X

VIDEO LIVE: Protest spontan în Capitală! Mii de oameni în stradă

Protestatarii bucureșteni adunați inițial în Piața Univerității au mers în marș la Ministerul Sănătății unde au pichetat instituția iar la momentul difuzării acestei știri se îndreaptă către sediul Guvernului, pentru a protesta față de măsurile anunțate de luni.

„Nu sunt incidente până la momentul acesta. Nu avem o estimare cu privire la numărul de participanţi pentru că nu avem atribuţii în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, căpitan Alexandru Iacob.

Zeci de protestatari s-au adunat, sâmbătă după amiază, 24 octombrie, în Piața Universității din București, pentru a-și exprima nemulțumirea față de restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus și implementarea certificatului verde COVID-19.

În jurul orei 19, protestatarii au plecat în marș spre mai multe instituții ale statului.

Revendicările protestatarilor anti-restricții, din Piața Universității:

Libertate fără Certificate!
NU certificatului verde de vaccinare!
NU falimentării României!
NU vaccinării și testării obligatorii a categoriilor profesionale!
NU segregării și discriminării celor 12 milioane de români nevaccinați!
NU dictaturii sanitare!
NU închiderii școlilor!
NU vaccinării și testării copiilor în școli!
NU obligativității purtării măștilor în școli!
Fără restricții!
Vrem anchetă națională pentru starea ilegală!
NU stării de alertă!”, se arată în mesajul manifest lansat de organizatori.

 

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

20 comentarii

  1. Când războiul este îndreptat împotriva lui Dumnezeu, mesajul manifestanților trebuie să se refere în primul rând la acest aspect. Măsurile impuse ne deranjează în primul rând pe plan duhovnicesc, deoarece vizează mântuirea noastră.

    Apoi ne afectează sănătatea și demnitatea de oameni!

    Avioanele aruncă în aer cu tot felul de substanțe nocive, dar toată vina o poartă oamenii de rând și virusul!!! Pe cei care împrăștie în aer substanțe chimice nocive nu-i trage nimeni la răspundere…
    Așa se explică faptul că au fost depistați pozitiv oameni de la țară care trăiesc în localități izolate. Unii dintre ei au și murit. De la cine au luat covidul? Oamenilor li se impun restricții, dar avioanele pot să ne spreieze fără probleme până ne ies ochii de atâta tușit!

    1. Virusul care se trateaza cu un antiparazitar, mai este virus? Am luat ivermectina dupa 10 zile de febra, cand ajunsesem la 38,4.
      Prea tarziu si prea putin. Si eu si sotia eram rau de tot. Mama, 85 de ani, cand ne-a vizitat s-a speriat, dar, Bunul Dumnezeu ne-a Lăsat să mai trăim.
      Lui Dumnezeu Slavă pentru tot. La a doua vizitaa Municipal, mi-am spus in mod las ca ma voi injecta si eu, însă m-am trezit si mi-am revenit. Prefer sa mor. Am destule pacate nespovedite pentru care nu m-am marturisit nu am postit nici penitenta nu am facut. Vreo 4 avorturi, din vina mea, nu e un fleac.
      A refuza injectarea, e tot ce mai am, deocamdata, doar atat.
      Ivermectina, DA, M-A AJUTAT FOARTE PUTIN. TREBUIE LUATA MULTA SI GRIJA LA FICAT.
      Doza ar fi de 0,2-0,6 mg/kg corp 5 zile. E mult! Dar… e tot ce stiu, neavand facebook sau alte mijloace de informare. Am luat intre 11 si 8 tb/zi, plus dexametazona a fiole de 8mg, plus klacid 500mg/zi, plus fluimucil aerosoli, vitamina d3, C, ceaiuri de ghimbir echinacea. Am facut computer tomogaf, afectare pulmonara sub 25% cu revenire peste 2 luni. Tot transpir dar mai putin, insa tusea revine mai tare. Iau spray, CLENIL 250 micrograme 3 doze pe zi. Maine cresc la 4. Incerc sa fac si o investigație, pletismografie la Marius Nasta. Boala este rea, nu e vreun moft, vine din aerosoli, da, avioanele imprastie chetrails, posibil cu ceva asemanator agentului patogen din boala Morgellons. Am fotografiat vineri, pe 22 o multime de urme pe cer de la avioane si chiar si un avion surprins asupra faptei. Suntem asasinati de catre sistemul satanic.
      Protestele sunt inutile, dupa mine, rebuie greva generala, rferendum si daca nu se rezolva, revolutie si razboi civil.

