X

Părintele Claudiu Buză: Sfaturi practice pentru o alternativă la actele personale electronice

Facebook ne-a blocat posibilitatea de a distribui articolele pe pagina OrtodoxINFO. Vă rugăm să distribuiți articolele noastre apăsând AICI.

Image result for acte biometrice

Într-un răspuns către doi credincioși, părintele Claudiu Buză explică scurt și cuprinzător într-o postare pe facebook, care este opinia sfinției sale cu privire la actele cu cip, identificând și alternativele la acestea. Părintele nu face decât să meargă pe linia Marilor Duhovnici, lucru ce e bine de afirmat, ori de câte ori este necesar.

Elena și Sorin – Ce este de făcut, să le lepădăm (actele electronice)? Cum supraviețuim? Știu că zice Hristos, să nu ne îngrijim de ziua de mâine, sau ce mâncam… tare mă tem când va veni Hristos pe pământ, oare va mai găsi credința? Și din cei aleși vor fi înșelați. Doamne Iisuse Hristoase întărește-ne în credință, zile grele vor veni peste noi!

Părintele Claudiu Buză – Acum există alternativă la actele personale electronice. Nu suntem încă siliți de a ne retrage din societate. Că unii dintre noi au ales să înceapă lupta renunțând la toate actele, retrăgându-se „departe de lumea dezlănțuită”, e un lucru lăudabil. Să fie făcut însă cu înțelepciune și în conformitate cu puterile sufletești și trupești ale fiecăruia. Altfel, se poate ajunge la exagerări sau la definirea, categorică, ca fiind singurul mod de existență posibil acestor vremuri. Însă, încă se mai poate trăi în societate dând „cezarului ce sunt ale cezarului”. Să se facă fără compromis. Adică fără ca să ajungem să fim despărțiți de Hristos prin lucrarea mincinoasă și antihristică a „cezarului”.

Concret, cu alte cuvinte:
1. Dacă vrem să călătorim sau să lucrăm într-o țară străină să alegem pașaportul simplu, temporar;
2. Dacă suntem „branșați” la sistemul de sănătate să alegem măcar adeverința refuzând cardul de sănătate;
3. Folosim ratb-ul? Alegem cardul simplu, nepersonalizat, fără a fi trecut numele nostru;
4. Luăm salariile și pensiile de la caseriile băncilor refuzând cardurile cu cip;
5. Refuzăm cardurile supermarket-urilor, farmaciilor etc;
6. Ne simplificăm viața cât putem de mult!
7. Și, bineînțeles, nu în ultimul rând, ne întărim duhovnicește prin post, rugăciune, studiu (scripturistic, patristic și filocalic), participare la viața Bisericii și trăirea lui Hristos în Adevăr, fără compromis și minciună.
Este un exercițiu bun și o alternativă la dictatura biometrică care se configurează din ce în ce mai bine în societatea noastră.

NOTĂ OrtodoxINFO

Ce era atât de greu să fi spus același lucru toți preoții la Sinaxa de la Botoșani, de pe 1 mai 2019? Cât timp le-ar fi luat? Ar fi sabotat întreaga sinaxă un astfel de mesaj? Redacția OrtodoxINFO nici nu a cerut mai mult. Adevărul este următorul: Mihai-Silviu Chirilă a vrut excluderea noastră (a redacției și a cititorilor noștri) din orice colaborare. Poate puțini știu că acesta a ales să-și creeze propriul site, după ce noi am refuzat orice colaborare cu preotul Matei Vulcănescu. Și pentru că îi are mai aproape de inimă pe greci, a ales să nu-i deranjeze pe ei cu un astfel de subiect la sinaxă, ci să ne ignore pe noi, asta în condițiile în care chiar dintre preoții prezenți în prezidiu au cerut să spună un cuvânt pe tema actelor cu cip. Întrebare către MSC: Vi se pare „sânge pe pereți” răspunsul părintelui Claudiu Buză de mai sus? Nici noi, nici cititorii noștri nu am cerut mai mult.

Chiar nu dorim alte interpretări teologice, puse în acord cu înșelările grecilor. Ce s-a zis de către Marii Duhovnici în privința cipurile este arhisuficient, rămânând ca noi să le punem în practică. Sau acești teologi se cred mai înțelepți decât Sf. Paisie Aghioritul și Părinți ca Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, vrând să identifice ei alte soluții lumești? Mai bine ar sta în banca lor și s-ar rezuma la ce scrie părintele Claudiu Buză mai sus.

Dar slavă lui Hristos cel Înviat, că în Săptămâna Luminată s-au vădit cei potrivnici, cei ce-și vând frații și se leapădă de învățăturile Sfinților și ale Marilor Duhovnici. Bunul Dumnezeu să-i lumineze!

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

68 comentarii

  1. Foarte frumos a vorbit părintele! Simplu, concret, clar și la obiect! Sănătate și mântuire! Doamne Ajută! ✝️ ☦️

  2. Demontăm cu această ocazie o altă minciună gogonată a lui MSC și vă informăm că am cerut cu insistență să se discute subiectul actelor cu cip și la Sinaxa de la Botoșani din 2017, dar și atunci MSC a driblat viclean și a evitat subiectul.

    1. Si atunci de ce n-ati zis nimic? Si mai ales de ce i-ati atacat pe cei ce l-au dat pe fata pe dl Mihai Chirila inca din 2017?

  3. Toată chestiunea asta trebuie abordată cu înțelepciune fara răutate sau ambiții de culise.Daca o sa continuie fiecare prin a vedea „barna” din ochiul altuia,totul e sortit esecului.Trebuie să fim sinceri,cine a luat un card de salarii personalizat (cum si eu) greu scapa de el,grea luptă duce.Daca am refuzat cardul de sănătate am concluzionat că mă pot descurca si cu o adeverință,dar ce e mai important,este faptul că simti o ușurare inexplicabila.Asta trebuie sa intelegem ca o sa se întâmple și cu actele biometrice .Totul se face etapuzat si cu cat suntem mai multi în lupta asta cu atât mai mult avem sorți de izbândă.Doamne Ajuta!

  4. ASOCIAȚIA NIL DOROBANȚU – o MEGA-RĂTĂCIRE promovată de PATRIARHIE

    Pseudo-ierarhia BOR face demersuri pentru canonizarea ratacitului Nil Dorobantu si a altor inselati

    VEDEȚI LA MINUTUL 3:25
    https://m.youtube.com/watch?v=IvH_Oox6sTA&time_continue=7&noapp=1&client=mv-google

    Anatomia unui hristos mincinos, chemat de/la drq prin bOCA

    „Când m-am apucat de cercetarea despre acest iero-schimonoah, nu am făcut-o decât cu binecuvântare arehierească. Înalt-preasfințitul doctor Ioachim Băcăuanul ne-a dat binecuvântarea de a cerceta (…)
    Mai mult, am trimis acele cărți tuturor ierarhilor membri ai Sfântului Sinod, care și-au dat acordul. (…)
    Ba mai mult, ASOCIAȚIA ESTE BINECUVÂNTATĂ ȘI DE PĂRINTELE PATRIARH”

    Citiți și va cruciți”

