X

Talibanism: Preşedintele Ungariei nu își ascunde dorința de a reocupa Transilvania. La București de 30 de ani guvernează doar slugi și trădători de neam

Președintele Ungariei, János Áder, a comparat, luni, anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, încheiat la finalul Primului Război Mondial, prin care Transilvania revenea României, transmite hirado.hu.

”În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care noi ştim exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean”, a fost declarația preşedintelui Ungariei la summitul de la Kiev, intitulat ”Platforma Crimeei” și care a marcat anexarea peninsulei de către Rusia.

”Au şi maghiarii experienţa istorică a puterilor străine care au redesenat în mod arbitrar graniţele unui stat aflat într-o situaţie dificilă la un moment dat”, a afirmat preşedintele. “După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”, a susținut János Áder.

Deputatul AUR, Dan Tănasă, un cunoscut luptător pentru drepturile românilor din județele Harghita, Covasna, Mureș și nu numai, afirmă că România este condusă de slugi în contextul declarațiilor defăimătoare ale președintelui Ungariei la Summitul Crimeea, la adresa țării noastre.„Ungaria afirmă, de la cel mai înalt nivel posibil, că România este ocupant în Transilvania. Dacă la București aveam oameni de stat, nu slugi, ambasadorul Ungariei era chemat să dea explicații. Doar că la București de 30 de ani guvernează doar slugi și trădători de neam. Declarația Ungariei este inacceptabilă și impardonabilă și dovedește, din nou, că Budapesta nu își ascunde dorința de a reocupa Transilvania. Iar apropierea Ungariei de Moscova reprezintă o amenințare directă la adresa României. Nu așteptăm scuze din partea Ungariei. Așteptăm ziua în care la București vor guverna și românii patrioți.”, a declarat deputatul AUR, Dan Tănasă.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

11 comentarii

  1. In situatia data, dezmembrarea Romaniei este doar o chestiune de timp, maxim 4-5 ani dupa unii experti, precum Ilie Serbanescu. Personal, nu cred ca ungurii vor fi beneficiarii Transilvaniei, ci nemtii. Vom trai si vom vedea, cert e ca daca dormim, nimic nu poate impiedica distrugerea teritoriala a tarii de catre puterile straine.

    1. Andrei, citind intai articolul, fara sa vad comentariile, ma gandeam deja la un comentariu; apoi am comentariul tau si, ceea ce gandisem eu scrisesei deja tu de cateva minute… :))

  2. Fratilor,
    Cea mai mare problema a romaniei, DAR CEA MAI MARE PE DEPARTE, e nasterea de prunci.
    Se nasc din ce in ce mai putini copii de nationalitate romana, de nationalitate romana.
    Precum a zis Stefan cel Mare, tara este a nepotilor, nepotilor.
    Da, Transilvania va fi a nepotilor ungurilor, fiindca ei fac actualmente cate 3 copii, iar sudul… sudul al celor care fac mai multi copii, plus a musulmanilor adusi de uniunea scufundati romania.
    Asta-i realitatea.
    Nu trebui sa fi vre-un geniu al pustiului sa vezi ca in viitorul apropiat ungaria va anexa transilvania. Si nu o vor face cu forta ci cu investitii in copii maghiari din romania. (scoli, sali de sport, universitati, crese, gradinite, tabere de copii prin secuime, etc).
    @andrei, daca ungaria vrea sa ia transilvania in 4-5 ani, atunci va fi cu razboi.
    Daca mai asteapta 30-40 de ani atunci va veni transilvania singura la ungaria. Eu cred ca ungurii sunt destepti si nu au nevoie de scantei.
    Investesc in viitorul ungurilor din romania si atunci peste 40 de ani au bonus si aurul de la Rosia Montana, ca doar de aia s-au luptat sa-l puna la pastrat.

    1. abc, de acord cu cam tot ce ai scris tu mai sus, mai putin cu faptul ca „daca ungaria vrea sa ia transilvania in 4-5 ani, atunci va fi cu razboi”…eu zic ca nu…romanii au ajuns atat de anesteziati, atat de lipsiti de capacitatea de a reactiona, incat si maine, daca Ungaria ar anexa Transilvania, nu s-ar intampla nimic…Asadar, motivul pentru care este amanat momentul anexarii nu e teama de razboi, ci pentru ca, dupa cum ai zis si tu, deocamdata investesc in educatia si formarea copiilor de etnie maghiara si in pregatirea, modernizarea teritoriului pe care il vor anexa. Crezi ca intamplator, majoritatea investitiilor straine facute in Romania in ultimii 20 de ani au fost facute in Transilvania? Sau, intamplator, kilometrii aia de autostrada care au mai fost facuti in ultimii ani, sunt in Transilvania – si s-au oprit la granita cu Romania de dinainte de 1918?

      1. Boban, ABC, sunt la asentimentul vostru. Situatia e DRAMATICA, dar asa se intampla cu cei care nu-si cunosc istoria…sunt condamnati sa o repete.

        1. @ Andrei & Co
          Așa va fi precum ziceți dacă românul nu se va trezi, dar eu cred că se va trezi. România va renaște, dar după ce se va trezi. Îmi pare bine că va renaște, îmi pare rău pentru cei care nu reușesc să se trezească, adică un obraz mi se bucură iar celălalt plânge deja. Doamne miluiește!

  3. Romani patrioti ? Ăsta inca viseaza ! Adevarul e ca la cat de prostituata a ajuns Romania, n-ar fi o problema anexarea Ardealului la Ungaria, sub grija Rusiei.

  4. O adunatura numita popor roman care a renuntat la propriile valori ,credinta,a carui singur crez e burta plina,vila ,masina si banii va ramane si fara tara .Totul e o problema de timp.Acestei populatii Dumnezeu i-a acordat o ultima sansa ,Referendumul pentru Familia Ortodoxa din 2018.A ratat-o si pentru asta numitul popor roman nu are nici o scuza.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button