X

[VIDEO] Vlădica Ignatie al Hușilor evocând pe Sfântul de la Petru Vodă, Părintele nostru JUSTIN Pârvu

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat, sâmbătă, 13 iunie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului, la Mănăstirea „Petru Vodă” din judeţul Neamţ, cu prilejul împlinirii a 7 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Iustin Pârvu.

Numeroşi preoţi, monahi, monahii şi credincioși din mai multe părţi ale țării au participat la slujba Parastasului Părintelui Iustin Pârvu, şi s-au închinat la mormântul cunoscutului duhovnic.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită în altarul de vară al Mănăstirii Petru Vodă.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a creionat profilul duhovnicesc al părintelui Iustin Pârvu, caracterizându-l drept un «păstor frumos, care a înțeles cel mai bine misiunea de a fi slujitor al lui Dumnezeu».

Preasfinţia Sa a arătat că cei care vor să se considere ucenici ai părintelui Iustin, trebuie să ia aminte la viaţa lui şi să urmeze duhul lui:

„Evanghelia este cuvântul veşnic al lui Hristos. Este cuvântul care zideşte, care linişteşte, dă har, îndumnezeieşte şi trezeşte dorul nostru după Împărăţia lui Dumnezeu.

Este cuvântul rostit de Cel care a venit în lumea aceasta ca să ne îndumnezeiască, să ne înveţe un alt mod de a vieţui în lume.

De aceea venim la Sfânta Liturghie, pentru a deprinde un alt mod de viaţă. Dacă avem această conştiinţă că aici suntem chemaţi să devenim alţi oameni, să ne schimbăm mintea şi întreaga existenţă, atunci putem să spunem că ştim de ce venim la biserică.

Ne aducem aminte, cu smerenie şi cu cinstirea cuvenită, de cel care a fost duhovnicul multor români ortodocşi, părintele Iustin Pârvu.

Câţi dintre cei care venim aici încercăm să ne asumăm şi duhul părintelui Iustin?

Sfinţii Părinţi ne spun că nu este suficient să venim să facem o rugăciune la cel pe care îl cinstim sau de la care avem nevoie de ajutor.

Este nevoie să luăm aminte la viaţa şi la duhul pe care l-a purtat în sine cel pe care îl cinstim. Numai aşa putem să ne numim ucenici ai lui.

Dacă o facem mecanic sau la modul magic, crezând că părintele Iustin sau Sfinţii Bisericii ne ajută, ne înşelăm şi venim degeaba.

Dumnezeu se milostiveşte şi are căile Lui, nebănuite de mintea omului, în a ne ajuta, chiar dacă nu merităm sau nu suntem pregătiţi şi nu ştim să ne apropiem de cineva care a fost bineplăcut Lui. Este mila şi Harul lui. Dacă acestea nu se vor aşeza pe un pământ care să rodească, atunci nu ne vom putea folosi.

Să luăm aminte la duhul părintelui Iustin, la învăţătura lui şi la tot ce ne-a lăsat moştenire”.

Părintele Episcop Ignatie a surprins personalitatea duhovnicească a părintelui Iustin Pârvu, oprindu-se asupra a trei virtuţi despre care a afirmat că părintele le întrupa cu foarte multă pregnanţă şi naturaleţe, şi pe care le-a sesizat personal, din întâlnirile cu acesta:

„L-am perceput ca pe păstorul adevărat, care are grijă de oameni, care se răstigneşte pentru ei şi întrupează în viaţa lui ceea ce Hristos ne-a împărtăşit prin jertfa Sa de pe Cruce.

Orice slujitor al lui Hristos este chemat ca, prin misiunea sa, prin trăirea sa, să fie o permanentă mărturie a dragosteidesăvârşite pe care Hristos ne-a descoperit-o pe Cruce. Această dragoste care nu cade nciodată, nu capitulează, indiferent de dispreţul şi ura lumii.

Noi – episcopii, preoţii şi diaconii – suntem chemaţi să iubim poporul lui Dumnezeu, chiar dacă suntem dispreţuiţi şi calomniaţi.

Nu avem voie – uitându-ne la Hristos, modelul nostru absolut – să capitulăm sau să scădem din intensitatea dragostei noastre faţă de oameni. Cu o asemenea dragoste ne iubeşte Dumnezeu-Omul, Hristos.

Dragostea omenească este una fluctuantă, versatilă, tranzitorie. Iubim în funcţie de interese. Dacă celălalt ne iubeşte, dacă se comportă plăcut şi are o atitudine cuviincioasă, îi răspundem pe măsură. Este suficient, însă, să greşească o singură dată, şi noi l-am lepădat din inima noastră, l-am şi calomniat şi aproape vrem să îl radiem din registrul existenţei noastre.

Dragostea lui Hristos este cea care ne iubeşte chiar şi atunci când noi Îl urâm, când Îl dispreţuim, când Îi aruncăm priviri piezişe, chiar şi atunci când avem nesăbuinţa de a crede că Îl putem ucide. S-au înşelat şi cei care erau la picioarele Crucii, precum şi toţi cei care cred că pot să Îl ucidă pe Dumnezeu”.

Preasfinţia Sa a menţionat că a găsit în scrierile Părinţilor Bisericii texte care descriu şi susţin virtuţile pe care le-a văzut în părintele Iustin.

Potrivit Ierarhului Huşilor, „fiecare slujitor trebuie să vieţuiască conform tradiţiei Părinţilor. Din păcate, uităm scrierile Părinţilor, uităm Scriptura, nu ne hrănim din acestea, ci din alte lucruri, care nu fac altceva decât să ne strecoare în suflet nelinişte, chin şi foarte multă fărâmiţare lăuntrică. Dacă ne uităm în jur, vedem oameni chinuiţi sau, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: «firea umană este ruptă şi ne mâncăm ca reptilele între noi». Ne lăsăm captivaţi de cântecul de sirenă al păcatelor. Acestea fărâmiţează firea noastră.

Părintele Iustin a fost cel care a avut grija lui Hristos pentru om. Timpul său era darul lui Dumnezeu pentru oameni. Ne întrebam când se odihneşte. Era permanent în slujba oamenilor, pentru că, în adâncul inimii sale, era în slujba lui Dumnezeu. De acolo venea puterea părintelui de a sta, cu timp şi fără timp, în slujba oamenilor.

Mitropolitul Antonie de Suroj spunea: «Preotul nu are putere, în sens lumesc. Nici una. Preotul nu are drepturi, ci are numai acel cutremurător şi minunat, cu totul dumnezeiesc, privilegiu, de a iubi până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Unul dintre nevoitori, întrebat fiind ce este acela un preot, a spus: „Preotul este un om răstignit”.

Este omul care s-a lepădat şi se leapădă şi ar trebui să se lepede, iar şi iar, ceas de ceas, de sine însuşi, de oricare drept pe care l-ar fi avut; nu doar de mincinosul drept de a face ceva rău, de a fi păcătos, ci chiar şi de cele mai fireşti drepturi ale unui om, de cele mai legitime drepturi ale vieţii omului. Preotul este chipul lui Hristos, el este icoana Lui, el este grija lui Hristos (pentru om), dragostea lui Hristos; preotul este sângele lui Hristos, care poate fi vărsat oricând pentru oameni».

Aşa rămâne părintele Iustin, ca cel care a avut grija lui Hristos pentru om”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că o a doua calitate a părintelui Iustin Pârvu a fost capacitatea acestuia de a-i aduna pe oameni, de a-i ţine uniţi:

Părintele a reuşit, prin trăirea şi smerenia sa, să adune poporul risipit, împrăştiat şi mânat de alte gânduri, străine de Evanghelie şi de neam.

Pe câţi nu i-a întors la Hristos, pe câţi nu i-a determinat, prin dragostea, îngăduinţa şi răbdarea sa, să se întoarcă şi să conştientizeze că nimic nu este mai frumos şi mai plin de demnitate decât a fi ucenicul lui Hristos şi a întrupa în viaţă adevărurile evanghelice, care sunt adevărata sursă de har şi linişte?

Sfântul Maxim Mărturisitorul l-a descris pe păstorul care este chemat să unească, în Hristos, poporul lui Dumnezeu, să transmită starea de unitate a Bisericii lui Hristos, iar nu să îl dezbine:

 «Străduieşte-te să aduni la un loc pe copiii împrăştiaţi ai lui Dumnezeu, căci aceasta este o trăsătură a bunătăţii lui dumnezeieşti. Ajuns în fruntea cinstitului trup al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu, articulează între ele mădularele lui prin lucrarea ziditoare a Duhului. Şi cheamă cu glas mare, ca unul ce ai fost făcut propovăduitor al învăţăturilor dumnezeieşti, pe cei de departe şi pe cei de aproape şi leagă-i cu tine prin legătura de nedezlegat a iubirii Duhului Sfânt».

Acest lucru l-a făcut părintele Iustin, ne-a legat, pe fiecare, de această legătură de nedezlegat a iubirii Duhului Sfânt”.

Preasfinţia Sa a arătat că unitatea creştinilor se realizează în jurul Sfântului Potir:

„Fiecare, prin Botez, am devenit biserică, în care Dumnezeu-Treimea S-a aşezat în inima noastră. Acolo aşteaptă ca noi să îi simţim prezenţa. Să liturghisim: mintea noastră să fie preotul, prin gândurile frumoase, duhovniceşti, iar altarul să fie inima pe care liturghisim şi Îl aducem pe Hristos în viaţa noastră.

Să nu uităm că toţi suntem Biserica lui Hristos.

Să nu îi credeţi pe cei care, zi de zi, critică Biserica, transmiţând că ea înseamnă doar episcopii şi preoţii, ca în felul acesta să inoculeze, într-o manieră foarte perfidă, această minciună. Noi toţi suntem Biserica, dacă trăim credinţa autentică şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

 Nu putem vorbi de Biserică fără Euharistie. Aceasta este una din diferenţele esenţiale faţă de neoprotestanţi.

Din păcate, cred că Dumnezeu a îngăduit ca în aceste vremuri de restrişte să se ducă o bătălie incredibilă pe Împărtăşanie şi pe linguriţă – care a devenit, din oficiu, aprioric, «virusoforă» – şi pentru că, poate, noi nu L-am iubit cum se cuvine pe Hristos din Potir.

Împărtăşania permanentizează starea noastră de fii ai Bisericii. Ea ne aduce aminte că suntem mădulare vii ale Bisericii”.

Ierarhul Huşilor a reliefat şi calitatea părintelui Iustin Pârvu de a fi un păstor frumos al credincioşilor:

„Părintele Iustin a fost un păstor frumos al poporului lui Dumnezeu. A putut fi aşa, după cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru că a avut smerenie, discernământ şi foarte multă dragoste, asemenea lui Hristos.

Aşa ni se cere nouă, păstorilor, să păstorim frumos poporul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi mai greşim şi avem neputinţe, însă ferească Dumnezeu de păstorul care se comportă cu aroganţă şi se crede zeu. Acela uită un cuvânt esenţial din Evanghelie: Sfântul Ioan Botezătorul, când L-a văzut pe Hristos, a spus: «Eu trebuie să mă micşorez, iar Acela să crească».

Aceasta este lucrarea păstorului. Păstorim frumos poporul lui Dumnezeu atunci când noi ne micşorăm şi Îl lăsăm pe Hristos să transpară prin tot ceea ce facem. Toate să trimită la Hristos.

Aşa cred că a fost părintele Iustin, ne-a păstorit frumos şi încă ne păstoreşte prin învăţăturile sale.

Sfântul Simeon Noul Teolog: «Rar cu adevărat și foarte rar sunt acum cei care știu păstorească frumos și știu să vindece sufletele raționale ale oamenilor.

Fiindcă postul și privegherea și chipul din afară al evlaviei mulți l-au fățărit sau chiar l-au dovedit pe dinafară cu fapta.

A învăța multe pe de rost, sau a învăța în cuvinte pe alții, pot să facă cu ușurință mulți, dar foarte puțini se vor găsi când va fi vorba de tăierea prin plâns a păcatelor și a patimilor și de dobândirea aievea a virtuților cuprinzătoare.

Iar virtuți cuprinzătoare numim smerenia, care desființează patimile și aduce nepătimirea cerească și îngerească; iubirea, care niciodată nu se oprește și nici nu cade, ci necontenit tinde spre cele dinainte, adăugând dor la dor și dragoste la dragoste, din care, din această iubire, se dăruiește discernământul desăvârșit, care călăuzește frumos pe sine însuși și pe cei care-l urmează și străbat fără împiedicare calea înțelegătoare a poruncilor și a Împărăției lui Dumnezeu».

Așa l-am cunoscut, fiecare dintre noi, pe părintele Iustin, ca cel care a avut grija lui Hristos pentru oameni, cel care s-a luptat și cel care a împărtășit prin viața sa dorința după unitate a neamului acestuia.

A împărtăşit dorința după unitate a copiilor, a fiilor lui Dumnezeu împrăștiați și dispersați din cauza păcatului. Și desigur, părintele Iustin este păstorul frumos, cel care a înțeles cel mai bine misiunea aceasta de a fi slujitor al Lui.

Să ne ajute Domnul, pe fiecare dintre noi, să întrupăm, să ne asumăm duhul părintelui Iustin, mai ales în vremurile acestea atât de delicate, atât de esențiale pentru Biserică, și să devenim noi înșine o mărturie, prin viața noastră, prin trăirea evanghelică şi prin adăparea din textele Părinților Bisericii”.

În final, Preasfinţitul Ignatie a îndemnat pe cei prezenţi la o mărturisire asumată a credinţei:

„Suntem chemați să dăm o mărturie frumoasă, înțeleaptă, inteligentă, pentru că vânturile ideologice de astăzi sunt foarte deștepte, te prind în mreaja viziunii lor.

Ni se cere o vigilență a minții, aidoma Părinților din primele veacuri creștine. Acelora nu le era străină cultura vieții profane.

Din păcate, noi, astăzi, manifestăm un dispreț față de cultura lumii.

Nu putem să ne mărturisim credința dacă nu știm perfidia celor care vor să ne-o dinamiteze, să ne-o pună sub semnul îndoielii și al întrebării.

Dacă noi ne instalăm în certitudini, nu putem să ne apărăm credința. Avem nevoie să ne întrebăm, să cercetăm, să căutăm, să cerem Domnului, în rugăciune, să ne inspire ca să putem să mărturisim.

Însăși mărturisirea să fie cea care vorbește despre identitatea noastră de creștini ortodocși.

Puțini suntem cei care ne cunoaștem credința, acesta este adevărul trist. Ne amețim cu sondajele, cu procentajele, câți ortodocși suntem. Unde sunt cei care se revendică a fi ortodocși?

Nu poți iubi ceva dacă tu nu crezi și nu devine ADN-ul ființei tale, fibra ființei tale. Să trăiești până în adâncul viscerelor tale credința ta și să devii una cu modul de viețuire în Hristos”.

Preasfinţia Sa a caracterizat Mănăstirea Petru Vodă ca fiind un loc în care se simte, aproape, prezenţa lui Dumnezeu:

„Se spune că cineva s-a dus într-un loc unde s-au nevoit foarte mulți sfinți. Acolo era un grădinar care se ocupa de acel loc. Iar acest pelerin s-a apropiat de grădinar și l-a întrebat ceva, iar acesta nu i-a răspuns la întrebare și îi spune: «Ai grijă, aici este un loc  subțire!».

Pelerinul nu a înțeles nimic și i-a cerut grădinarului să îi tâlcuiască acest lucru, iar grădinarul, care se înfrupta din duhul de nevoință al acelui loc, unde s-au nevoit atâția oameni bineplăcuți lui Dumnezeu, i-a răspuns: „Este un loc subțire, pentru că între noi, locul acesta, și Dumnezeu nu mai este foarte mult. Sunt așa de aproape de Domnul și locul acesta, încât este așa de subțire, și, am spune noi, ca și adierea acea lină de vânt pe care a simțit-o Ilie pe Muntele Horeb, când Dumnezeu S-a apropiat și i S-a arătat».

Așa cred că este și locul acesta, Mănăstirea Petru-Vodă, un loc subțire, unde Domnul este aproape de noi și este în inima noastră”.

După Sfânta Liturghie, a urmat slujba Parastasului, ce a avut loc la mormântul Părintelui Iustin, situat în curtea mănăstirii.

Răspunsurile la slujbe au fost date de corul „Macarie Ieromonahul” din Suceava, alături de părinții mănăstirii.

La final, prin grija obștii monahale a Mănăstirii Petru Vodă și a maicilor şi surorilor de la Mănăstirea Paltin, toţi cei prezenţi la pomenirea Părintelui Iustin au luat parte la o agapă.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Părintele Justin Pârvu
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.