participe la Sfânta Liturghie, apoi să continue rugăciunea, mai ales prin citirea Psaltirii. Iar de pe 12 iunie, când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, să înmulțească și mai mult rugăciunea, să caute a primi dezlegare de păcate în Taina Spovedaniei și, cu binecuvântare de la duhovnic, să se apropie mai des de Sfânta Împărtășanie.

„Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12). Iar aceste duhuri numai cu puterea Duhului Sfânt și în numele lui Hristos, Dumnezeu-Omul, pot fi alungate. Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!”, se încheie mesajul Arhiepiscopiei Iașilor.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Marșul mândriei, ha???
    De când sodomia a ajuns mândrie?
    Revenirea Domnului și Mântuitorului nostru nu e departe. E mai aproape ca oricând. Pământul a ajuns un locaș al dracilor.

  2. Lumea deja arde! Nu cred ca în istoria omenirii s-a promovat la o scara atât de larga păcate atât de mari . Mă gândesc la copii noștri care vor prinde vremuri grele. Dumnezeu sa ne păzească și sa ne dea putere în aceasta lume care e pe gata….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button