Mihai Eminescu – CITATE despre Statul așa zis “Modern”, chipurile “Român” (în fapt Stat Ateu Anti-Român) și despre Exploatarea Românilor de către străini

– Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n. n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor;

– Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată;

– Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine; …reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea;

– La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic;

– Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase; nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat;

– Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!

– Aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele simple ale poporului român;

– Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu;

– Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia… Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern;

– teoria de om şi om (…) devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite; urmare aplicării ei vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi;

– capitalul (…) e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii;

– Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic… Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii si proştii – administratori ai statului român;

– Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale – care, păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… În cadrul lor, organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă;

– … acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire;

– Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sunt dezideratul <> (persoanelor aflate la cârma ţării n.n.);

– Și care e scopul cu care se nimicește moralmente și fizic poporul nostru, căci statistica ne dă dreptate: se nimicește. Dacă în fruntea guvernului ar fi o comisie străină, am ști scopul: substituirea. Există străini care nu fac nici un mister din aceasta: alt popor pe aceeași expresie geografică e parola multora dintre ei… Politica străină împreună cu străinii ce ne guvernează tind la substituirea elementului român prin scursori din toate unghiurile lumii.” (Scrieri politice, Vol.II, pag.510)

– Cine oferă o leafă bună şi un tain află oricând o armată numeroasă de mercenari politici, fie cauza lui cea mai nedreaptă din lume;

– Există două naţiuni deosebite (distincte n.n.) în această ţară: una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de miljocitori (spoliatori n.n.). Averea se urcă (creşte n.n.) numai în oraşe şi, chiar şi aici, nu în populaţiunea română, ci în cea străină. Nu se intervertesc factorii ecuaţiunii sociale, ci devin cu totul alţii. Avem a calcula astăzi cu factori care, înainte, în vechea noastră organizaţie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui… Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi – veneticii – care au obţinut cetăţenia română n.n. – de ieri-alaltăieri, iar autoapărarea împotriva lor e disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă.

Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările – ţinuturile n.n. – pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi de patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi a celor occidentale, incapabilă de adevăr şi patriotism.

Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România – numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele noastre – numai că nu ale indigenilor. Suma averilor e aşa repărţită, încât prea puţin din ea e în mâini indigene.

În evul nostru mediu străinii de altă lege erau opriţi de-a avea moşii, iar domnii expropriau cu bani din vistierie chiar pe străinii ortodocşi, pentru ca nu străinii să fie proprietari în ţară. (…) rasa română scade şi străinii sporesc.

– Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari… Clasa de mijloc a devenit un adevărat proletariat de postulanţi care primejduieşte existenţa ţării; şi în care guvernele străine, care au interese în Orient, vor găsi, totdeauna, un manipul gata de a se pune la dispoziţia lor.

– Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că <> nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.

– De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad şi mor prin demagogie, sau prin despotism. (…) În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite şi linguşite de demagogi. (…) Sub scutul sufrajului universal şi al principiilor liberale – de care ştiu a se servi cu mare succes, mulţumită credulităţii maselor şi slăbiciunii sau sentimentalismului oamenilor luminaţi – demagogii conduc lumea la distrugerea civilizaţiunii, la haos.

Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului.

Sistemul demagogic, care din politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de înaintare în economia, nu politică, ci privată , a membrilor societăţii de exploataţie”71, “mănâncă venitul ţării, mănâncă pe datorie pâinea a trei generaţiuni viitoare, căci tot luxul ce-l face azi, mâine va fi mizerie. Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie, până ce finanţele României nu vor fi, curând, decât, o gaură mare”72. Iar poporul, mânat la alegeri de baioneta civico-electorală, suportă plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat în paragrafi şi articoli traduşi din franţuzeşte, nemaiştiind a distinge alb de negru şi adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără cuprins, de un întreg lexicon de termeni care n-au nici o realitate îndărătul lor, e pe punctul de a-şi pierde până şi limba şi bunul simţ, vestit odinioară.

Poate să fie un partid demagogic altceva decât esploatatorul intereselor publice?

O clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează.

