X

Sf. Gheorghe Lazăr, mereu în priveghere la Mănăstirea Văratec

Fără să alunecăm în exagerări, vom spune că pentru noi, sfinții laolaltă constituie călăuze sigure în cunoașterea și trăirea Evangheliei lui Iisus Mântuitorul. De la unii ne împărtășim din scrierile și faptele lor, iar de la alții, culegem flori de trandafir din smerenia lor adâncă cu post și rugăciune, pentru că au supraviețuit ca mari făuritori de viață spirituală, fiind adevărați cenzori ai moravurilor veacului lor și ai slăbiciunilor omenești, de totdeauna, arătând drumul care duce spre dobândirea desăvârșirii și a unei vieți fără de păcat.

Ca ortodocși români, avem marea bucurie ca printre mulți sfinți, să avem trecută în calendarul ortodox și pomenirea Sfântului Gheorghe (Lazăr), la 17 august, ale cărui sfinte moaște se află puse spre cinstire la Sfânta Mănăstire Văratic, unde sfântul umbrit de Duhul Sfânt printr-o minune grăitoare aici, în grădina Maicii Domnului, s-a împodobit cu virtuțile cerului, moaștele sale fiind o mărturie a adevărului că „prin viața sa de sfințenie s-a făcut trăitor al Ortodoxiei și s-a adăpat din izvoarele limpezi ale Bisericii, printr-o nevoință și o asceză rar întâlnită chiar și în Sinaxarele Vieților de Sfinți”.

Moșul Gheorghe Lazăr, așa cum a fost cunoscut și cinstit până când a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, și-a odihnit osemintele „în tăcerea solemnă și tainică a gropniței de sub Biserica Sfintei Mănăstiri Văratic”, alături de celelalte rămășițe pământești ale unor monahii și slujitori bisericești. Acolo, la lumina candelei, osemintele moțului din județul Alba au stat vreme îndelungată. Pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare veneau aici pentru închinare, ca la un sfânt.

Cel pentru care învățătura creștină a devenit normă de viață, convins de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume, a fost și este căutat tot mai mult de credinciosul îmbunătățit, ca pe un Sfânt „care a imitat pe Hristos atât cât i-a fost cu putință unui om, în cuvinte, fapte și gânduri”. Deși Sfântul Gheorghe (Lazăr), cel bogat în nevoință, aparține unor vremuri trecute, el a rămas un izvor nesecat de binefacere celor care îi cer ajutorul și mijlocirea către Dumnezeu, în primejdiile sau bucuriile vieții lor.

Dacă ar fi să încercăm a lămuri mai pe îndelete valoarea deosebită pe care o are pentru slujitorii Bisericii și pentru credincioși, cel de Dumnezeu iubit Sf. Gheorghe (Lazăr), ar trebui să nu mai bătătorim calea pământului, ci calea cerului, calea împărătească. Căci, acest sfânt, înainte de a bătători calea pământului, a bătătorit calea cerului, prin citirea neîntreruptă a Ceaslovului și a PsaltiriiSensul pelerinajului său era de a propovădui cu râvnă sfântă învățătura creștină, care pentru el era norma de viață, iar prin sfaturile sale, determina pe foarte mulți oameni să-și verifice crezul propriu, de aceea mulți creștini îl căutau cu înfrigurare și simțeau tot mai mult folos din cuvintele lui.

Sfântul Gheorghe (Lazăr)Fără a intra în alte detalii, vom spune simplu că Moș Gheorghe Lazăr, Sfântul nostru al tuturor, continuă să trăiască în amintirea noastră, prin ceea ce am auzit și am citit și prin binefacerile ce s-au înmulțit în vremea noastră, simțite și trăite de către unii închinători la sfintele sale moaște. Deși pare obișnuit lucru, el este numit „Sfânt” de către credincioși, cu mult mai înainte ca Sinodul Bisericii noastre să fi spus: „Da, este Sfânt!”. Deși, se înțelege că autoritatea care conferă titlurile de „Sfânt” este Biserica.