    “Ascultați deci povestea părintelui Nil Dorobanțu așa cum o spun martorii și el însuși.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Eu sunt dator să strig sus și tare ce am experimentat științific (vezi scrisoarea 45 către mireni a Sfântului Ignatie Briancianinov de sub transcript – n. n.), controlabil, real. Cu ochii mei L-am văzut pe Dumnezeu (http://crestinortodox.ro/editoriale/il-putem-vedea-dumnezeu-118873.html – n. n.), cu urechile mele am auzit cuvântul Lui.
    Carmen Avram: Așa sună mărturisirea părintelui Nil (Nechifor) Dorobanțu, un mare român, un mare înțelept, un mare monah, un mare duhovnic și un maaare necunoscut. Decenii la rând în România s-a făcut tot ce a fost omenește posibil pentru ca acest preot să fie discreditat, batjocorit, uitat. Harul lui punea în pericol un regim ateu și nemilos. Dar cei care l-au cunoscut nu s-au lăsat păcăliți.
    Victoria Perișoara: Un sfânt mare care mijlocește în fața lui Dumnezeu și pentru noi și pentru toată lumea (ați fost cumva doamna Victoria în fața Tronului Preasfintei Treimi și l-ați văzut pe Nil Dorobanțu mijlocind în fața lui Dumnezeu??? – n. n.).
    Maica Paula Robu, Mănăstirea Suzana, Prahova: „Sfinte Preacuvioase Părinte Nil roagă-te lui Dumnezeu pentru mine păcătoasa. Sfinte Preacuvioase Părinte Nil roagă-te lui Dumnezeu pentru mine păcătoasa.” Vedeți… și atuncea merge toată ața asta (deci pravila de rugăciune pe ață merge doar la Nil Dorobanțu, nu când zice: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa.” sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-mă pe mine păcătoasa”, deși toți monahii îmbunătățiți învață să zicem un număr de rugăciuni către Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, apoi un alt număr către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, apoi către Sfântul Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul și apoi către alți Sfinți – canonizați de Biserica oficială -, maicii îi merge ața doar la Nil Dorobanțu – n. n.).
    Reporter: Câte boabe are?
    Maica Paula Robu, Mănăstirea Suzana, Prahova: 140.
    Reporter: Cât de des vă rugați la părintele Nil?
    Ioana Soare: Eu cred că nu-mi iese din minte niciodată.
    Carmen Avram: Nu-i iese din minte fiindcă l-a cunoscut și l-a perceput întotdeauna ca pe un liant între ea și Dumnezeu. Iar după moartea lui l-a simțit ajutându-o din ceruri. N-are cum să fie altfel, crede, pentru că părintele avea, se povestește, „o inimă atât de mare încât putea adăposti în ea oricât, oricâți și pe oricine”. Iubea egal fiecare suflet întâlnit, fie el prieten, fie el dușman și avea o credință care îl înălța de la pământ. Așa a putut ierta cât i-a fost dat să îndure în scurta lui viață și rezista la toate sacrificiile pe care și le-a impus. Dumnezeu îl înzestrase cu toate darurile hărăzite omului și, se spune, „chiar mai mult decât atât”. Înainte de toate, a avut o minte sclipitoare, 4 facultăți a făcut: Teologie, Filozofie, Litere și Drept, absolvindu-le pe toate „Magna cum Laudae”. Și-a dat doctoratul cu marele teolog Dumitru Stăniloae. „Cunoștea 12 limbi străine și era considerat un geniu”, asta spune preotul Ionel Adam care a citit tot ce există în arhive despre cazul Nil Dorobanțu.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Studiase tot ce se putea studia. Citea cursiv în ebraică, în greacă, în latină, în sanscrită. A citit operele tuturor geniilor, în scrisul original. A studiat materialismul dialectic ca să poată să răspundă ateismului șiii putea să ajungă orice. Totuși a ales să-și depună tot ce a acumulat în știința aceasta a lumii la picioarele lui Hristos.
    Carmen Avram: Într-adevăr avea toate datele ca să devină orice și-ar fi propus. Născut în satul Crainici din Mehedinți, Nil Dorobanțu a fost nepot de general, coleg de școală cu regele Mihai și sublocotenent în armata română. Ar fi putut urma o carieră strălucită în lumea laică, dar el îi aparținea deja lui Dumnezeu, iar pasul decisiv l-a făcut când l-a întâlnit pe Arsenie Boca.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Arsenie era văzător cu duhul și îmi zicea „Ortacul”. M-a chemat la el din mijlocul a sute de oameni. Avusese descoperire despre mine în 1945, în martie în săptămâna a doua din Postul Paresimilor. Mâncând pâinea cea binecuvântată de Arsenie am simțit un curent mistic ce m-a transformat.
    Carmen Avram: Atunci a știut Nil Dorobanțu că menirea sa e călugăria și mai mult decât atât, asceza, pentrucă doar prin ea îl putea atinge pe Dumnezeu. Cei care l-au cunoscut nu-și amintesc să-l fi văzut vreodată altfel decât umblând desculț și înveșmântat într-o rasă veche încinsă cu funie.
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Ei, o rasă pe el și dulamă. Atâta… Purta cămașă de câlți. Am spălat-o eu. Aceea era îmbrăcămintea lui.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Îmi povesteau maicile la Mănăstirea Măgura Ocnei că au vrut să îi facă o rasă nouă și-l rugau mereu: „Părinte, preacuvioase, vă rugăm vrem să vă facem o rasă. Cum dormiți cu rasa aceasta plină de țepi?”. Și părintele le spunea: „Da Mântuitorul cum a umblat?” („E smerit, mândrulețul!”, http://sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm – n. n.)
    Carmen Avram: Nici să mănânce nu l-a văzut cineva.
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Nici somn, nici mâncare. Eu nu știu cu ce trăia omul acela! Era părintele cazat la noi. Dar ce să găzduiești? Că n-aveai nici ce găzdui! Că el era la rugăciune. Toaaaaată noaptea numa în rugăciune era.
    Carmen Avram: S-a dăruit lui Dumnezeu și numele lui a dăruit totul.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Când a murit mama sa, a dat tot din casă de pomană. Pereți goi, tot, tot, tot n-a mai rămas nimic.
    Ioana Soare: Știu că a fost la o mănăstire și a rămas acolo în locul starețului ca să aibă grijă de mănăstire. Acolo se duceau mereu săracii din ăștia năcăjiți care n-aveau. Părintele a început să le dea. Scotea din beci că acolo era bogăție mare. Scotea saci de mălai, scotea de făină, scotea de zahăr, scotea de orez. Vin, a scos tot n-a mai rămas nimica. A dat de pomană la toți săracii tot. Când a venit părintele stareț: „Nil unde e cutare?”. [Nil]: „La Domnul”. Tot a dat și patul starețului l-a dat (Sfântul Apostol Toma a împărțit averea împăratului după ce împăratul i-a dat averea, nu întâi și-a însușit-o și apoi a împărțit-o săracilor; mănăstirea era de obște și deci și bunurile mănăstirii erau de obște, una e să își împartă cineva averea sa săracilor și alta e să împarți averea altora săracilor, fără acordul lor – n. n.). Dar și el săracul dădea tot. Dacă îi dădea cineva îmbrăcăminte, păi el cu primul cu care se întâlnea îl dădea de pomană.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Părintele la mănăstirea Vladimirești tot timpul slujea descălțat și considera acel loc sfințitor și sfânt; și, părintele Ioan Iovan nu-i permitea să slujească descălțat și ruga maicile să îi dea o pereche de încălțăminte, bocanci, pantofi. Maicile la plecare îl pândeau. Părintele Iovan le spunea: „Păziți-l și luați-i pantofii sau bocancii pentru că dacă vine o săptămână la rând, noi n-avem de unde să-i dăm pentru că el cum iese îi dă de pomană.”
    Carmen Avram: Așa, desculț, a cutreierat România (dromomania distruge România – n.n.) și ar fi fost urcat pe cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească (hirotonit întru episcop la Ierusalim, ce episcopi l-au hirotonit??? momeală pentru cei care poate vor citi despre George Văsâi, înșelatul de la Vladimirești, că a fost hirotonit „preot” de Nil Dorobanțu – n. n.). Dar povestesc oamenii, pe Nil Dorobanțu funcțiile nu l-au impresionat (deci până la urmă hirotonia întru episcop nu l-a interesat, e doar așa pentru curriculum vitae, măi câtă „smerenie”!!! – n. n.). El știa ce citise în cartea Sfântă: „că Dumnezeu s-a întrupat și a venit pe pământ nu ca să fie slujit ci ca să slujească”, și atunci, după cum scrie părintele, „a vrut să fie în același timp și director și servitor, și profesor și porcar (porcarii împreună cu toți cei din Gadara l-au rugat pe Iisus să iasă afară din hotarele lor, vezi Matei 8, 33-34; profesor-porcar – n.n.)”. Așa a trecut prin lume lăsând în urmă mirare și zvon (zgomot, https://dexonline.ro/definitie/zvon/769939 – n.n.) de sfințenie. Trăia, se vorbea, întocmai cum a trăit Hristos și ar fi avut chiar o parte din darurile Lui, o spun oamenii care i-au văzut minunile și o spune însuși Nil Dorobanțu în autobiografia lui ca să nu lase nici un dubiu că acolo a fost mână divină.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Mântuitorul spunea: „Adevărat, adevărat zic vouă cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac eu și mai mari decât acestea.” (vezi Matei 16, 1-4; Marcu 8, 11-13; Luca 11, 15-30 – n. n.)
    Ioana Soare: Am văzut la un moment dat că se aprindeau lumânările singure. Cum? Nu știu.
    Reporter: Când slujea în biserică?
    Ioana Soare: Când slujea. Da, da, da. Erau mesele întinse, din biserică până afară și erau parastase puse pe mese și pe-o parte și pe alta acolo unde oamenii intrau în biserică. Și când a ajuns părintele acolo i-a întrebat așa cică: „Ce e aicea bă? Ce-ați făcut voi aicea mă? Voi ce-ați făcut aicea e numai o fală, n-ați făcut aicea ceva să fie primit înaintea lui Dumnezeu. Un parastas este atât: un covrig, o lumânare și o bucată de pânză.” Hiuuuu… a stins TOATE lumânările, s-a stins de aicea de afară până în biserică s-au stins lumânările. Cum? A rămas toată lumea surprinsă.
    Carmen Avram: Oamenii l-au văzut aureolat sau sărindu-i scântei din palme atunci când se ruga, iar maica Antonia spune că l-a surprins odată în livada mănăstirii levitând.
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Noi ne ascundeam, așa, ca să nu ne vadă, să-l derutăm. S-a ridicat acolo, în livadă, de la pământ. Mai sus de pământ era. În picioare, așa.
    Reporter: Și cam cât s-a ridicat de la pământ?
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Un metru și ceva.
    Reporter: Atunci ați văzut cu ochii dumneavoastră?
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Da.
    Reporter: Cum e posibil?
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Păi, dacă e putere Dumnezeiască, te sui și-n cer. Puterea credinței e grozavă. Toate faptele lui pare că nu-s de pe lumea asta.
    Carmen Avram: O spune și părintele în autobiografie.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Oamenii m-au văzut înălțat de la pământ la lumină. Prin levitații, revelații și inspirații Hristos îmi vorbea (categoric nu îi vorbea Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin levitații, ci celălalt – n. n.).
    Carmen Avram: Oamenii cred că era ușor de păcate, de aceea putea zbura, să se facă nevăzut, să apară și dispară instantaneu.
    Ieromonahul Ioan Larion Neagoe, stareț Mănăstirea Sihăstria Rarăului, Suceava: A fost un înger pământesc. Cum era și Sfântul Ioan Botezătorul și alți sfinți. A fost om, dar era înger. Am auzit de la Ieroschimonahul Daniel Tudor că mergea cu el și Părintele Cleopa Ilie și, când au ajuns la Negreni, iată părintele Nil spune: „Pe mine mă iertați, mă grăbesc”. Și o dispărut. „Părinte Nil, părinte Nil!” Nu-i! Ei, când au ajuns la Mănăstirea Slatina, acolo e mănăstire de călugări, el era sosit de vreo 3 ore. Avea pe Iisus Hristos în el. Se făcea nevăzut.
    Ion Barbu: A venit la noi, a stat la noi vreo oră jumătate, două ore, cât o fi stat acolo, a plecat de la prispă mai încolo la vreun metru înălțime de la pământ, a trecut peste poartă și s-a dus, nu l-am mai văzut!
    Reporter: A zburat?
    Ion Barbu: Da. Mergea pe deasupra, nu călca, n-atingea pământul. A întins mâinile și a plecat. Exact cum e Mântuitorul pe Cruce, cu mâinile întinse. Am văzut eu cu ochii mei treaba asta.
    Reporter: Sigur nu vi s-a părut?
    Ion Barbu: Cum să mi se pară, dacă a plecat de lângă mine?
    Ioana Soare: Deasupra capurilor la lume părintele era mai sus.
    Nicolae Văraru, fost paznic la Mănăstirea Tarnița: Daaaaaaaa, pe sus doamnă, așa mergea, așa se vedea, numai poalele de la rochie, așa se vedea.
    Reporter: Cum să zboare?
    Nicolae Văraru, fost paznic la Mănăstirea Tarnița: Daaa, n-atingea, toată lumea se uita la el… puterea lui Dumnezeu zic că e, că n-are cum.
    Reporter: Deci vă jurați că cu ochii dumneavoastră ați văzut?
    Nicolae Văraru, fost paznic la Mănăstirea Tarnița: Daaa, daaa. A fost așa de sfânt. Da doamnă, n-a mai fost de atunci preot nici înainte, dar nici pe urmă.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Scurtam din drumul spre ceruri, mă simțeam transportat deasupra întregului glob pământesc la picioarele Domnului Hristos. Am trecut apele cele mari ca pe uscat.
    Maica Paula Robu, Mănăstirea Suzana, Prahova: Odată s-a întâmplat când părintele a venit, le-a vorbit pe malul Siretului și pe urmă să ia rămas bun și s-a trezit că era dincolo de Siret. Da’ cum a ajuns dintre dânșii din grupul ăla, cum a trecut dincolo nu l-a văzut nimeni decât l-a văzut dincolo pe malul celălalt („Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.” – Matei 9, 1; „Și lăsându-i, a intrat iarăși în corabie și a trecut de cealaltă parte” – Marcu 8, 13; Nil de ce nu a făcut așa??? – n. n.).
    Reporter: Într-o clipă?
    Maica Paula Robu, Mănăstirea Suzana, Prahova: Într-o clipă, da, așa.
    Reporter: Și era ud pe…?
    Maica Paula Robu, Mănăstirea Suzana, Prahova: Nimic.
    Carmen Avram: Și mai avea un dar: vedea dincolo de oameni, de gândurile lor, de prezent. Se spune că nici nu era nevoie să te apropii de el ca să știe exact ce greutate îți apasă sufletul.
    Maica Paula Robu, Mănăstirea Suzana, Prahova: Multe femei se duceau la el să mărturisească, dintre care erau și care aveau avorturi și părintele de departe le vedea că ele erau pline de sânge. Era înainte-văzător.
    Carmen Avram: Avea o credință absolută că Dumnezeu e înlăuntrul fiecărui om și deci și înlăuntrul lui (dacă fiecare om este despătimit – n. n.). De aceea era convins că între el și Divinitate nu există nici un obstacol (da păcatul ce e? – n. n.). Așa reușea să vindece.
    Cecilia Hîrnea: Nu puteam să respir, să vorbesc, să mănânc. Cu aceasta (arată o cruce) m-a tămăduit de nu m-am mai operat. Mă dădea pe aicea (și arată zona gâtului) și eu știu ce mai spunea dumnealui?
    Nicușor Grosu: Aveam vreo 6 ani și am avut aici (arată zona de sub maxilarul din partea dreaptă) un “colț de lup”, cum îi spuneau bătrânii înainte. Și nu-mi trecea deloc, deloc. Și era rău tare, dacă așa era de mare! Și a venit preotul, într-o zi…
    Reporter: Părintele Nil?
    Nicușor Grosu: Și mi-a citit dintr-o carte, m-a uns cu crucea, așa, și după o săptămână mi-a trecut ca cum n-ar fi fost nimic. Și mi-a rămas semnul ăsta, aicea (arată zona unde avea colțul de lup). M-a vindecat complet.
    Reporter: Dar cum e posibil?
    Nicușor Grosu: Păi, dacă e de la Dumnezeu, cum să nu fie posibil?
    Carmen Avram: Vestea despre Nil călugărul tămăduitorul, purtătorul de har divin s-a întins în toată România. Oamenii au început să-l urmeze ca pe Mântuitorul Însuși. Se duceau la slujbele lui oriunde s-ar fi ținut, căci părintele Dorobanțu nu stătea prea mult într-un loc. Mii de români luau cu asalt biserica în care se afla el ca să-l asculte și să-l atingă.
    Ioana Soare: Era lume multă, multă, norod de lume era.
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: Lume de venea toată valea asta, nu mai încăpea. Pe poiană… era geamurile deschise când făcea slujbă.
    Carmen Avram: Dar mai târziu, când vremurile deveniseră periculoase, părintele nu mai aștepta ca oamenii să vină la el, ci mergea el la oameni.
    Victoria Perișoara: Părintele venea foarte des la noi, făcea Sfânta Liturghie aici pe masă. Avea tot ce îi trebuie: un Sfânt Potir de lemn, fiindcă dânsul când făcea, făcea Sfânta Liturghie cu potirul de lemn. Spunea [Nil] că: „înainte erau preoții de aur și potirele de lemn și acum sunt preoții de lemn și potirele de aur”.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Până și pe ierarhii vremii îi mustra pentru faptul că le spunea [Nil]: „ce rost are să păstrăm o Biserică oficială atâta vreme cât rămân de ea numai zidurile (Biserica oficială – care emană de la o Autoritate, https://dexonline.ro/definitie/oficial/689321 – este Una Sfânta, Soborniceasca și Apostolica Biserică, Singura care oficiază Sfintele Taine, este „unicul organism Dumnezeu-omenesc”, după cum zice Sfântul Justin Popovici în „Biserica Ortodoxă și ecumenismul”, al cărui Cap este Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și din al cărui Trup fac parte trăitorii pământeni, oamenii fără de prihană trecuți în veșnicie, precum și îngerii cerești care nu au păcătuit, și pe care porțile iadului, una dintre ele fiind și Nil Dorobanțu, nu o vor birui – n. n.)”
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Purtam toată biserica cu mine, 7 kg de Sfântul Sânge (pentru Nil Dorobanțu, vinul înainte de Sfânta Epicleză, reprezenta Sfântul Sânge??? hulă împrotiva Duhului Sfânt – n. n.) și 100 de prescuri cam atât cât aveau atunci toate mănăstirile din România. Creștinii se temeau să vină la biserică, așa că aduceam biserica la ei.
    Carmen Avram: Creștinii se temeau pentru că veniseră anii ’50 când comunismul își făcea debutul creștinismul pleca în pribegie, iar ateismul devenea noua religie.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Am predicat apocaliptic, am predicat în iad, am avut predici de nopți întregi, în fiecare noapte, ca la Înviere, de plângeau pereții („Cerurile după cuviinţă să se vesealească, şi pământul să se bucure, şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută: că Hristos S-a sculat, veselia cea veşnică.” – Canonul Învierii, Cântarea 1, iar în nopțile de „Înviere” ale lui Nil plângeau pereții??? – n. n.).
    Maica Antonia Dodița, Mănăstirea Măgura Ocnei: Un hohot de plâns, atât era. Plângea lumea ca la mort.
    Victoria Perișoara: Când predica, lua cele Sfinte și se suia pe masă (pe aceeași masă pe care slujea Sfânta Liturghie în casă??? așa a făcut Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, când a ținut predica de pe munte și toate celelalte predici??? – n. n.) și cu crucea în mână și vorbea, și plângeau oamenii. Mă impresionau lacrimile. A spălat toată casa unde stăteau ei, cu lacrimile lor. Odată au venit foarte mulți poenari, tot satul și nu mai încăpeau. Holul era plin, bucătăria plină, într-o cameră dincolo stăteau și aici. Și alții care nu mai aveau loc înăuntru, veneau după bloc, deschidea geamul acolo, și părintele îi binecuvânta și le dădea tot ce trebuie, sfințenii…
    Carmen Avram: Și popularitatea părintelui creștea vertiginos cu fiecare predică. Pentru oameni era mană cerească, pentru regimul comunist promisiunea unui iad. Securitatea l-a luat deci în vizor și cu cât îl urmărea ea mai îndârjit, cu atât mai curajos devenea părintele Nil Dorobanțu.
    Ioana Soare: Era la defilare. „Trăiască comunismul!”, dă-i cu regimul ăsta și părintele Nil cu icoană mare pe piept, desculț, zdrențos, ăștia se duceau încolo și dânsul le făcea înconjurul și zicea [Nil]: „Hristos a Înviat!”
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Părintele își afirma cu toată tăria faptul că există Dumnezeu. HRISTOS A ÎNVIAT! Ei nu suportau cuvântul acesta, îi ardea.
    Carmen Avram: Au vrut să-l ducă la anchetă de multe ori dar până să se lase prins, părintele Nil, le-a demonstrat securiștilor că nu se pot bate puterile omenești cu cele dumnezeiești.
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: Și când l-a arestat am fost acolo, doi milițieni au venit și l-au legat cu lanțuri. S-a dezlegat lanțul și l-au scăpat, doamnă!
    Reporter: Și asta ați văzut?
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: Da, am venit de pe (după) el la vale, am fost mulți, se uita toată lumea să vadă ce face. A fugit.
    Reporter: Dar cum a scăpat din lanțuri?
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: S-o dezlegat lanțurile doamnă!
    Reporter: Cum să se…?
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: Așa bine cum vă spun. Și-a scăpat.
    Ioana Soare: Sora Costanda a stat cu el acolo la Crainici și, la un moment dat i-a anunțat cineva că vine securitatea iar și a fugit și securiștii veneau după dânșii. Acuma au ajuns într-o margine, cum ar fi o prăpastie așa în jos, și în momentul ăsta se apropiau, securiștii, să puie mâna pe dânsul. I-a zis dânsul [Nil] lu’ sora Costanda: „Alătură-te de mine” și s-a alăturat de el și au zburat pe malul celălalt.
    Carmen Avram: Astăzi aceste miracole ar putea părea simple legende dacă însăși securitatea n-ar fi făcut greșeala de a le confirma în rapoartele redactate de agenții întorși din urmărirea părintelui.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: În hârtiile CNSAS chiar așa, în dosarul maicii Mihaela, spune: „apare și dispare ca un meteor”. Asta înseamnă că apare într-o fracțiune de secundă și dispare tot la fel și atunci probabil că securiștii știau lucrurile acestea, erau fascinați de întâmplările acestea, pentru că eu cred că acele cuvinte „apărea și dispărea ca un meteor” de fapt era darul său de a dispărea dintre oameni.
    Carmen Avram: Dar într-o zi părintele Nil a fost arestat. S-ar fi lăsat prins, se spune, ca să aducă în timpurile moderne patimile lui Hristos și să le arate oamenilor ce înseamnă iertarea.
    Ioana Soare: Îl băteau și le făcea cruce și zicea că nu ei sunt vinovați, săracii și el îi tot, tot îi iubea și le săruta mâna săracul.
    Carmen Avram: În autobiografie, părintele Nil Dorobanțu vorbește și el despre modul în care a îndurat torturile securității:
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): M-au bătut cu pumnii, cu armele grele, dădeau cu ce apucau în mine, însă eu voiam să sărut mâna care mă lovește, după porunca Domnului: „iubiți pe vrăjmașii voștri”. Hristos a vrut să împlinesc cuvântul Lui închis, flămând, gol, însetat. În temniță am fost, îmi duceam crucea spre noul calvar și am început să cânt „Hristos a Înviat”: Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor…
    Carmen Avram: „Acolo”, spune părintele, „între zidurile menite să strivească demnitatea și credința oamenilor”, el a continuat să împrăștie cuvântul lui Dumnezeu ca să-i țină în viață. Predica pe întuneric, la ureche sau prin codul Morse și de fiecare dată a fost bătut, umilit, batjocorit. Într-o perioadă, după multe chinuri, a început și el să creadă că Tatăl Ceresc îl părăsise. Și atunci a început să Îl caute insistent în tot ceea ce îl înconjura (panteism??? – n. n.).
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: El vedea Sfânta Cruce peste tot, peste tot.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Gratiile, sârma ghimpată, ușa și fiarele de la paturi aveau forma Sfintei Cruci. Nu mă mai săturam a privi câte o pasăre în zbor, când ne scotea la aer odată pe lună.
    Carmen Avram: Crucea de la gât îi fusese luată, dar părintele Nil a reușit cumva să păstreze o iconiță. La ea s-a rugat până când, spune [Nil], „divinitatea i s-a arătat din nou”. Într-o zi gardienii și-au dat seama că are icoana pentru că dormind cu ea lipită de obraz îi rămăsese întipărit pe față chipul Maicii Domnului („Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.”, 2 Corinteni 11, 14 – n. n.).
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Au găsit-o și s-au închinat la ea, era încă o minune din alte mii de minuni pe care le făcuse Hristos cu mine în scurta mea viață.
    Carmen Avram: Și apoi un nou semn i s-a arătat chiar la proces, în timp ce el se ruga în gând pentru iertarea acuzatorilor săi:
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Am început rugăciunile de dezlegare în sala de tribunal așa cum eram: singur, gol, rănit, exilat. După ce îi dezlegam și făceam Sfânta Cruce mărturiseau că au fost siliți să mintă în declarații. Dacă martorii acuzării m-au apărat cu atâta frenezie, ce nevoie mai era să vie cei ai apărării?
    Carmen Avram: După 4 luni a și fost eliberat, doar că între timp fusese eliminat de clerul colaboraționist din rândul preoților. Atunci a avut viziunea a ceea ce urma să se întâmple.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: [Nil]: „Voi m-ați dat afară, dar în câțiva ani veți pleca cu toții din altare” și s-a împlinit prorocia în 1959 când toți au plecat din mănăstiri.
    Carmen Avram: A continuat să fie hăituit și alungat din loc în loc. Securitatea părea hotărâtă să îl urmărească până la moarte, de aceea a și rugat pe cineva să anunțe în ziar decesul lui, iar el s-a retras în munți ca să ducă o viață de pustnic.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): Mi-am făcut biserica în mijlocul codrilor, în pustnicie. Am învățat să predic fiarelor, codrilor, păsărilor cerului, florilor, plantelor, îngerilor.
    Ioana Soare: Animalele astea își puneau botișorul pe labe și stăteau și-l ascultau pe părintele cum predica.
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): S-a întors din pustnicie după un deceniu, dar s-a ținut departe de lume păstrând legătura doar cu oameni de încredere.
    Livia Cârmaciu, fina lui Nil Dorobanțu:S-a ținut de tăică-miu că cea mai mare dorință a lui este să sfințească apa în Dunăre. S-a dus acolo cu tăică-miu. Când a venit acasă știți cum mergea? Așa sărea exact ca un vrăbioi și-a luat-o de gât pe maică-mea și zice: Marioară nici nu știi cât de bucuros sunt că reușii să sfințesc apa în Dunăre și-a început că apa care o sfinții aici, nu știu peste cât timp i (e) în Marea Neagră, nu știu peste cât timp i (e) în oceanul nu știu care.
    Carmen Avram: În anii care s-au scurs până la moartea lui a trăit numai prin poduri, cuști de câini, cocini, grajduri,
    Nil Dorobanțu (din autobiografie): în șuri, în păduri, prin beciuri, în fân, în cetină, în noroi și pe gheață, noaptea și ziua Hristos vine la orice rugă făcută fără îndoire (nu vine la orice rugă, ca și cum ar fi vreun duh din lampa fermecată, ci ascultă orice rugă – „Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău, auzi-mă, întru dreptatea Ta.”, Psalmul 142, 1 – doar dacă e spusă cu duh umilit dintr-o inimă înfrântă și smerită, „Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit. Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”, Psalmul 50, 18 – n. n.).”
    Carmen Avram: Nepoata părintelui ne povestește că în ziua nunții ei monahul a vegheat-o și binecuvântat-o din ascunzișul lui.
    Veronica Dorobanțu-Boghici, nepoata lui Nil Dorobanțu: Toată nunta a fost privită de părinte din podul grajdului (parcă Nil „Trăia, se vorbea, întocmai cum a trăit Hristos”, așa a procedat Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la nunta din Cana Galileii??? – n. n.) deasupra de cocina porcilor.
    Carmen Avram: Acolo în grajd își construise părintele un perete dublu unde a stat înghesuit și pe întuneric luni de zile.
    Veronica Dorobanțu-Boghici, nepoata lui Nil Dorobanțu: Atâta avea dimensiunea. Era așa de strâmt, încât nu putea să stea doi oameni sau să stea să se așeze, măcar să stea ciuci. Așa stătea chinuit, aciia era ascunzișul lui.
    Carmen Avram: Dar a continuat să-l slujească pe Dumnezeu. În toată viața lui a avut o singură zi în care n-a făcut slujbă, în cea în care a fost arestat și așa s-a și stins, în rugăciune. Era 1977, la două săptămâni după cutremur.
    Parascheva: Am stat lângă el până a murit. Știu că l-am îmbrăcat atunci când a murit, bocancii știu că eu i-am băgat în picioare.
    Carmen Avram: Preotul care l-a condus pe ultimul drum spune că i-a văzut trupul plin de răni și de vânătăi.
    Preotul Ion Nistoran: Era negru cum e haina mea. De unde am dedus eu că a fost bătut.
    Reporter: Și de la rănile alea a murit?
    Preotul Ion Nistoran: Mda.
    Carmen Avram: De ce și de cine e încă un mister la fel cum e și ceea ce s-a întâmplat în toamna anului trecut când se împlineau 38 de ani de la moartea lui. Apropiații părintelui Nil au vrut să-l dezgroape și să-l mute în cavoul familiei, dar când pământul mormântului a fost îndepărtat mulțimea adunată a înmărmurit, sicriul era gol, nici urmă de trupul monahului („a dispărut ca un meteor”, https://dexonline.ro/definitie/meteor/686117 – n. n.).
    Leonora Dorobanțu, verișoara lui Nil Dorobanțu: L-a căutat și nu l-a găsit.
    Nu l-a găsit.
    Leonora Dorobanțu, verișoara lui Nil Dorobanțu: L-a căutat o zi și-o noapte.
    Ioana Soare: Ori l-au dezgropat comuniștii ca să-i facă analizele să vadă cu ce puteri a lucrat, ori l-a luat Dumnezeu la cer cu trup cu tot (sau mai degrabă l-a luat cel de care a fost înșelat – n. n.)
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: Dacă nu se găsește, NORMAL că l-a luat Mântuitorul sus.
    Reporter: Poate l-o furat cineva…?
    Nicolae Văraru, fost paznic mănăstirea Tarnița: Și ce-a făcut cu el doamnă? Trebuia să-l pună undeva la vreo mănăstire ca oseminte.
    Carmen Avram: Dar cea mai mare minune legată de părintele Nil Dorobanțu a fost descoperirea manuscriselor sale. 9000 de pagini de teologie și câteva autobiografice. Nimeni nu știe când a scris, nimeni nu știe cum, nimeni nu știe unde.
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Și surprinzător în aceste mii de pagini nu există nici o corectură și nici o ștersătură. Toate paginile sunt de o cursivitate extraordinară…
    Carmen Avram: de parcă ar fi fost dictate de o voce divină, spune preotul. Asociația „Nil Dorobanțu” a tipărit până acum 7 cărți cu scrierile părintelui. Altele cu mărturii și revelații urmează să vadă lumina zilei de îndată ce vor fi deslușite („Și surprinzător în aceste mii de pagini nu există nici o corectură și nici o ștersătură. Toate paginile sunt de o cursivitate extraordinară…” – n. n.). Unii încă puțini se bucură mult că povestea acestui om, care s-a străduit toată viața să confirme existența lui Dumnezeu, va ajunge, în sfârșit, să fie cunoscută în toată țara (Doamne, ferește!!! – n. n.). Alții însă, nu sunt preafericiți (cât de subtil, ca să nu spunem viclean!!! – n. n.).
    Preotul Ionel Adam, Adjud Vrancea: Părintele Arsenie Boca și părintele Nil, amândoi sunt gemeni în minunile lor și mie mi s-a reproșat (de către cine, cumva de unii dintre ierarhi??? – n. n.) de foarte multe ori că: „Ai grijă părinte să nu creezi un alt fenomen, fenomenul Nil Dorobanțu”.
    Carmen Avram: Dar fenomenul Nil Dorobanțu nu trebuie creat, ci reînviat. El a existat deja, din nefericire însă în vremuri protivnice credinței la un asemenea nivel. Poate că acum e exact momentul în care am avea mare nevoie să-l cunoaștem (în iunie la Sinodul Panortodox, se spune că este în program să intre în scenă cel cu al cărui duh a lucrat Nil Dorobanțu și au nevoie ca Nil să fie cunoscut pentru a înșela cât mai mulți români – SĂ NU FIE!!! – n. n.)”

