Și-au întețit dracii activitatea? De ce se ceartă oamenii din ce în ce mai des? De ce trec rapid la bătaie și ucidere?

„Începând cu criteriile după care a fost organizat şi a funcţionat, Sinodul „Panortodox” din Creta este
departe de a fi unul ortodox. Deosebit de grave sunt
abaterile dogmatice ce reies din documentele oficiale ale
acestui sinod.
În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu
ansamblul lumii creștine (19) se spune că: „Bisericile
Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua
non pentru participarea la CMB respectarea articolului
fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi
membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca
Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi
mărturisesc pe Dumnezeu cel in Treime, Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfant, potrivit Simbolului Niceo-constantinopolitan”
302. Prin „respectarea articolului fundamental al
Constituţiei CMB” este promovat relativismul
dogmatic. Doctrina minimală a „articolului fundamental”
este în acord cu sloganul ecumenist: „ceea ce ne
uneşte este mai important decât ceea ce ne desparte”;
lasând loc de interpretare, putând fi înţeleasă de către
fiecare confesiune, ce face parte din Consiliul Mondial al
Bisericilor, potrivit cu propria învăţătură de credinţă.
După învăţătura de credinţă ortodoxă, eterodocşii, fie ei
şi membri în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu cred în
adevăratul Hristos şi nu „mărturisesc pe Dumnezeu cel in
Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant potrivit Simbolului
Niceo-constantinopolitan”, dumnezeii şi hristoşii în care
cred aceştia nu există. A crede în Sfânta Treime şi în
Hristos potrivit cu învăţătura de credinţă a Sfintelor
Sinoade, înseamnă să urmezi dogmelor definite la acele
Sinoade, fară a le face adaosuri, fară a scoate ceva din ele
şi fără a le da interpretări care le schimbă adevăratul
înţeles, ori eterodocşii în fel şi chip au schimbat sensul
celor cuprinse în dogmele Bisericii; astfel, „mărturisirea”
de către aceştia a Simbolului Niceo-constantinopolitan
este făcută doar cu numele. Acest gen de mărturisire falsă
este combătută de Sfântul Maxim Mărturisitorul, în
legătură cu eterodocşii monoteliţi: „[Grigorie] «Mie îmi
este de ajuns Sfântul Simbol (al credinţei niceoconstantinopolitane)
». [Sfântul Maxim] «Şi cum poţi să
te mulţumeşti cu Sfântul Simbol – am zis – dacă
primeşti Typos-ul?» «Dar ce lucru vătămător este – ai zis
– în a primi Typos-ul şi a rosti şi Simbolul?». Iar eu
[Maxim] am zis: «Pentru că Typos-ul suprimă în chip
vădit Simbolul»”303.
În Mesajul Sfantului şi Marelui Sinod se spune că:
„Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu
implică niciodată compromisul în materie de
credință”304; iar în Enciclică: „Dialogurile multilaterale
purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu
înseamnă și nici nu vor însemna niciodată un
compromis în materie de credință. Aceste dialoguri
sunt o mărturie despre Ortodoxie”305. Prin aceste
susţineri sunt recunoscute ca „ortodoxe”, documentele ce
ţin de dialogurile cu eterodocşii, precum cele adoptate de
către ecumenişitii „ortodocşi” la Anba Bishoy-1989 şi
Chambesy-1990 cu monofiziţii sau cele hotărâte
împreună cu papistaşii la Balamand-1993 s.a.. Dacă
pentru participanţii de la Sinodul din Creta astfel de
documente „nu au însemnat, nu înseamnă și nici nu vor
însemna niciodată un compromis în materie de credință”,
din aceasta reiese că aceştia sunt înstrăinaţi de Ortodoxie.
Este cât se poate de limpede că aceştia nu mai au o
conştiinţă ortodoxă. Mai pot aceştia să călăuzească
credincioşii pe calea mântuirii?! Se împlineşte cu ei şi cu
cei care-i urmează, cuvintele Mântuitorului: „Poate orb
pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amandoi in
groapă?” (Luc. 6, 39). Unii dintre ei socotesc că aceste
compromisuri nu sunt grave, că ceea ce ar aduce
apostazia este „potirul comun” cu eterodocşii, ceea ce
însemna că cineva nu poate deveni eretic decât numai
dacă ajunge la „comuniunea euharistică” cu ereticii, ori
în primul rând cineva se poate lepăda de Ortodoxie prin
ceea ce crede, aşa cum sunt de exemplu cei care,
acceptând cele cuprinse în documentele de la Anba
Bishoy-1989, Chambesy-1990 şi Balamand-1993, admit
că ortodocşii împreună cu ereticii monofiziţi şi papistaşi
ar avea aceeaşi credinţă.
Sinodul „Panortodox” susţine ideea unei duble unităţi
eclesiologice, o unitate care s-a pierdut şi care trebuie
refăcută şi o unitate eclesiologică care nu poate suferi
împărţire. Deosebirea dintre cele două feluri de „unitate”
este evidentă pentru oricine. Această concepţie trimite la
pseudo-eclesiologia protestantă, în care se susţine că
există mai multe „biserici vizibile”, despărţite între ele, şi
una „invizibilă” care are o unitatea ce nu se poate pierde.
În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul
lumii creștine se vorbeşte despre de o „restaurare a
unităţii celor care cred în Hristos”306; s-au de „refacerea
unităţii creştine…[de] participarea ortodoxă la mişcarea
pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini”307, în
protestantism o asemenea unitate vizează „bisericile
vizibile”. La punctul 6 din acelaşi document se face
referire la celălalt fel de unitate eclesiologică, care în
doctrina protestantă este proprie „bisericii invizibile”:
„Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu
poate fi tulburată”308; de aceea pseudo-bisericile
eterodocşilor sunt cosiderate „Biserici” de către ecumeniştii
„ortodocşi”. În textul pre-sinodal se spune că:
„Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor
biserici şi confesiuni creştine”; Iar în textul aprobat de
sinod pseudo-bisericile eterodocşilor sunt numite
„Biserici”, recunoscându-li-se „denumirea istorică”:
„Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor
biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”309. Modificările
aduse de sinod nu schimbă înţelesul din textul presinodal.
Această concepţie eclesiologică promovată de
sinodul „Panortodox” nu este nouă în mediul ecumenist
„ortodox”: „Între creştini sunt diviziuni, dar Biserica ea
însăşi nu e împărţită şi nici nu poate fi, ontologic
vorbind, pentru că ea e Trupul, unul şi indivizibil al
Domnului”310; „Nu există schisme, ci Bisericile istorice,
prin diviziunile lor, sunt în situaţia schismatică în sânul
Bisericii celei una şi nedespărţită”311.
Potrivit teologiei Sfinţilor Părinţi, doar ortodocşii sunt
în Biserica lui Hristos, în afara Bisericii Ortodoxe
neexistând Biserici ci numai pseudo-biserici, iar cei care
populează acele biserici false, indiferent de „denumirea
istorică” a acelor pseudo-biserici, nu sunt creştini:
„predania cea de la început şi învăţătura şi credinţa
Bisericii universale, pe care a dat-o Domnul, au
propovăduit-o apostolii şi au păzit-o Părinţii. Pe ea s-a
întemeiat Biserica şi cel ce cade din ea nu mai este şi nu
se mai numeşte creştin”312; aceştia fiind pseudo-creştini
313, având credinţa în dumnezei şi hristoşi
care nu fiinţează. Acei „ortodocşii” care sprijină mişcarea
eterodoxă de „restaurare [a] unităţii cu” pseudo-creştinii,
sau de „restaurare a unităţii celor ce cred” în hristoşi şi
dumnezeii inexistenţi, sunt în dezacord cu Sfinţii Părinţi,
ori „dezacordul cu ei [Sfinţii Părinţi] este abatere de la
dreapta credinţă”314.
Concepţia eterodoxă potrivit căreia adunările pseudocreştine
sunt „Biserici”, este contrazisă de Sfântul
Amfilohie de Iconium: „aşa cum mai înainte îi numise pe
idoli dumnezeu, tot astfel şi acum le numeşte pe multe
[erezii] biserici, ba mai mult, dacă trebuie spus adevărul,
îi ridică la rang de idoli ai bisericilor pe cei ce se supun
lui [diavolul] şi renunţă la Hristos, pentru ca, după cum
atunci îi îndepărtaseră de Dumnezeu prin aşa-zişii
dumnezeii, la fel şi acum să-i separe de adevărata
Biserică prin aşa-numitele biserici”315. Astfel, ceea ce
ecumeniştii „ortodocşi” numesc „biserici şi confesiuni
creştine eterodoxe” nu se deosebesc de adunările
păgânilor, deoarece dumnezeii în care cred pseudocreştinii
sunt inexistenţi, asemeni idolilor închipuiţi de
păgâni.
La articolul 19 se spune că: „ Ele (Bisericile Ortodoxe
membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că
premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto
(1950), intitulată „Biserica, bisericile şi Consiliul
Mondial al Bisericilor”, sunt de o importanţă capitală
pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu”316;
„premisele eclesiologice ale Declaraţia de la Toronto-
(1950)” ţin de pseudo-eclesiologia protestantă, fiind
inacceptabile din punct de vedere ortodox.
Hotărârea apostată de „validare” a căsătoriilor mixte,
între „ortodocşi” şi eterodocşi317, are rolul de a-i aduce pe
ecumeniştii „ortodocşi” şi mai aproape de scopul final, la
aşa-zisul potir comun cu eterodocşii.
Ideea de personalism susţinută în documentele
Sinodului „Panortodox” este concepută în așa fel încât să
servească intereselor ecumeniste. Se vorbeşte de:
„Valoarea persoanei umane, care decurge din creația
omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”318, sau
„ demnităţii şi măreţiei persoanei umane ca chip al lui
Dumnezeu”319.
Aşa cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul: „după
chipul lui Dumnezeu este nestricăciunea, nemurirea,
nevăzutul care închipuie ceea ce este dumnezeiesc, pe
acestea toate le-a dat sufletului să le aibă, dându-i odată
cu acestea şi faptul de a-şi fi propriul stăpân, şi voia
liberă, acestea toate sunt chipuri ale firii
lui Dumnezeu. Iar cele după asemănarea: sunt
nepătimirea, blândeţea, îndelunga răbdare, şi toate
semnele bunătăţii lui Dumnezeu, care toate sunt expresii
ale energiilor lui Dumnezeu. Cele ale firii Lui, care arată
după chipul Lui, le-a dat prin fire sufletului, iar cele care
aparţin energiilor lui Dumnezeu, şi care caracterizează
după asemănarea, acestea au fost lăsate pe seama voii
noastre libere”320. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune:
„cuvintele «după chipul» indică raţiunea şi liberul
arbitru, iar cuvintele «după asemănare» arată asemănarea
cu Dumnezeu în virtute, atât cât este posibil”321.
Raţiunea şi voinţa liberă sunt însuşiri ale firii, iar felul
în care sunt folosite ţine de ipostas/persoană. Omul a fost
înzestrat de Dumnezeu cu raţiune şi voinţă liberă,
„încredinţându-i-se frânele voinţei lui şi mişcarea spre
ceea ce voieşte să aleagă”322; Valoarea persoanei umane
este dată de măsura în care aceasta voit urmeză raţiunii
firii după care este creat omul. Valoarea persoanei umane
nu constă pur şi simplu în raţiune şi libertatea voinţei pe
care le are în fire, acestea le au şi demonii dar le folosesc
spre rău, ci în alegerea binelui: „Dorinţa celor drepţi este
bine”.(Pild.11, 23); „Fericit bărbatul, care n-a umblat in
sfatul necredincioşilor…Ci in legea Domnului e voia lui
şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.”(Ps. 1, 1-2).
Prin urmare, adevărata valoare a „persoanei umane” este
dată de împlinirea voii lui Dumnezeu, de apropierea de
Dumnezeu, unii ca aceştia sunt şi răsplătiţi de Dumnezeu:
„Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de
bunătăţi pe cei ce umblă intru nerăutate” (Ps.83, 12). Pe
când cei care se împotrivesc binelui sunt lipsiţi de o
asemenea preţuire: „Nu ravni să fii ca omul silnic şi nu
alege nici una din căile lui; Căci omul cu gand rău este
urat de Domnul,”(Pild. 3, 31, 32); aceştia putând ajunge
să se comporte asemeni celor fără raţiune: „Omul in
cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor
celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps.48, 12, 21).
Aşa cum arată Sfântul Isaac Sirul: „Cinstea firii raţionale
este discernământul care deosebeşte binele de rău. Şi cu
dreptate cei ce au pierdut acest discernământ s-au
asemănat cu animalele neînţelegătoare, care nu au raţiune
şi putere de discernământ”323.
Deformarea chipului lui Dumnezeu în om, întunecarea
raţiunii şi slăbirea voinţei spre bine, nu poate fi înlăturată
decât numai în Biserică, ori necreştinii şi pseudo-creştinii
sunt străini de Biserica lui Hristos: „[eterodocşii] poartă
în chip mincinos numele care derivă de la Hristos,
dovedindu-se că tăgăduiesc prin faptele lor înţelesul lui şi
umblând pe o cale contrară lui Hristos… au ales făţiş
partea contrară a lui Hristos şi au ignorat toată taina
întrupării. Ei nu numai că şi-au îngropat prin literă toată
puterea înţelegerii şi n-au voit să fie după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu ci au ales mai bine să fie
pământ, potrivit ameninţării, şi să se întoarcă la pământ,
prin afecţiunea lor faţă de literă, ca faţă de pământ, în loc
să aleagă legătura cu cerul”324.
Libertatea cu care este înzestrată firea omenească dă
fiecărei persoane umane putinţa de a alege ceea ce crede
că este bine pentru sine. Aceasta nu înseamnă că, din
ceea ce poate omul să aleagă, totul este conform cu
raţiunea firii umane, de aceea nici nu poate exista
preţuire decât numai pentru alegerea binelui.
După sfatul Sfântului Apostol Pavel, atât cât ne stă în
putinţă să trăim „in bună pace cu toţi oamenii” (Rom.
12, 18.), însă respectul ce-l pot avea ortodocşii faţă de
persoanele necreştine şi cele pseudo-creştine nu
înseamnă şi respectul pentru rătăcirile în care acestea se
află, rătăciri prin care chipul lui Dumnezeu în om este
deformat, sluțit.
Se susţine în documentele Sinodului „Panortodox” că:
„Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei
umane poate servi drept premisă pentru o colaborare mai
extinsă în acest domeniu [al ecumenismului interreligios].
Bisericile Ortodoxe pot contribui la înțelegerea
și cooperarea interreligioasă prin coexistența pașnică și
conviețuirea socială a popoarelor, fără a implica orice tip
de sincretism religios”325. Ideea de „cooperare interreligioasă”
este un nonsens, deoarece nu poate exista
cooperare în cele ale credinţei cu cei care sunt prin voia
lor în afara posibilităţii restaurării „chipului” și a putinţei
ajungerii la asemănarea cu Dumnezeu în Hristos.
Se mai spune că: „Ortodoxia propune respectul pentru
caracteristicile personale ale oamenilor și popoarelor”
326, sau că misiunea de „evanghelizare” trebuie
făcută cu „respect pentru identitatea fiecărei persoane
și particularitatea culturală a fiecărui popor”327.
Respectul pentru o persoană, care ţine neadevărul drept
adevăr (Rom.1, 18), nu se poate înţelege ca fiind respect
şi pentru neadevărul susţinut de acea persoană. Evident
că trebuie recunoscut oricărei persoane sau seminţii, sau
parte a unei seminţii libertatea de a decide, de a se
conduce şi de a se forma aşa cum crede, însă această
recunoştere a libertăţii de alegere nu înseamnă şi respect,
din partea dreptcredincioşilor, pentru vreo „particularitate”
pseudo-creştină sau păgână a celor care nu cred în
adevăratul Dumnezeu.
Păgânii şi pseudo-creştinii, găsindu-se în afara Dreptei
Credinţe, nu pot lua chipul lui Hristos, pentru că „Hristos
nu poate să ia chip în noi în nici un alt fel decât [numai]
printr-o credinţă nepătată şi printr-un mod de viaţă
evanghelic”328. Dreptcredincioşii trebuie să-şi facă datoria
faţă de aceştia, vădindu-le „cunoştinţa celor bune [ale
Dreptei Credinţe care] dă pe faţă cele urâte”329 ale
credinţelor lor false, amintindu-le totodată de primejdia
în care se află dacă nu părăsesc rătăcirea; iar dacă nu vor
să fie părtaşi la Ortodoxie, la „adevărul care este iubirea
ce uneşte pe oameni cu Dumnezeu şi întreolaltă”330,
atunci să-i lase „aşa cum sunt” 331.
O altă „motivaţie” prin care Sinodul din Creta a lăsat
deschisă uşa pentru ecumenismul interreligios ar fi
„contracararea” fundamentalismului diferitelor religii:
„Dialogul interreligios dus cu trezvie contribuie
semnificativ la promovarea încrederii reciproce, a păcii și
a reconcilierii”332. De câtă „trezvie” dau dovadă ecumeniştii
„ortodocşi” interesaţi de dialogul interreligios s-a
văzut ceva mai sus.
Prin asemenea hotărâri Sinodul „Panortodox” din Creta
este străin de Ortodoxie, situându-se în afara Bisericii lui
Hristos.”

ORTODOXIA ŞI ETERODOXISMUL ECUMENIST

mirem.ro

@ Otilia

Intr-adevar, povestea cu „floarea rusinii” o cunosc si eu de la bunicii mei si exact cum ai spus tu am auzit si eu de la ei. Asta era in copilaria mea. Nu stiu cit o fi de adevarat, insa rusinea chiar ca a disparut aproape din peisaj.
Cit priveste celalalt motiv enumerat de tine si anume „mindria” , hei aici e toata cheia problemei, caci patima mindriei o gasesti disimulata aproape in toata fapta omului. De aici pleaca : invidia, rautatea, cleveteala, ura, toate izvor de cearta.
Va dati seama ce poate fi in Iad, ce „armonie” intre cei de acolo, avind toate aceste virtuti la indemina!
Probabil de aceea se face scolarizarea , aici, pe pamint.

“Începând cu criteriile după care a fost organizat şi a funcţionat, Sinodul „Panortodox” din Creta este
departe de a fi unul ortodox. Deosebit de grave sunt
abaterile dogmatice ce reies din documentele oficiale ale
acestui sinod.
În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu
ansamblul lumii creștine (19) se spune că: „Bisericile
Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua
non pentru participarea la CMB respectarea articolului
fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi
membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca
Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi
mărturisesc pe Dumnezeu cel in Treime, Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfant, potrivit Simbolului Niceo-constantinopolitan”
302. Prin „respectarea articolului fundamental al
Constituţiei CMB” este promovat relativismul
dogmatic. Doctrina minimală a „articolului fundamental”
este în acord cu sloganul ecumenist: „ceea ce ne
uneşte este mai important decât ceea ce ne desparte”;
lasând loc de interpretare, putând fi înţeleasă de către
fiecare confesiune, ce face parte din Consiliul Mondial al
Bisericilor, potrivit cu propria învăţătură de credinţă.
După învăţătura de credinţă ortodoxă, eterodocşii, fie ei
şi membri în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu cred în
adevăratul Hristos şi nu „mărturisesc pe Dumnezeu cel in
Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant potrivit Simbolului
Niceo-constantinopolitan”, dumnezeii şi hristoşii în care
cred aceştia nu există. A crede în Sfânta Treime şi în
Hristos potrivit cu învăţătura de credinţă a Sfintelor
Sinoade, înseamnă să urmezi dogmelor definite la acele
Sinoade, fară a le face adaosuri, fară a scoate ceva din ele
şi fără a le da interpretări care le schimbă adevăratul
înţeles, ori eterodocşii în fel şi chip au schimbat sensul
celor cuprinse în dogmele Bisericii; astfel, „mărturisirea”
de către aceştia a Simbolului Niceo-constantinopolitan
este făcută doar cu numele. Acest gen de mărturisire falsă
este combătută de Sfântul Maxim Mărturisitorul, în
legătură cu eterodocşii monoteliţi: „[Grigorie] «Mie îmi
este de ajuns Sfântul Simbol (al credinţei niceoconstantinopolitane)
». [Sfântul Maxim] «Şi cum poţi să
te mulţumeşti cu Sfântul Simbol – am zis – dacă
primeşti Typos-ul?» «Dar ce lucru vătămător este – ai zis
– în a primi Typos-ul şi a rosti şi Simbolul?». Iar eu
[Maxim] am zis: «Pentru că Typos-ul suprimă în chip
vădit Simbolul»”303.
În Mesajul Sfantului şi Marelui Sinod se spune că:
„Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu
implică niciodată compromisul în materie de
credință”304; iar în Enciclică: „Dialogurile multilaterale
purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu
înseamnă și nici nu vor însemna niciodată un
compromis în materie de credință. Aceste dialoguri
sunt o mărturie despre Ortodoxie”305. Prin aceste
susţineri sunt recunoscute ca „ortodoxe”, documentele ce
ţin de dialogurile cu eterodocşii, precum cele adoptate de
către ecumenişitii „ortodocşi” la Anba Bishoy-1989 şi
Chambesy-1990 cu monofiziţii sau cele hotărâte
împreună cu papistaşii la Balamand-1993 s.a.. Dacă
pentru participanţii de la Sinodul din Creta astfel de
documente „nu au însemnat, nu înseamnă și nici nu vor
însemna niciodată un compromis în materie de credință”,
din aceasta reiese că aceştia sunt înstrăinaţi de Ortodoxie.
Este cât se poate de limpede că aceştia nu mai au o
conştiinţă ortodoxă. Mai pot aceştia să călăuzească
credincioşii pe calea mântuirii?! Se împlineşte cu ei şi cu
cei care-i urmează, cuvintele Mântuitorului: „Poate orb
pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amandoi in
groapă?” (Luc. 6, 39). Unii dintre ei socotesc că aceste
compromisuri nu sunt grave, că ceea ce ar aduce
apostazia este „potirul comun” cu eterodocşii, ceea ce
însemna că cineva nu poate deveni eretic decât numai
dacă ajunge la „comuniunea euharistică” cu ereticii, ori
în primul rând cineva se poate lepăda de Ortodoxie prin
ceea ce crede, aşa cum sunt de exemplu cei care,
acceptând cele cuprinse în documentele de la Anba
Bishoy-1989, Chambesy-1990 şi Balamand-1993, admit
că ortodocşii împreună cu ereticii monofiziţi şi papistaşi
ar avea aceeaşi credinţă.
Sinodul „Panortodox” susţine ideea unei duble unităţi
eclesiologice, o unitate care s-a pierdut şi care trebuie
refăcută şi o unitate eclesiologică care nu poate suferi
împărţire. Deosebirea dintre cele două feluri de „unitate”
este evidentă pentru oricine. Această concepţie trimite la
pseudo-eclesiologia protestantă, în care se susţine că
există mai multe „biserici vizibile”, despărţite între ele, şi
una „invizibilă” care are o unitatea ce nu se poate pierde.
În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul
lumii creștine se vorbeşte despre de o „restaurare a
unităţii celor care cred în Hristos”306; s-au de „refacerea
unităţii creştine…[de] participarea ortodoxă la mişcarea
pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini”307, în
protestantism o asemenea unitate vizează „bisericile
vizibile”. La punctul 6 din acelaşi document se face
referire la celălalt fel de unitate eclesiologică, care în
doctrina protestantă este proprie „bisericii invizibile”:
„Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu
poate fi tulburată”308; de aceea pseudo-bisericile
eterodocşilor sunt cosiderate „Biserici” de către ecumeniştii
„ortodocşi”. În textul pre-sinodal se spune că:
„Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor
biserici şi confesiuni creştine”; Iar în textul aprobat de
sinod pseudo-bisericile eterodocşilor sunt numite
„Biserici”, recunoscându-li-se „denumirea istorică”:
„Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor
biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”309. Modificările
aduse de sinod nu schimbă înţelesul din textul presinodal.
Această concepţie eclesiologică promovată de
sinodul „Panortodox” nu este nouă în mediul ecumenist
„ortodox”: „Între creştini sunt diviziuni, dar Biserica ea
însăşi nu e împărţită şi nici nu poate fi, ontologic
vorbind, pentru că ea e Trupul, unul şi indivizibil al
Domnului”310; „Nu există schisme, ci Bisericile istorice,
prin diviziunile lor, sunt în situaţia schismatică în sânul
Bisericii celei una şi nedespărţită”311.
Potrivit teologiei Sfinţilor Părinţi, doar ortodocşii sunt
în Biserica lui Hristos, în afara Bisericii Ortodoxe
neexistând Biserici ci numai pseudo-biserici, iar cei care
populează acele biserici false, indiferent de „denumirea
istorică” a acelor pseudo-biserici, nu sunt creştini:
„predania cea de la început şi învăţătura şi credinţa
Bisericii universale, pe care a dat-o Domnul, au
propovăduit-o apostolii şi au păzit-o Părinţii. Pe ea s-a
întemeiat Biserica şi cel ce cade din ea nu mai este şi nu
se mai numeşte creştin”312; aceştia fiind pseudo-creştini
313, având credinţa în dumnezei şi hristoşi
care nu fiinţează. Acei „ortodocşii” care sprijină mişcarea
eterodoxă de „restaurare [a] unităţii cu” pseudo-creştinii,
sau de „restaurare a unităţii celor ce cred” în hristoşi şi
dumnezeii inexistenţi, sunt în dezacord cu Sfinţii Părinţi,
ori „dezacordul cu ei [Sfinţii Părinţi] este abatere de la
dreapta credinţă”314.
