X

De ce e importantă căsătoria. Și ce fel de căsătorie

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche era inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

de Carmel Richardson

Unele întrebări au răspunsuri incomode. De exemplu, niciuna din genul de persoane ce s-ar afla la un cocktail în Georgetown nu ar vrea să admită că soluția pentru ciclurile intergeneraționale de sărăcie este căsătoria.

Societatea politicoasă va vorbi ore întregi despre necesitatea unor programe după școală pentru a ține copiii departe de necazuri și despre alocații guvernamentale pentru familiile monoparentale, fără a recunoaște vreodată care a fost barosul care a distrus singura instituție capabilă simultan să mărească resursele unui părinte și să îmbunătățească rezultatele copilului. Și cu toate acestea, iată titlul, în majuscule, din revista The Atlantic de săptămâna aceasta: „De ce căsătoria ar trebui să fie o prioritate națională”.

Revista a surprins aici foarte bine ceva: părinții căsătoriți sunt probabil factorul cel mai puternic corelat cu sănătatea, succesul și fericirea copilului în viață. Dar nu „căsătoria” așa cum este definită și înțeleasă de un publicist de la The Atlantic sau așa cum a definit-o Curtea Supremă a Statelor Unite este ceea ce face cu adevărat diferența în această chestiune. Simpla „uniune a doi adulți” nu o va face. Dacă scopul este să întrerupem ciclul generațional al sărăciei, o politică federală de promovare a căsătoriei ar face într-adevăr o diferență enormă și ar da rezultate, dar numai dacă ar defini căsătoria așa cum o făcea orice american din clasa muncitoare în urmă cu mai puțin de 50 de ani: un bărbat și o femeie, împreună la bine și la rău.

Desigur, este puțin probabil, ca guvernul să facă asta. Dar este totodată profund important. Simplul fapt de a avea doi adulți în locuință nu face neapărat viața unui copil mai stabilă decât atunci când are doar unul. Acolo unde sunt implicate promiscuitatea, abuzul de substanțe și instabilitatea mentală, aproape sigur e mai grav cu doi decât cu unul. (În astfel de cazuri, poate, este „mai de preţ o mână plină de odihnă”, după cum scria regele Solomon „decât două mâini pline de trudă şi vânare de vânt.”).

Deci da, contează cine sunt cei doi adulți. Mai exact, contează în special dacă unul este bărbat și celălalt este femeie. Datele pe care le avem despre oricare încercare de aranjament familial, alta decât cea în care copilul locuiește cu mama și tatăl său biologici căsătoriți, ne arată că nu există cu adevărat o a doua variantă: în oricare aranjament netradițional, rezultatele pentru copil sunt semnificativ mai rele (vezi aici). Acest lucru este clar mai ales în cazul copiilor crescuți de cupluri de același sex, care, deși sunt încă o categorie relativ nouă, au putut fi măcar studiați mai mult decât cei crescuți în cadrul unor inovații și mai recente (vezi aici aici) privind structura familiei.

Din motive evidente, orice copil dintr-o gospodărie de același sex reprezintă deja o relație ruptă, fiind conceput fie cu un partener anterior, fie ca produs al tehnologiilor de reproducere asistată. Copiii crescuți de părinți de același sex au, din punct de vedere statistic, mai multe șanse să sufere de depresie ca adulți (vezi aici), să se confrunte cu un nivel educațional slab, să manifeste un comportament mai impulsiv, să fie șomeri, să aibă arestări frecvente, să se identifice ca bisexuali, lesbiene sau homosexuali, să se confrunte cu gânduri de sinucidere și să fie molestat sexual (vezi aici). Aceasta este realitatea deranjantă și este cel mai deranjant pentru copiii care sunt nevoiți să sufere de dragul chefului părintelui lor.

Asemenea tragedii sunt încurajate doar atunci când pretindem că două femei sunt la fel ca un bărbat și o femeie, sau că un copil purtat de o mamă surogat nu este nevoit să depășească o traumă primordială, ca orice alt copil adoptat. Cu toată pretinsa fericire adultă pe care a adus-o noua definiție a căsătoriei, referitoare la oricare adulți care consimt (ne vom păstra îndoielile cu privire la aceasta pentru un alt articol), căutarea satisfacției individuale a dus, fără îndoială, la  mizerie colectivă pentru prea mulți copii americani.

Căsătoria bărbatului și femeii care au creat acel copil, dimpotrivă, duce la rezultate exponențial mai bune pentru un copil, mai ales atunci când sunt privite în ansamblu: stabilitate sporită, educație, mai multe șanse profesionale sau de succes financiar, împreună cu scăderea anxietății și implicarea în comportamente sociale distructive. Aceasta este minunea biologiei, adică este magia felului în care am fost concepuți. Sentimentul copilului că bărbatul care te-a zămislit te va iubi și o va proteja întotdeauna pe femeia care te-a născut este de neegalat.

Limbajul lui Anthony Kennedy (judecătorul care a înclinat balanța în favoarea legalizării căsătoriei între persoane de același sex – n.n.) – al „legăturii durabile” în care „două persoane împreună își pot împlini alte libertăți și aspirații, cum ar fi exprimarea, intimitatea și spiritualitatea” este egal cu zero pentru copilul care trebuie să pretindă că o altă femeie îi poate înlocui tatăl. Știm cum am ajuns aici. Drumul către decizia din cazul Obergefell (referitor la legalizarea căsătoriei homosexuale – n.n.) a fost pavat de semnarea de către Ronald Reagan a primei legi a națiunii privind legalizarea divorțului fără motiv în California, în 1969, care a distrus în mod fundamental noțiunea „căsătoriei” așa cum o știam noi. A fost pavată și de deciziile Griswold, Roe și Casey.

Legământul obligatoriu a dispărut de mult, iar un simplu contract cu posibilitate de denunțare la cerere nu are vreo mare relevanță. Va fi nevoie de mult mai mult decât câteva programe de susținere pentru bărbați sau beneficii fiscale pentru copii, în acest caz, pentru a îndrepta această navă. Cu siguranță, va fi nevoie de mai mult decât promovarea unui contract gol, sponsorizat de stat, sterilizat de orice legătură cu semnificația sa istorică și de legământ, pentru a transforma viața sărăcită a prea multor copii americani.

Dacă vrem să salvăm căsătoria – și vrem, cel puțin aceia dintre noi care sperăm să lăsăm fiilor și fiicelor noastre o binecuvântare, nu un blestem – trebuie să recunoaștem că singura căsătorie care va face cu adevărat diferența este cea care constă în uniunea dintre un bărbat și o femeie, într-o mână de îndatoriri și o viață întreagă de sfințire și toate acele mari bucurii care îi urmează pe cei care îngenunchează sub povara gloriei.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/why-traditional-marriage-matters/

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button