      1. Rășina de brad și tămâia naturală în miez de pâine sunt bune pentru plămâni. De asemenea, sucul de sfeclă roșie. Țineți sare în gură și dezinfectați-vă nările cu biter suedez. Sănătate!

        1. https://strictsecret.ro/exclusiv-top-50-cei-mai-bine-platiti-sinecuristi-ai-romaniei-insectarul-pilelor-politice-care-se-imbogatesc-pe-spatele-romanilor/

          De azi-noapte imi merge mai rau. Simt ca boala revine. Tusea e mai deasa iar saturatia de oxigen, scade din nou catre 90-93.
          Mama este vaccinata cu ambele doze, eu si actuala sotie, nu. De va trebui sa mor, nu mai chem vreo salvare si nici la doctori nu mai apelez, caci alții, poate sunt mai in nevoie. Nici concentrator de oxigen nu mi-am luat. Sa ii lasam pe altii sa traiasca, poate ei sunt mai curati.
          Mulțumesc si Doamne ajuta!
          Am intrat in a 6-a saptamana de boala. Bunica a stat paralizata membre inferioare 35 de ani… Eu dupa 6 saptamani sunt deja satul.

          1. Aici e problema Marian, cei vaccinati raspandesc, imi pare rau sa o aud ca iti sunt familie, indeparteaza-te de ei, asta e injectie sistem operational nanotehnologic si modifica codul genetic; ei au lucrat cu biologie sintetica deci cei vacccinati raspandesc, stai departe de ei si iti va trece.
            daca ai intrebari iti furnizez dovezi.
            Chemtrailurile le inhalam toti insa se pot remedia, nanodustul din chemtrails se dezactiveaza, nu injectia nanogenetica, cine o ia , sa-si ia adio de la viata.

          2. Luati amoxicilina 3 g pe zi. Trebuia de la început. Fără antibiotic nu scăpați usor. Însănătoșire grabnica

      2. Ivermectina nu a omorat si nu a imbolnavit nici un om din sutele de milioane (poate miliarde) care s-au tratat de vreo 40 de ani incoace.
        Ca si frectia la un picior de lemn – daca gripa si poate si ceva otrava te-au lovit si au „lucrat” sa te darame, nu te poti astepta ca oprirea contaminarii bacteriene parazite sa fie insotita de repararea stricaciunilor de aceeasi substanta, antibioticul natural.
        De aceea, cand spui ca te-a ajutat putin ivermectina mai gabdeste-te; fii fericit ca a oprit „caderea”!
        Iesitul din „groapa” este alta treaba si nu te poti astepta ca asta sa se fi intamplat instantaneu, refacerea tine de capacitatea organismului si nu se face la comanda…. cred ca asta intelegi , stii.
        Doza…. ce spui tu e recomandare NIH, nu e din studiile publicate (am citit mai multe, aproape 10).
        https://www.covid19treatmentguidelines.nih.gov/tables/table-2e/
        ——————————————
        Omul e mamifer, din clasa primatelor dar mamifer.
        La unele mamifere se da 0,1 mg/kg, la ltele 0,3 mg/kg.
        S-a dat la oameni la studiere si 0,6 si 1,0 si… pana la 2 mg/kg timp de o saptamana – rezultatul pozitiv a fost acelasi cu cel dupa doza unica de 0,3 mg/kg, ceea ce arata ca nu e nevoie mai mult de o doza.
        Unii recomanda repetare dupa 6-7 saptamani.
        Alta recomandare e 12 mg o data pe saptamana…
        Unii dau 3 doze succesive cu inca o doza dupa o saptamana, …
        Un medic roman a consumat 3 ml cu concentratie 10% (adica 0,3 mg/kg la cat avea, vreo 100 kg) timp de o luna – nu banuia ca fistulele anale vor fi aproape vindecate…
        Fara efect advers, dor un iz mai aproape (zicea el) de pesticid – l-a eliminat cu ceva sirop de fructe.
        —–
        Cred ca e mare greaseala sa inhalezi produsul ala cu steroizi…
        Nu la indeman informatia asupra efectului negativ, imi pare rau.
        De asemenea, prea multe masuri si produse cu actiune puternica si aplicate des, in aceeasi parte – caile respiratorii – pot duce tot la distrugere; gandeste-te la mai putin „tratare” (cred ca e si putina disperare aici…), la ventilatee mai profunda iesind din casa… in parc e mai bine, e tousi aer mai curat in special dupa ploaie.
        Nu mai forta organismul cu chestii chimicale.
        Consuma apa si saruri (apa minerala) fiindca transpiri. Nu te speria de consumul de sare…e-procesata. la urgente, prima masura – apa sarata in vene; pe zi se poate baga sare in 24 de ore…. 28 de grame – recomandare de pe eticheta, nu e inventia mea.
        Probabil dovleac „la greu” sau direct, potasiu care se pierde prin transpiratia fortata.
        Pui la cuptor niste felii cu ceva sare, usturoi strivit, patrunjel… „se face singur”!
        ———————————————————-
        Daca citesti in engleza, poti afla recomandari:
        – vit C – cauta lichid, incepi cu 1.000 si urci… 5-10.000 UI pe zi; daca faci diaree redu, e semn ca nu e nevoie, e prea mult da’ nu distruge nimic inauntru; cu un varf delingurita de sare opresti „deranju” foarte repede;
        – vit D3 – cauta lichid 3-5.000 pe zi
        – apa tonica (are chinina sau hidroxiclorochina) si ajuta zincul sa intre in celula iar baceriile nu se pot reproduce, nu le pot ataca
        – Zinc – 100 mg / zi
        – Mg – 500 mg / zi
        – Seleniu – 200 microgr /zi (nu miligrame ca mai sus!)
        – pelin; inlocuitor de ivermectina!?! (Dr. Ardis, https://thedrardisshow.com/ )