Așadar, Moș Gheorghe Lazăr, prin credință și pocăință, a deschis nu numai ușa în lumea bisericească, dar a deschis și ușile Raiului, prin pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu. Neîndoielnic, a fost un mare rugător. Astfel, zi și noapte, își lărgea universul cunoașterii duhovnicești. Desculț, descoperit, și neîncovoiat de intemperiile vremii, bunul nevoitor își măsura vremea vieții cu post, cu rugăciune și mătănii, iar „darul lui Dumnezeu era cu el”.

Pe când eram elev la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, am aflat lucruri impresionante despre Moș Gheorghe Lazăr.         Mărturia Arhimandritului Mina Prodan, mare duhovnic al Sfintei Mănăstirii Neamț, o port și astăzi ca o lumină în sufletul meu. El îmi spunea așa: „Marele nevoitor, Gheorghe Lazăr, ale cărui oseminte, în chip minunat au ajuns la Mănăstirea Văratic, este o prezență în viața Bisericii noastre, care s-a remarcat într-un mod deosebit, ce a atins, cred eu, gradul de sfințenie prin cugetare superioară și o trăire ce depășește înțelegerea. Puțin mânca, puțin lua apă, puțin dormea, viu fiind trăia dincolo de mormânt. Ceaslovul și Psaltireai-au fost cele două toiege de sprijin în călătoriile sale. Când se ruga nu era grăbit, când umbla nu era grăbit. Vorbea cu multă blândețe și cu mult bun simț, trupul îi era acoperit în fiecare zi cu aceeași haină, ce o curățea din când în când. Era mulțumit cu haina sa sărăcăcioasă, care să n-aibă alt rost decât a înveli trupul. Și, vreau să-ți mai spun, dacă mai ai răbdare, că pe acest om al lui Dumnezeu, l-am avut aproape de mine și eu, cu ochii mei am văzut pe chipul său, de multe ori lumină, și cum noroiul se usca sub talpa picioarelor lui. Mata, să nu uiți vorbele astea și să-ți aduci aminte că pe acest creștin, atât de bogat în tainele lui Dumnezeu, lumea o să-l caute și i se va închina ca unui «sfânt». Se va vorbi mult despre el, pentru că s-a îndeletnicit întru cugetarea lui Dumnezeu și, așa cum l-am cunoscut eu, sufletul său care era atât de hrănit cu citirea Psaltirii și cu pravila după Ceaslov și cu multe mătănii, vedea cu adevărat în sine lumina lui Hristos Mântuitorul. Căci, așa gândea și așa se ruga: «Doamne, Dumnezeul meu, mai bine să se prăpădească cele trupești, împreună cu trupul, decât să se păgubească ceva dintru ale sufletului». Așa fiind, în frig dormea și nu simțea frigul, flămând era și nu avea foame. Pentru el, nu lumea externă era oglinda frumuseții, ci măreția lui Hristos, «care a umplut pământul cu zidirea Lui». Dacă ajungi, din întâmplare pe la Părintele Protosinghel Damaschin Trofin, roagă-l să-ți povestească și el despre acest model frumos de creștin, împodobit de Cuvântul lui Dumnezeu!”.