– Inecarea cu straini a tuturor ramurilor vietii noastre economice, reducerea romanului in tara sa proprie la rolul de simplu salahor agricol, caderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice si inlocuirea ei prin producte industriale straine, lipsa absoluta a unei legi de incolat, ceea ce permite ca gunoaiele societatilor vecine din catesi patru unghiurile lumii sa s-aseze la noi, prefacerea in fine a acestor elemente in elemente politice cari au umplut functiile statului si se strecoara in reprezentatiunea nationala, toate acestea dovedesc ca tara noastra nu mai e vechea Romanie, ci e o America orientala deschisa tuturor imigratiunilor, al caror principiu e Ubi bene ibi patria… (…) Inaintea negrei strainatati care impanzeste tara cad codrii nostri seculari si, impreuna cu ei, toata istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decresterea populatiei indeplineste apoi restul: starpirea fizica a neamului romanesc.
(…)
Ţara care, prin aplicarea instituţiilor ei, încurajază ignoranţa, neconsecuenţa, lipsa de caracter, ba le decorează chiar, dovedeşte că e în descompunere deplină. Dovadă despre această descompunere este imigrarea continuă de elemente străine, care n-a fost nicicînd mai mare decît sub sistemul actual de guvernămînt. Deşi aceste imigraţiuni reprezintă prisosul, nu tocmai clasic în virtuţi şi inteligenţă, al popoarelor învecinate, totuşi acest prisos, oricum ar fi el, e superior plebei superioare indigene. Pe spatele nefericitului popor românesc, apatic de suferinţe şi ameţit de fraze, se formează un popor nou de venetici, de-o naţionalitate nehotărîtă încă, o nouă rasă americană, în ochii căreia vechiul popor al lui Mircea Basarab dispare şi emigrează. Promotorul acestui americanism e partidul roşu, care are pretenţia de-a se numi şi naţional. Noi nu ne îndoim că şi din acest aluat, în care Costineştii şi Serurii joacă un rol atît de mare, se poate forma ceva; dar ceea ce se va forma nu va fi desigur nici popor românesc, nici stat românesc. (22 iulie 1880, sursa)

– Nu ne aducem aminte ca în vro epocă România să fi avut în fruntea ei, ca astăzi, un guvern duşman intereselor şi existenţei ei. Pentru întîia dată ni se-ntîmplă ca guvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea şi pretenţiile ei zdrobitoare(…) (6 iunie 1879, sursa)

– Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţ a că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit (şi a putut n.n.) să stea alături (să aibă aceleaşi drepturi n.n.) cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti <<patrioţi>>, căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărat în privire morală şi în privire materială”.

– ”Străini superpuşi fără nici un cuvânt (ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor”, de-“am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie” … “Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase ş i decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui” … “Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.

– Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui.

– Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate.

– Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care, adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, aceste să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine” 99… “Legile ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel pu ţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.

– Peste noapte şi prin surprindere s-au introdus codici, traduşi rău din franţuzeşte, o organizare comunală tradusă, regulamente traduse; toate formele esterioare ale unei civilizaţii străine s-au introdus la noi: scumpe, sterpe, ultraliberale, neavând alt rezultat decât favorizarea străinilor în toate afacerile lor din România. Astfel statul român nu este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată.
(…)
Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. (14 aug 1882, sursa)

– Arta omului de stat constă în aptitudinea de-a alege, într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate, care să asigure un progres de-o jumătate de secol, sau de un secol (să-şi cristalizeze programe de guvernare realiste şi, totodată, pe termen lung n.n.). Pentru a i se facilita îndeplinirea acestei misiuni, “ideal ar fi ca guvernul din ţară să se urce şi să cază prin opinia publică din ţară, fără amestecul elementului de fermentaţie străin”.

– Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce turbură societatea, de elementele ce impiedică redobândirea echilibrului pierdut, şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă.

– Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei. (…) Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme.
„Ce să vă spun? Iubesc mult acest popor blând, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de cataligi acelora care se înalţă la putere. Popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă pe care i le aşezăm pe umeri.
(…)
E mică ţărişoara noastră, îi sunt strivite hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e Ţara Românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Noi o iubim aşa cum este, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Tocmai de aceea trebuie să schimbaţi opţiunea publică! Daţi-i o altă direcţiune! Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme. Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de „românesc” să fie mai mare decât „uman”, „genial”, „frumos”.” (sursa)

…………………………………………….

MIHAI EMINESCU DESPRE EVREI

– Străini superpuşi fără nici un cuvânt (ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor”, de-“am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie” … “Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui” … “Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite, calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.