        Ghimbir mestecat (mai bun decat ceai), menta si leustean mestecate – reduc atac bacteriana in gat, in special celor care au amigdalele scoase.
        Pentru aceste caz, eventuala contaminare (infectie zic unii) se poate dezvolta foarte repede spre plamani, nemaiexistand bariera amigdalelor.
        SANATATE!

        1. Apa tonica am si am baut ca am ajuns sa o urasc.
          Am un bax.
          Era buna pe vremuri cu un vermut italian, i-am uitat numele.
          Am ghimbir, echinacea, tamaie sirop de tuse, bomboane de tuse de sa nu le mai vad. Am obosit abia de mai pot citi de B. P. Hașdeu, talmudul, o scurta brosura.
          Ma ustura gatul bine ca s-au dezumflat plamanii si pot respira iar, dupa o doza de CLENIL luata acum 2 ore. E scump pt mine si se gaseste f greu.

      3. Rabdare, ai sa treci de boala, ai trecut pragul, nu murim asa usor, sa dam slava ca ne da Dumnezeu aceste suferinte. Multumeste lui Dumnezeu pentru suferinta si mai trebuie spovedanie si impartasanie. Murim si tot nu ne spovedim? Omule drag mergi de urgenta, si fa o spovedanie generala dupa indrumaturul pr. Cleopa si al arhim . Nectarie Antonopoulos si asa cum ne invata sf. Porfirie. Marturiseste emotiile negative din intimplarile in care ai fost netrebnic, situatiile care te-au marcat in viata, trairile negative, spune cum ai fost ranit si cum ai ranit la randul tau. Cauta un parinte care are timp sa asculte. Subliniaza in carte si adauga o lista alaturi pe care sa o dezvolti la duhovnic, plangi pentru pacatele care te-au marcat si insista asupra acelor pacate in urma carora nu ai putut ierta. Spovedania nu poate fi inlocuita cu neluarea vaccinului. Sunt lucruri diferite dar intai este spovedania, fara de care restul este zero.
        Am comorbiditati (boala autimuna si hipertensiune, insuficienta cardiaca, alte coinfectii, etc.).Am avut un covid care s-a manifestat la inceput numai cu probleme digestive (balonare, gaze, dureri in tot abdomenul care clocotea, febra, un scaun diareic la 24 h, febra peste 38 si dureri cumplite de cap si o oboseala cunplita, dupa a cincea zi o usoara tuse seca) Medicii nu au pus problema de covid ci de toxiinfectie de la midii. Mi-am facut un test rapid si a iesit negativ. Era din ce in ce mai rau. In ziua a 11-a cand abia ma mai tineam pe piciore si medicii nu stiam ce sa-mi faca, (ca in provincie!), m-am dus si m-am spovedit si impartasit. In zilele anterioare am baut apa de la izvorul sf. Sila cu nadejde ca ma vindeca. Luni, dupa impartasanie, nu mai aveam febra si mi-am revint total. Sa fie clar Sf. Impartasanie este viata si nu se inbolnavaste nimeni. M-am impartasit ultima , credeam ca nu am covid, dupa mine parintele a consumat Sf. Taine cu aceeasi lingurita cu care m-am impartasi eu, nu a avut nimic. Slava Tie Doamne, Slava Tie! Intre timp s-a inbolnavit si sotul care avea pe langa simptomele mele si o tuse seaca foarte persistenta. S-a testat cu PCR si a iesit pozitiv. El nu s-a impartasit. Era mai rai camine si in a 11-a zi de febra cu 38,8 -38,9 i-am dat arbidol si dupa a treia tableta nu mai avea febra. S-a recuperat f bine, dupa doua saptamani nu mai tusea absulut de loc si nu a ramas cu sechele.
