România va prelua preşedinţia Consiliului UE în 2019, iar logo-ul pe care îl vom arbora la Bruxelles va fi lupul dacic. Decizia a fost luată în urma unui concurs organizat de Ministerul Afacerilor Europene şi jurizat de 19 persoane, printre care Rareş Bogdan, Dana Grecu, Bogdan Chirieac şi Bogdan Naumovici. Surse din juriu au declarat pentru „Adevărul“ că decizia în favoarea lupului dacic a fost luată cu o majoritate covârşitoare: 80%.
„Din cele 19, au fost alese de juriu, în final, 4“, au explicat sursele citate pentru „Adevărul“.
„Unul dintre argumente a fost că acest logo a primit multe voturi pe Facebook. Unii membri ai juriului au încercat să explice că logo-ul României trebuie să însemne ceva şi pentru restul cetăţenilor UE, dar votul final a fost covârşitor în favoarea lupului. Oricum, varianta pe care o vedeţi acum e una îmbunătăţită. În primă fază, scrisul era greşit şi culorile erau inversate“, au relatat surse diplomatice pentru „Adevărul“.
În jur de 80% din membrii juriului au votat pentru lup, potrivit unei alte surse din juriu.
Cine a făcut parte din juriu:
1. Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
2. Rareş Bogdan, realizator al emisiunii „Jocuri de putere“, Realitatea TV.
3. Andrei Borţun, preşedinte „The Institute“.
4. Dan Cărbunaru, director „Calea Europeană“
5. Bogdan Chirieac, analist politic.
6. Oana Cociaşu, preşedinte Consiliul Român pentru Publicitate.
7. Mihai Coman, fondator şi decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti.
8. Bogdan Deleanu, membru fondator „Europuls“
9. Victor Dobre, director executiv International Advertising Association.
10. Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, membru corespondent al Academiei Române, secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual.
11. Bogdan Enoiu, manager general McCann Erickson Bucureşti.
12. Laura Frunzeti, director executiv Consiliul Român pentru Publicitate.
13. Dana Grecu, realizator al emisiunii „Adevăruri Ascunse“, Antena 3.
14. Sabina Iosub, realizator al emisiunii „Be EU“, Antena 3.
15. Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas“.
16. Anne Marie Obretin, director executiv Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România.
17. Gabriel Pătru, preşedinte Asociaţia Industriei de Marketing şi Publicitate Online din România.
18. Maria Predoiu, preşedinte International Advertising Association România.
19. Iuliana Rada, director de program, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Platforma RO 2019.
Suntem daci. Asta e indubitabil:
Necazul e ca pe chestia asta tot soiul de “dacisti” ne baga pe gat paganismul, ca varianta locala pentru ca romanii sa accepte doctrina new age:
DACISMUL si REABILITAREA SARPELUI (dragonului)
Mișcarea New Age, tot mai întâlnită la nivel mondial, ca o „religie” a viitorului, are rădăcini în practicile oculte dinainte de creștinism. La baza acesteia stă crezul în reîncarnare. Promotorii noii “religii” mondiale susțin că toate popoarele trebuie să se întoarcă la vechile religii politeiste și astfel nu vor mai fi certuri interconfesionale și războaie religioase. Unul dintre liderii acestei mișcări, Alice Bailley, din SUA, susține că:
“Se apropie ziua în care toate religiile vor fi privite ca emanând dintr-o unică sursă spirituală. Toate vor fi reduse la o unică religie comună, din care religia mondială universală va lua naștere în mod inevitabil”.
Un alt lider New Age, Helen Blavatsky, tot din SUA, susține că religia viitorului va fi o revenire la vechile religii ale “strămoșilor noștri” dinainte de creștinism socotind că, în final “religia ancestrala este religia viitorului”.
Aici se tinde, spre o religie fără Hristos, o religie fără “piatra cea din capul unghiului”, din care se naște haosul. (vezi Serafim Rose, “Ortodoxia si religia viitorului”, ed. Sophia, Bucuresti, 2004, p. 294)
Cititi va rog si:
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
De bagat la cap….pt cei care se raporteaza la ” zeul dacilor”..si fac tot felul de emisiuni ca sa promoveze „spiritualitatea” lor……”spiritualitate” pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a spulberat-o cu aratarea Sa! …..iar ei , acesti bravi „sustinatori” nu fac altceva decat sa implineasca cuvintle Sfintei Scripturi : ” Dar au fost din popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si , tagaduind chiar pe Stapanul Care i-a rascumparat, isi vor aduce grabnica pieire”.
” Cu ei s-a intamplat adevarul din zicala : Cainele se intoarce la varsatura lui si porcul scaldat la noroiul mocirlei lui”.
ce uita sa mentioneze promotorii „zamolxianismului”este ca stramosii nostrii (dacii) s au convertit la Ortodoxie de bunavoie si relativ rapid una din cauze fiind sacrificiile umane practicate de capnobotii („preotii” pagani a lu zamolxe) si tradarii unora dintre ei an timpul invaziei romane..