– Evreii singuri, cu totul deosebiţi (diferiți n.m.) şi având tendenţe deosebite de popor, nu compensează întru nimic munca poporului care-i susţine. Evreul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul al XVII-lea, libertatea muncii productive, ci libertatea traficului. El e vecinic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu foarte rară escepţie se va găsi într-adevăr câte un evreu care să producă. (…) Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român?

– Evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu. (detalii și în cartea lui Nicolae Paulescu) (relevanta si aceasta definitie din Dictionaru Limbii Romanesti; Autor: August Scriban, Editura – Institutu de Arte Grafice “Presa Buna”, 1939: “cahál n., pl. urĭ și e (cuv. ebr.). Comunitate jidănească secretă cu organizațiune proprie, cu îngrijitorĭ și judecătorĭ specialĭ, adevărat stat în stat care-ĭ unește pe toțĭ Jidaniĭ contra creștinilor.”)

………………

Preluare din Timpul, 6 iunie 1879:

Nu ne aducem aminte ca în vro epocă România să fi avut în fruntea ei, ca astăzi, un guvern duşman intereselor şi existenţei ei. Pentru întîia dată ni se-ntîmplă ca guvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea şi pretenţiile ei zdrobitoare.
(…)
Guvernul Warszawsky Mihălescu e însărcinat de a răsplăti cu de prisos un act de înaltă trădare, adresarea evreilor cătră străini ca, sau să li se dea drepturi, sau [să] nu mai existe România.
(…)
Aceşti călăi ai Alianţei izraelite se apropie dar de noi fără a spune ce vor şi ne spun de-a dreptul prin foile lor, redijate de greci şi de jidani: „Iată osînda de moarte! Ce ne daţi să vă lăsăm cu suflet? Am scos pîn-acum a cincea parte a pămîntului României în vînzare prin emiterea de bani de hîrtie. Mai rămîn moşiile particulare, cele răzăşeşti, meseriile şi negoţul în oraşele Ţării Româneşti. Daţi-le pe toate la dispoziţia elementelor pripăşite din ţări străine, proclamaţi egalitatea între român în ţara lui şi orice venitură din lume şi atunci vă lăsăm cu suflet. Să vedem. Poate că de spaimă ne veţi da mai mult decît ne trebuie. Ce-i daţi sărmanei Alianţe ca să vă lase cu viaţă?”. Aceasta e atitudinea guvernului patrioţilor, după cum ne spune „Românul”. Tocmeală duşmănească, fără ca să s-arate ce voieşte guvernul.
(…)
Şase sute de milioane de franci datorie publică iată ce vi se datoreşte vouă.

Împlerea ţării cu elementele străine, vînzarea ei prin concesiuni pe nouăzeci de ani, precupeţirea Basarabiei, vărsarea în zadar a sîngelui oştirii noastre, rechiziţiunile frauduloase, oamenii din opt ţinuturi vînduţi prin contract lui Warszawsky, împlerea listelor electorale cu rudele şi funcţionarii voştri, batjocorirea şi ducerea ad absurdum a sistemului constituţional, înţelegerile pe sub mînă cu Alianţa, omorîrea liniei Piteşti Vîrciorova prin tarifele aşezate pentru linia Ploieşti Predeal, hoţia şi falsificarea de acte publice erijate în sistem administrativ, mănţinerea în înalte funcţiuni a oamenilor cari au furat milioane, şi finis coronat opus vînzarea ţării şi naţiei la jidani, iată meritele voastre de la 1848 încoace.

Se mai îndoieşte oare cineva de toate acestea?

Nu mai departe decît acum cinci zile, la 31 mai, o persoană care a avut ocazia de a fi bine informată ne-a înştiinţat că vizitele primite de prezidentul Adunării, d. C. A. Rosetti, au fost următoarele: D. M. Rosenthal, d. Schönfeld, d. Samuel Marcus, d. dr. Mendelsohn, d. Solomon Halfon şi d. Elias, adecă tot descendenţi direcţi ai colonilor lui Traian ca şi d. C. A. Rosetti.

A doua zi 1 iunie s-a prezentat la Adunare petiţiunea unui mare număr de evrei cari cer fără restricţiune drepturile politice şi civile. (6 iunie 1879, sursa)

………………

Pasaje din poezia Doina, de Mihai Eminescu:

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.

Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii

Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.