        A luat: -arbidol (cel mai sigur antiviral);
        – Vitamina C 1500 mg/zi;
        – Vitamina D3 5000 – 7000 un/zi cu K2 de
        100mg;
        – zinc 50mg/zi;
        – seleniu 200 mg/zi;
        – Multivitamine Alevia.
        – silimarina de 1000 mg.
        Pentru mine dovada ca am avut covid a fost testul de anticorpi care au iesit in numar f.f. mare pentru faptul ca a luptat organismul singur si a fost expus si in perioda in care a fost sotul bolnav. Concluzia: viata noastra este in mainile lui Dumnezeu si el stie cat trebuie sa suferim ca sa ne pocaim si cine moare si cine nu moare. Slava lui pentru toate. Avem de trecut prin clipe cumplite, sa vedem cine poate ramane in afara sistemului pana la sfarsit, pentru ca aici trebuie putere si har de la Dumnezeu. Multi zic nu ma vaccinez dar incercarile sunt grele, vom fi vanati si trebuie sa ne retragem din lume. Foarte putini vor reusi, doar Alesii lui care-si pun toata nadejdea in El.
        Dumnezeu sa ne ajute!

        Dupa cum ne miscam se pare ca suntem multumiti de tot ce ni se intampla, de faptul ca ni s-au luat libertatile, ca nu avem tratamente pentru boala (tratamentele tintite pe covid sunt antiviralele care date in faza incipienta fac minuni), ca ne sunt lasati copii sa se distruga fara scoala, ca ne-au imbolnavit de frica prin manipulari cumplite, ca in curand ne vor lua banii, casele, si ne vor incolona ca pe animale. Altfel am bloca strazile si nu ar mai face nimic. Suntem de plans si de cea mai mare jale. Cel mai trist lucru din aceste zile ete faptul ca oamenii stau spectatori la ce se intampla fara putere de impotrivire si ne lasam dominati de frica nu de nadejde inDumnezeu.

  2. Ia seleniu, Vitamina A, zinc, cupru, uleiuri esentiale brad molid, cedru, cimbru doua trei picaturi combinatie de trei patru uleiuri . Neaparat trebuie sa stai departe de cei vaccinati, si degeaba se spune de segregrare, insa injectatii raspandesc in continuu, ei ar trebui carantinati, e exact inversul a ceea ce se propaga.

  3. Înmiit să vă răsplătească Dumnezeu tuturor.
    La Marius Nasta, m-am angajat să merg, deci încerc să ajung, cu trimitere, cu Adeverință de salariat, cu tot dosarul cu computer tomograf. Oi vedea ce va ieși după analiza. Mi-am acuzat destul mama după prima doză si regret ce i-am spus. Fosta soție a luat-o pe sus, ca deh, e medic de familie pensionat din serviciu special, grad etc. Sunt acuzat ca m-am îmbolnăvit ne-vaccinandu-ma. Vede Dumnezeu, atât pot spune. Sotia, si ea, refuză vaccinul. Boala isi reia ciclul, aproape 100% ca la început. Copilul meu a facut ieri 31 de anisori si, fiind plecat in Londra, definitiv, imi spunea ca s-a vaccinat complet, cu mama in Romania. Imi explica aceea ca, e un MIT treaba cu celulele fibroblaste din culturi celulare care provin de la copiii avortati, si ca, medicamentul e medicament si ca trebuie luat! Am spus: cu sufletul meu, eu decid ce se intampla. Mi-a zis: si ce daca are celule de la avortoni? Am eșuat oribil in tot si in toate. Sa va apere Dumnezeu pe voi pe toţi, căci,
    e groaznic!

    1. Prima recomandare: NU MERGE LA SPITAL.
      Dr. Ardis, https://thedrardisshow.com/
      Protocolul folosit este distructiv.
      Sa nu spun ca in loc sa te repare, te termina = centru de eutanasiere da’ asta rezulta din ce s-a constatat.
      Putini scapa.
      ——————
      Pe scurt, cum se procedeaza la ATI astfel incat eroii sa poata sa ajunga sa ii bage pe pacienti pe ventilatie mecanica aducatoare de moarte, conform delaratiilor prof.dr. Gabriel Lupan:
      https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=UTpSEywEg-E
      sau
      https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1710704262653595&id=100011421137403
      „… un om vine pe picioarele lui și acuza dificultăți respiratorii, l-ai adormit, l-ai împachetat frumos, i-ai dat esmeron, i-au oprit respirația, l-ai băgat pe ventilator pe oxigen pur, în 24 de ore e gata! Salut, a murit de covid, case closed, asta e firul.”

      1. Protocolul covid care presupune sa pui pacientul pe ventilator trebuie sa indeplineasca doua conditii:
      a. Pacientul sa nu respire singur si
      b. Pacientul sa fie inconstient.
      2. Asadar, mai intai, trebuie sa te adoarma si prin urmare te sedeaza. Iti dau un hipnotic, un sedativ etc.
      3. Dar pentru ca, chiar sedat fiind, respiratia continua sa existe (datorita unui automatism dictat de impulsurile din centrul respirator, din bulbul cefalic către mușchii respiratori), atunci iti dau un produs folosit în anestezie care taie legătura, influxul nervos dintre bulbul cefalic și muschii respiratori. Se foloseste esmeron sau altceva similar.
      4. In clipa aia ai adormit. Nu mai respiri, ci deja respira masina in locul tău, deci pot sa te bage pe ventilator. Din acest moment, esti al lor.
      5. Pentru ca oxigenul e coroziv (arde tesuturile), in cel mult 24 ore esti mort. Faci edem pulmonar (se strange lichidul in plamani si nu se mai face schimbul de gaze, si orice ti-ar da din punct de vedere medicamentos, orice antibiotic, orice antiviral, la revedere, tu tot te sufoci)!
      6. Pentru ca in momentul in care incepi sa te sufoci, tu te misti, atunci trebuie sa te lege de pat, ceea ce au facut din momentul in care ti-au dat esmeron si te-au bagat pe ventilator sau poate chiar mai devreme, cand te-au sedat.
      7. Daca pe ei i-ar fi interesat sa-ti dea doar oxigen, ti l-ar fi dat pe masca, fara sa te intubeze sau sa te puna pe ventilator.
      8. Nu ti se face autopsie pentru ca s-ar descoperi ca ti-au ars plamanii si ai murit de fapt din cauza hiperoxigenarii care a dus la arsuri si edem pulmonar, nu din cauza unui covid/sars-cov2 inexistent.

    2. Nebulizator cu ultrasunete (ăsta e relativ ieftin):
      https://www.lila-rossa.ro/toate-produsele/lila-rossa-home/aparat-aerosoli/aparat-aerosoli-nebulizator-lila-care-portabil-silentios-masca-copii-si-adulti-ultrasonic-baterii-si-adaptor-priza-accesorii-7000-1001.html?gclid=CjwKCAjwq9mLBhB2EiwAuYdMtRCL7TNnoU1S3xYtTegAGlwB5LbcvecI9aHv7IQfv0teoKph00yyWhoCptIQAvD_BwE

      Cu el, inhalezi aerosoli din amestec de argint coloidal + cupru coloidal.

      Pentru gât, gargară cât mai prelungită şi înghiţit argint coloidal. M-am vindecat acum 1 an de boala asta fără să merg la vreun medic (doar m-am consultat telefonic cu unul de încredere). Am avut dureri musculare, febră în jur de 38°C cam 3-4 zile, oboseală accentuată, dificultăţi de respiraţie, lipsă gust şi miros 9 zile.

      Pentru căile respiratorii mai există un supliment alimentar foarte eficient,
      Inulostim (Vitacare) – 1 cp/ dimineaţa

      Medicul acela mi-a mai recomandat:
      Vitamina C 1000mg- 1cp/zi
      Zinc + seleniu – 1cp dimineaţa şi una seara.

