X

Informație de cultură generală pentru toți ungurii care strigă că Ardealul e al lor, dar nu-și cunosc istoria!

Stiţi cum o chema pe mama lui Matei Corvin? (rege al Ungariei timp de 32 de ani – 1458-1490 – FIUL lui Iancu de Hunedoara): ELISABETA SĂLĂJAN !!!

Aquincum Pannonia | Istoria ungurilor

Dragi concetățeni maghiari de bună credință, vrem să vă ajutăm să vă cunoașteți istoria așa cum a fost, iar nu cum manipulează politicienii unguri pentru a vă strica buna conviețuire alături de români.

Numele de „Ungaria” derivă din turcă și înseamnă ”10 săgeți”, adică numărul triburilor turcice venite în Panonia: 
1. 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul),
2. 6 triburi de populații turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) și
3. un trib de Bașchiri, de la care derivă și cuvântul ”Bozgor” (bașchir, boșchir, boscor) din care s-a format în română verbul „a boscorodi – a vorbi neînțeles”.

Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiană, a decedat la 300 ani după regele Ștefan (la 1300). Din 1300, până în 1527, au fost numai regi străini, ce nu aveau nici o legătură cu ”ungurii” minoritari în Panonia.

Ungaria Mare nu a existat! Să afle și iredentiștii din UMDR și partidul lui Tokes!

Această idee este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.
Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români! Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?

Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!

Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul!

La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.

Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a religiei Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare.

Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Răspunsul e simplu: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.

Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator! Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!

S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.

Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!

Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români?

Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?

Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!

Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte! Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor.

Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai.

Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş!

Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul! Căci așa aleg iredentiștii să acopere Adevărul: prin ură și violență! Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!

Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora! Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!

Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!

Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!

Care e logica acestor resentimente? Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?! Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor!

Şi ştiţi voi, concetățeni maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor voștri de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!
Nici mai mult, nici mai puțin! 
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!.

Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea. S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi!
Nu ştiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!

Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?! Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?! Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!

Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.

Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm!

Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale celuilalt!

Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!

E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară! Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!

Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!

Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!

Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr!
Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă! Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.

Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus.

Dați și altor români să ia cunoștință!

Ungaria are doar cetățeni de alte naționalități pe care i-a maghiarizat forțat

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Iredentism
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

UNGARIA ACUM 200 DE ANI NU ERA UNGUREASCĂ !!!
AQUINCUM, OBUDA, OFEN (grotă în dialect german), BUDYN (turcește) SAU BUDA ȘI PESTA CUM A FOST MAGHIARIZATĂ sau CÂT DE ”MAGHIARĂ” ESTE?
În 1829 ”Unguri” erau doar 2% din locuitori!!!
OFEN (Buda) Populația la 1715: 2.500 de locuitori, dintre care 55,6 % germani, 19,4 % maghiari, 2,2 % slovaci ș.a.
1776: 13.000 locuitori, în majoritate germani
1780: 16.000 locuitori, în majoritate germani
1799: 29.000 locuitori, în majoritate germani
1810: 35.000 locuitori, în majoritate germani
1829: 62.471 locuitori, dintre care ca. 59.000 germani, 1.200 maghiari, 1.200 slovaci, 650 sârbi, 259 greci și 100 români
1840 (după marea inundație): 66.000 locuitori
între 1847–1851: 106.000 locuitori
În legătură cu originea numelui orașului Pesta există două teorii.
1. Una din ipoteze susține că numele are origini din perioada descălecatului, și ar avea legătură cu cuvântul de origine slavă „peșteră”, din pricina peșterei cu ape termale aflată în Muntele Gellért, situat tocmai pe partea cealaltă a Dunării, în Buda.
2. După celalaltă ipoteză cuvântul pest se referă la cuptoarele slavilor situate în vechime în zona dintre Muntele Gellért și cartierul Tabán (de azi). Aceste cuptoare, numite ”peci” erau folosite la arderea cărămidei și a țiglei.
Cuvântul pest este folosit și astăzi pentru astfel de cuptoare în anumite zone locuite de maghiari, de exemplu la secui).
Numele Pest a mai apărut și în malte contexte geografice, de pildă vechiul nume al Muntelui Gellért a fost Muntele Pest, iar la poalele muntelui, un vad s’a numit Pest-rév (=vadul Pesta). Ulterior a primit acest nume și orașul din partea estică a Dunării.
Numele german al Budei Ofen, are origini similare grotă în dialecte sud-germane, sau însemnând ”cuptor”.
Interesant este faptul, că un document din înaintea invaziei tătare pomenește Pesta sub denumirea Ofen, iar în secolul următor germanii au folosit această denumire pentru Buda.
În antichitate, prima dată s’a aflat o așezare a celților, mai târziu în timpul Imperiului Roman a fost înființat aici o fortăreață împotriva barbarilor, numită Contra-Aquincum, a cărul ruine se găsesc în sectorul al V-lea din Budapesta, în zona Pieței 15 Martie (Március 15. tér).
Aquincum era un oraș antic, situat la granița de nord-est a provinciei Pannonia în cadrul Imperiului Roman. Ruinele orașului poate fi găsită astăzi la Budapesta, capitala Ungariei. Se crede că Marcus Aurelius a scris cel puțin o parte din cugetările lui din carte la Aquincum.
Acesta a fost stabilit inițial de eravisci, un trib celtic. Punctul de plecare al acestei teorii a fost un OPPIDUM (centru fortificat) de eravisci la Pest, Gellért Hill (St. Gerhard Berg), numit în antichitate Mons Teutanus.
Teutanus era zeul tribal la eravisci. Prin Notitia numele este tradițional Castel, cu varianta Castellum contra (mons) Teutanus.
Aquincum a servit ca bază militară (castrum), care au făcut parte din sistemul de protecție a frontierelor romane numit limes-ului, iar Transaquincum nu s’ar referi la un sit militar, ci la aria geografică, suprafața opusă așezării Aquincum pe de cealaltă parte. Arheologul Zsolt presupune că în Notitia numirea ei Transaquincum (Inițial Praefectus legionis, Transiacinco), se referă la linie de frontieră a administrației militare romană de pe malul estic al Aquincum, în momentul respectiv fiind Împăratul Valentinian I (364-375).
Comanda acestei zone tampon între Dunăre și oștile Quazilor și Sarmaților, care a condus un atac devastator în 374 era a praefecturii Legio II Adiutrix. Péter Kovács, un alt arheolog, a încercat să considere Transaquincum o unitate teritorială, el a dat exemple cu provinciile romane din mai multe locuri cu Trans la început.
În jurul anilor 41-54 AD, o unitate de cavalerie 500 de persoane au sosit, și o legiune romană de 6.000 de bărbați a fost staționată aici până în 89 AD.
Orașul a crescut treptat în jurul cetății, iar după ce Panonia a fost reorganizată de romani în anul 106 d.Hr., Aquincum a devenit capitala provinciei romane Panonia Inferior.
Orașul a avut în jur de 30.000 până la 40.000 de locuitori, până la sfârșitul secolului al doilea, și a acoperit o parte semnificativă a zonei de astăzi cunoscută sub numele de cartierul Obuda din cadrul Budapesta. Ruine din așezarea romană vechi poate fi văzut în alte părți ale Budapestei, precum și, în special Contra-Aquincum. Aceste structuri romane au fost, în timpul a 2-a și a 3-lea d.Hr., inima vieții comerciale a provinciei Pannonia.
Săpăturilor prezintă dovezi ale stilului de viață al acestei perioade.
Persoanele care trăiesc în așezare se bucură de realizările Imperiului, cum ar fi încălzirea centrală în case, băi publice, un Mithraeum și palate, precum și cele două amfiteatre, Amfiteatrul Aquincum civil și unul mai mare Amfiteatrul Militar Aquincum pentru luptele gladiatorilor și luptelor cu fiarele, construite în secolul 1 AD.
Muzeul Aquincum prezintă multe artefacte istorice din oraș. Muzeul expune o reconstrucție a sistemului hidraulic, case romane și picturi care au fost recuperate de pe site-ul. Au fost descoperite și ruinele unui apeduct pe trei niveluri.
După destrămarea Imperiului Hunilor, zona a fost cucerită de avari. Maghiarii au apărut prima dată în jurul anilor 880.
De la cucerirea maghiară până la ocupația otomană.
Prima atestare a orașului cu numele Pest, este din 1148. În perioada secolul XI-secolul XIII Pesta a devenit un împortant centru comercial, având o populație majoritară slavă și bulgară, dar încet schimbându’se în majoritate germană. Din secolul XII este fortificată cu zid, în 1230 primește diplomă de la Andrei al II-lea, devenind astfel oraș liber. Este distrus în timpul invaziei tătare, dar a fost reconstruit foarte repede.
Se apreciază că Ungaria a pierdut peste un milion de suflete, printre care și mulți asiatici.
În timpul ocupației otomane în Pesta bisericile au fost transformate în moschei.
În perioada ocupației otomane Pesta a pierdut repede importanța comercială anterioară.
La 2 septembrie 1686, după mai multe încercări eșuate, Habsburgii, cu conducerea lui Carol al V-lea de Lorena au eliberat orașele Pesta și Buda, dar cu prețul distrugerii celor două orașe și cu moartea aproape în totalitate a populației.
De la eliberarea de sub ocupația otomană până la unificarea orașelor Buda și Pesta reconstrucția a durat puțin, dar și’au recuperat drepturile abia după 20 de ani.
În 1773 a fost ales primul primar al orașului. În secolul XVIII locuitorii celor două orașe (Pesta și Buda) erau în jur de 20-24.000 persoane, iar după 100 de ani numărul lor ajunsese deja la 150.000. În această perioadă Pesta, mulțumită comercianților greci, sârbi și evrei, a ajuns centrul comercial al țării.
Componența etnică a populației era foarte diversă, cuprinzând numeroși germani, maghiari, sârbi, evrei și în procent mai mic greci, aromâni, și slovaci. În această perioadă populația Pestei era dublul populației din Buda.
În martie 1838 o mare parte a Pestei a fost inundată de Dunăre; actuala înfățișare a Pestei se datorează reconstrucției de după aceste inundații.
În foto avem reprezentarea Budynului turcesc cu moscheile din perioada respectivă.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. Sa nu-l uitam pe Iancu de Hunedoara (Ioan Corvin), care până în anul 1439, este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matei, la rândul său, când i se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane.
    A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
    După înfrângerea de la Kosovo Polje, Ioan intră în Moldova și îl înscăunează pe vărul său Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).
    In 1454 Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva otomanilor la Kruševac (se pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire.
    Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili.
    Pe 23 iulie 1456 a obținut cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor care asediasera Belgradul!
    Papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca o reamintire pentru credincioși de a veni la rugăciune pentru apărarea cetății Belgradului.

  2. Sa facem o petitie pentru scoaterea udmr-ului in afara legii!Sa-i vedem acum pe „conducatorii”nostri!

  3. Priviţi cu atenţie comportamentul jandarmilor.Este un amestec mortal de sentimente pe care’l trăiești între glasul datoriei împlinite și Glasul Sângelui. Am trăit astfel de sentimente și clipe, în Decembrie ’89, Tg Mureș – ’90 ș.a. evenimente pe care tu Cititorule nu le’ai văzut și simţit, doar beneficiezi după acţiunile duse de către Noi Vulturii Carpaţilor. Era suficientă o singură privire și comanda „Foc”, și istoria ar fi fost alta…Așa,trăim la nesfârșit același dejá vù. Atenţie, însă, vorbitori de limbi alambicate, totul are o limită, iar voi ..voi, aproape aţi ajuns la ea.
    https://youtu.be/i8h2UixScJ0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.