X

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos). Ca să trăiască iubirea lui Hristos, trebuie să moară patimile noastre

Marcu VIII, 34-38

34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.


Cităm din articolul MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI:

Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultare faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.

Auziţi ce zice? Înţelesul cuvintelor Lui este:Vrei, omule, să-Mi urmezi, să vii după Mine, să fii omul Meu şi ucenicul Meu? Te chem lângă Mine, dar nu te forţez. Înaintea ta sunt două drumuri. Unul este drumul satanei, care la început pare uşor şi mulţumitor, dar la sfârşit este prăpastie, distrugere, iad.Celălalt drum este al Meu. Este drumul care pare îngust şi dificil. Drum anevoios şi obositor, drum presărat cu spini, cu multe piedici şi ispite, drum care seamănă cu drumul Golgotei. Dar acest drum, drumul credinţei şi al virtuţii, este binecuvântat, şi la sfârşitul drumului este viaţa veşnică. O, omule! Aceste două drumuri stau înaintea ta.Alege unul din două. Eşti liber. Dar din clipa în care vei alege şi te vei hotărî să urmezi drumul Meu – zice Hristos – , trebuie să împlineşti trei condiţii. Şi care sunt, Hristoase, condiţiile cu care Mă primeşti?

Şi Domnul, Domnul cel răstignit, de pe înălţimea Crucii răspunde fiecăruia care urmăreşte mântuirea sa: Condiţiile sunt trei: „Să se lepede de sine” este prima condiţie. „Să-şi ia crucea sa” este a doua condiţie. Şi„să-Mi urmeze Mie” este a treia condiţie.

Trei condiţii! Nu te teme auzindu-le. Împlineşte-le şi vei afla pace şi odihnă.

Dar ce înseamnă cele trei condiţii pe care le cere Hristos? Lăsând la o parte cea de-a doua şi cea de-a treia condiţie, în această scurtă predică vom vorbi despre prima: lepădarea de noi înşine.

„Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine…”.

Ce înseamnă „să se lepede de sine”? Să se lepede cineva de sinele său, de propriul eu, adică să-şi urască sinele. Să-mi urăsc sinele? Auzind oamenii această condiţie se miră şi întreabă: Cum, Hristos, care ne-a poruncit să ne iubim „aproapele ca pe noi înşine”, zice acum să ne urâm pe noi înşine? Să urăşti şi să iubeşti nu sunt două lucruri potrivnice? Cum se împacă? Vă rog să luaţi aminte.

Fiecare om, precum de multe ori o zicem, este suprema făptură a lui Dumnezeu. Simte în el însuşi că, chiar dacă seamănă cu alţi oameni în punctele de recunoaştere comune firii lui, trupeşte şi sufleteşte, totuşi fiecare om are ceva deosebit care îl distinge de toţi ceilalţi oameni. Precum frunzele care sunt în acelaşi copac sunt asemănătoare, dar, după cum zic naturaliştii, fiecare frunză are ceva diferit de celelalte frunze, aşa şi omul, între milioanele şi zecile de milioane de oameni, ca persoană are ceva deosebit, constituie o personalitate deosebită. Este unic şi irepetabil. El şi numai el cu această personalitate a sa distinctă apare pe pământ o singură dată.

Pentru ca omul să dăinuiască, să trăiască şi să progreseze are în interiorul său viu instinctul vieţii. Fiecare om îşi iubeşte sinele, se iubeşte pe sine. Îi este foame? Se va îngriji să găsească mâncare. Îi este sete? Va alerga la izvoare. Îi este frig? Se va îngriji pentru încălzirea sa. Este bolnav? Îşi va căuta medicamentul. Fiecare om nu se lasă pe el însuşi, sinele său, flămând, însetat, gol, bolnav.

Iubirea faţă de noi înşine este sădită în noi. A sădit-o Dumnezeu în fiecare om. Şi graţie acestei iubiri trăieşte şi există omul. Şi doar atunci când din diferite pricini, şi în principal din cauza necredinţei, îşi pierde această iubire a sa faţă de sine, atunci acest om deznădăjduit se sinucide. Cei care se sinucid îşi urăsc sinele şi cu mânie doboară copacul vieţii pe care l-a sădit Dumnezeu.