      Nu deznădăjdui, îţi doresc să te însănătoşeşti cât mai repede.
      (PS: acum câţiva ani m-am vindecat acasă şi de o pneumonie foarte urâtă, prin metode asemănătoare)

  4. Tu sa te faci bine asta e important, ca te vei face insa nu intra in spital. Iar in ceea ce priveste mama ta nu ai ce sa faci, nu poti obliga pe nimeni, doar explica insa daca nu te asculta.
    Ia picaturi de uleiuri esentiale pentru caile respiratorii cu putina miere, sau apa cu ce poti; ulei esential eucalipt, foi de dafin, menta, wintergreen, pin, cedru, Immortelle; Immortelle si foi de dafin, si ravintsara sunt cele mai bune.

    1. Nimeni n.a auzit de antibiotice? Toti în jurul meu care au luat amoxicilina, (după o curăță 6 zile cu claritromicina febra a revenit) toți care am luat amocicilina după o săptămână am inviat.

    2. Va mulțumesc tuturor! Regret imens ca mi-am certat groaznic mama de 85 de ani dupa prima doza. E pacatul meu, de parca nu aveam destule. Azi, abia mai respira; facuse sarmale, ca m-a pus pacatul sa spun ca as manca, dar, făcute de mine, nu de altcineva. As mai fi mancat si… o sa radeti, plaman de miel, asta acum o luna de zile. Da, am mancat si dovleac copt cu usturoi si unt, rasfaturi care nu ajuta, sau, nu simt eu. Acum sunt in a 6a – a 7a săptămâna de boala. Am obosit. Boala asta se vindeca un pas inainte, trei sferturi inapoi dupa doua zile. Afectare pulmonara simt ca am pt ca, daca ies afara, gâfâi de la cativa pasi si scade rapid saturatia prin lipsa aportului de oxigen. Am vazut pe CT zone afectate indeosebi pleural pe plamanul drept ca niste râuri care pleaca dintr-un spațiu lacunar. Metrul cub de gaz, a venit, 2,5 lei la 80 de metri mancati cu statul acasa si iarna inca nu a venit.

      1. Schema de la Dr.P.: cefort, 3grame Intr o microperfuzie; dexametazona, 2 fiole pe zi,una la 12ore,tot în perfuzie,eu am adăugat vit C fiole,cite 6fiole de 3ori pe zi. fluimucil, cite 2fiole la 12ore,in seringa mare, injectat f. lent; vit B1, B6, controloc, Calciu,cite una pe zi. Fraxiparine, 2 pe zi; Arginina, am pus cite un flacon de 250ml,5zile.
        Pt faze usoare tb ivermectina
        Vit C, D 3 ,zinc si un anticoagulant ,cel mai usor aspenter

      2. Omule, lasa vaccinul, ca nici daca ai vrea n-ai putea sa te vaccinezi in starea in care esti. Mergi cat mai repede la spital si fa-ti investigatiile, vorbeste cu doctorii de acolo sa-ti dea o reteta ca lumea, ca la saturatie de 90-93 si dupa atatea saptamani nu ai cum sa te ajuti cu vitamine si ivermectina. De acolo poti sa iei o reteta pentru situatia ta, nu una data de oameni care nu te-au consultat si nu te cunosc. Ai mare grija ca daca iei acum prea multe pastile, vitamine, suplimente in afara de ce iti da doctorul care te consulta, iti obosesti rau ficatul si poti sa te intoxici, necum sa te faci bine. Vorbeste si cu fosta sotie, daca tot e medic de familie. Sun-o si pe doctorita Flavia Grosan la Pneumomed Oradea, 0359 23 29 40. Nu te lasa pentru nimic in lume in voia bolii, e o mare ratacire sa spui ca mai bine mori fiindca ai pacate, asta e sinucidere si e pacat mai mare decat orice rau ai fi facut in viata. Tocmai ca trebuie sa te lupti sa te faci bine, datoria ta e sa-ti aperi sanatatea si viata, ca sa poti sa te vindeci, pe urma sa te spovedesti si sa vezi ce bine e sa traiesti altfel decat pana acum. Foloseste boala asta ca sa cresti sufleteste, nu ca sa certi pe mama, sa te descurajezi si sa te tot acuzi ca ai esuat, ca asta nu e de la Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a menține OrtodoxINFO online VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI!