X

[VIDEO] Angela Merkel, cuprinsă de un tremurat, mai multe minute, la o ceremonie oficială

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cancelarul Angela Merkel a speriat întreaga audiență, după ce a început să tremure necontrolat în timpul unei vizite oficiale. Incidentul i-a făcut pe toți să se întrebe dacă cea mai puternică femeie din Uniunea Europeană ar putea să aibă probleme serioase de sănătate.

Angela Merkel a tremurat la o întâlnire oficială, la Berlin

Momentul a fost filmat și publicat de toate televiziunile din Germania, ca mai apoi imaginile să se viralizeze în întreaga lume! Cancelarul german a început să tremure necontrolat în timpul ceremoniei de primire la Berlin a noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Angela Merkel a tremurat și în timpul unei vizite în Mexic, însă a spus că a fost deshidratată

Cancelarul german Angela Merkel părea că abia se mai ține pe picioare din cauza spasmelor foarte puternice. Chiar dacă se vedea cu ochiul liber că Angela Merkel nu se simte bine, cancelarul Germaniei a continuat ceremonia și a dus-o chiar la bun sfârșit.

Întrebată de jurnalişti dacă sunt motive de îngrijorare în privinţa sănătăţii sale, cancelarul german a spus că nu e nimic serios. Angela Merkel a spus că era doar deshidratată. Presa din Germania punctează că astfel de evenimente neplăcute s-au repetat și în trecut, în timpul unei vizite în Mexic.

Cancelarul german, care va împlini 65 de ani luna viitoare, a spus și data trecută că de vină este tot deshidratarea. De o lună, Berlinul se confruntă cu temperaturi ridicate şi cu soare puternic în cea mai mare parte a timpului, marţi înregistrându-se 30 de grade Celsius.

Angela Merkel este cancelar al Germaniei din anul 2005 şi în acest interval nu a existat nicio îngrijorare publică majoră în legătură cu starea sa de sănătate. Ea a anunţat că va renunţa la poziţie înaintea de viitoarele alegeri federale, stabilite în prezent pentru 2021.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

22 comentarii

  1. O fi căutând-o tac-su, Adolf! Sperăm s-o și ia pe lângă ceaunul cu smoală, ca să-i treacă tremuriciul!
    Nemernica asta merită să-i vină rândul să plătească, înainte de-a da ortul popii, pentru toate nenorocirile pe care le-a comis!

  2. Merkel stie ca satanistii au planificat inceputul WW3 pentru 8/8/9, asa cu prezisese Alois Irlmaier, si stie ca Ucraina este condusa de satanisti.
    https://a1.ro/news/inedit/al-treilea-razboi-mondial-in-2019-previzunile-clarvazatorului-alois-irlmaier-id817172.html

    Data de 8 august este foarte importanta pentru satanisti.
    Zeena Schreck is a Berlin-based American visual and musical artist, author and the spiritual leader of the Sethian Liberation Movement (SLM), which she founded in 2002.
    Raised within her father’s organization, the Church of Satan, she came to international prominence early in life as the Church’s first spokesperson.
    The 8/8/88 Rally (August 8, 1988) was the largest single gathering of this kind in history.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Zeena_Schreck

    Are Ukraine’s Leaders in League With Satanists?
    A devil-worshipping religious sect has received permission from local authorities to build a church, focusing on footage of a lamb that is apparently about to be slaughtered in a ritual sacrifice.
    https://www.theatlantic.com/international/archive/2014/08/russian-media-warns-of-satanist-conspiracy-at-the-top-in-ukraine/378836/

    1. ALOIS sau diavolul nu pot prezice viitorul, pot doar incerca sa-l implementeze cu aproximatie, de ex: divolul ii descopera lui alois data ww3 si apoi incearca, prin intermediul politicienilor, sa inceapa ww3 pe acea data, dar asta nu e profetie, ci stradanii diavolesti. Evident, daca si cand permite Dumnezeu.

  3. Dela ,,mâzga neagră ” i se trage…aia din Paraguay unde are vilă. Se joacă cu niște forțe care-i depășesc. Când depășesc anumite limite sunt ,,pedepsiți ” și aici pe pământ. Adică ,Irod dacă a fost mâncat de viermi,a ajuns după aia în Rai ?

    1. in tarile “civilizate” daca un om cade pe strada dintr-o suta maximum unu sau doi sa sara sa-i dea o mana de ajutor, restu trec ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

    2. Evident ca a observat atacul demonilor sai asupra lui Merkel, doar nu te asteptai sa-i goneasca? Merkel o fi baut niste agheasma ca sa scape.
      Sa ne amintim si de “flacara violet” folosita de Basescu. Într-o emisiune TV difuzată pe 29 decembrie 2009, Traian Băsescu a fost întrebat dacă ştie despre practicile magice la nivel de stat. A spus despre paranormali: “Îi folosesc şi americanii, şi ruşii”.
      Băsescu a negat legătura sa cu “magia modernă”, dar s-a dovedit ulterior că se folosea de puterile parapsihologului Aliodor Manolea pentru protecţie împotriva unor atacuri energetice.

  4. Noi suntem în FAZA când o să-i vedem LIVE, așa urâți și ne-umani…
    REMEMBER:

    Secvență din filmul VECHI dar mai actual ca niciodată în care vedeai REALITATEA numai după ce-ți puneai ochelarii. Poate trebuie să cerem ochelari cu lentile concave, nu convexe
    The Moment of Revelation – They Live 2018
    https://www.youtube.com/watch?v=QVgl1HOxpj8

    Greatest Scenes In Film: They Live – Sunglasses-1988
    https://www.youtube.com/watch?v=inZUDMGJsKo

    http://www.filme-online.bz/they-live-1988-online-subtitrat.html

    Tipul blond vine optimist să muncească pe șantier, crede în America, urmează regulile și crede că i se va ivi șansa de a se realiza într-o bună zi.
    În timp ce se odihnește în aer liber, într-un stabiliment în care se asigură un loc de dormit și o masă caldă, spre seară se alătură celorlalți care sunt supărați pe hackerul care întrerupe emisiunea din când în când și afirmă despre REALITATEA a ceea ce se întâmplă cu adevărat…în timp ce urmărește ceea ce spune tipul la TV, pastorul (negru) de la ei din tabără vorbește exact la fel și în același timp cu hackerul care tot întrerupe emisiunile TV…iar auditorii, în loc să caște ochii și urechile, începe să-i doară capul și să devină indispuși.

    Dar, iată ce spune hackerul: ” Mișcarea a fost inițiată acum 8 luni, de un grup restrâns de oameni de știință care au descoperit din întâmplare niște semnale emise…” (8 în ghematrie înseamnă sfârșitul a ceea ce-a fost, iar 8 culcat…reprezintă + sau – infinit, făcând parte din veacul fără de sfârșit ce va să vie – OPT, anunțând veșnicia, transfigurarea întregii lumi, 8 făcând parte din ceilalți doi de 8 al Numelui lui Iisus)

    În timp ce se întrerupe ceea ce spune hackerul, toți își duc mâna la frunte sau la tâmplă acuzând dureri de cap. Iar apare hackerul și spune ceea ce a devenit GENERALIZA(N)T pentru toată lumea și mai actual ca niciodată pentru zilele noastre: ”Săracii și clasa de jos sunt tot mai numeroși, justiția rasială și drepturile omului sunt ca și inexistente. EI AU CREAT O SOCIETATE REPRESIVĂ, IAR NOI LE SUNTEM COMPLICI, FĂRĂ VOIE. INTENȚIA LOR DE A NE STĂPÂNI SE BAZEAZĂ PE ANIHILAREA CONȘTIINȚEI. NI S-A INDUS O STARE DE TRANSĂ, NE-AU FĂCUT INDIFERENȚI, FAȚĂ DE NOI ÎNȘINE ȘI FAȚĂ DE ALȚII. Nu ne mai preocupă decât propriul câștig.

    (Pe măsură ce semnalul este bruiat, însuși pastorul negru și orb, se crispează căutând să prindă ceea ce spune hackerul (sau își transmit telepatic ori datorită credinței – aceleași lucruri, aceleași idei…)

    VĂ ROG SĂ ÎNȚELEGEȚI CĂ EI SUNT ÎN SIGURANȚĂ, ATÂTA TIMP CÂT NU SUNT DESCOPERIȚI! Așa supraviețuiesc = ADORMINDU-NE, FĂCÂNDU-NE EGOIȘTI ȘI SEDÂNDU-NE.”

    Din păcate, unul dintre cei care stăteau pe scaun, se ridică enervat și închide (ca un bou) televizorul.

