X

Legea vaccinării obligatorii din Austria: Copiii sub 14 ani sunt exceptați, amenda poate ajunge la 3.600 de euro

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Austriecii care vor refuza să se vaccineze împotriva COVID-19 ar putea să fie amendaţi cu sume între 600 şi 3. 600 de euro, conform proiectului de lege prezentat joi, care introduce din februarie obligativitatea vaccinării, relatează dpa.

Totuşi, persoanele cărora li s-au aplicat amenzi vor putea evita plata acestora dacă, în schimb, se vor vaccina, a precizat ministrul pentru Constituţie, Karoline Edtstadler. ‘Dacă va fi prezentată dovada (de vaccinare), atunci procedurile vor fi anulate’, a afirmat ministrul sănătăţii, Wolfgang Mueckstein.

Obligativitatea vaccinării ar rămâne în vigoare timp de doi ani. Vor fi exceptaţi copiii până la vârsta de 14 ani, femeile însărcinate, persoanele care vor prezenta o recomandare din partea unui medic şi cele care au avut COVID-19 şi s-au vindecat de mai puţin de 180 de zile.

În Austria, peste un milion de oameni nu sunt vaccinaţi, ‘mult prea mulţi’, a arătat Edtstadler.

Conform proiectului, un registru de vaccinare va fi comparat din trei în trei luni cu o listă a rezidenţilor, ceea ce va face posibilă identificarea nevaccinaţilor şi aplicarea amenzilor. Austria are o populaţie rezidentă de circa 9 milioane de locuitori.

Patru din cele cinci partide parlamentare sprijină obligativitatea vaccinării, a indicat Karoline Edtstadler. ‘Trimitem un semnal clar că aceasta este o cerinţă pentru toţi cetăţenii’, a subliniat şi Beate Meinl-Reisinger, şefa partidului liberal NEOS.

În prezent, în jur de 68% dintre locuitorii Austriei sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button