    1. Important in asa cazuri sa iei pozitia ‘neutra’ asa zicea un Sfant rus cind cineva l-a intrebat despre un monah ce gindeste el. Si daca Nil D a fost cu adevarat Sfant? Atunci l-ai si judecat, daca n-a fost …nu ai nimic de pierdut. Cu iertare si sa luam aminte. Doamne ajuta.

  5. DRAGII MEI,

    NU VĂ MAI AMĂGIȚI!
    TIMPUL E PE SFĂRȘITE….
    Toți cei care vor să rămână cu Hristos Dumnezeu, vor trebui să plece din orașe, odată cu predarea către autorități a tuturor actelor care conțin CNP sau CIP: CERTIFICATELE DE NAȘTERE/CĂSĂTORIE/DIVORȚ (cum e la ruși), CARDURI CU BANDĂ MAGNETICĂ, DE CARTON ORDINAR SAU DIN PLASTIC, VOUCHERE, TICHETE DE MASĂ, CĂRȚI DE IDENTITATE SIMPLE SAU BIOMETRICE, CARDURI DE SĂNĂTATE, DE SALARII ȘI/SAU PENSII, PERMISE DE CONDUCERE, ETC…

    Egumenul GURIE CHEZLOV (înainte-văzător) a spus-o spre sfârșitul filmului https://www.youtube.com/watch?v=SIAiqpxaxiE
    încredițându-ne că, odată lepădate toate acestea, Harul Lui Dumnezeu ne va umbri, îngerul Lui va sta în spatele nostru, iar Sf.Liturghie se va face chiar și pentru un singur om rămas, care nu a luat niciunul din aceste acte

    Pe lângă toate astea, spune/explică justificând plecarea ierarhilor de la ei (poate și de la noi…) pe la Ierusalim, de unde-și iau ”lumina” luciferică, direct de la Antihrist:

    ” ATENȚIE MARE AICI, DE LA MINUTUL 35:53 – 36:20:

    -Dar despre Patriarh, nu spunea nimic?
    -El spunea, chiar ne-a scris nouă, pe o bucată mare de hârtie, o am pe undeva, CU LITERE MARI, PE O ASTFEL DE FOAIE OBIȘNUITĂ CĂ PATRIARHUL ȘI EPISCOPUL DIN LUGANK, MAXIMILIAN, VA MERGE LA IERUSALIM CA SĂ-L ÎNTÂLNEASCĂ PE ANTIHRIST, SĂ-L ÎNCORONEZE PE ANTIHRIST.”

    Mai multe, la comentariile de aici, de la cuv.Pelaghia:

    https://ortodoxinfo.ro/2019/03/08/cuvioasa-pelaghia-din-reazani-despre-vremurile-din-urma-despre-tar-patriarh-si-antihrist/

  6. Fratilot,ati auzit de „Suverani”?Mie imi place de ei.Sunt de luat in seama.Au refuzat toate actele de la statul antihristic,se numesc „nascuti vii”si au un singur „certificat”de nastere obtinut de la stare civila este actul de la maternitate care atesta ca ne-am nascu vii si care ramane la ei.Noua ne dau certificatul.Par nebuni pentru ceilalti,dar sa nu uitam ca”
    Intelepciunea lui Dumnezeu pare nebunie in fata acestei lumi.Eu zic sa colaboram cu ei.

    1. Doar ca noi suntem si fiinte personale, nu numai ‘nascuti vii’, caci nascut viu e si animalul. Persoana are chipul lui Dumnezeu, animalul nu are.

      1. Nascut viu vine de la tipul vechi de certificate de nastere. Cele dinainte de 1920.
        Asa era exprimarea atunci, preotii care au vazut acele certificate stiu despre formularea asta cu nascut viu.

    2. Cred ca or fi infiltrati de tot felul de dubiosi.

      https://evz.ro/bunica-milionar-brasov-secta-magistrati.html
      Opinia publică a fost șocată luni când s-a aflat că milionarul Dan Cămârzan din Brașov și-a ucis bunica prin strangulare. Acesta a fost reținut luni de polițiștii brașoveni după comiterea faptei.

      În ultima vreme, afaceristul brașovean avea un comportament din ce în ce mai dubios și chiar aderase la o sectă ciudată, informează cancan.ro.

      S-a aflat că milionarul Dan Cămârzan aderase recent la secta „Suveranilor Născuți-Vii”. Membrii acestei secte consideră termenul de „suveran” drept o prostie. Acesta a asimilat o teorie conform căreia omul este „născut viu” și că nu trebuie să recunoască identitatea pe care i-o oferă statul la naștere. În momentul în care recunoaște identitatea respectivă devine un „sclav”, credea Cămârzan.

      Cămârzan este un controversat om de afaceri, numele său fiind legat de dezvoltarea, printre altele, a complexului rezidențial Tâmpa Gardens și Europe Residence. Acesta avea o avere de peste 29 de milioane de euro, potrivit Forbes, în 2010.

  7. Suveranii sunt într-o extremă, în ilegalitate și nu avem cum să colaborăm cu ei. Trebuie să rămânem pe linia Marilor Duhovnici și atât.

    1. @redactor

      zica ca suveranii sunt in ilegalitate….pai si ce ? daca” legalitatea” insemna inrobire satanica atunci e f bine sa fi ilegalist

        1. mai contează actele, pentru ceea ce va urma?!
          Pe bune?
          Admin, o să fugim de o să ne sară încălțările din picioare!

          1. pai nu contează, dar nici sa le falsifici nu e ortodox… putem ramane cu ce avem acum si atat… tot România scrie pe ele, nu le-am eliberat noi

  8. Teologi s-au tot perindat prin spațiul nostru ortodox în ultimii ani. S-au agitat un pic apoi au dispărut definitiv, demonstrând că lupta e prea mare pentru ei și că doar ce ne-au sfătuit sfințiții părinți duhovnici rămâne de urmat. Avem tot ce ne trebuie, ca să ne mântuim.

  9. Pentru cititorii mai noi:
    ––––––––––––––––––––––––––

    „Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean.” (I Ioan 2, 14)

    „Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?” ( scrisoare de adio)

    „ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)… Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste ( ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
    De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…
    Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…
    Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…
    Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…
    Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…
    …deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă….
    Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?…

    Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

    Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul…. Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor…ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!
    Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat ( care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?…
    Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă ? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!
    Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…
    Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar El…unde este?
    Unde este Dumnezeu, mamă?
    Unde este Dumnezeu, tată?
    Nu vedeţi că înnebunim fără El?
    Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?
    Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie…
    O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!
    De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut….Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…
    Dar prefer să mor decât să accept asta…
    ………………………………………………………………………………………………
    Dragii mei, scumpii mei părinţi!
    Acestea ar fi trebuit să fie ultimele mele cuvinte…
    Pregătisem totul, în detaliu… Când a sunat Ana şi mi-a zis să mergem la mănăstire… Am refuzat şi m-am dus să mă culc; dar stând în pat m-am gândit că dacă tot m-am hotărât să mor, ce mai contează? Dacă cineva m-ar face să mă răzgândesc, înseamnă că hotărârea mea e o iluzie, înseamnă că mi-e frică, înseamnă că nu fac decât să spun cuvinte goale, să-i mint pe toţi ca să mă dau în spectacol, şi în cel mai scârbos, acela de a cerşi atenţie cu moartea ta…
    Când orice ai face şi tot nu eşti băgat cu adevărat în seamă, nu-ţi mai rămâne decât moartea: ştii că la înmormântare vor fi sentimente adevărate, că vei fi plâns şi regretat aşa cum nu ai fost niciodată, ŞTII CĂ ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITĂ ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CÂND ESTE ÎN VIAŢĂ, mila aceea esenţială care, oricât de căzut ai fi, te împinge să te agăţi de viaţă… Ştii că oamenii de lângă sicriul tău se vor fi trezit cu adevărat, că te vor privi şi-ţi vor vorbi din inimă… DIN INIMĂ…DIN INIMĂĂĂĂ!!!!!!!!…..
    Asta am găsit la mănăstire, mamă şi tată: propria INIMĂ!
    Mă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotărâre furioasă…
    Am intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar fi urmărit o furnică prin microscop… Mi-a făcut semn cu mâna să mă aşez pe un scaun, apoi s-a aşezat şi dânsul…
    Au trecut câteva minute până când să-mi dau seama că tăcerea lui e mai puternică decât furia mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam… Încet-încet, fără un sunet, inima mi se dezgheţa: frigul din ea se evapora ca şi cum suflarea caldă a cuiva ar fi cuprins-o, ca şi cum un suflet ar fi intrat în mine şi mi-ar fi îmbrăţişat sufletul ca să-l încălzească…
    N-am crezut că există aşa ceva, o astfel de dragoste…. Am văzut mereu numai atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge sufletul, care lasă sufletele şi mai singure şi mai pustii …şi mai reci…
    EXISTĂ DRAGOSTE, MAMĂ!!!
    EXISTĂ DRAGOSTE, TATĂ!!!
    Suntem în noiembrie şi-n mine e primăvară! Înţelegeţi?
    Sunt plină de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lăsat toate iernile vieţii mele în urmă… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zăpezii…. Văd în mine toată murdăria lumii şi am mai multă poftă de viaţă ca oricând! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumină şi căldură, şi ştiu că El are puterea de a usca totul şi de a face să crească iarba; şi că vor ieşi flori….
    Stăteam în chilia aceea, într-o tăcere tot mai caldă şi mai duioasă… Mă aşteptasem să fiu întâmpinată cu reţinere, să fiu judecată şi combătută, mustrată, luată la rost, să mi se ţină predici… Şi nimic din toate acestea… Doar un preot călugăr care tăcea… Doar metaniile din mâna lui se mişcau încet ca un ceas care măsura, nu timpul, ci mila… De la o boabă la alta, mila aceea plină de înţelegere, tot creştea… până mulţimea ei mi-a apăsat inima atât de tare încât am izbucnit în plâns… M-am aruncat la picioarele lui şi am început, plângând în hohote, să spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL….
    Nu mai ştiam cine şi unde sunt, nu mai simţeam spaţiul şi timpul…. Doream cu disperare doar ca bunătatea aceea ce mi se descoperise să rămână cu mine: să stau în casa ei şi să mănânc la masa ei şi să privesc prin fereastra ei, să fiu copilul ei, care se joacă în curtea ei, care se bucură de laudele ei… Şi pentru asta trebuia să spun totul, să dau totul afară din mine, să mă eliberez de tot ce fusesem până atunci…. Să dau afară tot ce era de afară, tot întunericul şi scâşnetul dinţilor sufletului meu… Aici în dragostea aceasta ar fi trebuit să mă nasc şi să locuiesc şi să cresc… Aici ar fi trebuit să fiu dintotdeauna şi să nu cunosc altceva… Dar eu m-am născut afară, din oameni izgoniţi din Rai, care s-au învăţat să trăiască afară, în întuneric şi-n mijlocul disperării… Oameni care au colonizat ura şi durerea continuă… Oameni care locuiesc în mlaştină şi s-au învăţat cu căldura ei fetidă… Au uitat mireasma bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu…
    M-AM ÎNDRĂGOSTIT, MAMĂ!
    Iubesc, tată!
    Nu un băiat, nu o haină, nu o muzică, nu un liceu, nu o carieră!
    M-am îndrăgostit de Viaţă, de Dumnezeu şi de Om! Toate acestea m-au strâns într-o singură îmbrăţişare de nesfârşită dragoste şi duioşie când m-au cuprins de umeri şi m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adâncul mormântului în care locuia sufletul meu…
    Acum, chiar dacă lumea întreagă ar pieri, cu toate lucrurile şi modele ei, FERICIREA MEA AR RĂMÂNE NEŞTIRBITĂ! Pentru că acum ea nu mai vine din afara mea spre înlăuntrul meu, ca să depindă de capriciile lumii: ci vine din lăuntrul meu şi creşte până se revarsă în jurul meu: şi nu trebuie decât un singur lucru: să rămâi credincioasă Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Răstignit. Din El curge, nespus de bogată, această iubire duioasă, mângâietoare care înţelege şi iartă şi îndreaptă, cu nespusă blândeţe, toate rătăcirile sufletului….
    Atât mi-a spus călugărul acela la sfârşitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa păcatele tale şi ţi-a dat iertarea, Acesta Care ţi-a luat sufletul în braţe ca pe un prunc şi ţi l-a încălzit cu Suflarea Lui dătătoare de viaţă, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a făcut Om, răstignit pentru vina ta şi înviat pentru viaţa ta…
    Ştiu că nu veţi înţelege… Oare poate cineva, fără să fi cunoscut el însuşi, din experienţă personală, cele scrise de mine?
    Dar totuşi am îndrăznit să vă povestesc… totuşi, îndrăznesc să nădăjduiesc, că într-o zi, veţi înţelege…
    În zori, după priveghere, la sfârşitul Liturghiei, părintele mi-a făcut semn să mă apropii şi să mă împărtăşesc… Nu vă pot spune ce s-a întâmplat atunci… Doar că ceea ce am cunoscut în Sfânta Spovedanie a fost doar un mic prolog…
    Ştiu că nu puteţi înţelege… Dar vă rog, vă rog din toată inima să mă credeţi: NICIODATĂ NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATĂ NU V-AM IUBIT MAI CURAT ŞI MAI MULT!…
    Aseară, când v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia să merg nu ştiam că am spus ultima minciună… Ştiam că mă duc să distrug şi ultimul argument al vieţii… Şi, iată-mă, ca o întoarsă din morţi, ca o ieşită din iad! Ca o învinsă de Viaţă! Doar pentru că Cineva a readus Dragostea pe pământ, deschizându-şi braţele înaintea noastră şi îmbrăţişându-ne aşa cum suntem cu preţul celor mai cumplite răni…
    Acum, dragii mei, am pentru ce să trăiesc… Am ce să dau… Acum nu mă mai sperie nici o durere… căci Hristos le-a transformat pe toate în dureri de naştere ale Iubirii…
    Aceasta trebuia să fie o scrisoare de adio… Şi este! Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii… Adio! În Numele Lui…

    ( după o întâmplare reală)

    1. Tineretul este distrus iremediabil și nu reprezintă viitorul nostru!
      Totul pentru sex și bani! Așa am ajuns! Încurajați de părinții noștri!
      Să avem „iubit(ă)” pentru a putea ucide prin avort! Destrăbălare maximă!
      Să avem „carieră” care ne ocupă tot timpul degeaba! Nu avem ce face cu baniI!
      Să facem copii de care să ne batem joc, în loc să ne abținem de la mizeria numită sex!
      Să nu cumva să ajungă copiii noștri altundeva, ci numai în lumea nebună să rămână!
      Unde am ajuns? Nu vreau să aud de sex și nici de bani, dincolo de cât am nevoie!
      Chiar nu putem să încercăm să ieșim din starea în care ne aflăm? Să trăim fără sex?

