X

Cum au contribuit televiziunile Antena3 și Digi24 la planul Budapestei de destabilizare a economiei românești

Cum au pus Antena 3 şi Digi 24 gaz pe foc în cazul presupusei scumpiri a benzinei şi motorinei

De la „Combustibilul la o benzinărie privată din Beiuş a ajuns 11 lei” s-a ajuns la „Benzina şi motorina a sărit de 10 lei litrul”.  De la cazuri punctuale, televiziunile au preluat subiectul şi l-au rostogolit cu titluri bombastice pe burtieră, astfel încât să pară că scumpirile au afectat deja toată ţară.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Un caz particular, transformat în realitate general valabilă, care a contribuit la panica şi la cozile de la benzinării.

De data aceasta totul a pornit din online, de pe site-uri de ştiri, sau de la statusuri de Facebook. Însă televiziunile de ştiri au preluat subiectul şi au pus, la rândul lor, gaz pe foc. Sau benzină. Desigur, nu toate posturile.

Însă Antena 3 şi Digi24 au fost printre primele care au distribuit subiectul şi au acordat şi cel mai amplu spaţiu de dezbatere.

Atât Antena 3, cât şi Digi24 au pus burtiere, sau au declarat prin vocea moderatorilor, că se vor scumpi carburanţii! Pe aceeaşi reţetă. Informaţia că “Benzina la o benzinărie din Beiuş costă 11 lei” s-a tranformat în “Benzina a ajuns la 11 lei.”

Mai mult, Antena 3 a venit cu o informaţie pe surse, cum că există “negru pe alb” o informare de la transportatori, ca de la miezul nopţii (9 spre 10 marie) motorina va fi 10 lei. Pe seară, au abandonat tema.

Pentru a înțelege implicarea Ungariei în toată această manevră citiți și:  Boicotați benzinăriile maghiare MOL, de la care a pornit isteria creşterii preţurilor la carburanți

Paginademedia.ro a făcut o scurtă monitorizare a principalelor televiziuni care s-au aruncat să mediatizeze scumpirile de carburanţi.

16.47. Antena 3 relatează despre Emisiunea Decisiv prezentată de Cătălina Porumbel. 

„Potrivit unor surse motorina ar urma să depăşească, de asmenea, preţul de 10 lei chiar la miezul nopţii. Este o informare primită de transportatori”, anunţă postul fără a veni cu alte dovezi. Doar e informaţie „pe surse”.

Cine a trimis această informare? Tot jurnalista lămureşte câteva minute mai târziu „din partea firmelor care comercializează carburanţi”.

„Specialistul” invitat să comenteze situaţie a fost politicianul şi fostul ministru de finanţe Gheorghe Ialomiţianu, care a comentat doar că astfel de scumpiri ale carburanţilor vin la pachet cu scumpiri în industria alimentară, dar şi alte industrii.

Cum a condus discuţia moderatoarea?

Domnule ministru, suntem în situaţia în care vorbim despre informări, deci documente primite de operatorii de transport în care scrie negru pe alb că motorina, începând de la miezul nopţii, va costa 10 lei litrul.

Statul român mai poate face ceva sau este doar un simplu spectator la toate aceste majorări de preţuri?”, se întreabă realizatoare.

În cele câteva minute cât a fost prezentat subiectul, pe burtiera postului apărea informaţia „Previziuni: Benzina ajunge la 10 lei dacă barilul se vinde cu 180 de dolari”. Subiectul n-a fost însă discutat şi de realizatoare.

Ora 17.46. Antena 3 reia, tot pentru câteva minute, informaţia, la aceeaşi emisiune, despre operatorii de transport care au primit notificări despre scumpirea combustibilului de la miezul nopţii. „Din această noapte, preţul litrului de motorină este de 10 lei”, subliniază realizatoarea.

De data aceasta Cătălina Porumbel are şi invitaţi. Postul anunţă pe burtieră:

Benzina şi motorina bat noi recorduri. Preţul a sărit de 10 lei litrul.” Alături de burtieră apar imagini cu cozi de maşini de la benzinării. Imaginile, prezentate fără sursă.

Ora 19.00În faţa Naţiunii cu Sabina Iosub. Subiectul este tratat la modul serios. Este ora la care la benzinării sunt cozi.

Realizatoarea subliniază că preţul de 11 lei a fost doar la o benzinărie din Beiuş (Bihor), iar subiectul scumpirii carburanţilor este discutat cu specialişti, de data aceasta, pe Ion Tache, preşedinte al Asociaţiei benzinarilor particulari.

„Barilul astăzi este la 130 de dolari. Ca să ajungi la 10 lei litrul, după calculele noastre, barilul ar trebui să fie la 180 de dolari”, a lămurit preşedintele asociaţiei benzinarilor particulari.

Ora 20.00. Aceeaşi emisiune, Decisiv cu Cătălina Porumbel, subiectul este tratat mai amplu. De data aceasta, nu s-a mai menţionat nimic despre „transportatorii” care au primit o informare.

Ministrul a subliniat, încă de la început, că preţul de 11 lei a fost un caz singular, la o benzinărie din Beiuş.

„Această informaţie a fost rostogolită prin social media, prin mass-media, cum că în noaptea aceasta preţurile vor ajunge la 10 lei, la 11 lei. Este complet fals”, a anunţat ministrul.

În tot acest timp, pe burtieră au rulat titluri precum: 

  • Acum: Cozi uriaşe la benzinpriile din ţară. Românii fac stocuri. 
  • Benzinărie în Beiuş: 11 lei pe litru de benzină şi motorină
  • Preţuri record: benzina şi motorina se vând în multe judeţe cu 9,9 lei litrul. 