Când Hristos zice „să se lepede de sine”, nu înţelege să ne urâm sinele, care este creaţia lui Dumnezeu şi trebuie să luăm aminte la el şi să îl îngrijim, ci înţelege altceva. Omul nu mai este cel curat, cel nevinovat, cel fără viclenie. În sufletul omului, după căderea celor întâi zidiţi, a intrat păcatul, atracţia şi înclinarea spre rău. O, păcatul! Groaznic microb. Acest păcat l-a întinat şi l-a stricat pe om. A stricat şi iubirea faţă de noi înşine, care înainte de căderea celor întâi zidiţi, era o iubire curată, firească. Dar prin păcat iubirea aceasta ca un râu năvalnic a ieşit hotarele lui şi a pricinuit şi pricinuieşte mari catastrofe. Iubirea a devenit egocentrică, sălbatică. Patimile stăpâneau. Totul pentru noi înşine, pentru sinele nostru, nimic pentru alţii, să flămânzească, să înseteze, să fie goi, să fie expuşi la mii de primejdii şi nevoi. Pironul omului egoist nu-l arde. Închis în cochilia sa ca un melc, se îngrijeşte doar de sinele său. Pe alţii îi consideră doar mijloace de exploatare pentru a-şi satisface desfrâul, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi. Pentru ca să sugă sângele lor.

Această iubire, care iese din limitele ei fireşti şi întâlneşte răutatea şi patima, iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi, această iubire nu merită să se numească iubire, n-are nicio legătură cu învăţătura şi pilda lui Hristos, care Şi-a jertfit viaţa Sa pentru mântuirea lumii. Creştinul adevărat se răstigneşte, suferă şi pătimeşte pentru aproapele său. Cel iubitor de sine şi egoist răstigneşte, îi exploatează pe alţii şi îi chinuieşte. Aşadar, nu pe omul pe care l-a plăsmuit Dumnezeu, ci omul cu răutăţile şi patimile lui, omul cel vechi, după cum îl caracterizează Apostolul Pavel, care trăieşte şi împărăţeşte în inimile noastre ale tuturor, acesta este cel de care trebuie să ne lepădăm şi pe care trebuie să-l urâm.

Câtă vreme în inima noastră trăiesc groaznicele patimi, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele nostru nu îl iubim şi nu merităm să ne numim ucenici şi oameni ai lui Hristos.Însă pentru a nimici răutăţile şi patimile este nevoie de o luptă dură, este nevoie înainte de toate de harul lui Hristos, care dezrădăcinează din piepturile oamenilor iubirea de sine, acest copac neroditor, şi sădeşte iubirea lui Hristos, acest copac frumos şi aducător de roadă, ale cărui rădăcini se află în stânca Golgotei.

Motto-ul nostru? Ca să trăiască iubirea lui Hristos, trebuie să moară patimile noastre, trebuie să fie biruit păcatul şi satana!

Sursa:„KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN”

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Sfinți și sărbători
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

10 comentarii

  1. Nu iesiti la vot!Nu mai voteaza nimeni!Crestinii nu mai au ce cauta la vot!Nu renunta la exterminarea populatiei ,nu votam.Daca atunci cand e vorba de exterminare pt ei noi existam;cand e vorba de votare atunci pentru ei nu vom mai exista!Noi nu suntem masoni!Masonii sa si i voteze pe masonii lor.Cu masonii si cu masoneria nu am avut ,nu avem si nici nu vom avea niciodata nicio gara.Cumnata mea e masoana pt bani.Are patima averii.E de o secretomanie notorie si minte foarte mult.E pericol.Asta ii invata masoneria:sa fie sarlatani.Sa stiti ca masonii sunt campioni cand vine vorba de piraterii si conspiratii.