    2. În prima parte, este vorba SIGUR despre MARIUS IORDĂCHIOAIE care scrie excepțional pentru că SIMTE așijderea:

      Iată câteva:

      marți, 2 ianuarie 2018
      AȘA NU SE MAI POATE! Fake-ul în Biserică
      ”Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu”.(Mt.12, 28)

      Mi-am dat seama de ce mă revoltă pastoralele si predicile pe care le aud de ceva vreme: nu sunt expresia și rodul unei lupte cu diavolul, ci, mai curând, a unui armistițiu temporar, scris în cei mai ortodocși termeni, înrămat în cele mai corecte imagini iconografice și în ambientul celei mai ”autentice” psalmodieri. La urma urmei, reproșăm ierarhilor și preoților ceea ce ne reproșăm nouă înșine: am tras, cu evlavie, pe dreapta. Am parcat mașina ca să admirăm puțin peisajul. Duhovnicesc, desigur. Pare, prin magia diavolului, să fie un astfel de răgaz.
      Cel expus mai sus e genul omului duhovnicesc care alege ”frișca de pe prăjitură” sau ”partea plină a paharului”, doar ”frumusețea și lumina Ortodoxiei”, admiratorul ei estetic (pentru că legitim despre acestea pot vorbi doar văzătorii de Dumnezeu). Acestuia i se alătură tipul de predicator care face litografii de vorbe după icoanele luptelor duhovnicești ale Sfinților Părinți. Ei văd lucrarea divolului dar, de la distanță; sau într-o proiecție cinematografică. Pe care apoi ne-o povestesc și nouă. Asculți predici despre toate relele societății, predici care te lasă rece și plictisit. Cum altfel când ierarhul sau preotul îmi oferă, în loc de predică, o variantă ”ortodoxă” a Știrilor de la ora 5?
      La mănăstirea unde merg de obicei la Slujbe la momentul predicii, toți cei care așteaptă ceva serios de la acest moment liturgic, fug la pangar ca să citească ”originalul”. Pentru că predicile oricum sunt citite, ca să nu fie predicatorul ispitit de diavol, să spună prostii sau să-și uite vorba. Mentalitate defensivă care produce, inevitabil, o atitudine defensivă..
      Dar, aș prefera un astfel de predicator, CARE SE LUPTĂ CU DIAVOLUL când predică, chiar dacă s-ar pierde cursivitatea ideilor, acuratețea expunerii, etc. Pentru că predicile acestea insipide sunt toate poze făcute cu telefonul din cap la predicile Sfinților, asortate, pentru impresia de ”actualitate” cu informații științifice și știri.
      Făcături. De la primul episcop și până la ultimul preot ”făcături„ de predici, de diverse calități și dimensiuni. Nu mai auzi nici o predică ”născută” din lupta cu diavolul, care e lupta mântuirii. Doar predici ale unor funcționari adimistrativi care trebuie să umple momentul liturgic. Când Hristos deschidea gura oamenii simțeau că urmează ceva important. De cum deschid gura predicatorii de azi miroase deja a predică reîncălzită sau re-interpretată precum rețetele culinare tradiționale în restaurantele moderne.
      Cele mai bune, mai populare, din jalnicele predici de azi sunt cele ce constată cel mai bine ”realitatea”. Cu un final moralist inevitabil și insipid. Pentru că nu e vorba de realitatea Împărăției Cerurilor, ci a lumii: pentru a ajunge cu predica la realitatea Împărăției trebuie să scoți dracii, din tine și din audiență deopotrivă, pe când pentru a înfățișa realitatea lumii, trebuie să fii doar informat și inteligent.
      O predică adevărată este un exorcism live. E un cuvânt care scoate dracii, în direct. Începând cu cei din predicator și continuând cu cei din audiență. Revoltă sau bucură, în nici un caz nu te lasă plictisit.
      E un cuvânt care aduce sau readuce Împărăția Cerurilor în inimile oamenilor, scoțând , în Numele lui IISUS și prin puterea Duhului Sfânt, dracii din cei ce-l ascultă; începând cu dracii plicitiselii sau ai false smerenii.
      Dar, pentru o astfel de predică nu-ți trebuie erudiție teologică, nici informații, nici spirit critic, nici abilități analitice deosebite. Astea toate sunt tot atâtea surse de ispită ca auditoriul să doarmă și să viseze frumos că sunt niște creștini ”adevărați” pentru că au nivelul necesar înțelegerii unor astfel de discursuri ”adânci”.
      Singurul lucru care trebuiește unui predicator este ca acesta să se afle într-o permanentă luptă pe viață și pe moarte cu diavolul. Atât.
      Dar, B.O.R. tinde tot mai mult să devină o Basilica Travel de dimensiuni naționale, să ofere excursii spre Rai în cele mai confortabile condiții de transport și cazare.
      La standarde europene.
      Predica trebuie să fie o șarjă cu Sabia Duhului împotriva demonilor din noi. Dar, azi e doar o paradă militară de zile festive, unde se poate admira strălucirea și podoaba tecii.
      Predicile de azi sunt expresia, poate cea mai vădită, a secularizării Ortodoxiei.: înlocuirea vieții duhovnicești cu o copie culturală a ei. Iar, asta nu e decât lucrarea ”civilizată”, ”corect ortodoxă” a diavolului în mijlocul nostru….

      P.S. În toate relele pe care le atac am căzut eu însumi cu vârf și îndesat. Le cunosc din cercare. Tocmai am șters un blog care-mi oferea posibilitatea de a absenta, în chip profund și evlavios, din luptă.

      PUBLICAT DE MARIUS IORDĂCHIOAIA
      marți, 9 ianuarie 2018
      Orthodoxia Duhului stins
      ”Duhul să nu-l stingeți.”(1 Tes.5,19)

      Scriu aceste rânduri pentru că există iad. Și pentru că vreau să scăpăm cu toții de el.
      Sfântul Sofronie Saharov spunea, că urmarea credinței în dumnezeirea lui Hristos, semnul ei nemincinos, este bărbăția duhovnicească. Adică, puterea de a sta tari împotriva diavolului, cum spune Ap. Petru; care, în același verset, atenționează că rezultatul firesc al acestei împotriviri este suferința, ca stare normală a Bisericii în lume.(conf. 1 Petru 5, 8-9) Această virtute a fost suficientă ca timp de trei secole Biserica să-l bată pe diavol, așa de categoric încât, acesta a trebuit să ceară pace și să schimbe tactica, o pace și o strategie care să evite activarea și manifestarea bărbăției duhovnicești… Bărbăție pentru a cărei salvare a apărut monahismul….

      NU POT UITA!, cuvintele Preotului Martir Calciu-Dumitreasa din acel interviu pe care l-am postat și pe acest blogg:….răul cel mai mare pe care l-a făcut comunismul a fost distrugerea Duhului Bisericii, subordonarea Bisericii, începând de la Sinod și până la ultimul preot, toți făceau plecăciune în fața comunismului…”(min.1,23)…. fapt care a dus la ”pierderea AUTORITĂȚII SACRE a Bisericii”….
      ATITUDINEA CELOR CA PĂRINTELE CALCIU, A CELOR NUMIȚI COLECTIV ”SFINȚII ÎNCHISORILOR” A ILUSTRAT ACEST CRITERIU FUNDAMENTAL AL ADEVĂRATEI CREDINȚE ÎN DUMNEZEIREA LUI HRISTOS: BĂRBĂȚIA DUHOVNICEASCĂ.
      Această virtute nu-și face calcule: ea înfruntă pe diavol asumându-și orice preț. Pentru că orice suferință și orice pierdere este preferabilă cedării în fața diavolului. ERA, DE O MIE DE ORI PREFERABILĂ PIERDEREA TUTUROR BISERICILOR ȘI MĂNĂSTIRILOR, DISTRUGERII DUHULUI BISERICII: Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic.(IOAN 6, 63) Astfel, azi avem mii de biserici și mănăstiri care conservă Duhul stins de compromisul făcut în comunism. Avem posturi de radio și televiziune orthodoxe prin care curge același Duh stins, al cărui efect este o prosperitate exterioară care tinde să camufleze decadența interioară, duhovnicească, a Orthodoxiei contemporane.

      Nu vreau să judec, ci doar să înțeleg. Sau, dacă judec, nu o fac ca să osândesc, ci ca să înțeleg lucruri vitale pentru mântuirea sufletelor noastre.
      Am început acest articol cu dorința de a nu merge în iad. Pentru că cele scrise până aici au legătură cu viața mea personală. Și cu experiența, parțială, a iadului.
      Scriu aceste cuvinte frățești după o noapte în care, lucru obișnuit la creștini, am fost vizitat de diavol. Ca să cad în desfrânare. Un întreg scenariu ca să ajung acolo, o poveste învăluitoare, în mod progresiv, o progresie de o lentoare sedativă. La asaltul final, neașteptat și violent, mă descopăr total imobilizat. Aici, Dumnezeu rupe filmul, salvându-mă… Mă trezesc, plin de sudoare rece, dar fericit și mulțumind cu strigăte înnăbușite Bunului (și cât de bun este El pentru un scos din iad!!!) Dumnezeu. DAR, M-AM TREZIT ȘI CU O TERIBILĂ DURERE LĂUNTRICĂ, CEVA CA O MUSTRARE TRISTĂ A LUI DUMNEZEU, pentru absența BĂRBĂȚIEI DUHOVNICEȘTI cu care ar fi trebuit sufletul meu să reacționeze încă de la primele imagini, de la primele mișcări ale duhului acelui vis… Am simțit că așa L-ar fi cinstit pe Domnul Hristos o adevărată și vie credință în El! Că așa ar fi fost normal: iar eu am pierdut prilejul….

      Absența bărbăției duhovnicești ne poate fi fatală, atât în istorie, cât și în viața de credință personală. Pentru că ea mărturisește o credință formală, nu vie, în Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Adică, o temelie șubredă, fărămicioasă, de ”nisip”, înșelătoare, a vieții ortodoxe.
      Și așa se va ajunge la împlinirea proorociilor acelor sfinți care ne-au spus că nimic nu se va schimba în arhitectura și cultul bisericilor, ci că, în culmea prosperității lor materiale, Duhul Sfânt va fi înlocuit în ele cu duhul lui Antihrist. Asemenea, în biserica zidită din trupul credinciosului.
      Scriu aceste rânduri cu o sudoare rece pe tot sufletul meu.
      Și o mare recunoștință în suflet față de Dumnezeu pentru cei ”șapte mii de bărbați” care nu și-au plecat genunchii în fața Baal-lului comunist, lăsându-ne moștenire prin jertfa lor, adevărata și via credință în Dumnezeirea lui IISUS HRISTOS, a cărui rod divin este bărbăția duhovnicească, dovada vie, palpabilă ca și rănile lui Hristos, că ”mai mare este Cel dintru voi decât cel din lume”(1 Ioan 4,4).

      Doamne, pentru ruga Sfinților Martiri din Comunism, ai milă de mine și fă ca aceste rânduri să nu fie spre sminteală, ci spre trezvirea sufletelor noastre! Și fă ca cel ce NU le poate citi cu folos, să le disprețuiască și să le uite. Îți mulțumesc din inimă.
      Amin.

      1. http://dragosteaincarecred.blogspot.ro/2017/07/

        joi, 27 iulie 2017
        LUCRUL de care avem CEA MAI MARE NEVOIE
        Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia.(IOAN5,25)

        Lucrul de care noi, credincioșii ortodocși de azi, avem cea mai mare nevoie, e o …CRIZĂ MORALĂ!
        Nu râdeți! Vă rog.
        Știu că sintagma aceasta e pe buzele Presei de 27 de ani, în gurile politicienilor și analiștilor de tot felul, că toată lumea o invocă și o reclamă: dar, deși omniprezentă în vocile lumii până la saturație, ea lipsește, cu desăvârșire, ÎN INIMILE oamenilor.
        Am putea parafraza pe Isaia Proorocul: Poporul acesta mă cinstește cu o criză morală a buzelor, dar criza morală este departe de inimile lor.
        Toată lumea se luptă să rezolve criza morală, dar în sensul de a o depărta de conștiințele oamenilor; NUMAI IISUS HRISTOS SE LUPTĂ SĂ O DECLANȘEZE ÎN INIMILE OAMENILOR! Ba mai mult, nu doar să o declanșeze, ci să o acutizeze până la explozia conștiinței, a mormântului moral în care a fost îngropată; să o acutizeze până la strigătul căinței, pînă la urletul disperat al sufletului care cere MÂNTUIRE, IZBĂVIRE, din această pregustare a iadului care e CRIZA MORALĂ!

        Da, toată lumea se luptă cu CRIZA MORALĂ, s-o țină afară, în politică, economie, sport, educație, oriunde dar numai în inimă nu, cum mi-a strigat odată un pacient de la Psihiatrie despre Iisus Hristos: că Îl acceptă oriunde, în biserici, în icoane, în slujbe, în cărți, în Cer, dar numai în inimă NU! Și striga asta din toți rărunchii, cu o panică absolută, înspăimântat de Hristos-în-inimă ca de moarte! Iar Scriptura spune că numai ”HRISTOS-CEL-DINTRU-NOI e NĂDEJDEA SLAVEI”!
        Ținem CRIZA MORALĂ afară, pentru că odată intrată în inimă, Îl cere pe Hristos! Așa cum Hristos, intrat în dialog cu o inimă, îi provoacă, mai întâi, o teribilă CRIZĂ MORALĂ: căci numai CRIZA MORALĂ e ușa pe care poate intra Hristos într-o inimă, numai CRIZA MORALĂ este puntea între Evanghelie și inima omului!
        E suficient să vă aduc aminte de femeia samarineancă, cum după un început teologic, super-înalt, al discuției, ca să-i ofere, concret, apa vie, Iisus îi declanșează o CRIZĂ MORALĂ: o face să recunoască o viață de desfrâu…. Și după CRIZA MORALĂ, femeia spune: cred că acest om e Hristos pentru că mi-a spus tot ce am trăit, așa cum numai Dumnezeu putea să o facă….

        Nu spun nici o noutate când afirm că România contemporană, sub atenta monitorizare a U.E. se transformă, încet și sigur, într-o instituție de boli mintale, de TOATE bolile mintale posibile: prin ”vaccinarea” cu toți microbii și virușii morali ai secularizării, adică ai morții sufletești. O vaccinare care are un singur scop: distrugerea oricărui început de CRIZĂ MORALĂ în sufletul omenesc. Căci, cât mai e posibilă CRIZA MORALĂ, atunci mai e posibilă încă învierea sufletului….

        Dar nu mă doare că dracul e drac, că e rău și negru: mă doare că B.O.R. nu e, decât sporadic, individual, accidental, gura lui Hristos. Dacă ar fi, atunci am auzi glasul lui Hristos, glasul care înviază morții. o înviere care începe, ÎNTOTDEAUNA, cu o CRIZĂ MORALĂ, cu ceea ce Sf. Ioan Evanghelistul numește ”învierea osândei” în conștiința omenească, cu un cutremur moral care fisurează și crapă încrederea în sine și în lume, prin zguduirea sufletului care a început să simtă viața proprie ca un mormânt! Pe când, ceea ce auzim din ce în ce mai evident de la Biserică este o evanghelie a cărui glas nu mai înviază morții, ci doar le furnizează morților o integrare ortodoxă, adică smerită, în groapa comună a globalizării.
        Pentru U.E. criza morală este imperfecta supunere a românilor față de Bruxelles.
        Pentru Statul român, e incompleta și insuficienta fiscalizare (a se citi jupuire) a populației.
        Pentru intelighenția românească, criza morală e legată de procentul mic de adulare a operelor culturale recente.
        Pentru presa din România, total aservită serviciilor de informații și grupurilor de interese străine, criza morală e legată de faptul că nu ne lăsăm total manipulați de ea, că mai avem încă pusee de neîncredere și rezistență la intoxicare.
        Pe scurt, minciuna, fărădelegea și nimicnicia impun, cu glasurile tuturor instituțiilor Statului și ale Presei, propria variantă de criză morală a poporului român: criza faptului că poporul român, în ciuda masivelor investiții în demoralizarea lui, mai respiră încă!! Scandalos! Să pompezi atâta pornografie, de toate felurile, atâta miciună și murdărie sufletească, de aproape trei decenii, și poporul român încă nu s-a înecat! Unde e celebra eficiență germană a U.E.?

        Biserica este singura instituție care poate și trebuie să salveze, mai întâi, adevărata CRIZĂ MORALĂ a omului: așa cum lumea are rezervații în care mai pot fi văzute și atinse diferite specii pe cale de dispariție, așa și Biserica este o rezervație naturală a sufletului omenesc, unde mai poată fi văzută și atinsă, o autentică CRIZĂ MORALĂ, cea NESECULARIZATĂ, NEPOLITIZATĂ, adică pe cea determinată de încălcarea legii lui Dumnezeu, legea funcționării normale a sufletului omenesc.
        Într-o lume care face totul pentru a înnăbuși și lichida orice CRIZĂ MORALĂ autentică, care ar putea trezi omul din vraja morții sufletești, Biserica este singura instituție ce are ca misiune provocarea unei cât mai puternice CRIZE MORALE în indivizi, atât de puternică încât să spargă mormântul individualismului și să învieze persoana; căci odată cu persoana înviază lumea și viața, REALE, ale Omului.

        Cu ani în urmă scriam că avem o legiune de crize, economică, politică, culturală, socială, educațională, etc. care încearcă să acopere prin corul lor, glasul CRIZEI MORALE, declanșată de Evanghelia Bisericii și desăvârșită mântuitor de Tainele Bisericii.
        Azi, constat cu tristețe, că Biserica însăși fabrică somnifere pentru conștiință, ba chiar acolo unde evlavia somniferă pe care o produce în prezent nu are succes în avortarea CRIZEI MORALE, apelează la psihologia seculară.
        Este desăvârșirea unui proces degenerativ care a început în comunism, când instituția bisericească a sacrificat puterea de a declanșa CRIZA MORALĂ a conștiințelor, pentru salvarea logisticii sale: a sacrificat sufletul credinței sale, pentru salvarea trupului credinței sale.
        De aceea ne uimim astăzi de ineficiența Tainelor: căci lipsește din oameni tocmai ceea ce Sfintele Taine hrănesc și potențează până la desăvâșita desprindere de lume a inimii: CRIZA MORALĂ.
        Dar, mai sunt în Ortodoxia contemporană cei neștiuți 7000 de creștini care nu și-au plecat genunchii în fața duhului compromisului, asasinul CRIZEI MORALE și astfel, al Pocăinței.
        Mai sunt încă, neștiuți de nimeni, urmașii duhovnicești ai Sfinților din Închisorile comuniste, ai celor care nu și-au plecat genunchii în fața Comunismului, ci în fața Crucii….
        Dacă le citești biografiile, poți descoperi că viețile lor conțin acelaș adevăr esențial ca și viața femeii din Samaria: că APA VIE a lui Hristos e dorită și primită, cu adevărat, doar de setea morală….

        sâmbătă, 22 iulie 2017
        O PĂRERE
        Cred că avem scandaluri în Biserică, pentru că lipsește Marele Scandal pe care trebuie să-l propage, neîncetat, Biserica: Evanghelia după care fiecare om va fi judecat de Hristos.
        Avem scandaluri de fapt divers, pentru că ”scandalul” Evangheliei a devenit, în Biserică, fapt divers.
        Lipsește Cutremurul despre care consemnează Faptele Apostolilor: Și pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunați, și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu(4,31). Aici este descrisă funcționarea normală a Bisericii; marea problemă a contemporaneității nu este uzurparea normalității de către tot ce este mai aberant, căci aceasta se produce automat după cea dintâi și cea mai mare problemă a lumii: ieșirea din normalitate a Bisericii.
        Când conștiințele nu mai sunt cutremurate de Duhul Sfânt prin Evanghelie, atunci vor fi cutremurate de duhul lumii, prin presa de scandal.
        Când inimile și trupurile credincioșilor nu mai sunt cutremurate de Duhul Sfânt, atunci vor fi zgâlțâite și tăvălite prin toate noroaiele, de duhul lumii.
        Când lipsește beția Rusaliilor, se înmulțește cea chimică; când lipsește dragostea frățească, prosperă curvia; când lipsesc fericirile lui Hristos, se înmulțește fericirea contrafăcută a lumii. Omul e o ființă însetată de viață și fericire; chiar și curăția de inimă, atunci când o caută, o face pentru că altfel nu mai poate ajunge la ele….
        Această ”criză de normalitate” , de ”scandal binecuvântat”, a Bisericii, se reflectă și în aparatul ei misionar: nu există o agenție de știri mai inodoră, incoloră și insipidă ca Basilica. Știrile ei par să fi fost vii acum vreo două mii de ani. E singura agenție de comunicare care manevrează informațiile doar după ce au fost aduse în stare fosilizată: făcând, astfel, Biserica să pară o instituție specializată în uciderea și conservarea evenimentelor. Și umbra asta rece se lasă, mai întâi, peste Evanghelie….
        Trinitas pare a fi postul de televiziune al unei firme de pompe funebre, care se ocupă cu îngroparea ortodoxă a bucuriei de a trăi: prezentatorii par împăiați, iar invitații trecuți înainte de emisiune printr-o donație severă de sânge.
        Dialogurile miros a dezinfectant și parcă au fost în prelabil pasteurizate: există toate virtuțile creștine și toate citatele patristice posibile, dar sunt servite în stare congelată; e o sterilizare forțată a vieții, pe care, numai o frică atroce de a nu-ți strica imaginea publică, o poate impune.
        Și frica aceasta de a nu-ți compromite imaginea publică, e cea mai sigură cale de a asasina silențios, interiorul, conținutul….
        Am fost la Trinitas și știu, din experiență personală, că acolo lucrează oameni în carne și oase, oameni minunați, cu suflete calde și vii; așa cum știu, din mila lui Dumnezeu, că în Biserică, mai există Viață… Dar comunicarea cu lumea e trecută prin filtre de aseptizare, de fariseism și cărturărie, care scot tot viul….
        Mă doare inima de ierarhul și preotul acuzați, și parțial dovediți, de păcate strigătoare la Cer….
        Și mă tot gândesc că sămânța acestor căderi prosperă tare bine sub ”obrazul curat”, spălat cu dezinfectant nu cu lacrimi, al evlaviei civilizate de tip Trinitas-Basilica. Este exact modelul degenerării europene: ”rezolvarea” problemelor interne, prin investiții tot mai abundente în fațadă: ”rezolvarea” problemelor duhovnicești, prin întărirea aparatului administrativ….
        De fapt, o Biserică vie nu poate evita scandalul: ori cel provocat societății păcatului de mărturisirea lui Hristos Cel Răstignit ori cel provocat de coborârea noastră de pe cruce, pe scara compromisului duhovnicesc, până la treapta scandalului penal….
        vineri, 21 iulie 2017
        Hai!
        ”Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia, Noul Testament, nu este o carte pe care este suficient să o citim. E o carte care trebuie citită și de al cărei duh trebuie să ne lăsăm pătrunși: numai atunci viața noastră se va schimba, va fi plină de har, fericită, roditoare…
        Fără cuvântul lui Dumnezeu ne secătuim, murim de sete. De aici vin angoasa, beția și crimele.” (Pr. Dimitrie Dudko)

        Cuvântul lui Dumnezeu ne răstignește și ne înviază.
        Bate cuie în mâinile care vor să fure și să ucidă. În picioarele care alergă să facă răul sau țin calea largă a tuturor deșertăciunilor, pustia plină de miraje și de cadavrele sufletelor amăgite…
        Înfinge spini în gânduri, rănește mintea noastră rece cu mila lui Dumnezeu, face să sângereze gândirea punând în ea toate rănile ascunse ale oamenilor pe care îi judecă…
        Iar la urmă, înfinge o suliță în coaste, ca să se convingă că răul, ura și răzbunarea, nu mai trăiesc în noi, că tot sângele lor otrăvit s-a scurs din inimă, prin rănile pe care ni le-a făcut Adevărul……
        Ni se ia viața care minte, înșeală și ucide. Ne-o ia o moarte care ne îmbrățișează mai cald decât viața pe care ne-a luat-o….
        Și nu ni se dă alta. Rămânem morți. Morți față de viața noastră și față de noi înșine. Morți față de Răul din care s-au ivit viața noastră și sinele nostru..
        Exact ce ne trebuie ca să putem iubi.
        Căci Evanghelia ne ia viața și ne dă dragostea. Pentru că numai dragostea știe să facă binele. Pentru că numai dragostea știe să fie fericită. Pentru că dragostea e învierea noastră.
        Precum din leul ucis de Samson curgea miere, așa din Hristos cel Răstignit, curge dragoste.
        Vestea Bună e că ni s-a dat o dragoste mai tare ca moartea.
        Haideți să ne apropiem prin Evanghelie de Cruce și să ne umplem inimile! Hai!

        joi, 20 iulie 2017
        DREPTUL la CRITICĂ
        ”Puteți să criticați prezentul, dar nu deznădăjduiți pentru viitor. Puteți critica pe cei care acum vă reprezintă politic, pe cei care ocupă locuri de frunte în cult, sau pe cei care sunt acum poeți sau oameni de știință….(…) Este dreptul vostru să criticați, însă nu risipiți mult timp criticând prezentul.”(Sf. Nicolae Velimirovici)

        Mi-a plăcut mult acest cuvânt sănătos al Sf. Nicolae Velimirovici. Spre deosebire de marea majoritate a predicatorilor și sfătuitorilor de azi (între care mă includ și pe mine fără nici o smerenie), cuvântul acestui mare sfânt NU CASTREAZĂ! Dânsul le spune tinerilor că e dreptul lor să critice tot ce se poate critica, INCLUSIV IERARHIA BISERICEASCĂ și POEȚII, că e normal; și, dacă pe urmă, le arată limitele acestui drept și consecințele lui în timp, N-O FACE CA SĂ LE DISTRUGĂ ”DIPLOMATIC” ACEST DREPT, N-O FACE CA SĂ-I DESCURAJEZE ÎN A-L PUNE ÎN PRACTICĂ! CI PENTRU A SE FOLOSI CÂT MAI EFICIENT DE EL!!
        Iată un predicator căruia nu-i este frică de viață, nici că Ortodoxia ar putea fi lezată sau distrusă de viață! Rar lucru! Cel mai des găsești ”ortodoxie” pe care o poate dărâma orice vag proiect politic sau civic, erecția precoce a unui copil sau fusta mini a unei adolescente! Și, mai ales, CRITICAREA IERARHILOR și A VIEȚII BISERICEȘTI!
        Azi, Ortodoxia, pare cea mai fragilă religie din lume, pare că totul o amenință și o poate pune la pământ, dă impresia (după cum o trăim noi) unei credințe țesută din pânze de paianjen pe care o poate distruge orice respirație mai profundă!
        În mare parte, am făcut din Ortodoxie, o nevroză; am înlocuit în ea frica de Dumnezeu, cu frica de viață…
        Poruncile lui Hristos nu castrează viața, nu sunt pumni în boașe! Nu-ți taie venele ca să te golească de păcate, nu-ți pune bromură în ceai, nu descurajează pofta de viață, CI ÎI DĂ CURAJUL ȘI PUTEREA DE A DEPĂȘI TRIVIALUL, ORIZONTALA , PATIMA!
        Ortodoxia, când nu-i măsluită de fricile noastre, nu spune tânărului NU FĂ ASTA!, ci: DOAR ATÂT, dragul meu?! Adică: tinere, vrei DOAR ATÂT de la viața ta? Tinere, vrei DOAR ATÂT, de la relația ta de iubire? Tinere, vrei DOAR ATÂT, de la școala pe care o urmezi?
        Ortodoxia nu castrează tinerii, ci îi conduce, cu entuziasm – fie pe cale monahismului, fie pe cea a căsătoriei – la feciorie, starea firească a omului, starea în care se poate bucura cel mai intens de viață (copilăria e dovada). E un exemplu. Căci Ortodoxia, când nu e măsluită de fricile noastre, e plină de îndemnul și puterea ÎNÂLȚĂRII vieții omenești!
        Critica, deci, e un obicei sănătos, absolut necesar formării unui caracter onest, integru și a unei gândiri lipsite de viclenie; dar, ca orice lucru bun, devine contra-productivă prin exces, adică atunci când criticăm de dragul criticii, nu de dragul unei vieți mai bogate….
        Critica firească, sănătoasă, e, în adâncul ei, o sete de iubire; și se manifestă, în stratul ei profund, ca o revoltă împotriva a ceea ce împiedică iubirea….
        Respingând dreptul tinerilor la critică sau ignorând exercitarea lui, respingem și ignorăm forma cea mai accesibilă și ”sigură” pentru tineri, de a-și exprima setea lor de a iubi și a fi iubiți…. Setea lor de viață, de viitor… ÎN LUME, PRIN BISERICĂ!

  10. @ Mircea V

    …m-ai dărâmat frate…

    …bogdaproste Domnului… aveam nevoie sa fiu dărâmat…

    1. Filip Stoler,

      textul acesta, il citesc de 2-3-4 ori pe an, in fiecare an, de cand am dat de el. Si de fiecare data ma copleseste. Iar cand il citesc intr-o zi, il citesc de 2-3 ori atunci, si parca vreau sa nu se mai termine, mai ales partea a 2-a, atat e de frumos si de adevarat si de DIN INIMA.

      Si, asa cum este acel motto la inceput, cred ca la sfarsit s-ar potrivi:

      Dac-ai sti ce mult
      Te iubesc Crestine,
      Chiar de-s rastignit
      Iar si iar de tine

      Pentru tine-s gata
      Iar sa ma jertfesc
      Fiindca sunt iubire,
      Fiindca te iubesc.

  11. Intersant ca parintele Buza nu zice nimic de permisele auto, dar zice de cardurile (de fidelizare) farmaciilor si super-marketurilor. Stiu ca si permisul auto are cip, dupa declaratiile unui angajat MAI de la Botosani, plus ca are stilizat 666 pe spate.

  12. nu luati nici un pasaport „simplu”pr adrian fageteanu spune clar,nu luati nimic plastifiat!https://www.youtube.com/watch?v=oQBAuaFL0Sc
    deasemenea nu luati carnete de soferi pt ca au cip din 2008,spun chiar cei care le emit,nu acceptati nici un fel de card,nici ratb ,nici bonuri de masa sau tichete ca au cod de bare deci 666,,au 666 stilizat plus coduri de bare,retragerea din orase rapid ,pt ca toti cei din orase vor acceta pecetea,este inevitabil.

      1. @pcmouse

        omule, dezinformezi…si nu e bine…permisele auto NU au CIP, au doar un cod de bare si un desen cu 3 spirale
        Incetati odata sa mai dati iar si iar ca si exemplu pe ametitul ala de la BOTOSANI asa cum mereu ziceti : „dupa declaratiile unui angajat MAI de la Botosani…” alte exemple mai palpabile aveti? Eu am discutat personal cu functionar MAI care acolo si lucreaza… si a zis ca actualul model nu contine CIP ( poate cel viitor va avea)
        Acuma eu de ce sa-l cred pe bezmeticul de la Botosani si sa nu-l cred pe bezmeticul din orasul meu natal? Poate cineva sa demonstreze concret existenta acelui CIP in permisul auto? Sa nu veniti cu exemplul cu cuptorul cu microunde…ca nu demonstreaza nici un CIP ci doar prezenta unor particole metalice …eventual

        1. ”permisele auto NU au CIP, au doar un cod de bare si un desen cu 3 spirale”
          Asta-i ca şi cum ai zice: ”nu-i nimic că a omorât-o, că doar n-a violat-o !” … De fapt, eu zic că e mai grav de atât.
          Iartă-mă, şi Dumnezeu să te ajute !

          1. 1. Permisul auto nu are cip. Simplul fapt ca te poti uita prin el la lumina, mai putin la zona cu holograma de protectie, e foarte clar ca nu au cip.
            Sistemul nu lucreaza asa. Nu vine cu cipul ascuns. Spune uite are cip, semneaza ca esti de acord. Si la cardurile bancare e la fel, specifica din capul locului ca au cip, ba chiar au un semn pe ele care atesta asta. La pasapoarte la fel, le si numesc pasapoarte electronice si au un semn pe ele care indica cipul.

            2. Codul de bare de pe permisul auto nu e ala cu 666, adica EAN13. Sunt mai multe tipuri de coduri de bare. Si nu l-au pus pe permis dintr-un rationament simplu. Semnul 666 e pe produsele care se vand si care se cumpara, acestea fiind insemnate. Omul va fi insemnat cu altceva pentru a putea vinde si cumpara.
            Permisul auto n-are nimic in comun cu a vinde si a cumpara, deci prezinta interes redus comparativ cu actul de identitate care poate deveni (si va deveni) card bancar.

            Andrei nu e bine sa induci dezolare unde nu e cazul.
            La CNP-uri aceeasi vrajeala ca e lepadare, desi niciun duhovnic n-a spus ca daca avem CNP e lepadare si nici n-au indemnat oamenii sa renunte la CNP. Nu e bun CNP-ul dar iarasi ai amplificat dezolarea ca si acum la permisele auto.

            Tu ai renuntat la CNP?

          2. Am vrut să scriu: ”nu-i nimic că a violat-o, că doar n-a omorât-o !”. Dar poate aşa a fost de la Dumnezeu.

  13. Am un prieten bun în Canada. A plecat la câțiva ani după revoluție și vine odată la un an acasă în concediu în România. Am avut un schimb de mesaje cu el pe e-mail, iar într-unul din mesajele lui a pus la îndoială într-un mod foarte urât adevărul despre sfinții apostoli și în general despre credința noastră ortodoxă. Zilele acestea am primit un e-mail de la el în care îmi cerea să-i spun care este numărul meu de telefon că a venit în România și că vrea să se vadă cu mine. I-am răspuns după cum urmează.

    Dragă P., 

    A nu mă vedea și a nu discuta cu tine în baza unei vechi relații pe care o avem este pentru mine un act de igienă morală și sufletească. Din punctul meu de vedere, vorbind la rece, afirmațiile tale despre sfinții Apostoli care au scris Evanghelia sunt realmente batjocoritoare și hulitoare la adresa valorilor mele.

    Pe locul unu în existența mea pe pământ acestea sunt valorile mele. Nici soția mea, nici copiii și nici mama mea biologică și nici fratele meu biologic și nici tatăl meu biologic nu sunt pe acest loc. 

    L… și cu copiii cunosc și înțeleg foarte bine această stare de lucruri pentru că nici eu nu sunt pentru ei pe locul unu în valorile lor de pe acest pământ. 

    Acest lucru face ca noi să trăim împăcați cu Dumnezeu pe deoparte,  și între noi pe de altă parte. 

    Ar fi o fățărnicie totală din partea mea să mă văd cu tine și să abordez subiecte sterile în baza păstrării unei păci mincinoase. Pe mine pacea mincinoasă nu mă interesează. 

    În ceea ce privește opțiunile tale, mă simt dator să-ți spun că relativizarea nu a dus pe nimeni în rai. Adică nu a adus nimănui mântuirea care pentru noi este scopul suprem al acestei vieți pământești. 

    Ca să fiu mai limpede: mai bine te mâhnesc pe tine decât să îl mâhnesc pe Hristos care a făcut totul din nimic. Nici buda nici alah nici zen nici maiașii nici aztecii nici Mahatma Gandhi și nici oricine altcineva nu a făcut totul doar pronunțând cuvântul: “să se facă”.

    Big Bang-ul și alte astfel de teorii nu au dus pe nimeni în rai.

    Faptul că și eu și tu la un moment dat al vieților noastre am dat un pic din c… și am participat la apariția a doi copii nu ne dă niciun merit. 

    Copiii aceștia nu pot viețui fără acest program, fără acest soft numit Duhul Sfânt care este parte din această persoană în trei ipostasuri numită Sfânta Treime. 

    Așa că fă un exercițiu logic, folosește-ți rațiunea pământească și gândește-te care ar fi rostul pentru tine să îți bați capul cu un bigot, un extremist, un fanatic și un exclusivist ca mine. 

    Ești perfecționist in meseria ta. Te felicit pentru asta. 

    Dacă vine un diletant la tine și îți vorbește în termeni aiuristici despre elemente din meseria ta, îl trimiți la plimbare. 
    Și te mai și enervezi pe chestia asta.  

    De ce nu ești atât de plin de râvnă și de dorința de perfecționare atunci când vine vorba de credința în care te-ai născut și ai fost botezat: ortodoxia? 

    Pentru că, dacă ai face acest lucru, ai descoperi că te afli într-o contradicție totală cu sfinții părinți care au transmis mai departe credința în care te-ai născut.

    Dacă vrei să te lepezi de credința în care te-ai născut eu nu vreau să am nicio interferenta in viața și opțiunile tale. 

    Orice alegere pe care o facem în viață produce și niște consecințe pe care trebuie să ni le asumăm. 

    Eu mi le asum pe ale mele iar tu ți le asumi pe ale tale. Alegerile tale nu mă afectează pe mine și alegerile mele nu te afectează pe tine.

    Ai văzut că pot să fiu și politically corect?

    Cu dragoste și fără resentimente, al tău același … .

    PS. Este firesc să mă aștept la un răspuns de la tine. Sincer, nu mi-l doresc. Dar te asigur că nu vom continua niciun dialog.

    1. scuză-mă, dar Duhul Sfânt nu este ”program”, iar Sfânta Treime nu este o ”persoană în trei ipostasuri”ci este o Fiinţă în Trei Persoane sau Ipostasuri.