Digi 24. Invitatul a făcut treaba moderatoarei şi a îndemnat la „o abordare calmă, raţională”

Postul a anunţat doar că în Bihor şoferii s-au speriat de preţul afişat de o benzinărie şi s-au grăbit să-şi facă stocuri.

17.08 vine cu „informaţii de ultimă oră”.

„Vorbim despre un preţ record în benzinării. În judeţul Bihor, de exemplu, şoferii ajung să plătească 11 lei pentru un litru de benzină sau motorină”, ne spune jurnalista.

În acelaşi timp, pe burtieră rula, fără localizare,  fără a menţiona că este o situaţie izolată, fără alte nuanţe, mesajul: „Preţul carburanţilor a depăşit 11 lei pe litru”.

Invitat în emisiune era Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR şi fost jurnalist, prezent în studio pentru a comenta alte subiecte, i-a făcut treaba moderatoarei. A îndemnat la calm şi a subliniat că preţul mărit este un caz particular.

Dan Suciu:

„E un mic comportament de panică aici. Nu cred că trebuie să avem un asemenea comportament. (…)

Înţelegem că a fost o situaţie excepţională exemplul pe care l-am văzut (preţul de 11 lei pe litru – n.r.). Nu avem altă soluţie decât o abordare calmă, raţională.”

20.00. Când situaţia se inflamase deja, iar în toată ţara erau cozi la benzinării, subiectul este analizat amplu la Jurnalul de seară prezentat de Cosmin Prelipceanu, unde a fost prezentată şi reacţia oficialilor. Au comentat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Cosmin Prelipceanu spune în emisiune că de vină pentru panica creată sunt imaginile din Beiuş postate de un cetăţean.

„Nu e vorba despre presă aici. E vorba despre un cetăţean. Informaţia s-a răspândit ca focul printre cei care utilizează acea reţea de socializare (Facebook – n.r.), numai că există entităţi care au pus umărul la acest val de panică, pentru că au apărut şi alte informaţii şi alte aşa-zise ştiri care au alimentat temera oamenilor că benzina va fi foarte scumpă.”

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Vor să ne provoace, să facem demonstrații gigantice, să-și poată infiltra agenții, să facă prăpăd, să provoace daune, să se declare guvernul depășit, să ceară sprijin străin (care deja este în România) să se instituie din nou stare de urgență și să ne pună bocancul pe cap în timp ce ni se va sugera ca o guvernare mondială ar fi mai indicată…
    Așadar, stați liniștiți, indurați, rabdați până la capăt!
    Cine a spus să răbdăm până la capăt a știut ce spune!🙂
    Și nu uitați :”CEI ce sunt cu noi, Sunt mai mulți decât cei ce sunt cu ei”
    Concluzia este să stăm liniștiți până la capăt, să fim nevinovați în fața lor, pentru că le vine și lor judecata.

  2. “planul Budapestei de destabilizare a economiei românești” inseamna in fapt “in economia romaneasca nu exista o reglare a pretului in functie de cerere si de oferta si nu exista o piata concurentiala reala. Fostele monopoluri de stat au fost transformate in carteluri care isi impart halci din economia romaneasca. Grupurile de interese actioneaza concertat si discretionar impotriva intereselor consumatorilor si fara vreun control real din partea statului roman. Cetateanul este o victima sigura a tuturor actiunilor panicarde si diversioniste, a tuturor campaniilor de intoxicare si manipulare. Anii de indobitocire isi spun cuvantul: real este ceea ce ne spun retelele de socializare si televiziunile, nu ceea ce ne spun simturile si ratiunea”.
    Daca e vorba doar de MOL, restul lanturilor de ce au crescut preturile? De ce angajatii nu au atentionat oamenii pusi la cozi ca e o diversiune, ca sunt stocuri si ca nu urmeaza scumpiri? De ce nu au fost transmise comunicate oficiale din partea lanturilor de benzinarii care sa contracareze “diversiunile Budapestei”? Cum de au fost toti aprovizionati asa de bine pentru ziua de ieri si nu au fost luati prin surprindere de cozile uriase? In situatii similare supermarketurile au ramas in scurt timp fara alimente.
    In fapt, este vorba in mod evident de o actiune diversionista de tip cartel care a vizat lichidarea unor stocuri uriase pe un varf de pret, urmand probabil scaderi semnificative ale pretului la carburanti. La fel a fost cu spirtul, cu clorul, cu mastile, cu alimentele etc. Se vinde la suprapret (cu profituri pe masura) prin panica si prin diversiune. Nu isi pune nimeni intrebari, dar deschide toata lumea punga.
    Probabil ca prin aceeasi metoda “de succes” urmeaza achizitii militare costisitoare, finantate eventual cu noi imprumuturi nationale.
    Oare cand ne trezim?

  3. Cu slugoii si mafiotii astia, in Colonia noastra esuata o sa ajungem in curand cu cei mai scumpi carburanti din UE, in timp ce barilul de petrol scade accentuat, de o sa cada Economia tarii pe ei si pe noi toti !  In loc sa  puna biciul amenzilor, taxelor si sanctiunilor pe acesti talhari la drumul mare, numiti benzinari straini(nu sa vina cu niste amenzi “la misto” pe care astia si le scot intr-un minut), si-au adus trupe NATO de ocupatie aici, ca sa ii apere de furia romanilor care sta sa explodeze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button