Marele Râu Creat de Om, cel mai mare proiect de irigații din lume

Cel mai mare proiect de infrastructură întreprins de fostul președinte al Libiei, Muammar Gaddafi, în timpul guvernării sale de 42 de ani a fost Marele Râu Creat de Om sau Marele Râu Artificial. 

Visul lui Gaddafi a fost să pună la dispoziția tuturor cetățenilor libieni apă potabilă și să transforme deșertul într-o câmpie verde, asigurând autosuficiența țării sale în producția de alimente.

Pentru a transpune în realitate acest vis, Gaddafi a comandat un proiect de inginerie gigantic, constând dintr-o rețea de conducte subterane care să aducă apă potabilă din pânzele freatice de mare adâncime din Sahara până în orașele libiene apăsate de secetă.

Gaddafi a numit proiectul „a opta minune a lumii”. Mass-media occidentale, însă, l-au menționat rareori și, ori de câte ori au făcut-o, l-au catalogat „rodul vanității”, „proiectul de casă al lui Gaddafi” sau „visul cu țevi al câinelui nebun”.

Dar adevărul este că Marele Proiect al Râului Creat de Om este un extraordinar sistem de livrare a apei care a schimbat viața libienilor din toată țara, conform Science Direct.

Libia este una dintre cele mai însorite și mai aride țări din lume. Există locuri în care trec zeci de ani fără să cadă precipitații și chiar și în zonele mai înalte se întâmplă să plouă o dată la 5-10 ani.

Mai puțin de 5% din teritoriul libian are parte de precipitații suficiente pentru a face posibilă agricultura.

O mare parte din cantitatea de apă potabilă necesară Libiei provenea din uzinele de desalinizare de pe coastă, care erau scumpe și, prin urmare, erau folosite numai în scopuri casnice. Pentru irigarea pământului mai rămânea foarte puțină apă.

În 1953, în timp ce căutau noi rezerve de petrol în sudul Libiei, prospectorii au descoperit cantități mari de apă. Echipa de explorare a descoperit patru bazine uriașe, cu capacități estimate la 4.800-20.000 de kilometri cubi fiecare.

Cea mai mare parte a acestei ape s-a adunat în urmă cu 14.000 – 38.000 de ani, deci înainte de sfârșitul ultimei ere glaciare, când regiunea sahariană se bucura de un climat temperat.

După ce Gaddafi a preluat puterea, în 1969, printr-o lovitură de stat fără vărsare de sânge, noul guvern a naționalizat imediat companiile petroliere și a început să folosească veniturile obținute din vânzarea țițeiului pentru a înființa sute de puțuri de foraj ca să scoată apă potabilă din rezervele din deșert.

Inițial, Gaddafi planificase proiecte agricole la scară largă în deșert, acolo unde a fost găsită apa, dar când oamenii s-au arătat reticenți în a se muta în pustiu, liderul libian a conceput un plan pentru a distribui apa în toată țara.

În august 1984, Muammar Gaddafi a pus piatra de temelie la uzina de producție de țevi de la Brega și a început Marele Proiect al Râului Artificial, potrivit Amusing Planet.

În solul deșertului au fost săpate aproximativ 1.300 de puțuri, unele până la 500 de metri adâncime, pentru a pompa apa din rezerva subterană.

Apoi, apa pompată era distribuită către cei 6.5 milioane de oameni din orașele Tripoli, Benghazi, Sirte și alte localități printr-o rețea de conducte subterane de 2.800 de kilometri lungime.

La asemenea dimensiuni, Marele Râu Creat de Om este cel mai mare proiect de irigații din lume.

Conducta a ajuns la Tripoli în 1996, la finalizarea primei faze a proiectului. Adam Kuwairi, un oficial de rang înalt din Marea Autoritate a Râului Creat de Om, își amintește clar impactul pe care apa potabilă l-a avut asupra lui și a familiei sale.

„Apa ne-a schimbat viața. Pentru prima dată în istoria noastră, am avut apă la robinet pentru spălat vase și haine, bărbierit și duș”, a povestit el pentru BBC.

Proiectul a fost recunoscut la nivel internațional, astfel că, în 1999, UNESCO a acceptat oferta Libiei de a finanța Premiul Internațional al Marelui Râu Creat de Om, prin care este recompensată munca de cercetare științifică privind utilizarea apei în zonele aride.

În iulie 2011, NATO a bombardat conducta de alimentare cu apă a Marelui Râu Artificial de lângă Brega, inclusiv o fabrică ce producea conducte, despre care a afirmat că era folosită ca „o unitate militară de depozitare” și că „de acolo au fost lansate rachete”.

Atacul NATO asupra conductei a întrerupt alimentarea pentru 70% din populație, care depindea de apă pentru uz personal și pentru irigații.

În 1991, la deschiderea primei faze a proiectului, Muammar Gaddafi a făcut o declarație ce avea să se dovedească profetică în legătură cu uriașul proiect de inginerie civilă:

„După această realizare, amenințările americane împotriva Libiei se vor dubla. Statele Unite vor invoca scuze, dar adevăratul motiv va fi blocarea acestei realizări, pentru menținerea libienilor în stare de opresiune.”