    1. PREA TIRZIU !
      sau altfel zis ,INUTIL INDEMN .
      Trebuia sa INDEMNATI la NEVOTARE incepind cu anul 1996 la.fiecare VOTARE (national ,local.europarlamentar)stiind sigur ca puterea este preluata prin lovitura de sta si O MIE DE MORTI INUTIL , de securistii analfabeti , trintori NECALIFICATI ,IMPOSTORI ,TOTI ,FARA EXCEPTIE , care si-au facut scoala exact ca SINISTRA lor mentorita IMPUSCATA DE EI ,prin DIPLOME MULTE SI FARA ACOPERIRE VALORICA ,NULE ,LA COPYPAST .emplu cel mai edificator fiind CRIMINALUL SISTEMULUI ECONOMIC postdecembrist MUGUR ISARESCU ,SECURIST SI MASON ,care are mai multe.diplome decit ani de viata si ca el ORICARE din sistemul securisto -masonic.CRIMINAL , infiintat de tradatorul pacepa inca de la fuga lui in 1979..)
      DESTEPTII(un numar INFIM de romani )
      au stiut ADEVARUL inca din IANUARIE 1990 si n-au participat NICIODATA LA.VOT ,nefacadu-si nici cea mai mica ILUZIE.
      PROSTII.SADEA.(si astia tot extrem de putini ,dar care si-au EDUCAT NEAMUL )totusi s-au trezit pe la anul 1996 .
      DOBOTOCII ,adica MAREA MAJORITATE nici pina azi nu realizeaza TRAGEDIA ireversibila a GENERATILOR nascute in jur de anii 1980 pina azi .
      CE ESTE VOTUL decit cofirmarea CRIMINALILOR ANALFABETI SECURISTO -POLITICI postdecembristi formati din BUNICI ,FII,NEPOTI incepind cu 1979 pina azi ?
      Sa nu realizezi nici pina azi JOCUL TICALOS SI CRIMINAL DE NEAM SI TARA ….e sinonim cu PROSTIA CRASA LA COTE MAXIME .

      1. ADRIAN cu diplomele de doctorat facute pe COPY PASTE si in ierarhia BOR jumatate din cate stiu si au facut diplomele copiindu l pe pr Necula senior.Era jale.Pe capete si ii copiau studii intregi.Cuminti la ac capitol erau :PS Ignatie de Husi,IPS NICOLAE CONDREA DIN SUA CARE E SOMITATE,ARE TREI DOCTORATE DAR PE CINSTITE.SOFIAN BRASOVEANU DIN GERMANIA,IRINEU POPA DIN CRAIOVA,IOSIF POP DE LA PARIS,SERAFIM JOANTA DIN GERMANIA SI VICARUL TIMOTEI AIOANEI.RESTUL AU RUPT XEROXUL.L AU CHELIT.L AU FALIMENTAT.NU AM TIMPUL SA I IAU PE TOTI LA RAND INCEPAND CU IPS NIFON MIHAITA SI CU PF.DANIEL CARE NU A AVUT NIMIC ORIGINAL .CARE STUDENT DE LA TEOLOGIE SCRIA LA EXAMENE VREO AXIOMA PE TEMA RESPECTIVA,FURA IDEEA DE LA STUDENT SI O ATASA LA LUCRARILE STIINTIFICE ALE LUI.NIMIC CU MUNCA DE CAUTARE STIINTIFICA.SI EI SE LAUDA IN EREZIA LOR CU DOCTORATELE.PAI PREOTUL DE LA NOI SE LAUDA MAI PE DIN DOS CA A DAT MILIARDUL PT FI-SU PT DOCTORATUL LA DOGMATICA.

        1. Prin 1996 IPS TEODOSIE ERA DE NOTORIETATE CAND ERA VICAR PATRIARHAL.CARE CUM VENEA LA EL PT DOCTORATE II SPUNEA”DE LA PR .NIC.DURA IN DREPT BISERICESC.ALEGE TI O TEMA CARE VREI TU „SI II ADUCEA LUCRAREA GATA PREPARATA DIN STUDIILE TEOLOGICE ALE PR DURA.ERA PRAPAD CAT IL MAI XEROXAU PE PR.DURA SARACUL,MARE SAVANT IN MATERIE DE DREPT BISERICESC.

          1. Le zicea IPS TEODOSIE PRIN ’97 CELOR CARE VENEAU SA I „AJUTE”CU DOCTORATELE LE SUGERA TEME CU SINOADE INTERORTODOXE DIN SEC.XX DIN CARE SA REIASA MUNCA ASIDUA A AC.SINOADE PT ECUMENISM.DE ASEMENI LE PLASA TEME CU DEZBATERI IN TERMENI JURIDICO-CANONICI IN FAVOAREA ECUMENISMULUI IN CADRUL CMB SI DECLARATIILE DIN DECURSUL TIMPULUI.SPRE EXEMPLU,I A SUGERAT UNUIA”VALOAREA ECLEZIOLOGICA DIN PUNCT DE VEDERE A DREPTULUI BISERICESC A DECLARATIEI DE LA TORONTO” SI EXEMPLE DE GENUL ACEDTA ABUNDA IN PATRIARHIA ROMANA CU TRINITAS UL EI CU TOT.

    2. Imagini din Kefalonia(Fiskardo).Sunt dramatice putin spus.
      https://www.tanea.gr/2020/09/20/greece/kefallonia-vivliki-katastrofi-se-asso-liksouri-fiskardo/.Am fost acolo acum patru ani.Este exact intre dealuri.Sami la fel,nu mai e cum stiam.Sami se mai numea Nisa in vechime.La biserica din oras e o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni.Acum 4 ani cand am intrat in acea biserica(august 2016 il pomeneau la slujba pe IPS Dimitrios Arhiepiscopul Kefaloniei cu care am purtat o discutie personala in limba franceza despre adunarea din Creta si mi a spus ca nu imbratiseaza ecumenismul si ca romano catolicii sunt eretici ca stie el ce au facut ei in Kefalonia.Vizavi de sinod ,el nu are un punct de vedere personal,mi a spus,ci ce zice toata lumea aia zice si el).Nu era ecumenist infocat ci bagator de seama ca si pliroma lor.Despre Icoana Maicii Domnului din Sami,cantaretul care erau cu sotia,mi au spus in l.engleza,ca in decursul timpului,acea Icoana a plans de 4 ori:1.o data atunci cand m am aflat si eu la slujba de fata.Chiar intrasem si ma inchinam si de o data a inceput sa curga lacrimi ca mirul.2.cand a fost razb.de independenta din 1877.3.Cand a inceput primul razb.mond.Si 4.cand a inceput al 2 lea razb.mond.Toti localnicii care s au adunat in seara aceea cu evlavie acolo in biserica-catedrala mi au spus ca doar inaintea inceperii razboaielor mari Icoana a plans,in rest nu plange absolut niciodata.S au mirat de ce s a intamplat in seara aceea.Eu ,dupa slujba Sf.Maslu chiar cand stateam de vorba in biserica asa ca o claca,spunandu le de viitorul razboi,in acele clipe au tasnit in valuri lacrimi din ochii Maicii Domnului.Am vazut asta cu ochii mei.Ce am mai retinut de la ei:fusese un schitulet aproape de malul marii si prin secolul xIx schitul a ars.A ars si biserica acelui schit in intregime si cand au intrat pescarii greci printre jeratic incins si incandescent au gasit ac.Icoana.Era jeratic sub ea,in jurul ei si peste ea.Icoana nu a ars.Avea funingine pe care au sters o si au adus o ca fiind facatoare de minuni,logic,in biserica mare din orasul Sami unde e si acum.Nu m am uitat niciodata pe net sa aflu istoricul.Eu stiu de la localnici ce v am scris acum.

        1. Da, asa se explica faptul ca n-a avut loc dupa 1989 RECRESTINAREA (CATEHIZAREA) de la iarba verde, asa cum a facut-o SFINTUL APOSTOL ANDREI a poporului roman spalat pe creier timp de 70 ani.
          Cine sa o faca daca majoritatea conducerii BOR au fost si sint securisti, deci NECREDINCOSI care si-au urmat METEHNELE TICALOASE ale sefimii securiste ANALFABETE lumeasti satanice ?
          Au fost mai informati satanistii sectanti decit noi cei in masura sa cunoastem ADEVARUL ADEVARAT , noi ortodocsii sa fi fost primii la curent cu VREMURILE DE PE URMA, cei care am avut informatia data din GINDIREA SFINTEI TREIMI prin DUHULUI SFINT si prin gura DUHOVNICILOR INAINTEVAZATORI CU DUHUL, ca SFINTII PARINTI ARSENIE BOCA, IUSTIN PIRVU ca si ceilalti toti , cica „CIORILE DIN CARPATI „.
          O sa se sature ei de dracu pentru ca ne-au privat de ADEVAR, ba mai mult ne-au indus in eroare, un popor intreg devenind astfel incapabil sa se conduca, pentru ca nu L-AU CAUTAT PE MINGIIETOR, DUHUL ADEVARULUI SI INTELECIUNII, DUHUL SFINT. .
          PACATE NEIERABILE!

          1. Drept e DUMNEZEU !
            Iata si.DATE OFICIALE nu doar deductii LOGICE a TRAGEDIEI.SOCIETATII nationale ,a poporului si a ROMANIEI POSTDECEMBRISTE in totalitate . .INFIORATOR DE EXACT imi respecta LOGICA aceasta analiza facuta de istoricul MARIUS
            OPREA .
            Cum sa poti EVOLUA SPIRITUAL SI MATERIAL ca natie , cu niste PRIMITIVI TICALOSI la conducere care au facut si fac.parte din SECURITATE din tata fiu si nepot ,care au FURAT PUTEREA COMUNISTILOR prin crima de 30 ani dindu-se drept ei ,(singurii care au CONSTRUIT ROMANIA INDUSTRIALA FARA DATORII ),nu securistii depravati ,primitivi ,trogloditi si analfabeti cum ii vedem in orice DOMENIU ?
            Cum MASSMEDIA sa nu devina RADIOSANTUL VULGARITATII SI MAHALAGISMULUI national, iar INVATAMINTUL romanesc sa fie MAIDANUL national de VITE unde fiecare injura mai VULGAR si mai TARE si la final primesc ca recunostere ,diplome copypast cu MARFARUL ca MASONUL SECURIST MUGUR ISARESCU ,SATRAPUL-GROPAR al. ECONOMIEI NATIONALE ca si mentorita lor impuscata de ei ?
            De unde SPECIALISTI si PERFORMANTA in oricare domeniu romanesc(inclusiv ORTODOXIE ) de activitate cind ei toti sint PROMOVATI de securitate pe principiul apartenentei la CLAN -FAMIGLIA ,deci a golanelii ANALFABETE MASCATE prin „FITE „de MILIARDE din jaful ROMANIEI si SINECURI si pe deasupra si-au tras si PENSII SPECIALE de depŕavati ordinari si hoti sadea ? DEJA.VOMIT .
            IAR Romania postdecembrista IMPUTITA LA PROPRIU devenita O RUINA pe intrg cuprinsul patriei este OGLINDA exacta a acestor SUBVITE aflate in orice FEL DE SERVICIU (de la vladica la opinca )din sistemul romanesc SALARIZAT(stat-privat ) postdecembrist .
            EU TOT MA INTREB ,cind va veni mai repede CU ATIT MAI BINE , acel mult si meritat moment ca sa se IMPLINEASCA PROFETIILE DESTEPTE SCRISE DE TINE , „SFINTE
            DIMITIE” ?
            NU E POSIBIL CA DUMNEZEU sa ne mai lase sa traim in aceasta GROAPA/CLOACA numita ROMANIA ,PLINA ochi.doar DE SOBOLANI INFECTI si INFECTANTI care isi plimba hoiturile printre noi ,putinii citovi la minte si suflet ,NONSALANT si SFIDATOR ,de mari MILIARDARI DE CARTON sau „specialisti „de MUCAVA ca alexandru rafira et comp.& si cu aplomb de „mici dumnezei ” cind ei nu sint decit niste INTERLOPI criminali si analfabeti din tata in fiu ?
            Pentru agiamiii poporului roman cita frunza si iarba care tot MAI CRED IN „VOTARE” e bine de CITIT SI RECITIT si 4ASCITIT urmatorele ZICERI ADEVARATE ale istoricului MARIUS OPREA :

            https://mediafax.ro/rd-19559974

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.