    A doua zi, pe lumină, televizorul fiind deschis, se aude hackerul: ”CLASA MIJLOCIE E ADORMITĂ, TOT MAI MULȚI OAMENI SĂRĂCESC. SUNTEM ”CIREADA LOR”, SUNTEM CRESCUȚI PENTRU A FI SCLAVI. Nu le putem întrerupe semnalul, emițătorul e destul de puternic. Semnalul trebuie oprit de la sursă. ”

  5. Între timp, pe oameni iar îi apucă durerea de cap.
    ”Întâmplător”, un tip vede ce se întâmplă și fuge spre Biserică. Tipul nou venit se duce în Biserică, realizând că acolo o să afle despre ce este vorba. Se pare că acolo aveau o antenă și alte instrumente de transmis:

    – ”Să acceptăm realitatea. N-am emis decât câteva secunde. Trebuie să renunțăm la ideea de a interfera cu semnalul lor. Ne vor întrerupe iarăși. ”
    -”Atunci să facem publică existența acestei aparaturi.
    -N-o să dea rezultatul scontat. Am mai discutat asta. Jefuim bănci și fabricăm LENTILE HOFFMAN până nu mai putem. Și tot nu vom ajunge la destui oameni. Trebuie să găsim oameni puternici care să lucreze cu/pentru noi.
    În timp ce ascultă ce vorbesc cei din Biserică, când dă să plece este surprins de pastorul negru și orb care-l prinde spunându-i că se anunță o Revoluție, și că, chiar dacă lumea l-a orbit, Dumnezeu l-a făcut să vadă, proorocindu-i că se va întoarce. Când dă să iasă, aude un elicopter survolând pe deasupra taberei.
    Cei din Biserică ies afară și-și pun ochelarii negri cu lentile Hoffman privind spre elicopter.

    Afară, cei care se uitau acum câteva minute la TV, spun noului venit despre anumite zvonuri , chestii ciudate. Cum că ar fi o epidemie, de acte violente.
    -Mi-a spus că acolo în San Anselmo a apărut un fel de cult, ceva legat de sfârșitul lumii.
    – Cum se manifestă?
    – Împușcă oameni, jefuiesc bănci. Mulți își pierd mințile după ce au câte un coșmar.
    Tabăra, mai mult nomadă, cu niște acoperișuri sau ”pereți” din cartoane, folii metalice, până la cârpe sau corturi, încropită ad-hoc este distrusă de forțele de ordine care rad tot.

    Despre cei care împușcă ”oameni” sau jefuiesc bănci, NU și-au pierdut mințile, ci dimpotrivă = le-au recăpătat, cu ajutorul ochelarilor prevăzuți cu lentile Hoffman, EI VĂD ceea ce ceilalți NU MAI VĂD – MESAJELE SUBLIMINALE, ȘI FAȚA HIDOASĂ A OCUPANȚILOR TERREI – DRACII, AȘA-ZIȘII EXTRATEREȘTRII – CARE AU CHIP UMAN PENTRU A ÎNȘELA VIGILENȚA UMANILOR .

    Iată cum un film din 1988 devine actual mai mult ca niciodată! Poate ar trebui să ne facem rost și noi de niște lentile concave (după modelul telescopului Papei de la Roma care a cheltuit într-o veselie pentru a-l construi și vedea astfel DRACII prin telescop) și nu cu ajutorul lentilelor convexe; numai cu cele concave, pentru a vedea anti-materia, materia neagră care se apropie vertiginos de Universul nostru, care ne-a invadat și vrea să-și arate în sfârșit fața.
    Nivelul de frecvență a Pământului tinde să se schimbe, Rezonanța Schuman va face ca ei să devină vizibili, fără alte mijloace adiacente pentru a-i vedea în toată ”splendoarea” hidoșeniei lor…ei sunt DEJA văzuți de Marile Puteri, au făcut pact cu ei, au experiențe împreună, îi/se ajută reciproc avantajos pentru a instaura AGENDA 2030 A PAPEI, ÎN VEDEREA INSTAURĂRII NOII ORDINI MONDIALE ÎN CARE, CINE NU SE (VA) SUPUNE, MOARE!

    Iar despre ceea ce se întâmplă în filmul din 1988 -Se intră cu excavatoarele peste grupurile de rezistență, distrugând tot, în timp ce elicoptere survolează permanent pe deasupra. Hacker-ul care întreruperea emisiunea mereu, este prins într-un ungher de către polițiști și bătut măr.
    Pastorul negru începe să recite din Psalmi ”Deși mă poartă prin Valea Morții, nu mă tem de cel Rău.”, în timp ce se apără curajos cu bastonul pentru nevăzători.Este bătut rău.

    A doua zi, pe lumină, Blondul se duce în vechea Biserică și șterpelește o cutie ascunsă într-un perete fals. Ce găsește? Multe perechi de ochelari. E puțin dezamăgit dar stă sprijinit, între gunoaie, ascunde cutia plină de ochelari într-un tomberon, o acoperă cu gunoi și paie și merge pe stradă cu ei puși la ochi.
    Surpriză! Pe un panou de publicitate, după punerea ochelarilor, vede scris negru/alb, cu majuscule : OBEY/SUPUNE-TE. Și-i scoate năuc de pe nas și mai privește o dată, fără ochelari: CREĂM UN MEDIU PLĂCUT DE LUCRU CU CALCULATORUL. Cu ochelarii puși, apare SUPUNE-TE!

    Repetă figura, până ÎNȚELEGE de fapt că REALITATEA este mesajul subliminal descoperit cu ajutorul ochelarilor speciali prevăzuți cu Lentile Hoffman.
    Alt panou; VINO ÎN….CARAIBE. Cu ochelarii speciali: CĂSĂTOREȘTE-TE ȘI REPRODUCE-TE. În timp ce merge cam nesigur, se uită la o firmă: ÎMBRĂCĂMINTE BĂRBAȚI ”ARMISI”. Cu ochelari: NU GÂNDI INDEPENDENT. La LICHIDARE DE STOC, cu ochelarii puși apare CONSUMĂ!

    Intrigat, își pune ochelarii și citește ce scrie pe toate panourile: CONSUMĂ, UITĂ-TE LA TV, CUMPĂRĂ…se apropie de un stand de ziare unde citește cu ochelarii: CUMPĂRĂ, UITĂ-TE LA TV, RĂMÂI ADORMIT, NU GÂNDI, CEDEAZĂ…

    Se apropie de stand, apucă o revistă și citește cu ochelarii pe fiecare pagină: SUPUNE-TE, RĂMÂI ADORMIT, CUMPĂRĂ, NU CONTESTA AUTORITĂȚILE, UITĂ-TE LA TV FĂRĂ IMAGINAȚIE…în timp ce-și ridică ochelarii de pe nas, vede articole scrise și nu mesaje subliminale, ele sunt dezvăluite doar cu ajutorul ochelarilor speciali.

  6. Încă șocat, sub elementul surprizei, își ridică ochii din revista luată de la un stand de cărți și, cu ochelarii pe nas privește atent la cel care s-a apropiat de el – SURPRIZĂ! Tipul nu e uman! Are moacă mai degrabă de cyber!
    I se vede scheletul feței adumbrit de perucă, ochii ca două lanterne, gingii și dinți asemeni unui model de schelet pentru studiat anatomia. Extraterestrul, simte că este sesizat în adevărata-i ”splendoare” și-l întreabă ”Ai vreo problemă?”

    Aiurit, nevenind-și să-și creadă ochilor, își dă ochelarii jos de pe nas și-l vede de data asta ”uman”, cu piele, cu păr pe cap…extraterestru, nu se simte confortabil și pleacă.
    Vânzătorul însă, este uman. Se apropie de el și-l întreabă dacă cumpără revista pe care o ține în mână sau nu…în timp ce vorbește cu el, banii (dolarii ) din mâna vânzătorului priviți cu ochelarii Hoffman, au următorul mesaj: ĂSTA E DUMNEZEUL TĂU.

    Se-ntoarce îngrozit și se uită spre semafoare: Altă surpriză – la fiecare lumină a semaforului, în vârful lui vede atașat un satelit mic cu antenă care se învârte în sensul acelor de ceasornic, transmițând: DORMI… DORMI…DORMI!

    Pe stradă, printre pietoni, în magazine, la coafor, în mașini, se văd oameni amestecați cu extratereștrii. În hipermarket-uri sunt alienși cu oameni amestecați și cam peste tot apare ”CONSUMĂ”.

    În supermarket, sus, prins de un perete, un televizor deschis arată un prezentator ne-uman ce are în spate pe un panou publicitar cât peretele, scris mare: SUPUNE-TE! Jivina extraterestră invita la optimism și acceptarea conducătorilor…”TOTUL SE REDUCE LA CAPACITATEA NOASTRĂ DE A ACCEPTA, N-AVEM NEVOIE DE PESIMISM. NU SUNT LIMITE” zicea jivina de-a dreptul!

    Blondul începe să râdă și în timp ce se ciocnește de o extraterestră, începe să manifeste ostilitate față de ea. Îi spune unei femei obișnuite: ”Tu, arăți bine. Dar asta, asta e urâta CA DRACU! Dacă îmi scot ochelarii, arată ca o persoană normală. Dacă îi pun la loc, zici că și-a înmuiat mutra în formaldehidă.”

    Între timp, este amenințat de către vânzător că va chema poliția, iar urâta, comunică prin ceas ”e unul aici care poate VEDEA”. Același lucru îl fac și ceilalți extratereștrii din supermarket, cerând ajutor.: ”bărbat înalt, caucazian, nu pare înarmat, POARTĂ OCHELARI DE SOARE. ”

    Iese din magazin și începe să facă mișto de o altă arătare care-și aranja peruca în vitrina magazinului, apărând doi polițiști – ambii extratereștrii care-l îmbrâncesc și-l întreabă de unde are ochelarii. Faptul că l-au încolțit este comunicat tot prin ceasul de la mână care sunt de fapt aparate de emisie-recepție, putând fi interceptate, iar printr-o apăsare de buton, ceasul având puterea (capacitatea) de a-i scoate din mediul ”ostil”, atunci când urâții sunt deconspirați sau le este amenințată existența.

    Blondul le spune că-s urâți ca dracu, iar polițiștii îi răspund: ”Și tu ești la fel de urât pentru noi, cum suntem noi pentru tine. ” Este invitat la o cafea, dar se pune pe chelfănit extratereștrii. Le fură pistoalele, se apleacă în mașina de poliție și pune mâna pe un pușcoci de vânătoare adevărat. În timp ce fuge, intră într-o bancă și începe să împuște extratereștrii care deja comunică alarmați prin ceas. Când dă să împuște pe unul din spatele sălii, acela dispare.

    Pe stradă, este urmărit de drone. Împușcă una. Apare un polițist uman pe care-l invită s-o șteargă din vizorul lui cât mai repede. Se întâlnește cu prietenul lui negru de pe șantier, se bat bine, până când celălalt își pune ochelarii și VEDE!

    Prietenul (Frank) spune: ”Poate că ființele astea au fost întotdeauna printre noi. Poate că le place să vadă cum ne urâm între noi. Să vadă cum ne omorâm, să se hrănească cu inimile noastre de gheață.”
    Tipul de la Biserică spune că mulți polițiști umani s-au vândut pentru bani, alergând după umanii care nu sunt de acord cu invazia.
    TV: ”UITAȚI-VĂ LA MEDIUL ÎNCONJURĂTOR. Nivelul de bioxid de carbon…al fluoro-carburilor și al metanului sunt în creștere din 1958. PĂMÂNTUL ESTE ACLIMATIZAT.
    EI TRANSFORMĂ ATMOSFERA NOASTRĂ ÎN ATMOSFERA LOR. SECĂTUIESC O PLANETĂ ȘI SE MUTĂ PE ALTA, SUNTEM ”RESURSE NATURALE” PENTRU EI.
    EI DORESC O INDIFERENȚĂ BENIGNĂ.
    NE VOR DROGAȚI, LE PUTEM FI ANIMALE DE COMPANIE SAU HRANĂ.
    DAR DE FAPT, SUNTEM O ”REZERVĂ VIE”.

    Unul din grupul de rezistență propune vărsare de sânge. Șeful lor le spune că mai degrabă trebuie să le localizeze semnalul și să-l întrerupă, pentru a-i TREZI PE OAMENI ca să vadă fără ochelari REALITATEA existenței extratereștrilor.

    Prietenul Frank îl întreabă pe celălalt: CE vor de la noi? – Sunt liber-întreprinzători. Pământul este o planetă în curse de dezvoltare. ”Lumea a Treia a LOR.”

    Din păcate, sunt găsiți de poliție și începe măcelul. În fuga lor, pe o stradă lăturalnică văd pe jos un ceas-detector care începe să vibreze, să aibă străfulgerări de lumină albă, anunțând pe posesorul (lipsă de data asta), că se va deschide o cale de acces (un fel de start gate) ce durează câteva secunde pentru a fi tele-portat în alt loc. Cei doi se aruncă în cercul deschis cât pentru a intra un om și se trezesc într-un subteran, partea de sus a acestuia închizându-se sus, la tavan, ca și cum nu ar fi fost deschis niciodată.

  7. Tot cu ajutorul ceasului, vocea le comunică că vor găsi instrucțiuni bilingve la capătul fiecărui coridor al bazei subterane a extratereștrilor. Aleargă de-a lungul coridoarelor lungi și dese, dau peste doi tâmpiți în uniformă care sar ca proștii în sus de bucurie că au fost terminați ”teroriștii”, dar fără a-i vedea în carne și oase pe cei mai importanți dintre ei :)

    Merg ce merg și dau peste o sală mare de recepție, luxoasă, cu meseni (umani și non-umani) și cu unul pe scenă care se-aude deocamdată, ce spune la microfon:” PROGNOZELE ARATĂ CĂ PÂNĂ ÎN ANUL 2025, NU DOAR AMERICA, CI ÎNTREAGA PLANETĂ SE VA AFLA SUB PROTECȚIA ȘI STĂPÂNIREA ACESTEI ALIANȚE DE PUTERI. Câștigurile au fost substanțiale și pentru noi și pentru voi, elita umană a puterii. ” (aplauze furtunoase)

    Și continuă speech-ul: ”NE-AȚI FACILITAT ACCESUL LA RESURSELE NECESARE, ÎN CĂUTAREA EXPANSIUNII MULTI-DIMENSIONALE. ÎN SCHIMB (la schimb, aș spune eu…) VENITUL FIECĂRUIA DINTRE VOI AFLAȚI AICI, A CRESCUT. Numai în acest an, media fiind de 39%. (iar aplauze). Și tocmai am aflat că forțele noastre au obținut o victorie. Rețeaua de teroriști a fost distrusă aici, pe Coasta de Vest. Nu mai suntem în stare de alertă. Situația a revenit la normal. ”

    BRUSC, blondul venit la muncă în America, uitându-se la cel care vorbea, își dă seama că-l vede pe cel de la pupitru, în toată urâțenia lui de extraterestru!
    În timp ce-l privea atent, sunt scoși din visare (el , alături de Frank) de către unul din ”elita umană” care îi felicită că au fost recrutați, urându-le bun venit. Le reproșează că nu sunt îmbrăcați corespunzător noilor venituri, dar le spune că este mândru că se află acolo și-i întreabă dacă au făcut turul de onoare.

    Tipul, se oferă să-i conducă prin stabiliment, spunându-le că și-a dat seama că ei și cu el, au ”multe în comun”…poate doar faptul că sunt umani . Primul lucru pe care li-l arată este o stație de tele-portare în care extratereștrii pleacă spre Andromeda. Tipul venit cu ei, le spune că de acolo vin ”ei”.

    Tipul însoțitor, le spune: ”Nu știu cum funcționează, dar e ceva cu niște lentile gravitaționale. Curbează cumva lumina și te duce dintr-un loc, în altul. Totul funcționează ca un mare aeroport.” Tipul, îi ia pe după umeri și le spune în continuare: Băieți, credeți-mă! Tipii ăștia sunt foarte organizați.

    O iau pe un alt culoar. Salută soldații puși să păzească și le spune celor veniți cu ei: ”Stați să vedeți ce urmează. (Își fac intrarea într-o centrală.) Aici sunt creierele întregii operațiuni. Semnalul principal e emis de aici către satelit și apoi în lumea întreagă. Complicat, nu-i așa? Nici eu nu înțeleg chiar totul. ”

    Îi arată intrând din cameră în cameră. Ajunși la ultima, le comunică: Băieți, aici ne oprim. În fundul camerei se văd soldați cu arme-n mâini iar peretele este din sticlă, în spatele căruia se văd prezentatorii TV. ”Canalul CABLE 54….

    Îl întreabă pe tip dacă îi pot lăsa înăuntrul interiorului studioului TV. Îi întreabă pe ofițeri de pază (extratereștrii) care-i spun: ”Fii serios. Ai cartela de autorizare? ”

    -Chiar aici, răspunde tipul. Dar, în același timp, Frank cu blondul scot armele și încep să tragă, împușcându-i pe urâți.
    Se constată că peretele-geam este izolat fonic și anti-glonț, iar semnalul este situat pe acoperiș.
    Tipul, speriat le spune: ” Încă n-ați priceput băieți? NU MAI EXISTĂ ȚĂRI. NU MAI EXISTĂ BĂIEȚI BUNI. EI CONDUC TOTUL, ÎNTREAGA PLANETĂ. POT FACE TOT CE VOR! PUTEM TRĂI BINE, ÎN SCHIMB. Dacă îi ajutăm, o s-o ducem bine. Ne vor lăsa în pace, să facem bani. Și voi puteți vedea, cum e să trăiești bine. ȘTIU că vreți asta. Toată lumea vrea.”
    -Ți-ai TRĂDAT semenii?
    -Dar care e pericolul? Oamenii li se alătură în fiecare zi, de ce să nu ne aflăm în echipa învingătoare? Ne mai vedem, băieți și DISPARE!