      Eu zic că ai greşit (ai greşit grav chiar) că l-ai expediat aşa uşor pe amicul tău. El ce va zice acum ? ”Ortodocşii sunt nişte talibani, care nu mai vor să vorbească cu tine dacă zici altfel decât ei”. Puteai să te vezi cu el şi să discuţi una-alta, context în care abordai şi tema importantă.
      Noi numai cu cei care s-au lepădat pe faţă (masoni, satanişti) nu mai avem ce vorbi, decât să te rogi pentru ei – da nu pot spune cu siguranţa, pentru că sunt cazuri când nici să te rogi nu mai ai voie, dac-am înţeles bine; la fel poţi să întrerupi legătura şi cu cineva care caută să te suprime fizic. În privinţa ereticilor, poţi să-i sfătuieşti de până la două ori – după cuvântul Sfântului Apostol Pavel – apoi trebuie să-i eviţi ca să nu te contaminezi şi tu, dar te poţi ruga în continuare pentru ei.

      Tu pari a avea râvnă dar mi se pare că n-ai dreapta socoteală pe care ar trebui s-o ai.

      De asemenea, te afli într-o oarecare înşelare cu whatsapp-ul. Este bine că propovăduieşti, dar pe termen lung sunteţi în primejdie şi tu şi respectivii. Pentru că lucrurile merg înspre implantul pe creier pentru accesarea internetului. Ce mi-e că-i internet, ce mi-e că-i telefonie ? Oamenilor li se va oferi posibilitatea să aibe totul în creier: televiziune, internet, poate şi telefonie. O să dea o comanda cu gândul şi va porni videoclipul de pe youtube. Dar ce fel de propovăduire, sau ce fel de ortodoxie va fi aceea cu cip în mână şi cu sârme prin cap ?

      Iartă-mă dacă te-am supărat.

      1. @ X

        Nu m-ai supărat. Dar m-ai mâhnit.

        Sunt zgâriat și plin de cicatrici de la riguroși și bosumflați ca tine.

        Eu cu acest prieten al meu din Canada am ștate vechi de discuție despre acest lucru în care m-a beștelit în fel și chip pentru că sunt “închis la minte” și nu sunt relativist ca el.

        Scrisoarea pe care am făcut-o este încheierea acestei experiențe triste.

        Bine că ai făcut precizarea pentru greșelile dogmatice pe care le-am făcut în scrisoarea către el. Dar chiar nu cred că aceasta era esența.

        Ai mare grijă la rigurozitate și la bosumflare. Îi vei obosi pe cei din jurul tău.

        Umblarea cu mănuși și protejarea acestui tip de oameni s-a încheiat. Nu mai este timp. Îl simți pe om din prima când nu vrea. Când se îndărătniceste.

        Trebuia cumva să conving un adventist?

        Nu. Este vorba despre un născut și botezat ortodox care s-a cununat în biserică ortodoxă și care și-a botezat cei doi copii în biserică ortodoxă. Despre ce vorbim aici?

        1. Ai scris: “O să dea o comanda cu gândul şi va porni videoclipul de pe youtube.”

          Bați câmpii cu eleganță. Eu nu cred nici în programul HAARP și nici în astfel de bâzdâgănii. Pur și simplu l-aș mâhni pe Hristos dacă aș crede în astfel de bâzdâgănii. Scrie limpede la carte că Dumnezeu nu îngăduie intervenția asupra stihiilor naturii.

          Câtă lume se folosește din faptul că în momentul de față circula anumite informații utile pe WhatsApp?

          Câți monahi nu călătoresc la autostop cu șoferi care au buletin cu cip, card bancar, card de sănătate? Vezi unde duce rigurozitatea? Acest gen de țăcăneală pe mine nu mă interesează.

          Tragi cu tunul după muște.

          1. De ce comentatorul guti Flo a răspuns atât de scurt și de eficient?

          2. Scuză-mă, dar oare de ce am impresia că eşti martor al lui Iehova ?
            Cel mai important moment din acea scrisoare a fost când ai vorbit despre Preasfânta Treime, dar ai greşit. Apoi vii şi spui: ”Bine că ai făcut precizarea pentru greșelile dogmatice pe care le-am făcut în scrisoarea către el. Dar chiar nu cred că aceasta era esența.”. Păi dacă nu este PreaSfânta Treime esenţa, atunci ce este ?
            Cele mai grave enormităţi pe care le zic iehoviştii sunt faptul că din Trei Persoane acceptă numai una – ei zic Iehova, dar nu este acela Dumnezeu-Tatăl, pentru că nu poate să fie Tată dacă nu are Fiu – iar despre Duhul Sfânt zic că este un fel de energie impersonală. Iar tu ai atins amândouă punctele.
            ____
            Despre internetul pe creier nu contează ce zicem noi, contează ce se va întâmpla. Eu ceea ce văd cu ochiul liber este că dispozitivele se miniaturizează. Un smartphone poate să aibe procesor cu 8 nuclee, în timp ce o unitate pc de acum vreo 20 de ani avea numai unul, poate două dacă era bazat. De la CRT-uri alea mari s-a ajuns la ecrane plate dar şi la ochelari virtuali. Deja poţi avea internet la ceas – cu funcţii limitate e drept.
            Nu cred că sunt riguros şi bosumflat. Sunt o seamă de oameni care, atunci când combaţi ce zic ei, încep cu ”discurs incitator la ură”.
            Îmi cer iertare dacă am produs supărare.

      2. X,
        Cu ttotii intram pt moment pe internet….
        Ca e pe portal ..ca e pe whatsapp, tot pe internet esti.

        1. @ X

          Interesant. Este prima oara cand sunt intrebat daca sunt de la martorii spumelor reci.

          Tre sa fiu dus cu capul sa-mi bat capul cu tine.

  14. offtopic. merită urmărit:
    https://www.youtube.com/user/jaydyer/featured
    ortodox din america ce analizează în adâncime hollywood-ul ezoteric, globalismul, ecumenismul, transumanismul ș.a. Ca bonus e f bun în filozofie ca mod de abordare a celorlalte religii. (ortodoxia nu e religie, este Adevărul). Știe teologie și citează constant din Părintele Dumitru Stăniloae. Are cartea, Sfântului Serafim Rose, „Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor” de 1000 de pagini nu 500 cum e la noi.Sunt foarte bune lecturile sale despre cărțile globaliștilor. Tragedy and Hope de Carol Quigley sau cărțile lui Huxley, H.G. Wells etc.
    https://www.youtube.com/watch?v=cFqEZH3IShE&list=PLYmIBQRIOqKlcj21QqqR6b91UcU7Bj-Ah&index=28
    https://www.youtube.com/watch?v=NqNc0yBiwpE&list=PLYmIBQRIOqKlcj21QqqR6b91UcU7Bj-Ah&index=41
    https://www.youtube.com/watch?v=f1wiblpsj-w&list=PLYmIBQRIOqKlcj21QqqR6b91UcU7Bj-Ah&index=40

  15. Domnule Stoler Filip,se poate să mi dați o adresă de email?doresc să vă întreb ceva,poate mă puteți ajuta.

    1. Eu una, îți mulțumesc pentru postare și traducătoarei!
      Cât de atenți va trebui să fim!
      Dacă zice că e de ultimă generație, de când or fi făcut-o?
      Mai ales dacă lasser-ul poate fi încorporat în însăși camera foto?
      Dacă e demult, înseamnă că, toți cei care avem încă buletine simple și pașapoarte temporare, TOT N-AM SCĂPAT!

    2. Articolul respectiv mai ridică o problemă pentru noi … Dacă au cip nanometric înseamnă că suntem în primejdie mare … Nu cumva ar putea să pună acea substanţă nanometrică în alimente ?
      Mă tem că ne-am înşelat foarte tare cu codurile de bare de pe produse … La ora actuală cred că mulţi şi-au dat seama că e de la antihrist, dar noi ne-am amăgit că nu e nimic dacă mâncăm … Dar … câtă vreme produsul este cu cod de bare, înseamnă că producerea lui s-a făcut sub controlul păpuşarilor … fie direct, fie indirect (prin respectarea standardelor de calitate ISO, de exemplu …). Ori … fiind sub controlul lor, eu ce garanţie am că nu au pus dej acei roboţi nanometrici în mâncare ? … Noi deja s-ar putea să fim modificaţi şi la gândire, şi genetic, după ce am consumat ani de zile produse cu coduri … atâtea cazuri de suicid, probleme mentale, probleme cu ”identitatea sexuală” … oameni care vor să-şi schimbe sexul … În plus, ar putea fi una din explicaţii de ce aşa de mulţi oameni accetă aceste documente …
      Când Părintele Hristofor din Tula a zis să facem peste ele semnul Sfintei Cruci, să stropim cu aghiazmă şi să zicem Tatăl nostru, asta nu înseamnă nicidecum că avem voie să le luăm … eu cred că a vrut să zică la nivelul că … în caz că nu ne-am dat sema şi le-am luat aşa, putem totuşi să le mâncăm dacă facem acele lucruri …. dar se subînţelege că nu mai trebuie luate după ce ţi-ai dat seama. În Sarea Pământului parcă zice: dacă TOTUŞI le-ai luat …
      În plus, Părintele a spus acest lucru prin anii 80, când în Rusia au apărut pentru prima dată aceste produse … de atunci au trecut 40 de ani de avansuri tehnologice …
      Aceste produse oricum au în ele energii întunecate, diavoleşti, care-ţi întunecă mintea. Părintele Gurie Chezlov – Sarea Pământului 5, partea 2 – a spus că în Rusia mai întâi au trimis la oameni camioane de ajutoare, la începutul anilor 90 … ajutoare care erau ”pline de coduri”… Aceste produse le-au întunecat mintea oamenilor şi au început să accepte mai întâi voucherul, apoi şi celelalte documente …
      Mă tem că ne-am înşelat foarte tare prin relaxarea noastră …

      1. Cum putem afla?
        Cred că făcând un canon de rugăciune particular făcut într-o zi pentru îndeplinirea unei dorințe, în care poate intra și asta: dacă nu cumva am fost deja LUCRAȚI: CITIREA DE 12 ORI A ACATISTULUI BUNEI VESTIRI CU RUGĂMINTEA DE A NI SE ARĂTA DE AM FOST ATINȘI SAU NU!

  16. Hopa!

    Corabia lui Junkers, Timermans și Tusk intră serios la apă.
    Acest “Titanic” al continentului s-a lovit de un aisberg de gheață (iertati pleonasmul):

    răcirea națiunilor față de conceptul de Uniune Europeană.

    și a început să se scufunde.

    Iar mass media românească nu vă va spune niciodată acest lucru.

    Așezați-vă relaxați într-un fotoliu. Distracția începe.

    Criza din Franța se adâncește. Oamenii trec graniţa să cumpere benzină și mâncare
    
Tot mai mulţi şoferi francezi trec graniţa pentru a cumpăra benzină și motorină din Germania. În cazul unui plin, diferenţa de preț este de aproximativ zece euro.

    Situația nu este recentă, dar lucrurile s-au înrăutățit în ultimele săptămâni. În Franţa, preţul carburanţilor a crescut constant.
    Preţul benzinei a atins cel mai înalt nivel din ultimii șase ani, iar motorina a ajuns aproape de valoarea din octombrie 2018, care a dus la proteste în toată țara.
    În benzinăriile germane din apropierea graniței cu Franța apar tot mai des autoturisme cu numere de înmatriculare franţuzeşti. Şi asta pentru că mulţi locuitori din zone aflate la frontieră spun că economisesc bani dacă aleg să alimenteze în Germania.
    Șofer: „Preţul la motorină este 1,36 euro pentru un litru, în timp ce în Franţa costă între 1,40 şi 1,45 de euro. E o diferenţă mare.”

    Șofer: „Locuiesc la 20 de minute de benzinărie şi plătesc cu 10 cenţi mai puţin pe litru aici. Şi dacă tot vin încoace, profit de ocazie să cumpăr şi mâncare şi ţigări.”
    Pentru cei care circulă în fiecare zi cu maşina diferenţa nu este de ignorat. Dacă trag linie, la final de luna rămân cu cel puţin zece euro în buzunar.

    Șoferiță: „Vin aici ca să fac plinul de două ori pe lună. Fac asta de zece ani de zile, şi întotdeauna a fost mai ieftin decât în Franţa.

    Șoferiță: „Merg cu maşina în fiecare zi la muncă, aşa că mi se pare mai profitabil să vin aici. E mai ieftin.”

    În Franţa, motorina este mai ieftină decât benzina, însă preţurile cresc.
    Benzina a atins cea mai ridicată valoare din 2013 încoace, iar motorina se apropie de nivelul care a dus la un val de proteste la scară naţională.

    Vânzător: „Am început să lucrez aici în urmă cu patru ani şi erau destul de puţini clienţi francezi. Acum sunt din ce în ce mai mulţi.”

    În 2015, în Franţa erau înregistrate aproximativ 30 de milioane de autoturisme diesel, potrivit cifrelor Băncii Mondiale. Adică aproape 80 la sută din maşinile aflate în circulaţie.

    https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3819366

  17. În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

    Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

    Cele de mai jos, scrise de Cuviosul ieroschimonah Arsenie Cotea, au reprezentat şi ar putea încă reprezenta un manifest al celor ce se opun inovaţiei nou-calendariste:

    Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – dintre care şi noi facem parte, cu Darul lui Dumnezeu -, cele ce ca Creştini Ortodocşi suntem datori ca cu însuşi preţul vieţii noastre să păzim fără de altă făgăduinţă dată prin jurământ în vremea naşterii cei de adoua oară în baia Sântului Botez, care datorie, ne stă asupra, ca atunci când vom fi siliţi a călca vreuna din poruncile Sfintei noastre Biserici – de va chema vremea – să ne vărsăm pre însuşi sângele nostru pentru apărarea Sfintei noastre credinţe Ortodoxe şi a păzirei stramoşăştilor obiceiuri Creştineşti. Iar cei ce s-au învrednicit ca de a doua oară să repete acest Sfânt jurământ, în vremea tunderii în Sfântul şi Marele îngerescul Chip Monahicesc, cu mult mai mult li se impune aceasta. Iar pentru Sfinţiţii Clerici, şi mai ales P.S. Arhierei, mai cu deosebire şi mai cu îndatorire le stă asupră-le aceasta. Căci în vremea hirotoniei, de 3 ori au jurat, cum că vor păzi predaniile cele pentru Dumnezeu, şi pentru cele Dumnezeeşti şi tâlcuirele Bisericei Cei Una, şi Sfântă, şi Sobornicească şi Apostolească; pentru care, atuncea în auzul tuturor, împreună cu mărturisirea Credinţei, cu mare glas au strigat: „Tuturor începătorilor de eresuri şi pre cei de un cuget cu dânşii, îi lepăd şi îi dau Anatemii, şi luminat propoveduesc cu mare glas: tuturor ereticilor „ANATEMA” (Vezi Rânduiala hirotoniei Arhiereşti, a 3-a Mărturisire). Şi iarăşi a 3-a oară: tuturor ereticilor, ANATEMA!

    Toţi aceştia, adevăraţi fii şi robi ai Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, de vor să moştenească Împărăţia Cerurilor, prin păzirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor porunci ale Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit: Nu primesc nici o schimbare să se facă în cele poruncite şi predanisite de Sfânta această Biserică, între care este şi Calendarul Bisericesc Ortodox, Iulian stil vechi:

    Deoarece făptuitorii reformişti vor cădea în Anatema Sfântului Apostol Pavel ce zice:

    „De binevesteşte cineva vouă ceva afară de ceea ce aţi „primit, fie ANATEMA”. (Gal. 1: 8, 9).

    Aşadar:

    + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, cei ce fac aşa născocire, cad în osânda rostită de Sfântul şi Ecumenicul al 7-lea Sobor, în Canonul I, şi care Sfânt Sobor iarăşi zice: „Toţi cei ce afară de predaniile Bisericii şi de învăţăturile Sfinţilor şi întrutot Cinstiţilor Părinţilor noştri, au născocit ceva, sau vor născoci după hotărârea noastră aceasta, fie ANATEMA de 3 ori”! (din Sinaxarul Duminicii Pravoslaviei).

    Si iarăşi zice: „Toţi cei ce calcă predaniile Sfinte Biserici, scrise ori nescrise, Anatema de 3 ori” (în al II-lea tom al Sinodicalelor, foaia 883).

    + Nu primim schimbarea Sfântului şi Ortodoxului Calendar, deoarece, prin această schimbare, reformiştii arată de-a dreptul nesupunere Sfintelor Soboare Ecumenice, care au pecetluit împreuna cu altele şi pe a noastră Ortodoxă rânduială Calendaristică, şi cari nesupuşi vor cădea din nădejdea mântuirii, rămâind afară de trupul Bisericei, dupre hotărârea Domnului, că: „de nu va asculta cineva nici de Sobor, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş”. (Matthei: 18, 17).

    + Nu primim să hulim Sfântul nostru Calendar Ortodox, deoarece hulitorii vor moşteni osânda acelor ce hulesc împotriva Sfântului Duh, Cel ce au insuflat pe Sfinţii Părinţi la Sfintele Soboare Ecumenice, şi care păcat al hulei, dupre hotărârea Mântuitorului (Matthei: 12, 32), nu li se va ierta lor niciodată.

    + Nu ne învoim să schimbăm Ortodoxul nostru Călindar, deoarece, aceasta este o nouă scornitură şi o străină învăţătură, şi cel ce se învoieşte, cade în osânda Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ce zice: „Oricine va veni la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi lui „Bucură-te, Bună ziua”. Că cel ce-i zice lui „Bucură-te”, se face părtaş faptelor lui celor rele”. (2 Ioan, st. 10, 11).

    + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, reforma aceasta este aflare papistăşească, osândită de întreaga şi Marea adunare Sinodală din anul 1593, pe vremea Patriarhului Ieremia al II-lea, faţă fiind toţi Ierarhii Bisericii Ortodoxe de Răsărit; osândire rostită şi de alte Sfinte Sinoade şi Sfinţi Părinţi.

    + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece ne vom împotrivi Dumnezeului minunilor, Cel ce spre întărirea Ortodoxului nostru Calendar a lucrat minunile ce le-am pomenit mai înainte; şi Care Dumnezeu, repetă în tot anul minunea ieşirei Sfintei Lumini în ziua Sfintei Învieri a Domnului nostru, Iisus Hristos, la Sfântul Mormânt în Ierusalim, zicem, la ale noastre Sfinte Paşti, iar nu la al celor eretici, între care sunt şi papistaşii.

    + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, prin această schimbare noii Calendarişti vor face schismă între Bisericele surori Ortodoxe care, în mare parte nu s-au învoit, adecă vor face dezbinare între Ortodocşi – şi care păcat al dezbinării Bisericii, nici sângele Muceniciei nu-l poate spăla, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur (în a 11-a Voroavă către Efeseni): „cum că au zis un Sfânt că nici sângele Muceniciei nu poate a spăla păcatul osebirei şi al despărţirei Bisericei. Şi a dezbina cineva Biserica este răul cel mai cumplit, decât a cădea în eres. Scrie însuşi Sfântul Dionisie al Alexandriei (Mărturisitorul), în Epistolia cea către Navat Episcopul, că: se cuvine a pătimi cineva orişice rău ar fi, numai a nu dezbina Biserica, şi că este mai slăvită Mucenicie, ce ar suferi cineva pentru a nu dezbina Biserica, decât Mucenicia ce o ar răbda de a nu sluji idolilor. Fiindcă în Mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor, mărturiseşte pentru folosul sufletului său, iară întru cea pentru a nu dezbina Biserica, mărturiseşte pentru folosul şi unirea a toată Biserica. (Pidalion, foaia 26).

    + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, fiindcă noii Calendarişti, de se vor ţine după 2 stiluri, vor desfiinţa Postul Sfinţilor Apostoli, atrăgându-şi asupra ANATEMA Canonului 19 al Sfântului Sobor din Gangra şi osânda de la 228 al Nomocanonului.

    + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Bisericesc Ortodox, căci, dacă reformiştii vor schimba şi data Sfintelor Paşti, vor cădea în osânda Canonului I al Sfântului Sobor din Antiochia, precum şi ale altor osândiri Sinodiceşti şi Părinteşti.

    + Nu primim schimbarea Ortodoxului nostru Calendar, căci noii Calendarişti, orice chip vor unelti cu noua lor scornitură, vor face Sfintele Paşti ori mai înainte de jidovi, ori nu vor ajunge cu data la 22 Martie, ori îl vor avea fix într-o anumită zi, fapte pentru care însuşi ei au zis că acestea sunt o erezie vădită, precum şi este; şi unii şi aceştia eretici vor cădea în osânda Sfântului Apostol Pavel ce zice: „De omul eretic, după una şi a doua sfătuire, te fereşte, ştiind că s-a răzvrătit unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind singur de sine osândit”. (Tit 3: 10, 11).

    + Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar, pentru motivul, cum zic ei, că această schimbare nu ar fi nimic; căci chia aşa de ar fi, adică o mică abatere, iată pentru această nimică ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Rogu-vă, dar, fraţilor, să nu vă amăgiţi cu cugetul cel pierzător de suflet înşivă a grămădi asupră-vă toată răutatea, zicând: „Ce este aceasta şi ce este aceea, adică aceasta nu-i nimic, cealaltă tot aşa, că nenumărate rele din aceasta se nasc, căci diavolul cel spurcat multă răutate şi putere întrebuinţează şi compogoromânt spre pierzarea oamenilor, ca „din cele mici mai întâi lovindu-i, să-i aducă la cele mai mari (Voroava LXXXVI la Mattheiu).

    Iar Sfântul Isidor Pelusiotul, în epistolia 1233 glăsuieşte:

    „A zice că aceasta nu e nimic, au făcut a glumi răutatea asupra întregei vieţi. Iar împotriva acestei pierzătoare glume, adică: „nu-i nimica”, (nicevo-ruseşte) a scris un tratat întreg Cucernicul acela bărbat Părintele Ioan Kronştaski-Rusia – † 1910.

    + Nu primim să schimbăm Sfântul nostru Calendar stil vechiu, pentru motivul, pus de reformişti, că ar fi prea multe Sărbători şi pentru aceasta se face pagubă mare materială. Căci nu are nici un loc recea această pricină. Mai întâi Sfintele Sărbători sunt aşezate şi rânduite să le prăznuim de acei făcători de minuni, pre care Sfânta Biserică îi numesc Purtători de Dumnezeu şi insuflaţi de Sfântul Duh; iar apoi, oare nu era mai mult belşug, atunci când Creştinii prăznuiau toate cele rânduite de Sfânta Biserică, decât acum în epoca ceasta ateistă (fără de Dumnezeu) care a redus francul numai la 7 bani?!

    + Nu primim sa schimbăm Ortodoxul nostru Calendar Iulian, pentru motivul că aceasta o cer marele interese ale Statului. Pentru Stat poate să fi fost o necesitate; iar pentru Biserică – după cum am arătat – când a primit Calendarul Grigorian, au respectat dreptul Bisericii de a face uz de Calendarul Iulian stil vechiu, tipărind însuşi cu a sa cheltuială Calendarul Bisericesc Ortodox pe toţi anii, în 1923. Prin urmare, însuşi Statul ne-a documentat că interesele cele vremelnice nu pot muia hotarele cele vecinice ale Dumnezeieştii Biserici Răsăritene.

    Şi fiindcă: Nu primim schimbarea Sfântului, Ortodoxului şi Bisericescului nostru Calendar Iulian stil vechiu, din aceasta să nu ne lipească crima de turburători ai ordinii de stat, ci atâta lucru ştim şi noi, cum că: „Taina împăratului bine este a o ascunde, dar însă lucrurile lui Dumnezeu a le descoperi mărire este”. (Tobit 12, 6). Însă să ştie doar că turburători proprii-zişi ai ordinii de Stat şi cu lucru dovediţi sunt adventiştii, anabaptiştii, anabatiştii, pocăiţii şi alţi blestemaţi de eretici; împreună cu toţi protestanţii şi papistaşii ce mişună prin România şi prin toată lumea – duhul Bolşevismului -, ce cu toţii sug din afurisita ţâţă a lui Iuda cu masonii lui, iar nu noi, Creştinii Ortodocşi, cei ce cu trup şi suflet ne ţinem de predaniile cele strămoşeşti Creştineşti, şi care pune înaintea bolşevismului spusa Sfântului Mucenic Procopie din Palestina (†303), că: ,,Mulţimea Domnilor nu e bună”; „un Cap e de ajuns a purta o cunună”.

    + Nu primim să schimbăm Sfântul nostru Calendar Ortodox, ca cum de spaima înfricoşărilor, cu care ameninţă şi ne cinstesc Noii Calendarişti pentru această statornică; căci, aceasta dovedeşte cum că unde e silă, de acolo Adevărul a dispărut; şi ca atare silnicii făptuiesc ceva mai mult decât tiranii împăraţi idolatri de demult, care, nu pentru ca să-şi aplice vreo nouă a alor scornitură vărsau sângele Sfinţilor Mucenici, ci cu pricină ca cum binecuvântată pentru ei, căci voiau să ţină obiceiurile lor cele vechi strămoşeşti; pentru care cetim în ultimul edict al lui Maximian următoarele: (vezi „Istoria Bisericească a lui Evsevie”, Cart. 8, Cap. 17). „Dintre toate îngrijirile ce am luat pentru binele comun al supuşilor noştri şi pentru conservarea Imperiului, noi hotărâsem de a restabili toate lucrurile după primele obiceiuri… şi vechea disciplină a străbunilor noştri”.

    Care de altfel, într-un „Catehism Creştin Ortodox”, („Răsturnarea ultimelor rătăciri”, de N. Scriban, pag. 36), aflăm următoarea întrebare: „Cum trebuie Creştinii Ortodocşi să lucreze, dacă Stăpânii şi mai-marii, ar cere ceva de la dânşii, care să fie contrar Credinţei şi în opoziţie cu Legea Dumnezeiască predanisită?

    Răspuns: „În acest caz, trebuie sa li se răspundă ceea ce Sfinţii Apostoli au răspuns principilor şi capilor iudeilor: „judecaţi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, „de a ne supune mai vârtos vouă decât lui Dumnezeu? (Fap. 4, 19); şi trebuie a suferi şi a purta toate urmările acestei învăţături, pentru Credinţa şi Predaniile Bisericii şi pentru a nu strica Legea lui Dumnezeu; orişice ar putea urma, sau ar putea rezulta de acolo”.

    Deci, pentru aceasta, noi, Creştinii Ortodocşi, nu ne împreună-învoim cu cei ce au schimbat Sfântul nostru Calendar Bisericesc Ortodox, bătrân aproape cu 2000 ani, pentru cel Papistăşesc: Căci astfel am cădea sub osânda Sf. Apostol Pavel, ce zice: „Cari dreptatea lui Dumnezeu cunoscându-o, cum că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai acestea le fac, ci şi binevoiesc cu cei ce le fac pre acestea”, (Rom. 1, 32).

    Pentru care zice Dumnezeiescul Gură de Aur: „Nu numai a râvni răutatea, ci şi a lăuda pre cei ce vieţuiesc într-însa, aduce muncă prea cumplită celor ce vieţuiesc întru răutate; căci a păcătui şi a lăuda pre cei ce păcătuiesc; „mult mai mare prihană de muncă aduce” (În Cuv. cel la Saul).

    Ci şi Marele Ierarh Vasilie zice: „Mai cu sârguinţă să luăm aminte de sine, nu cumva pre vreun om necinstitor de Dumnezeu, cu cuvântul sau cu lucrul, vrând să-l îndreptăm, dupre harul cel către noi, să ne purtăm cu înduplecarea lui: „Că vai celor ce zic răul bun şi bunul rău, şi cei ce pun lumina întuneric şi întunericul lumină, cel ce fac amarul dulce şi dulcele amar”. (Is. 5, 20).

    Şi iarăşi zice: „Cel ce ajută acelor răi-necinstitori de Dumnezeu şi îndrăzneşte întru faptele cele rele, acesta este cel ce zice răul bun”. (În tâlcuirea la Proorocul Isaiia).

    Iar Parimiastul încă au zis: „Carele judecă pre cel nedrept a fi drept, iar nedrept pre cel drept, necurat şi urât este la Dumnezeu”. (Pilde XIII, 13).

    Aşadar, fiindcă s-a dovedit cu lumina zilei că Sfântului nostru Calendar Bisericesc Ortodox, numit Iulian stil vechiu nu i se poate afla nici o prihană -, dat fiindcă şi noii calendarişti îl zic că s-a botezat în Legea Creştină, de către Sfinţii Părinţi la Sfântul I Sobor Ecumenic, iar tot ei strigă în gura mare că, Creştinescul nostru botezat Calendar Ortodox este păgânesc, atunci, judece orişicare, „Cine e necurat şi urât la Dumnezeu?”

    extras din cartea Părinţilor Arsenie Cotea şi Teofilact Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit, editată la Muntele Athos în anul 1924, pag. 167-172.

    A se vedea şi Biciul Împletit împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de ieroschimonah Arsenie Cotea.

