X

Muzicianul Mihai Constantinescu își revine, deși fusese declarat în moarte cerebrală. Dacă soția își dădea acordul pentru prelevarea de organe?

Foto: Digi24

Internat la spitalul Floreasca, acolo unde a fost internat în comă, după ce soţia l-a găsit prăbuşit în casă, Mihai Constantinescu dă semne de revenire. Cel puţin aşa spune bunul prieten al artistului, Adrian Daminescu.

„De cinci zile este stabil, a fost scos de pe aparate şi mai mişcă şi câte un deget din când în când”, a fost anunţul incredibil făcut de Daminescu la România TV. „Sper să aibă aceeaşi evoluţie pe care a avut-o Gabi Cotabiţă”, a mai spus celebrul cântăreţ.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Actuala soţie a cântăreţului şi fosta au mers şi la biserică

La câteva zile de la teribila întâmplare, actuala soţie a artistului, Simona Secrier, a fost surprinsă dând acatiste la biserica Radu Vodă din Capitală. Acolo unde se ştie, se află moaştele Sfântului Nectarie, cel grabnic ajutător al celor bolnavi.

De asemenea, îndemnuri la rugăciuni a transmis mai mereu şi fosta soţie a lui Mihai Constantinescu. Zilele trecute, Mihaela Constantinescu le mulţumea celor care au trimis un gând bun către îndrăgitul cântăreţ şi le transmitea că „rugăciunile lor au făcut minuni”. „Să ne rugăm pentru miracolul vieţii şi pentru Mihai!”, scria prima nevastă a lui Constantinescu pe Facebook.

Gabriel Cotabiţă, revenire spectaculoasă

Ceea ce i s-a întâmplat lui Gabriel Cotabiţă în urmă cu câţiva ani le dă speranţă tuturor, nu doar că Mihai Constantinescu va depăşi această cumpănă, dar va redeveni cel care a fost.

Pentru că deşi a fost adus la urgenţă cu scor Glasgow 3, adică aproape mort, şi după ce a stat săptămâni întregi în comă, Gabriel Cotabiţă şi-a revenit miraculos. Treptat-treptat şi-a reluat activitatea, spectacolele, a scos şi noi piese şi… s-a căsătorit.

Citiți și:

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

  1. Dumnezeu face minuni , numai ca in cazul lui Cotabita, acesta a declarat dupa ce si-a revenit, ca face parte din miscarea Reiki (sau secta, ce o fi) si ca vindecarea lui s-ar fi datorat meditatiei, nivelului spiritual la care acesta ar fi ajuns.
    Vai lui, sarmanul si orbul. Nici dupa “invierea proprie” nu a fost in stare sa vada Puterea lui Dumnezeu, Adevarul. A refuzat mantuirea si s-a dat cu satana.
    Modernismul, democratia si occidentul… intr-acolo duc turma.

  2. Asa e. Vorba lui Daminescu: De ce atata graba sa-l deconecteze de la aparate? Familia si multa lume s-au dus la Radu-Voda sa se roage pentru el.Sa speram ca isi va reveni fara sechele f. mari. Salvarea a venit dupa mai mult de 10 minute, timp in care creierul a stat mult timp fara oxigen. Intrebarea pe care mi-o pun si eu: De ce se grabesc medicii sa deconecteze un om chiar daca starea e grava? Fiecare organism e diferit.

  3. Este o minune.E clar ca Dumnezeu nu este de acord cu deconectarea de la aparate.”Cel ce va rabda pana la sfarsit,acela se va mantui”.

  4. Nu stiu daca e posibil sa fie vorba de luare de organe in cazul unui om de 73 de ani…si mai ales ca este si vedeta, o persoana publica…

Dă-i un răspuns lui Un om Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button