Nu departe de marele duhovnic Părintele Mina Prodan, avea chilia și Părintele Damaschin Trofin (ucenic al lui Moș Gheorghe Lazăr).Merg, și impresionat de cele relatate despre Moș Gheorghe Lazăr de către Părintele Mina, i-am cerut și Părintelui Damaschin să-mi zică cum l-a cunoscut pe marele nevoitor. Și, iată ce mi-a spus: „Măi, frate, Gheorghe Lazăr, despre care spui că ți-a vorbit și Părintele Mina, s-a înfrumusețat sub acțiunea harului dumnezeiesc, în desfătarea și dulceața dumnezeiască prin post, prin rugăciune, prin privegheri de toată noaptea, s-a împărtășit de Lumina și Slava lui Hristos. Acest creștin al lui Dumnezeu, prin viețuirea sa, ne-a întrecut pe noi, monahii. Atunci când venea pe la Mănăstirea Neamț, era ca o lumină. Curățenia sa sufletească curgea pe chipul său blând. Permanent având contact cu cele sfinte, a trăit în duhul lui Hristos. Viața lui virtuoasă, mai târziu îl va ridica la mare cinstire. El va fi unul dintre cei care va împodobi fila de Calendar, cu sfântă și dreaptă pomenire, căci mult s-a nevoit și și-a îmbrăcat sufletul în Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea, gura și mâinile lui, după ce și-a părăsit familia, au lucrat doar pentru Dumnezeu. Acesta n-a fost preot, n-a fost călugăr, n-a fost om cu știință, ci a fost creștinul care a pribegit gol, flămând, însetat, sărac, umilit, și care a purtat Sfânta Cruce nu numai în mâini, ci și în suflet, și a slujit-o cu nevoința sa. Multora dintre cei care-l vedeau, mare le era mirarea văzându-l desculț, descoperit și cu o haină sărăcăcioasă, purtând în mâini PsaltireaCeaslovul și Crucea. Plin de Cuvântul Evangheliei le arăta Calea, Adevărul și Viața și mereu era gata de a ajuta pe săraci și pe cei cu neliniște în viața lor. Apoi, să știi că lucrarea aceasta inegalabilă nu e ușor de realizat. Ea se realizează cu rugăciune neîncetată și, mișcat de energia divină, se pot evita cele necesare vieții. Acest traseu duhovnicesc l-a străbătut Moș Gheorghe Lazăr, ale cărui oseminte sunt adăpostite în osuarul de la Mănăstirea Văratic. El rămâne o expresie glăsuitoare peste timp în Biserica noastră, care prin viața lui asemenea sfinților, va avea un loc central în viața creștinilor.[…]

Cu foarte mult timp în urmă, marele duhovnic și mărturisitor, Părintele Justin Pârvu, pe când era la Mănăstirea Secu ca muncitor, după ieșirea din închisoare, mi-a spus despre Moș Gheorghe Lazăr, următoarele: „Măi frate, a fost un creștin pe nume Moș Gheorghe, ale cărui oseminte se află la Mănăstirea Văratic, că așa l-a vrut Dumnezeu să fie acolo. El s-a nevoit multă vreme în turnul Clopotniței lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț. Cu smerită cugetare a călătorit mult, ajungând pe la Ierusalim și Athos, dar în umbletul său nu căuta slava, cinstirea, slugărnicia, lingușirea. Nici nu se arăta ca străvăzător, făcător de minuni, harismatic, ci ca un smerit rugător în ogorul lui Hristos și spunea celor pe care îi întâlnea: «Nu trupul trebuie făcut alb și strălucitor, ci sufletul trebuie împodobit. Nu la haină frumoasă să te uiți, aceasta fiind stricăciune, ci la haina sufletului». Așa cum am auzit și eu de pe la unii dintre marii duhovnici de la Mănăstirea Neamț că Moș Gheorghe Lazăr era pe «calea împărătească» prin lucrarea sa duhovnicească; mare postitor, mare rugător, sărac, plin de umilință, de smerenie. Și durele condiții de viață nu i-au slăbit voința, nici răbdarea, nici nădejdea. Pe când noi, însă, ne indignăm și ne împotrivim; ba locul nu e potrivit, ba condiții de viață nu sunt acătării, ba mâncarea nu este după gustul nostru, ba că cel de lângă noi ne este potrivnic și dușmănos, ba că nu avem destul timp pentru somn, ba că prea mult stăm în biserică, ba împrejurările sunt potrivnice. Moșul acesta, despre care eu îți vorbesc, avea discernământ și cu rugăciunea neîncetată se străduia să înțeleagă lucrările proniei lui Dumnezeu și nu se plângea de nimic. Lacrimile lui erau pentru Hristos și pentru mântuirea lui și tuturor oamenilor.

Măi frate, dacă nu vom reuși să învingem deprinderile dăunătoare și obiceiurile rele, degeaba vom vorbi despre Sfinți, despre cei care s-au făcut bineplăcuți lui Dumnezeu! Vom fi stricăciune, urâciune și sămânță a răutății. Cu vremea, acest mare trăitor va împodobi Ortodoxia cu slujbă și sinaxar asemenea marilor sfinți și nevoitori din Biserica noastră. Dar, atâta vreme cât omul se va îmbrăca doar cu bunurile pământești, n-o să înțeleagă viața minunată a Sfinților și nici nu se va bucura de minunile lor. Sf. Teotim, Episcopul Tomisului, spunea: «Adu-ți aminte mereu că Dumnezeu înseamnă a trăi. A-L uita pe Dumnezeu înseamnă a muri»”. […]

Noi trăim în lumea ispitelor și înainte de a căuta minuni săvârșite de sfinți, trebuie să căutăm la viața noastră, la inima noastră, cât este de curată și de bună, cât de păcătoase și de pătimașe sunt gândurile noastre și cât suntem de sporiți în smerita cugetare. Astăzi, „toată viața religioasă a omului începe și se încheie în cap, neajungând la inimă”, fapt pentru care și minunile săvârșite de către sfinți nu ajung la om, așa cum se vrea. Pentru a înțelege minunile venite de la sfinți, nu este suficient să fii evlavios! Trebuie să ai și viață duhovnicească pe măsură și să înțelegi clar voia lui Dumnezeu.

Știm, sfinții s-au înmulțit în Calendarul Ortodox, dar și capcanele diavolului s-au înmulțit. S-au înmulțit cărțile care conțin învățături mincinoase, s-au înmulțit mințile care inventează plăceri și griji trupești. Necazurile sunt îndeosebi destinul timpului nostru. Viața duhovnicească de la o zi la alta este în minus, iar lumea caută tot mai multe minuni la moaștele sfinților. Minuni se petrec în fiecare zi, dar pentru că inima este adesea departe de Dumnezeu, ele nu sunt cuprinse de minte și nu sunt înțelese, mai ales că și în afară și în interiorul nostru se duce acea luptă dușmănoasă care nu este plăcută sfinților. Dar, chiar dacă suntem târâți de puhoiul de păcate, să ne rugăm Sfântului Gheorghe (Lazăr), cel care a primit cununa neveștejită a slavei din mâna lui Hristos, să ne fie tuturor izvor de bucurie și de pace, să ne trezească duhul din somnul păcatelor și să trimită rugi mereu către Dumnezeu, ca să fim vii în mărturisirea Adevărului și a Credinței, iar mintea să ne fie fără amurg și ea.

de Pr. Stavr. Constantin Catană

Citiți integral pe Atitudini.com

 

Categorii
Sfinți și sărbători
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Un comentariu

  1. „am văzut pe chipul său, de multe ori lumină, și cum noroiul se usca sub talpa picioarelor lui. Mata, să nu uiți vorbele astea și să-ți aduci aminte că pe acest creștin, atât de bogat în tainele lui Dumnezeu, lumea o să-l caute și i se va închina ca unui «sfânt». Se va vorbi mult despre el, pentru că s-a îndeletnicit întru cugetarea lui Dumnezeu și, așa cum l-am cunoscut eu, sufletul său care era atât de hrănit cu citirea Psaltirii și cu pravila după Ceaslov și cu multe mătănii, vedea cu adevărat în sine lumina lui Hristos Mântuitorul. Căci, așa gândea și așa se ruga: «Doamne, Dumnezeul meu, mai bine să se prăpădească cele trupești, împreună cu trupul, decât să se păgubească ceva dintru ale sufletului». Așa fiind, în frig dormea și nu simțea frigul, flămând era și nu avea foame.”
    „și spunea celor pe care îi întâlnea: «Nu trupul trebuie făcut alb și strălucitor, ci sufletul trebuie împodobit. Nu la haină frumoasă să te uiți, aceasta fiind stricăciune, ci la haina sufletului».”
    Sf. Teotim, Episcopul Tomisului, spunea: «Adu-ți aminte mereu că Dumnezeu înseamnă a trăi. A-L uita pe Dumnezeu înseamnă a muri»”.
    Filipeni 4
    4. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.
    5. Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
    6. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
    7. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.
    8. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.