X

Părintele Dionisie de la Colciu: „Împărăția lui Antihrist deja lucrează”. Și ceva despre… “Protecția Copilului”

Foto: http://stiri.botosani.ro/stiri/cultura/sfintii-botosanilor-staretul-dionisie-ignat-de-la-colciu-22-septembrie-1909-vorniceni-11-mai-2004-athos.html

Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

[…]

“Da, situaţia e înfricoşată. Datoria părinţilor, cât sunt copiii mici, este să le arate adevărul, că noi suntem creştini şi ortodocşi. Că după ce copiii merg la studii şi fac tovărăşii cu alte persoane mai rele decât ei, cu mare greutate poţi acum să-i mai întăreşti în bine, după cum scrie şi ne învaţă veşnic Sfânta Scriptură şi Biserica.

Astea-s răutăţile mileniului al VIII-lea! S-a terminat, omenirea s-a stricat cu desăvârşire. Dar vedeţi cu câtă diplomaţie a intrat răutatea în omenire?! Conducătorii omenirii au iscodit, au descoperit multe înlesniri, multe maşinării, cum e şi televizorul. Dacă conducătorii ar fi nişte oameni cu frica lui Dumnezeu şi ar pune la televizor ceea ce e de folos sufletului şi trupului omenesc, ar fi toată omenirea în alt mod. Dar ei, ca să te amăgească, pun o imagine, două, ceva omenesc, şi pe urmă arată toate mişeliile şi spurcăciunile şi toate păcatele la care numai cu gândul dacă se gândeşte omul, are păcat. De-acuma omenirea le tot vede la televizor şi, ca şi cum ar fi un curent, zice că aşa trebuie să fie lucrurile, că „aşa a văzut la televizor”. Împărăţia lui Antihrist deja lucrează! Eh, numai Bunul Dumnezeu să facă milă cu noi. (2002)

Ne modifică, ne modifică pe toţi propovăduirile ăstora care au luat puterea omenirii. Uniunea Europeană sub nici un motiv nu-ţi dă voie să aminteşti de cele adevărate, decât numai de cele ce le spun ei. Asta-i adevărul, ce spun ei. “Drepturile omului”, dreptul omului! Uite, un exemplu de drepturile omului – încă de mic, copilul, dacă părinţii l-au crescut oleacă, de-acuma are “dreptul” ca să nu-l supere părinţii, să-l lase să facă ce vrea el. Asta-i dreptul omului, să-l lase să facă ce vrea el.”

Încotro duc toate acestea?

“La pieirea, la distrugerea omenirii. Cunosc lucrul ăsta cei care au pus legile Uniunii Europene, dar ei vor să distrugă omenirea. Fiindcă nu cred în Dumnezeu, ei spun că aici îi raiul şi aici îi viaţa, şi că după ce ai murit ai pierit ca orişice vietate care nu îi după chipul lui Dumnezeu. Eh, aşa socotesc ei. Şi de aceea oamenii se osârduiesc să facă numai doi-trei copii sau unul sau deloc. “Ce ne trebuieşte copii? Noi să ne distrăm şi cutare şi cutare”, zic ei. Şi te distrezi, dar cât? Cât eşti tânăr. Dar după ce îmbătrâneşti, ce distracţie mai ai? Nu mai poţi ca să te distrezi, că cea mai mare distracţie a omului este să se împreuneze cu femeia. După aceea tu nu mai poţi, şi care mai este bucuria ta? Aşa că, cazi. De aia nu înţeleg oamenii lucrurile astea, fiindcă e instalat în cugetul lor gândul că aici îi raiul şi aici îi iadul, şi de-acuma, sigur, se osârduiesc să trăiască în raiul ăsta de pământ. Ei spun că acuma-i adevărul; că ce-i asta, ce-a fost până acuma? Dar adevărul lor este adevărul Satanei şi “adevărul” Satanei este ca să ne distrugă cu desăvârşire, nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte, ca să nu poţi căpăta împărăţia Cerului, să te duci direct în partea lui.”

Legat de vremurile noastre, se poate spune că cei care conduc lumea pun adevărul lor în locul lui Hristos?

“Vedeţi cât îi de meşteşugăreţ vrăjmaşul? A inventat “Drepturile omului” şi-acuma avem dreptul omului ca să facă cele mai mari răutăţi. Dacă omul nu vrea să se căsătorească religios, da’ vrea să trăiască în fărădelegi, îi dreptul lui. Şi i se dă dreptul, li se spune oamenilor că aşa trebuie să fie. Vezi? O ajuns desăvârşită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică şi de Adevăr. Dacă-l pedepseşti pe copilul tău, îţi vin imediat cu drepturile omului: “De ce-l ocărăşti pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui.” Auzi, dumneata! Ε sfârşitul. Ce să mai zici?”

Părinte, acuma dacă-l trag părinţii pe copii de urechi, copiii au voie să se ducă să-i reclame, să-i bage în puşcărie.

Ei, acuma să judece omenirea cei mai proşti oameni: a cui lucrare e asta? Îi lucrarea Satanei, ca să devină vremurile cum citim la Psaltire, că “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Pe copilul tău, pe care tu l-ai născut şi tu eşti dator ca să-l creşti în frica lui Dumnezeu şi să-l pedepseşti şi cu varga dacă altfel nu te ascultă, nu mai ai dreptul să-l creşti normal. Vezi? Şi asta pentru ca să ajungă omenirea toată la o destrăbălare cu totul neomenească. Vezi, asta înseamnă drepturile omului. Dumnezeu să ne fie întru ajutor şi să ne lumineze, că omul în cel rău zace.” (2002)

Zicea cineva că un om mare de acolo, de la Parlament, a spus aşa: „După părerea mea n-avem nici un folos să ne băgăm în Uniunea Europeană. Ce folos să avem? Noi să ne ţinem ţara noastră deoparte”. Că ei, cei de la Uniunea Europeană, spun că te ajută, dar eşti obligat să dai şi tu bani acolo, îţi comandă cât să plăteşti ţărilor care-s mai înapoiate sau cine ştie cum e… Dar primejdia e că nu mai eşti bun stăpân în ţara ta, ca român, fiindcă ei au legile lor. De la începutul începuturilor, tot aşa a fost, omenirea s-a schimbat când într-un fel, când în altul, până la turnul Babel, când oamenii s-au adunat cu toţii ca să facă o clădire, să întreacă norii şi să nu se mai teamă de potopul pe care l-o dat Dumnezeu înainte. Şi vezi, Dumnezeu le-o încurcat mintea şi o rămas nefăcut turnul.”

Dar acuma nu-i tot turnul Babel?

Da.”

Conducătorii Uniunii Europene vor să facă un sistem fără de Dumnezeu, care să n-aibă nevoie de nimic altceva, „perfect”, cum zic ei. O să reuşească?

Eh!… O să reuşească, cu Antihrist. Antihrist o să fie cel mai bun om, cel mai milostiv, contra închinării la idoli, contra curviei, a dezmăţului, până când va amăgi toată lumea. După aceea îşi va arăta răutatea lui. Eh, să ne lăsăm în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. ( – )”

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

    1. Ma scuzați, va rog !
      Nu e ADEVARATA exprimarea “cit de multa dreptate ai avut părinte….” DUMNEZEU ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE!
      Pentru ca PREOȚII, DUHOVNICII, CĂLUGĂRII care au DARUL IINAINTE VEDERII adică sint vânzători cu duhul, NU VORBESC din deșteptăciunea proprie sau din deduceri logice ,sau din gindire proprie, analizind faptele trecute și prezente și formulind concluzii despre viitor. NICIDECUM!
      Acești OAMENI AI LUI DUMNEZEU vorbesc ceea CE DUMNEZEU le DESCOPERĂ PRIN DUHUL SFINT vorbindu-le PRIN VIU GRAI.
      FAC aceasta precizare pentru ca cei necunoscători sa nu creadă ca PROOROCIILE care sint ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRATE ar fi previziuni deductibile jale PĂRINTILOR ortodocși !
      Și mai fac aceasta precizare pentru ca PREOȚII ORTODOCȘI nu CAATADICSESC sa faca aceasta Niciodată, lasind credinciosul novice sa creadă ca EI sint cei care sint capabili prin propriul MERIT sa facă previziuni.
      Ma iertați!, va rog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button