    În timp ce aleargă spre acoperiș, la antenă…apare și Holly trădătoarea care s-a infiltrat în grupul lor și a dat impresia de convertită. Trădează pentru a treia oară, îl împușcă pe Frank, vrea să-l împuște și pe blond, dar acesta, ajuns pe acoperis și în fața antenei care emite prin satelit, dezarmat și amenințat cu arma de ea și de cei din elicopterele ce survolau deasupra acoperișului clădirii, scoate un pistol mic ascuns de sub mânecă, și o împușcă pe trădătoare, dar și el este împușcat, nu înainte de a distruge antena cu un glonte tras.

    Și-acum, vine partea frumoasă – odată distrus semnalul, prezentatorii își arată fața hidoasă, extraterestră iar oamenii îi văd …fie că-s la bar printre oameni, în pat făcând sex cu dușmanii, pe stradă, intervievați, oameni politici, vedete…sunt văzuți de către oameni, exact așa cum sunt – urâți ca dracu, precum dracu…ceea ce și de fapt, sunt!

  8. Rothschilds Meet with the Devil
    https://www.youtube.com/watch?v=zWTuFZGLmQo
    1,23- 2,27”sinuciderea” chiar de către familia lui… AMSCHEL MAYOR JAMES ROTHSCHILD (1955-1996) pentru interviul dat în Ianuarie 1991 când a spus că piramida de pe dolar a fost creeată de Rothschild care, din 1776 a înființat o organizație ocultă, o luciferiană organizație, iar ochiul din vârful piramidei reprezentându-l pe Lucifer pe care l-a întâlnit personal, trăind această experiență, deci știu că e adevărat.

    Jacob Rothschild SHAPESHIFTING compilation!
    https://www.youtube.com/watch?v=6PsGMvbb_YE
    1,18-ochi demonici, cu irisul foarte subțiat, ca la feline, dragoni….
    2.21 – în momentul în care se mișcă, fața-i devine mată, fără trăsături….are față de șobolan opărit când i se disting trăsăturile…practică magia neagră, sacrificiile umane, consumând carne de om, organe și sânge. Ei – ceata malefică: Rotschild, Rockfeller, Greenspan, șamd…

    PRESIDENT TRUMP SHAPESHIFTING ON LIVE TV!

    https://www.youtube.com/watch?v=h9XJzU7dXJQ
    min.1,54

    BE PREPARE FOR HYBRID ARMIES AND ALIENS!
    https://www.youtube.com/watch?v=CYr7m7qsI6A

    REPTILIAN TRANSFORMER ON RT NEWS!
    https://www.youtube.com/watch?v=2m3AYQb1-kg

    PUTIN SHAPESHIFTING WEARING AN UMBRELLA CORP LOGO!
    https://www.youtube.com/watch?v=pGnx5G8-1G8

    SICKEN: REPTOIDS ABOUT TO MATE!
    https://www.youtube.com/watch?v=fSnujFELp0g
    Reptilians uses liquid crystal holographic technology. Also, hybrids and clones have been placed in strategic places to acomplish the NWO Agenda. Wake Up! This is an amazing liquid crystal polarization failure on HD! Reptilians uses Liquid Crystal Holographic Technology to hide their real form… OPEN YOUR MIND!!! NOT A GLITCH!!! THEY operate in a lower frequency, in which our human senses can’t reach… CONDEMNATION WITHOUT INVESTIGATION IS THE HIGHEST FORM OF IGNORANCE. They Live! ACCEPT LORD CHRIST AS YOUR SAVIOR.
    Best Reptilian Tongue Compilation
    https://www.youtube.com/watch?v=8_JAQawDDfM

    Un tip care vorbește despre sine, ce se întâmplă cu el: The Reptilian: Shape Shifting Basics
    https://www.youtube.com/watch?v=mOngDh7a6t4

    INTER-DIMENTIONAL REPTILIANS AMONG US!
    https://www.youtube.com/watch?v=OdPP5UYDFBA
    BOB MARLEY SHAPESHIFTING BIG TIME!
    https://www.youtube.com/watch?v=SwLqtQPs6Gg
    REPTILIAN SHAPESHIFTER MASSIVE LIQUID CRYSTAL POLARIZATION FAILURE HD!
    https://www.youtube.com/watch?v=7UZ23o-3u6Y
    La min.4:48 i se văd coarnele; nici dementa de lângă el, nu e mai brează:
    DRACOS SHAPESHIFTERS EXPOSED BY A CAMERA!
    https://www.youtube.com/watch?v=0r0rAbJlRuI
    REPTILIAN MAYOR SADIQ KAHN SHAPESHIFTING!
    https://www.youtube.com/watch?v=JMkupAEwY70
    REPTILIAN SHAPESHIFTER EYES MALFUNCTION LIVE NEWS!
    https://www.youtube.com/watch?v=GSeSRNKjySo
    THEY LIVE 100% SURE!
    https://www.youtube.com/watch?v=aguEFSBbIi8
    SUMERIANS CALLED LIZARD PEOPLE!
    https://www.youtube.com/watch?v=4aL1BARoB-I
    TRUMP’S VRIL DRONING ANOMALIES!
    https://www.youtube.com/watch?v=MtlRFo6Xwrs
    PUTIN SHAPESHIFTING WEARING AN UMBRELLA CORP LOGO!
    https://www.youtube.com/watch?v=pGnx5G8-1G8
    SHAPESHIFTER REPTOID ON FOX!
    https://www.youtube.com/watch?v=Lt_Or_MlurI
    ¿HOMBRE SE TRANSFORMA EN REPTILIANO ANTE CÁMARA? Min.1:48
    https://www.youtube.com/watch?v=ZPVlE5iW42U
    ¿GRABAN POR PRIMERA VEZ UN REPTILIANO VIVO ENTRE LA GENTE?min.1:32, apoi lent…1:42
    https://www.youtube.com/watch?v=3wHWKDpVbIM

    REPTILIANOS QUE GOBIERNAN EL MUNDO
    https://www.youtube.com/watch?v=dREXk_w7krM

  9. Merkel are motive sa tremure din nou: Germania a primit trei “semne” in aceeasi zi!
    Două avioane Eurofighter s-au ciocnit în Germania. Unul dintre piloți a murit
    https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/doua-avioane-eurofighter-s-au-ciocnit-in-germania-1150756
    O “bomba din al doilea razboi mondial” a explodat intr-un camp din Germania
    https://www.bbc.com/news/world-europe-48746557
    Alertă în Germania, după descoperirea unor bombe din Al Doilea Război Mondial. Circa 2.500 de persoane, dintre care circa 800 de refugiaţi dintr-un centru de primire, au fost evacuaţi pentru scurt timp luni seara
    https://ortodoxinfo.ro/2019/06/18/video-angela-merkel-cuprinsa-de-un-tremurat-mai-multe-minute-la-o-ceremonie-oficiala/

  10. Fostul șef al serviciilor de informații germane cere anchetarea gestionarii crizei migranților de către Merkel
    “Oamenii se așteaptă ca această chestiune să nu fie ascunsă sub preş, deoarece consecințele imigrației sunt grave. Dacă am făcut o greșeală, trebuie de asemenea recunoscută”, a spus Maassen.
    https://evz.ro/merkel-probleme-anchetarea.html

    Se intoarce roata si o sa vedeti multe cozi de topor si multi sobolani parasind corabiile ca sa nu ajunga sa fie linsati.

  11. Dupa cele doua episoade de tremurat, serviciile secrete străine o caută pe Merkel de “entitati”, sau in limbaj medical corect politic, tremor ortostatic.
    https://www.activenews.ro/externe/Serviciile-secrete-straine-o-cauta-pe-Merkel-la-%E2%80%9Edosarul-medical-dupa-episoadele-de-tremurat-in-public-156717

    Ironic, chiar doctorii numesc tremorul ortostatic o “entitate” rara dintre cele mai putin intelese.

    Orthostatic Tremor: An Update on a Rare Entity
    Orthostatic tremor (OT) remains among the most intriguing and poorly understood of movement disorders.
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5039949/

  12. Merkel nu vrea sa transmita nimic despre “imigrantii ilegali” care o scutura.
    Întrebată, în timpul unei conferinţe de presă, dacă a consultat un medic şi dacă poate explica ceea ce s-a întâmplat, Merkel a spus: „Înţeleg întrebarea, dar nu am nimic de transmis. Sunt bine“. „Sunt convinsă că la fel cum a apărut această reacţie, la fel va dispărea“, a adăugat ea.
    https://adevarul.ro/international/europa/cancelarul-german-angela-merkel-declaratii-referitoare-starea-sanatate-crizele-tremor-1_5d1775d2892c0bb0c6eec56d/index.html

Dă-i un răspuns lui Magda Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button