  18. BICIUL ÎMPLETIT împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de Schimonah Arsenie Cotea

    Introducere
    [1] În adevăr că împrejurările actuale ce vin câteodată asupra omului într-atât îl buimăcesc cu lovitura lor neaşteptată, încât îi produc un somn adânc, ca ucenicilor în grădina Ghetsimani, unde covârşiţi de strâmtorare că nu pot face nimic pentru Domnul şi Învăţătorul lor, de întristare au adormit. Amintirea acestui fapt evanghelic, privindu-l din punct de vedere psihologic, ne dă acum prilejul de a cerceta cu de-amănuntul evenimentele de astăzi, spre a putea trage învăţătura necesară dintr-însele întru împlinirea datoriei noastre de creştini.
    Deci, dacă ne ducem cu gândul la ultimele zile petrecute de Domnul pe pământ, vedem: pe iudei căutând prilej să-L dea morţii; pe arhierei născocind calomnii; pe Iuda cugetând la vânzare; credincioşii Lui – parte din norod – tăceau, dându-se la o parte, ca şi cum nu ar fi avut cunoştinţă de cele ce ameninţa dintr-o zi în alta pe Dascălul şi Domnul lor; ucenicii la fel: unii se pregăteau de fugă când Domnul era să fie ridicat şi dus la curtea Caiafei – şi nu uitaţi că aceştia erau cei mai credincioşi – ceilalţi, apăsaţi de grozăvia momentului, Îl urmau de departe.
    Cugetând cu evlavie şi seriozitate la aceste peripeţii din viaţa Mântuitorului, într-însele vom putea recunoaşte o repetare perfectă a celor ce se petrec astăzi în viaţa noastră bisericească.
    Biserica Ortodoxă a lui Hristos e drept că a avut momente nepieritoare de glorie în mersul dezvoltării sale istorice, însă e tot aşa de exact că în cartea vieţii sale a scris multe pagini de persecuţie, suferinţe de tot felul, tiranii ş.a. care însă, toate la un loc, s-au zdrumicat de tăria ei; iar împrejurările diferite (ca Iconomahia ş.a.) abătute asupra Bisericii au arătat că însăşi credincioşilor ei le-a fost absolut la fel, ca cele văzute mai sus în ultimele clipe ale vieţii Mântuitorului pe pământ: unii, indiferenţi, tăceau; alţii, trândavi şi fricoşi, se ascundeau; parte aţâţau pe ascuns pe persecutori; unii trădau; cei slabi de virtute fugeau; iar cei ce deţineau făgăduinţele pentru păstrarea tuturor Aşezământurilor Bisericii lui Iisus Hristos – tezaurul cel mai sfânt şi mai scump – zic, însuşi Păstorii cei mari ai Bisericii, aproape neîntrerupt dormeau, iar unii şi cu urgie persecutau.
    Persecutarea credincioşilor de către actualii tirani
    Şi acum, dacă ne referim la zilele pline de groază şi de durere prin care trecem astăzi, şi ca naţiune şi ca Biserică, avem o asemănare perfectă de evenimente, întocmai cu cele arătate mai sus. Se ridică din nou trufaşi, vrăjmaşii de moarte ai Adevărului şi învăţăturilor lui Hristos şi ai propovăduirii Apostolilor şi Predaniilor Părinteşti, iar firmamentul Bisericii se acoperă din ce în ce mai mult cu nori groşi, care ameninţă cu îngrozitoare furtună, nutrită de înşişi cei din sânul Sfintei Biserici, năimiţii păstori. A venit vremea ca cei rămaşi credincioşi Dumnezeieştilor şi Părinteştilor Predanii să-şi facă adunările lor, ori în cămări şi subterane ascunse, ori prin creierii munţilor, de teama iudaisiţilor arhierei. Să aşteptăm ajutor de la politicieni? Nu-i de unde! Pentru că celor ce ne stăpânesc astăzi politiceşte, dacă li se porunceşte de către trădătorii, englisiţii şi latinisiţii arhierei, nu numai că închid şi pecetluiesc bisericile şi paraclisele, prinzând, ferecând, punând la închisoare şi tiranisind pe cei aflaţi într-însele credincioşi, ci şi rănesc de moarte şi ucid, vărsând sânge nevinovat, precum aceasta s-a petrecut în multe părţi ale ţării, din porunca antihriştilor ierarhi reformişti. Şi aceasta o execută politicienii cu cugetul împăcat, ca şi cum şi-au făcut datoria impusă de ceasurile de cumpănă prin care trec ambele instituţii vitale, şi Biserica şi Statul.
    Vânzarea tezaurului Ortodoxiei de către nevrednicii păstori
    În aşa grele zile, neînchipuit de obijduitoare pentru noi, s-au găsit – ce ruşine! – mai toţi slujitorii altarului, ca Ana şi Caiafa, purtând titlul de arhierei şi patriarhi, ca masonul Meletie Metaxakis, fostul patriarh al Constantinopolului, băutorul de sânge Hrisostom, mitropolitul Athenei, ereticul şi vrăjmaşul monahismului, Vasile, Patriarhul Constantinopolului, cel cu două capete… şi egoistul Miron al României ş.a., care la tâlhăreasca lor adunare din Constantinopol, în 1923, precum şi prin scrierile lor, pentru siguranţa vieţii lor şi spurcata agonisire (a fi în folosul Bisericii Domnului, în Numele Căruia au depus jurământ şi s-au consacrat slujitori, nu-i mai interesează) s-au găsit, zic, să declare sus şi tare cu capul descoperit, cum că Biserica lui Hristos şi aşezămintele ei s-au învechit, nemaicorespunzând vremurilor de progres actuale, şi zic ei, ca unele ce sunt greşite de Sfinţii Părinţi, trebuiau spulberate în vântul cel apusenesc (Circulara sinodului român din 1924), şi nu numai bisericescului nostru calendar i-au dat cu piciorul, dar voiesc şi chiar stăruiesc din răsputeri ca să răstoarne din temelie întreg edificiul ortodox, cu sfintele Predanii, Canoane, Dogme şi toate Dumnezeieştile lui Taine (vezi programul viitorului Sinod Ecumenic); cu acesta defăimând nenorociţii şi mutând hotarele veşnice pe care le-au pus sfinţii noştri Părinţi, precum a strigat dumnezeiescul Kiril la Sfântul şi Marele Sobor al treilea Ecumenic (Epitomi, Cart. 1, Cap. 7).
    Din nenorocire s-au mai găsit încă şi Iude dintre înşişi purtătorii de haine negre care, părăsind metania lor şi făcându-se popi mireneşti pentru mârşavul câştig, lupi fiind în piei de oaie, mai întâi cu bârfeli şi apoi cu vânzări, caută să prihănească Biserica Domnului, şi pe câţi află din cei râvnitori ortodocşi, pun mâinile pe ei şi-i dau în seama stăpânirii mireneşti.
    S-au mai aflat încă şi Simoni – profesorii universitari, – care, la întrebarea slugii stăpânitorului, declară: “Nu ştiu pre Omul acesta” şi “nu ştiu ce grăieşti”. Iar la dovada că şi titlul tău de teolog te vădeşte că eşti din ucenicii Lui, se leapădă: “Nu cunosc, zice, Biserica Ortodoxă şi sunt străin de orânduielile Ei, fiindcă studiile noastre făcute în Apusul eretic, au la bază filozofia lumească”.
    Întunecata stare a celor nepăsători
    Se înalţă, o, iubiţilor, din nou Golgotha, pentru că-L aduc ca şi cum din nou să răstignească pe Iisus Hristos. Mulţimea norodului priveşte cu indiferenţă la această privelişte, pentru că n-au avut grijă să înveţe ce va să zică credinţa ortodoxă, şi n-ar fi să ne mirăm, dacă la un moment dat, va începe să strige că vrea în locul lui Hristos pe alt învăţător, mai nou. Fiindcă ale Lui, zice, s-au învechit toate şi s-au uzat, nemaipotrivindu-se vremurilor de înaintare şi poftelor lor.
    Dar din ucenicii Domnului, următorii Lui pe pământ – episcopii – oare n-a mai rămas nici unul? Ce s-au făcut? Unde sunt? Nu cumva cu toţii se îndeletnicesc cu schimbările şi punerile la cale ale cecurilor americane şi englezeşti, agonisite din vizitele cele de prin străinătate? Presa ne-a pus la îndemână multe date despre aceste secrete!
    Dar tagma monahicească – cea care după Sfântul Isaac Sirul este gloria Bisericii lui Iisus Hristos – de ce nu-şi face arătarea la luptă? Sărmanii!!! Pe cea mai mare parte i-a împietrit grozăvia momentului şi dorm ca în oarecare Ghetsimani. Alţii, apăsaţi de recunoaşterea slăbiciunii lor în aşa împrejurări, se tânguiesc, plâng între ei şi se revoltă, încearcă a lovi cu sabia, dar lipsiţi de cunoştinţele de a mânui armele, de-abia reuşesc să taie urechea lui Malhus, şi la urma sfârşitului fug aproape cu toţii şi se ascund de frică acolo, unde nu este frică.
    Grozăvia apostaziei ierarhilor bisericeşti
    Şi acestea toate sunt cea de pe urmă nenorocire, pentru că cei ce reprezintă pre Domnul pe pământ, nu numai că sunt de sine chemaţi, alegându-se de la cluburile politice, dar mai şi dorm somn adânc de moarte, lăsând via Lui neîngrijită şi gardurile ei căzute. Iar ei ca nişte râmători sălbatici (imoralitatea lor) strică, surpă şi caută a dezrădăcina din adânc viţele ei (ale Ortodoxiei). Pentru care pricină cu totul avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur a-i înfiera pe năimiţii şi politicienii aceştia arhierei, numindu-i: vrăjmaşii lui Hristos, lupi, sugrumători, necredincioşi, nedrepţi, imorali, pânditori, făţarnici, hulitori, tâlhari, răpitori, prooroci mincinoşi, dascăli vicleni, povăţuitori orbi, înşelători, antihrişti, sminteală, fii ai celui viclean, zâzanie, ateişti, luptători de Duh, ca cei ce au hulit pe Sfântul Duh Dumnezeu…” Şi de aceea, în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte şi Dascăl, zise acel înfricoşat cuvânt: „Mulţi dintre arhierei şi din cei sfinţiţi nu se vor mântui, ci se vor munci cea mai mare parte dintre aceştia” (Cuv. 3 la Fapt. Apost.)
    Semnalul de alarmă
    Deci, a sosit ceasul ca nu numai să ne trezim din letargia nesimţirii, spre a ne lumina Hristos (Efes. 5, 14), dar, ajutaţi de El, Domnul Puterilor, pe râmătorii aceia sălbatici şi fii ai diavolului (de nu vor înceta din povârnişul cel pierzător de suflete) să-i izgonim afară din bisericile cele zidite cu sudorile părinţilor şi strămoşilor noştri, trimiţându-i la întunericul cel apusenesc, pe care de bună voie şi l-au ales, spre a sărbători acolo împreună cu păgânii papistaşi, şi apoi cu îndrăzneală şi fără de frică să mărturisim de faţă că Una este Biserica Domnului, Sfântă, Cinstită şi fără prihană, ca o Mireasă împodobită cu toate învăţăturile, aşezămintele şi părinteştile ei predanii (între care se numără şi calendarul bisericesc de stil vechi). Şi dacă ni s-ar întâmpla să şi suferim împotrivire, să ieşim la luptă cu pieptul deschis, mai ales că armele noastre sunt poruncile Domnului nostru Iisus Hristos Carele după încredinţarea Sa cea nemincinoasă, petrece cu noi până la sfârşitul veacului, şi, ca atare, în mâinile Lui stau sorţii izbânzii noastre atunci când ne luptam pentru Biserică şi Adevărurile sale, adevăruri propovăduite de către dumnezeieştii noştri Părinţi la sfintele Soboare Ecumenice şi cele locale, şi pe care Sfinte Aşezământuri noii calendarişti şi reformişti arhierei de astăzi le prihănesc, ca şi cum ar fi greşite şi nu se potrivesc cu socotelile păgânilor şi ateiştilor astronomi de acum. Cu care chip, prin această prihănire, noii calendarişti, de-a dreptul hulesc pe Sfântul Duh Dumnezeu, Cel ce i-a insuflat pe sfinţi la sfintele Soboare, şi împotriva căror hulitori împreună cu alte anateme şi blestemuri sinodiceşti, cu care s-au încătuşat ticăloşii, le stă asupră-le şi:
    Anatema
    Adunării celor patru Patriarhi cu întreg Soborul lor de sfinţiţi arhierei, în Constantinopol, la anul mântuirii 1848, care sună aşa:
    „Respingem toate noile reforme, ca cele ce sunt şoptiri ale diavolului, fiindcă cel ce primeşte aceste reforme în Biserică înfruntă, ca şi cum ar fi cu lipsă, propovăduirea dreptei credinţe. Care, însă, desăvârşită fiind şi pecetluită, nu primeşte nici scădere, nici adăugire, nici vreo schimbare oarecare. Şi cel ce va îndrăzni sau să lucreze, sau să sfătuiască, sau să şi cugete unele ca acestea, de îndată singur s-a lepădat de credinţa cea întru Hristos şi de îndată însuşi de bună voie s-a cufundat întru veşnica anatemă, pentru hulirea cea împotriva Sfântului Duh, de parcă Sfântul Duh nu cu îndestulare ar fi grăit în Sfintele Scripturi şi la Ecumenicele Soboare. Deci toţi acei ce primesc reforme sau schimbări, ori eresuri, sau dezbinări, de îndată şi de bună voie s-au îmbrăcat cu blestemul ca cu o haină (Ps. 108, 17) şi, ori papi de-ar fi ei, ori patriarhi, ori mireni, ori măcar îngeri din cer, anatema fie!”
    Nelegiuita înarmare a unor creştini împotriva Sfântului Duh
    Şi dacă după toate acestea, şi după câte încă s-au mai publicat până acum în privinţa acestei nenorocite şi vătămătoare de suflet noi chestiuni calendaristice, prin care publicaţii s-a adeverit că introducerea papistăşescului şi ateisticului calendar gregorian în Sfânta Biserică Ortodoxă nu numai că este anticanonică şi antiortodoxă, ca ceea ce surpă principala dogmă a unităţii Bisericii, dar au vârât vrajba şi dihonia între cei de un neam credincioşi fii al ei. Iar dacă noii reformişti nu vor căuta să readucă pacea în sânul Bisericii celei înviforate de ei, atunci ascultaţi, o! voi, râvnitorilor şi adevăraţilor ortodocşi ce vă porunceşte Sfântul Ioan Gură de Aur – Dascălul a toată lumea şi Mărturisitorul Adevărului, zicându-vă:
    „… Dacă vei vedea pe cineva în public, sau orişiunde hulind pre Dumnezeu şi pre cele Dumnezeieşti, apropie-te de el şi-l ceartă, şi dacă e nevoie, pălmuieşte-l, numai nu-l lăsa neînţelepţit; loveşte-l în faţa lui să se sfinţească mâna ta; şi dacă cineva te-ar chema şi te-ar duce la judecată, când judecătorul va cere să dai răspuns de fapta ta, grăieşte-i lui cu îndrăzneală cum că pre Împăratul îngerilor a hulit. Deoarece dacă cei care hulesc pre împăratul cel pământesc trebuie să fie pedepsiţi, cu mult mai vârtos cei ce ocărăsc pre Cel Ceresc. De aceea tuturor trebuie să vă pese de această fărădelege, căci de faţă fiind încălcarea (hula) este slobod fiecăruia care voieşte să o pedepsească. Şi dacă va fi să mori pentru aceasta, nu sta pe gânduri ca să înţelepţeşti pre fratele tău: mucenicie este pentru tine aceasta, fiindcă pentru această faptă şi Sfântul Ioan Botezătorul mucenic s-a făcut, deşi nu i s-a poruncit adică să aducă jertfă, nici să se închine idolilor, ci pentru apărarea sfintelor Legi, care se ocărau, i s-a tăiat sfântul lui Cap. Şi tu în sfârşit luptă-te până la moarte pentru cinstea adevărului şi Domnul va lupta apărându-te.
    Şi să nu-mi rosteşti mie pe lâncedul acela cuvânt: ce-mi pasă? nici o legătură nu am cu acel hulitor! Nedreaptă este această grăire diavolească şi afară de fire, căci numai cu diavolul n-avem nimic de obşte, cu oamenii însă, unii cu alţii, multe avem de obşte şi de aceea se cuvine să arătăm de obşte purtare de grijă pentru a lor mântuire…” (Din Cuv. 1 Cap 12, “Împotriva hulitorilor”).
    Cele de mai sus credem că nu mai au nevoie de tâlcuire pentru cei ce vor să-şi aibă conştiinţa împăcată. Fiecare din ei pot din citirea acestora a înţelege care e datoria lor spre îndreptarea şi pedepsirea hulitorilor de Dumnezeu – noii calendarişti şi reformişti!
    Nu se cuvine a ne supune răzvrătiţilor noi reformişti
    Cu toate aceste date doveditoare despre bisericeasca crimă a noilor reformişti, s-au aflat totuşi oarecare întunecaţi filozofaşi, pe a căror ştiinţă Dumnezeu a înnebunit-o şi care de bunăvoie închizând ochii după adevăr, strigă sumeţi: “Supuneţi-vă mai marilor voştri, căci aşa vă porunceşte Apostolul”. Însă dumnezeiescul Gură de Aur a apucat mai înainte şi tâlcuind pre graiul acesta al Apostolului, a zis: „dacă preotul sau arhiereul are vreo dogmă răzvrătită, măcar înger de-ar fi, nu vă supuneţi lor” (Epistola a 2-a către Tim). Şi nu numai că trebuie să se lupte cineva împotriva răzvrătiţilor arhierei, pentru apărarea Credinţei şi a Sfintei Predanii, dar chiar şi împotriva imoralităţii lor, orişicine ar fi ei, după cum a săvârşit-o Cuviosul acela monah Iosif Vriennie şi mulţi alţii, pe care Istoria bisericească cu multă slavă i-a înscris în paginile ei, pentru înfocata lor râvnă de a curaţi Casa Domnului de spurcăciune. Şi dimpotrivă, pentru cei nepăsători şi care se joacă cu mântuirea lor, Sfântul Isaac Sirul, în Cuv. 45, a aşternut acea înfricoşată hotărâre, zicând: „Nu se cuvine nouă să ne prefacem, nici faţă de noi înşine, nici faţă de alţii, nici de frică a părăsi blagorodnica şi cinstita luptă de care atârnă viaţa sufletului şi să invocăm ba una, ba alta, înălţând lenea la treapta de dogmă, adică: a ne ruga ca să nu intrăm în ispită, că pentru unii ca aceştia s-a zis cum că, deşi îndeplinesc porunca, în poruncă întru ascuns păcătuiesc. Deci, de s-ar întâmpla omului şi ar veni asupra lui ispită (ca acum chestia calendarului) şi silit ar fi ca să calce vreuna din poruncile Bisericii, adică: sau să părăsească întreaga înţelepciune, sau vieţuirea cea monahicească, sau a se lepăda de credinţă, sau a nu se lupta pentru Hristos, sau a strica vreuna din porunci, acesta de se va teme şi nu va sta împotriva ispitei să ştie că va cădea din adevărul credinţei lui Hristos.” O! nenorocire, ticăloşii! şi aceasta o vor pătimi toţi aceia lâncezi şi nepăsători, “slobozindu-i pre dânşii Dumnezeu dupre dorinţele inimilor lor şi merge-vor întru meşteşugurile lor” (Ps. 80, 12) fiindcă au avut ochi de văzut şi n-au voit să vadă, şi urechi de auzit şi n-au voit să audă, de aceea făţărnicia lor i-a povăţuit la această îndărătnicie.
    Ştim că acest exemplu de părăsire nu va cuprinde pe întreaga mulţime a ortodocşilor, pentru că Biserica Ortodoxă are făgăduinţe de statornicie şi fiinţă din partea Întemeietorului Ei, Hristos, Carele o va păstra până la sfârşitul veacului; dar, o! câţi din fiii ei nesupuşi voii lui Dumnezeu sunt iarăşi lăsaţi în dorinţele şi ideile lor cele rătăcite! Aceasta trebuie să înfricoşeze chiar şi pe cei drepţi, toţi trebuie să ne temem, ca nu cumva rămânând în inimă vreo rădăcină de amărăciune, să pierdem harul şi să atragem din partea lui Dumnezeu veşnica pedeapsă.
    Ultima luare-aminte
    Însemnaţi şi că această nenorocită şi nouă chestiune calendaristică, noii reformişti o au târât şi mai departe, căci nu numai că s-au învoit poruncii Ligei Naţiunilor de a introduce un alt nou calendar – evreiesc – de 13 luni, dar în şedinţele lor sinodale din primăvara anului curent au hotărât – după gustul ereticilor englezi – ca Sfintele Paşti să nu se mai schimbe după hotărârea Sfintelor Soboare, ci aşa, după pofta lor cea negustorească şi satanicească. Şi oare trebuie să ne supunem anatematisiţilor acestora, când Sfânta Biserică pentru această îndrăzneaţă apostazie (a schimbării Paştelui) streini de ea i-au judecat şi pre ei şi pre cei ce se vor împărtăşi cu ei? (Canonul I din Antiohia) şi nu numai atât, dar şi după moarte s-a hotărât de Sfintele Soboare a se da anatemii toţi, fără deosebire de-ar fi sfinţiţi ori mireni, cei ce ori în credinţă ori în canoane ar păcătui (Sinod V).
    Deci, cunoscătorul inimilor, Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând răceala şi nepăsarea unora către cele Dumnezeieşti, care pun ca şi cum pricină pe iconomie, a hotărât în Evanghelie, zicând: “N-am venit să aduc pace, ci sabie” (Mat. 10, 34), pre care tâlcuind-o dumnezeiescul Teofilact, zice: „Nu pretutindeni este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună. Deci sabie este cuvântul Credinţei, carele ne taie pre noi de la dragostea prietenilor şi a rudeniilor, când ne împiedică (pre noi) de la blagocestie”.
    Drept aceea, ia să nu mai stăm la îndoială de a ne sfinţi mâinile, după porunca Sfântului Ioan Gură de Aur, întru a readuce pe hulitorii reformişti în staulul Ortodoxiei. Iar dacă aceasta nu vom reuşi-o, atunci să urmăm exemplul Domnului, Carele cu biciul de ştreang a izgonit pe defăimătorii Casei Lui. Şi aceasta ca nu cumva şi noi împreună cu reformiştii învoindu-ne, să moştenim pe veşnica ANATEMA. De care anatemă, temându-se cuvioasa aceea adunare a monahilor din sfânta Mănăstire Neamţu, după cum stă publicat în “Glasul Monahilor” din 19 august papistăşesc, spre marea noastră mângâiere sufletească, vedem cum că se pregătesc de luptă, precum se şi cuvenea, împotriva noilor reformişti bisericeşti. Ajută-le lor, Doamne al Puterilor, ca astfel să poată dovedi cu fapta şi acum, că monahii sunt gloria lui Hristos prin Iisus Hristos. Amin! Amin! Amin!
    Al tuturor ortodocşilor binevoitor:
    Schimonah ARSENIE COTEA
    Sfântul Munte Athos, Schitul Sf. Ierarh Vasile cel Mare
    Anul mântuirii 1928, aug. 15

  19. Doamne ajuta @Stoler Filip,

    Multumim de postarea referitoare la calendar care are un real folos si este adevarata spunand ca cel vechi e cel bun.

    Insa ce ne vom face noi acum?

    Si ce se vor face si cei din patriarhiile cu calendar vechi unde roade ecumenismul (Rusia, Ierusalim). unde nu calendarul este cauza infestarii lor ?

    Calendarul vechi e cel bun, dar ce ne facem cu , Sfintii Romani ai Inchisorilo, cu Sf. Iustin Parvu, Sf. Arsenie Papacioc.?

    Acestea sunt framantari ale mele, desi stiu ca timpul bisericesc vechi e cel corect insa traiesc pe cel nou .

    Mantuire iti dorec

  20. Eu nu am postat aceste lucruri pentru că vreun cititor să ia vreo decizie. Factorii care contribuie la luarea unei decizii sunt mai mulți decât citirea unei postări pe un site.

    Cum ar fi unul dintre ele, discuția cu duhovnicul în care ai încredere.

    Am postat acest material doar așa un pic pentru restabilirea adevărului. Și încă nu e totul. Citirea cărților respective te cutremură.

    Cei care au vrut să impună calendarul nou la un moment dat atunci au intrat în biserică și au aruncat pe jos împărtășania călcând-o în picioare. Ceea ce-mi spune mie că îndrăcirea s-a instalat imediat. Dacă nu vă vine să credeți puneți mâna și citiți.

  21. Stoler Filip mi se pare sau vă eschivați la a da un răspuns la întrebarea ce v am adresat o?
    Aveți pretenția sau dorința de a vă fi citite comentariile care de multe ori depășesc bunul simț de a păstra limita decenței;acea limită constă ca mesajele ce se trimit nu trebuie să fie mai lungi decât articolul în sine
    V am atras atenția?îmi răspundeți?

  22. @ P.M.

    Și pe această cale vă urez multă sănătate, succes în toate domeniile de activitate precum și tradiționalul la mulți ani.

  23. Interesant;prin acest comentariu de fapt nu mi ați răspuns la nimic;chiar am nevoie de ajutorul dumneavoastră,vă băgați?

  24. @ P.M.

    Fiți un pic atent la ceea ce am de gând să vă spun. Eu de abia mă pot administra pe mine însumi ca să nu cad in vreo rătăcire sau alta.

    Nu sunteți singurul care îmi solicită o adresă de mail ca să-mi scrie. De aproape fiecare dată o astfel de experiență se termină prost.

    A-mi face despre mine o impresie că pot să ajut sau să devin lider pentru cineva este o cale pierzătoare pentru mine.

    De aceea am tot ezitat să vă furnizez o adresă de mail.

    Eu vă propun să vorbiți un pic în dodii aici pe site ca să înțeleg dacă este de competența mea să vă ajut.

    Trebuie să vă precizez că mi-am pierdut toate contactele cu lumea jurnalismului și cu lumea administrativă în general.

    Ceea ce mă face să cred că nu vă voi putea ajuta.

    Asta nu înseamnă că nu vreau să vă ajut. Dati-mi câteva indicii asupra nevoiei dumneavoastră și încerc să văd în ce direcție o luăm.

    Chiar nu mă încearcă sentimente negative.

  25. Indicii,dodii…nu mă pricep dar încerc:ce vă face degetul cel mare,îl mai folosiți ca o prezență,ca o dovadă că existați?eu prefer metoda clasică cu scrisul pe caiet…sper că a ți înțeles și o să mi scrieți să vă las adresa de email…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings