X

Cuvinte de AUR despre FACEREA lumii. „Din mărimea și frumusețea făpturilor, după socoteală se cunoaște Făcătorul lor”

Dulce e primăvara pentru corăbieri, dulce-i şi pentru lucrătorii de pământ; însă nici pentru unii, nici pentru ceilalţi nu e aşa de dulce primăvara cum e de dulce pentru cei ce vor să filosofeze vremea postului, primăvara cea duhovnicească a sufletelor, adevăratul senin al gândurilor; lucrătorilor de pământ le este dulce primăvara fiindcă văd atunci pământul încununat cu flori şi odraslele de verdeţuri întinse peste el pretutindeni ca o haină pestriţă; corăbierilor le este dulce primăvara fiindcă pot pluti fără de primejdie pe spinarea mării, talazurile fiind potolite, iar delfinii jucându-se cu multă seninătate şi deseori sărind chiar pe lângă corabie; iar nouă ne e dulce primăvara postului fiindcă obişnuieşte a domoli talazuri nu de ape, ci de pofte dobitoceşti, şi ne pune cunună nu din flori, ci de haruri duhovniceşti – că zice Scriptura: „Cunună a harurilor vei lua pe creştetul tău” (Pilde l, 9). […]

„Dar ce ne priveşte pe noi”, vor zice unii, „cuvântul despre Facere?” Ne priveşte, iubiţilor: că dacă este adevărat că „din mărimea şi frumuseţea făpturilor, după socoteală se cunoaşte Făcătorul lor” (Int. Sol. 13,5), cu cât vom cerceta mai mult mărimea şi frumuseţea făpturilor, cu atât ne vom apropia mai mult de Făcător. Este foarte bine a şti ce e făptura şi ce e Făcătorul, ce este lucrul şi ce e Făcătorul: că de ar fi ştiut să le despartă bine pe acestea vrăjmaşii adevărului, n-ar fi încurcat toate, răsturnând jos cele de sus – nu că ar fi coborât stelele şi cu cerul şi ar fi ridicat pământul, ci că ei, coborând pe împăratul cerurilor de pe tronurile împărăteşti L-au pus în rândul  făpturii, cinstind făptura cu  întâietăţile Dumnezeirii. De-ar fi ştiut maniheii să filosofeze bine despre zidire, n-ar fi cinstit-o pe aceasta, care este adusă din nefiinţă, stricăcioasă, schimbătoare, cu întâietăţile nenasterii. Dacă ar fi ştiut elinii să filosofeze bine despre făptură, nu s-ar fi rătăcit de la adevăr, n-ar fi cinstit făptura şi nu s-ar fi închinat ei în locul Făcătorului. Bun este cerul, însă a fost făcut ca să te închini Făcătorului; strălucitor e soarele, dar ca să îl slujeşti pe Cel Ce l-a lucrat; iar dacă vei rămâne la minunea zidirii şi te vei opri la frumuseţea lucrurilor, lumina ta s-a făcut întuneric, sau mai bine zis, te-ai folosit de lumină spre a te întunerici. […]

„Întru început a făcut Dumnezeu cerurile şi pământul.” „Cum adică? La început cerul, şi apoi pământul? ntâi acoperişul, şi apoi podeaua?” Dumnezeu nu-i supus vreunei trebuinţe10 a firii, nici nu e rob rânduielii vreunui meşteşug: fiindcă voia lui Dumnezeu e făcător şi meşteşugar şi al firii şi al meşteşugului, şi al tuturor celor ce sunt.

„Iar pământul era nevăzut şi netocmit.” „De ce pe cer ni-l arată Moisi adus la fiinţă gata desăvârşit, iar despre pământ ne spune cum l-a meşterit Dumnezeu treptat?” Ca aflând puterea lui din cele săvârşite cu stihia mai de soi să te încredinţezi că şi pe pământ putea să-1 aducă Dumnezeu la fiinţă gata desăvârşit: dar pentru tine şi pentru mântuirea ta nu a făcut aşa. „Cum pentru mine şi pentru mântuirea mea?” Masă şi patrie şi hrănitoare şi maică11 de obşte a tuturor este pământul, şi cetate, şi mormânt de obşte: fiindcă din el îşi au obârşia şi trupurile noastre, şi hrana noastră, şi locuim pe el, şi traiul pe el ni-l ducem, şi după moarte într-însul ne întoarcem iarăşi. Deci, ca nu cumva datorită faptului că pământul îţi este atât de trebuincios să te încânţi de el peste măsură şi mulţimea facerilor de bine să îţi fie spre poticnire ca să cazi în păgânătate, ţi-l arată, mai înainte de a fi el, fără chip şi netocmit, încât văzându-i neputinţa să te minunezi de Cel Ce l-a adus la fiinţă şi a pus în el toată puterea de care am vorbit – ca să-L slăveşti pe Cel Care atâtea a gătit ca să ne facă nouă înlesnire. Iar Dumnezeu este slăvit nu Doar prin dogme drepte ci şi prin petrecere aleasă – fiindcă Scriptura spune: „Să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5,16). […]

„Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”. Primul lucru ce se cuvine tâlcuit aici este de ce atunci când a luat fiinţă cerul nu se spune nicăieri: Să facem, ci: „Să fie cer, Să fie lumină”, si tot aşa pentru fiecare din părţile zidirii; iar aici nu este folosită decât spusa: Să facem, care arată o sfătuire cu cineva de aceeaşi cinste. Deci, cine este cel ce urma să fie făcut şi care se bucură de atâta cinste ? Omul, vieţuitoarea cea mare şi minunată şi mai scumpă înaintea lui Dumnezeu decât toată zidirea, pentru care sunt cerul şi pământul şi marea şi tot restul trupului13 zidirii; omul, de a cărui mântuire Dumnezeu S-a îndrăgostit până-ntr-atât că nici pe Cel Unul-Născut nu L-a cruţat pentru el: că nu a contenit, toate făcându-le şi lucrându-le, până ce, înălţându-l, nu l-a aşezat de-a dreapta Sa. Şi strigă Pavel zicând: „Şi împreună cu Dânsul ne-a sculat şi ne-a aşezat de-a dreapta Sa întru cele cereşti întru Hristos Iisus” (Ef. 2,6).

Sfătuirea este nu fiindcă Dumnezeu ar avea nevoie să Se sfătuiască – să nu fie! – ci pentru a se arăta prin felul vorbirii cinstea ce ni s-a dat. „Şi de ce”, întreabă unii, „dacă e mai de preţ decât toată lumea, a fost adus la fiinţă în urma lumii?” Tocmai de asta, că este mai de preţ decât toată lumea: că precum, având împăratul a merge într-o cetate oarecare, căpeteniile de oaste şi dregătorii şi păzitorii şi robii toţi merg înainte ca, pregătind locuinţa împărătească şi toată slujirea cea de trebuinţă, să primească pe împărat cu multă cinste: întocmai la fel şi aici. Înaintea omului, ca înaintea unui împărat, a mers soarele, a mers cerul, a mers lumina, toate s-au făcut şi s-au împodobit: şi apoi a fost adus el, cu multă cinste. „Să facem om după chipul”. Să audă iudeul. Către cine grăieşte Dumnezeu: „Să facem om” ? Moisi a scris asta – Moisi, pe care spun, minţind, că îl cred. Şi ca să te încredinţezi că mint si nu cred, ascultă cum îi mustră Hristos şi zice: „De aţi fi crezut lui Moisi, aţi fi crezut şi Mie” (In. 5, 46). […]

Şi atunci, cine este cel către care spune: „Să facem om”? Sfetnicul minunat, stăpânitor, Dumnezeul Cel Tare, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să vină: Însuşi Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut. Deci, către Acesta zice: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” – că nu a zis: după chipul Meu şi al Tău, sau: al Tău şi al Nostru, ci: după chipul Nostru, arătând prin aceasta că este vorba de acelaşi chip şi de aceeaşi asemănare: iar Dumnezeu şi îngerii nu au acelaşi chip, nici aceeaşi asemănare. Căci cum ar putea Stăpânul şi slujitorii să aibă acelaşi chip şi aceeaşi asemănare ? […]

Să nu ne dăm bătuţi, dar, ci să ne apucăm de cercetarea înţelesurilor Scripturii. Aţi auzit că după chipul lui Dumnezeu l-a făcut Dumnezeu pe om; şi ce înseamnă „după~chipul” am spus: că nu arată aceeaşi fire la om ca la Dumnezeu, ci asemănarea de stăpânire; iar după asemănare înseamnă bunătatea şi blândeţea, şi asemănarea după putinţă cu Dumnezeu în privinţa virtuţii, precum spune Hristos: Fiţi asemenea Tatălui Meu Care este în ceruri – fiindcă precum pe întinderea pământului unele vietăţi sunt mai dobitoceşti15, altele mai sălbatice, aşa şi pe întinsul sufletului nostru unele cugetări sunt mai dobitoceşti, altele mai sălbatice. Deci, se cuvine să le stăpânim şi să le biruim, şi să dăm cugetării stăpânirea asupra lor. „Dar cum poate birui cineva sălbăticia gândului?”, zic unii. Ce spui tu, omule? Îi biruim pe lei şi sufletele lor le îmblânzim, şi te mai îndoieşti că sălbăticia gândului poate fi preschimbată în blândeţe? Ş iasta cu toate că leul are în fire sălbăticia, iar blândeţea e împotriva firii lui; în vreme ce cu tine e dimpotrivă, bunătatea fiindu-ţi în fire, iar sălbăticia – împotriva firii. […]

Ne temem şi avem frică de fiare, şi am căzut din stăpânirea asupra lor – nu zic ba, sunt de aceeaşi părere; însă aceasta nu arată mincinoasă legea lui Dumnezeu: fiindcă la început nu stăteau aşa lucrurile, ci fiarele aveau frică şi cutremur de om ca de un stăpân, şi se plecau în faţa lui – iar după ce am căzut din îndrăznirea către Dumnezeu şi din cinste, din pricina aceasta am ajuns să avem frică noi de ele.

De unde se vede acest lucru? Dumnezeu a adus fiarele la Adam să vadă ce nume le va pune: şi n-a fugit Adam, ca unul care se temea, ci le-a pus nume tuturor ca unor robi supuşi. Acesta este simbol al stăpânirii: de asta şi Dumnezeu, vrând să-i arate şi prin aceasta care e preţul stăpânirii pe care i-o dăruise, l-a pus să dea nume fiarelor, şi numele puse le-au rămas – fiindcă Scriptura spune: „Tot ce a numit Adam, acesta e numele lor” (Fac. 2, 19).

Acesta e un semn că primul nu avea frică de fiare mai înainte de cădere, iar al doilea, mai limpede ca primul, este împreună-vorbirea şarpelui cu femeia, că dacă oamenii s-ar fi temut de fiare, n-ar fi rămas pe loc femeia văzând şarpele, ci s-ar fi pus pe fugă; n-ar fi primit sfatul lui, nu ar fi stat de vorbă cu atâta lipsă de frică, ci îndată s-ar fi speriat şi ar fi fugit. Dar iată, stă de vorbă şi nu se teme – că încă nu fiinţa teama aceasta; dar după ce a intrat în om păcatul, semnele cinstirii de care se bucura i-au fost luate; şi precum între slugi cele care au trecere la stăpân sunt temute de restul slugilor, iar cele văzute cu ochi răi se tem şi de slugile celelalte, aşa s-a întâmplat şi cu omul: căci până ce avea îndrăzneală către Dumnezeu, era temut de fiare; iar după ce s-a făcut vinovat înaintea Stăpânului a ajuns să se teamă şi de cei mai de pe urmă dintre cei împreună-robi cu dânsul. […]

„A adus Dumnezeu la el fiarele ca să vadă ce nume le va pune: şi cum le-a numit pe ele Adam, acesta numele lor”. Gândeşte-te, dar, de câtă înţelepciune era umplut, că a putut să pună nume atâtor soiuri de vietăţi aşa de felurite şi deosebite – dobitoacelor, târâtoarelor, păsărilor – şi încă pentru fiecare în parte: că Dumnezeu a primit punerea numelor şi n-a vrut să le şteargă, aşa încât numele acelea au rămas neschimbate – ceea ce dovedeşte că Adam nu a greşit, fiindcă Scriptura zice: „tot, cum le-a numit Adam, acesta este numele lor”.

Şi atunci, Adam nu ştia ce e bine şi ce e rău? Şi care ar fi noima? Şi iarăşi: Dumnezeu a adus-o pe femeie la el, şi văzând-o Adam, a cunoscut îndată că este de o fire cu dânsul. Şi ce zice? „Iată acum os din oasele mele şi carne din carnea mea”: că întrucât Dumnezeu adusese înaintea lui cu puţin mai înainte toate vietăţile, vrând Adam să arate că această vietate, adică femeia, nu este nici una dintre vieţuitoarele acelea, a zis:

„Iată acum os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Iar unii zic că nu numai lucrul acesta se dă de înţeles aici, ci şi felul facerii femeii, şi pentru că nu va mai fi femeii fel de naştere ca acesta a zis Adam: lată acum – ceea ce altcineva, tălmăcind mai cu acrivie, a zis: Aceasta o dată, altfel spus: „Numai acum s-a făcut femeie doar din bărbat; iar apoi nu va mai fi aşa, ci din amândoi”. Os din oasele mele si carne din carnea mea: că din întreaga frământătură a luat Dumnezeu o bucată şi aşa a făcut-o pe femeie, ca întru toate s-a facut părtaşă bărbatului. „Aceasta, zice, se va chema femeie, pentru că din bărbat s-a luat”. Vezi cum şi numele îl pune ca să te înveţe părtăşia de fire, iar învăţătura despre părtăşia de fire şi felul facerii să fie temei de dragoste veşnică şi legătură a unirii de cuget.

După aceea, ce spune? „Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nu a zis simplu: se va uni, ci: se va lipi, arătând cât de strânsă e legătura. Şi vor fi amândoi un trup. Deci, cel care ştia asemenea lucruri, spune-mi, nu ştia ce-i bine şi ce-i rău ? Dar ce noimă ar avea asta? Că dacă nu ştia ce-i bine şi ce-i rău înainte de a mânca din pom, ci a aflat după ce a mâncat din el, păcatul s-a făcut lui dascăl de înţelepciune, şi şarpele a fost nu amăgitor, ci sfătuitor spre cele de folos, făcându-l pe om din fiară ce era. Dar nu este aşa, nu – ferească Dumnezeu! Că dacă nu ştia ce-i bun şi ce-i rău, cum putea primi porunca? Întrucât nimeni nu dă lege celui care nu ştie că este rea călcarea legii; iar Dumnezeu a dat lege, şi pe cel care a călcat-o l-a pedepsit: şi nu ar fi făcut nici unul din aceste lucruri de nu 1-ar fi făcut dintru început cunoscător al virtuţii şi al răutăţii. Vezi cum din toate părţile ni se dovedeşte că nu după ce a mâncat din pom a cunoscut binele şi răul, ci cunoştea acestea şi mai înainte? […]

E nevoie să spun care este pricina pentru care, în vreme ce omul nu a primit cunoştinţa binelui şi răului de la pom, pomul se cheamă totuşi „al cunoştinţei binelui şi răului”: că nu e puţin lucru a afla de ce are această numire pomul. Doar şi diavolul a zis: “În orice zi veţi mânca din pom, se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul (Fac. 3, 5). „Deci, cum zici tu”, spun unii, „că nu le-a dat cunoştinţa binelui şi răului?”

Dar cine le-a dat-o, ia zi-mi? Nu cumva diavolul? „Da”, zic ei, „grăind: „veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul”. Păi tu mărturia vrăjmaşului şi uneltitorului mi-o aduci? Dacă el a zis: „veţi fi ca nişte dumnezei”, asta înseamnă că s-au făcut dumnezei? Deci, precum este adevărat că nu s-au făcut dumnezei, la fel e de adevărat şi că nu au primit atunci cunoştinţa binelui şi răului: că mincinos e diavolul, şi nu spune nimic adevărat – că zice Domnul: „întru adevăr n-a stătut” (In. 8, 44). Să nu aducem, dar, să nu aducem martor pe vrăjmaşul, ci să vedem, pornind de la fapte, de ce se cheamă pomul „al cunoştinţei binelui si răului”. Şi mai întâi, dacă vreţi, să cercetăm ce-i bine si ce-i rău.

Ce este bine? Bine este să faci ascultare. Ce este rău? Rău este să fii neascultător. Şi acum, ca să nu ne rătăcim în privinţa firii binelui şi răului, să arătăm cum stau lucrurile în amănunt pe temeiul Scripturilor. Ca să te încredinţezi că binele si răul sunt cele pe care le-am arătat, ascultă ce zice Prorocul: “Ce este bun, sau ce cere Domnul de la tine?” (Mih. 6,8). Spune: ce este bun? “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Vezi că ascultarea e bună? Că din iubire vine ascultarea.

Şi încă: „Două lucruri şi rele a făcut poporul Meu acesta: pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-au părăsit şi şi-au săpat loru-şi fântâni surpate, care nu vor putea ţine apa” (Ier. 2, 13). Vezi că rea este neascultarea şi părăsirea lui Dumnezeu?

„Dar pentru ce se cheamă pomul al cunoştinţei binelui şi răului, dacă firea pomului nu în sine avea cunoştinţa binelui si răului, ci din pedeapsa pentru neascultarea săvârşită în privinţa pomului a învăţat omul mai desluşit cum e cu binele şi cu răul?” Fiindcă Scriptura are obiceiul acesta: ca atunci când are loc vreun lucru să dea numire după acel lucru locurilor şi timpurilor în care s-a petrecut el.

Şi ca să fie mai limpede ce spun, vă voi lămuri printr-o pildă. Isaac a săpat cândva puţuri; vecinii au încercat să strice puţurile acestea; s-a întâmplat acolo oarecare sfadă, şi a pus numele puţului: Vrajbă (Fac. 26, 21) – nu fiindcă ar fi nutrit puţul vreo ură, ci fiindcă sfada s-a făcut cu privire la el. Aşa şi pomul se numeşte „al cunoştinţei binelui şi răului”: nu fiindcă ar fi avut el această cunoştinţă, ci fiindcă prin el s-a făcut întemeinicirea cunoştinţei binelui şi a răului. […]

Am spus că înainte de a mânca din pom omul cunoştea binele şi răul, şi că nu după gustarea din el a dobândit această cunoştinţă. Am arătat de ce se numea pomul „al cunoştinţei binelui şi răului”, şi că Scriptura are obiceiul ca atunci când un oarecare lucru se întâmplă în oarecare vreme sau loc, dă nume locului si vremii după lucrul acela. Astăzi trebuie să citim porunca aceea prin care Dumnezeu a oprit pe om a mânca din pom. Care e, deci, aceasta? Şi a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând ca din tot pomul care este în rai să mănânce (Fac. 2, 16). Dumnezeiască este legea – dar să luăm aminte: că dacă oamenii, citind scrisorile împărăteşti, lasă orice priveală, cu atât mai mult noi, având a citi legi nu omeneşti, ci Dumnezeieşti, trebuie să ne înălţăm cu cugetul şi să luăm aminte la cele spuse.

Ştiu că sunt unii ce învinovăţesc pe Legiuitor şi spun că legea a pricinuit căderea. Deci, mai întâi este nevoie a sta împotriva acestei clevetiri si a arăta din fapte că nu din ură faţă de om, nici vrând să necinstească firea noastră, ci din dragoste si purtare de grijă a dat Legea – iar ca să te încredinţezi că ne-a dat-o ca ajutor în luptă, ascultă ce zice Isaia: „Legea o a dat spre ajutor” (8, 20); si iarăşi strigă Prorocul: „Făclie picioarelor mele este Legea Ta, şi lumină cărărilor mele” (Ps. 118, 105) – iar cel ce urăşte nu destramă întunericul prin făclie, nici nu călăuzeşte prin lumină pe cel rătăcit; şi, iarăşi, Solomon: „Porunca Legii este sfeşnic şi lumină şi calea vieţii şi mustrare şi învăţătură” (Pilde 6, 23).

Iată că nu e numai ajutor, nu e numai făclie, ci şi lumină si viaţă: si nu dă aşa ceva cel care urăşte şi vrea să dea pierzării, ci cel ce tinde mână de ajutor şi ridică. De aceea si Pavel, grăind cu înflăcărare către iudeu si arătându-i cât câştig a adus Legea şi că ea e odihnă, iar nu povară firii noastre, grăia: „Iată, tu te numeşti iudeu, şi te culci pe Lege” (Rom. 2,17). Vezi că nu spre a împovăra firea noastră, ci spre a-i da odihnă a dat Dumnezeu Legea? Vrei să-ţi arăt că şi spre a o cinsti?

Îndeajuns sunt si cele arătate mai sus pentru a-ţi arăta cinstirea si purtarea de grijă vădite de Dumnezeu prin darea Legii – însă voi dovedi aceasta si cu alte mărturii.“Laudă, lerusalime, pe Domnul”, zice Psalmistul, „laudă pe Dumnezeul tău, Sioane: că a întărit încuietorile porţilor tale, binecuvântat-a pe fiii tăi întru tine, Cel Ce pune hotarele tale pace şi cu grăsime de grâu te-a săturat” (Ps. 147, 1-3).

După ce a vorbit si de binefacerea dată de Dumnezeu prin restul zidirii, adaugă ceea ce este mai ales si mai mare, grăind aşa: „Cel Ce vesteşte cuvântul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israil. Nu a făcut aşa la tot neamul, şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor” (8-9).

Vezi câte bunătăţi înşiră? Ferirea cetăţii de primejdie: „că a întărit încuietorile porţilor tale”; depărtarea războaielor: „Cel Ce pune hotarele Sale pace”; belşugul de cele trebuincioase: „şi cu grăsime de grâu te-a săturat.” Totuşi, a arătat că darea Legii e mai de cinste decât toate acestea: dat fiind că ferirea de primejdie, si decât depărtarea războaielor, si decât naşterea de prunci buni, si decât naşterea de prunci mulţi, si decât belşugul celor de trebuinţă, cu mult mai mare dar este a primi Legea si a învăţa îndreptările lui Dumnezeu, punând aceasta în urma tuturor binefacerilor ca pe o culme si împreunare a bunătăţilor, a adaos zicând: „Nu a făcut aşa la tot neamul” (Ps. 147, 9).
„Aşa”, cum? Mulţi s-au bucurat adeseori si de belşug, si de celelalte bunătăţi arătate”. – Dar nu despre cele binefacerile zise la început spun că „nu a făcut aşa la tot neamul”, zice, „ci despre Lege” – şi de aceea a adăugat: „Şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor” (Ps. 147, 9). Vezi că Legea este mai mare decât bunătăţile pe care le-am înşirat?

extrase din Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele dintâi omilii la Facere, Editura Sophia, Bucuresti, 2004

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Pentru a descărca formularul 230, dați click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Predici, conferințe, interviuri, sfaturi
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

7 comentarii

      1. Frate,
        ca am vorbit lucruri despre doi oameni, colegi mie, Dumnezeu l-a lasat pe rau sa ma incerce prin caderile lor.
        Si cel rau a prins indrazneala.
        Nu stiu cand e mai bine, dimineata sau seara.
        Frate, acum mi-am adus aminte de ce zice apostolul: voi nu ati cunoscut adancimile satanei.

  1. Cateva argumente scripturistice ca pamantul este plat:fac1,1-10;iov37,18;ps18,1;fac1,20;ier10,12;ies24,10;iez1,25-26;iez10,1;fac7,11;is24,18;mal3,10;fac1,16-17;fac1,14-15;ies34,4;mt24,29;fac2,1;fani2,3;pilde8,31;is49,22;ps103,4;is44,24;is10,12;ap6,13-14;am9,6;pilde8,27;iov26,10;ps103,3.Data viitoare va dau si atgumente din Sfintii Parinti.

  2. Parintele Cleopa:

    „Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.”

  3. „În orice zi veţi mânca din pom, se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul „(Fac. 3, 5)…observ ca versetul este gresit.Versetul 4:”Atunci sarpele a zis catre femeie: „Nu,nu veti muri! Versetul 5: „Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu,cunoscand binele si raul”….asadar vital este precizarea devenirii lui Adam ca Dumnezeu si nu ca dumnezeii,asa cum se scrie in articol…cred ca este o eroare grava si poate provoca rau! Subiectul este unul foarte frumos dar extrem de sensibil,de aceea doresc sa impartasesc viziunea mea cu privire la momentul ante si post incalcarii poruncii lui Dumnezeu! Cred ca Adam avea cunostinte cu privire la bine si rau inainte de a musca din mar, insa nu avea constiinta intelegerii acestora intrisec,asemanator cunoasterii binelui si raului de catre un copil. Dupa ce au mancat maru,cunoasterea binelui si a raului s-a transformat in constientizare si intelegere deplina a acestora! Sper ca m-am facut inteles! Multumesc.

    1. mulțumim de atenționare.. se pare că autorul a folosit altă versiune a Bibliei. Am identificat, că și în traducerea IPS Bartolomeu Anania și cea de la Blaj 1795, apare cuvantul dumnezei… in rest, e plauzibila intelegerea dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.