Concepţia eterodoxă potrivit căreia adunările pseudocreştine
sunt „Biserici”, este contrazisă de Sfântul
Amfilohie de Iconium: „aşa cum mai înainte îi numise pe
idoli dumnezeu, tot astfel şi acum le numeşte pe multe
[erezii] biserici, ba mai mult, dacă trebuie spus adevărul,
îi ridică la rang de idoli ai bisericilor pe cei ce se supun
lui [diavolul] şi renunţă la Hristos, pentru ca, după cum
atunci îi îndepărtaseră de Dumnezeu prin aşa-zişii
dumnezeii, la fel şi acum să-i separe de adevărata
Biserică prin aşa-numitele biserici”315. Astfel, ceea ce
ecumeniştii „ortodocşi” numesc „biserici şi confesiuni
creştine eterodoxe” nu se deosebesc de adunările
păgânilor, deoarece dumnezeii în care cred pseudocreştinii
sunt inexistenţi, asemeni idolilor închipuiţi de
păgâni.
[…]
Ideea de personalism susţinută în documentele
Sinodului „Panortodox” este concepută în așa fel încât să
servească intereselor ecumeniste. Se vorbeşte de:
„Valoarea persoanei umane, care decurge din creația
omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”318, sau
„ demnităţii şi măreţiei persoanei umane ca chip al lui
Dumnezeu”319.
Aşa cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul: „după
chipul lui Dumnezeu este nestricăciunea, nemurirea,
nevăzutul care închipuie ceea ce este dumnezeiesc, pe
acestea toate le-a dat sufletului să le aibă, dându-i odată
cu acestea şi faptul de a-şi fi propriul stăpân, şi voia
liberă, acestea toate sunt chipuri ale firii
lui Dumnezeu. Iar cele după asemănarea: sunt
nepătimirea, blândeţea, îndelunga răbdare, şi toate
semnele bunătăţii lui Dumnezeu, care toate sunt expresii
ale energiilor lui Dumnezeu. Cele ale firii Lui, care arată
după chipul Lui, le-a dat prin fire sufletului, iar cele care
aparţin energiilor lui Dumnezeu, şi care caracterizează
după asemănarea, acestea au fost lăsate pe seama voii
noastre libere”320. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune:
„cuvintele «după chipul» indică raţiunea şi liberul
arbitru, iar cuvintele «după asemănare» arată asemănarea
cu Dumnezeu în virtute, atât cât este posibil”321.
Raţiunea şi voinţa liberă sunt însuşiri ale firii, iar felul
în care sunt folosite ţine de ipostas/persoană. Omul a fost
înzestrat de Dumnezeu cu raţiune şi voinţă liberă,
„încredinţându-i-se frânele voinţei lui şi mişcarea spre
ceea ce voieşte să aleagă”322; Valoarea persoanei umane
este dată de măsura în care aceasta voit urmeză raţiunii
firii după care este creat omul. Valoarea persoanei umane
nu constă pur şi simplu în raţiune şi libertatea voinţei pe
care le are în fire, acestea le au şi demonii dar le folosesc
spre rău, ci în alegerea binelui: „Dorinţa celor drepţi este
bine”.(Pild.11, 23); „Fericit bărbatul, care n-a umblat in
sfatul necredincioşilor…Ci in legea Domnului e voia lui
şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.”(Ps. 1, 1-2).
Prin urmare, adevărata valoare a „persoanei umane” este
dată de împlinirea voii lui Dumnezeu, de apropierea de
Dumnezeu, unii ca aceştia sunt şi răsplătiţi de Dumnezeu:
„Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de
bunătăţi pe cei ce umblă intru nerăutate” (Ps.83, 12). Pe
când cei care se împotrivesc binelui sunt lipsiţi de o
asemenea preţuire: „Nu ravni să fii ca omul silnic şi nu
alege nici una din căile lui; Căci omul cu gand rău este
urat de Domnul,”(Pild. 3, 31, 32); aceştia putând ajunge
să se comporte asemeni celor fără raţiune: „Omul in
cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor
celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps.48, 12, 21).
Aşa cum arată Sfântul Isaac Sirul: „Cinstea firii raţionale
este discernământul care deosebeşte binele de rău. Şi cu
dreptate cei ce au pierdut acest discernământ s-au
asemănat cu animalele neînţelegătoare, care nu au raţiune
şi putere de discernământ”323.
Deformarea chipului lui Dumnezeu în om, întunecarea
raţiunii şi slăbirea voinţei spre bine, nu poate fi înlăturată
decât numai în Biserică, ori necreştinii şi pseudo-creştinii
sunt străini de Biserica lui Hristos: „[eterodocşii] poartă
în chip mincinos numele care derivă de la Hristos,
dovedindu-se că tăgăduiesc prin faptele lor înţelesul lui şi
umblând pe o cale contrară lui Hristos… au ales făţiş
partea contrară a lui Hristos şi au ignorat toată taina
întrupării. Ei nu numai că şi-au îngropat prin literă toată
puterea înţelegerii şi n-au voit să fie după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu ci au ales mai bine să fie
pământ, potrivit ameninţării, şi să se întoarcă la pământ,
prin afecţiunea lor faţă de literă, ca faţă de pământ, în loc
să aleagă legătura cu cerul”324.
Libertatea cu care este înzestrată firea omenească dă
fiecărei persoane umane putinţa de a alege ceea ce crede
că este bine pentru sine. Aceasta nu înseamnă că, din
ceea ce poate omul să aleagă, totul este conform cu
raţiunea firii umane, de aceea nici nu poate exista
preţuire decât numai pentru alegerea binelui.
După sfatul Sfântului Apostol Pavel, atât cât ne stă în
putinţă să trăim „in bună pace cu toţi oamenii” (Rom.
12, 18.), însă respectul ce-l pot avea ortodocşii faţă de
persoanele necreştine şi cele pseudo-creştine nu
înseamnă şi respectul pentru rătăcirile în care acestea se
află, rătăciri prin care chipul lui Dumnezeu în om este
deformat, sluțit.
Se susţine în documentele Sinodului „Panortodox” că:
„Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei
umane poate servi drept premisă pentru o colaborare mai
extinsă în acest domeniu [al ecumenismului interreligios].
Bisericile Ortodoxe pot contribui la înțelegerea
și cooperarea interreligioasă prin coexistența pașnică și
conviețuirea socială a popoarelor, fără a implica orice tip
de sincretism religios”325. Ideea de „cooperare interreligioasă”
este un nonsens, deoarece nu poate exista
cooperare în cele ale credinţei cu cei care sunt prin voia
lor în afara posibilităţii restaurării „chipului” și a putinţei
ajungerii la asemănarea cu Dumnezeu în Hristos.
Se mai spune că: „Ortodoxia propune respectul pentru
caracteristicile personale ale oamenilor și popoarelor”
326, sau că misiunea de „evanghelizare” trebuie
făcută cu „respect pentru identitatea fiecărei persoane
și particularitatea culturală a fiecărui popor”327.
Respectul pentru o persoană, care ţine neadevărul drept
adevăr (Rom.1, 18), nu se poate înţelege ca fiind respect
şi pentru neadevărul susţinut de acea persoană. Evident
că trebuie recunoscut oricărei persoane sau seminţii, sau
parte a unei seminţii libertatea de a decide, de a se
conduce şi de a se forma aşa cum crede, însă această
recunoştere a libertăţii de alegere nu înseamnă şi respect,
din partea dreptcredincioşilor, pentru vreo „particularitate”
pseudo-creştină sau păgână a celor care nu cred în
adevăratul Dumnezeu[. . . ]”
ORTODOXIA ŞI ETERODOXISMUL ECUMENIST

mirem.ro

De asemenea nu trebuie confundata statistica cu ceeace se intampla de fapt, cu ceeace se prezinta ca se intampla. Din dorinta de senzational media raporteaza crime, violuri, teoristi. Nu are nicio dorinta sa prezinte cati oameni mor.de cancer vs. cati sunt ucisi, deoarece nu este senzational.
Sa nu ne lasam ARUNCATI in deznadejde. Crime oribile erau si pe vremea lui Ceausescu dar nu se scria despre asta.
Cum s-a zis deja aici, cel mai sanatos (mental) e sa inchidem televizorul deoarece percepem o realitate deformata de acolo.
Disperarea produce violenta. Smerenia (rabdarea) poate cuceri indemnurile spre violenta si sa le anuleze.
Diavolul poate fi invins. Domnul a zis „Indrazniti! Eu am biruit lumea.” Trebuie sa.indraznim sa vedem dincolo de ceeace ni se prezinta.

Ştiu ca e off-topic dar va rog pe toti cei ce citesc acest comentariu sa se roage pentru robul lui Dumnezeu:Victor, prins de patima betiei. Va multumesc si Domnul sa va rasplateasca milostivirea.

Situatia s-a inrautatit in Romania dupa referendum-ul din toamna!