X

A aruncat cu mânie o pâine în sărac, precum cu o piatră. Atât au găsit îngerii să pună în talerul faptelor de milostenie…

Noutăti ortodoxe | Sinaxar 20 Ianuarie

Image result for fericitului Petru Vameşul

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În luna ianuarie, în ziua a douăzecea, pomenirea fericitului Petru Vameşul.

Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinţat toată ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud şi nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca şi cum ar fi aruncat cu o piatră.

Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu şi în timpul bolii i s-a părut că vede o balanţă; de partea stângă a balanţei se aflau nişte bărbaţi întunecaţi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe şi minunaţi la faţă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului.

Acestea văzându-le Petru, şi-a venit în simţiri şi după ce s-a sculat din boală a împărţit la săraci toată avuţia lui, ba unuia i-a dat şi haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar şi preţul vânzării l-a dat tot la săraci.

În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său şi a zis către portar care era mut şi surd: în numele lui Hristos, auzi-mă şi-mi deschide poarta. Şi minune, surdo-mutul a început să audă şi să vorbească. Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim şi de acolo la Constantinopol, unde a şi adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Tarile nordice Norvegia, Danemarca si Islanda plang dupa copii. Nasterea de copii va fi remunerata de stat, iar femeile care nu au copii pana la 50 de ani vor fi nevoite sa achite o amenda. Potrivit stiintei, cu inaintarea in varsta, fertilitatea scade la femei, iar la barbati scade calitatea spermei.

    http://m.hotnews.ro/stire/22918923

  2. Sf Vasile cel Mare spunea: “aduti aminte de moarte si nu vei pacatui niciodata”, in acest sens monahii aveau (nu stiu daca mai au in prezent) un craniu uman in chilie. Noi ceilalti aveam trei zile de petrecut cu cel adormit in casa. Era moment in care fiecare medita asupra vietii si asupra mortii. Acum s-au inventat capelele. Ii aruncam intr-o camera unde stam cateva ore pana la mormantare si gata am scapat de ei. Ce ” practic”
    Dumnezeu sa ne pazeasca.

  3. Iar sufletul celui adormit sta si el trei zile in capela linga trupul lui…Poate ii e frica de ce va fi cu el de acum inainte…poate e atacat de vrajmasii …Lasat singur ,fara priveghere,fara rugaciune… Vai de oamenii acestor vremuri, suflete care nu stiu ca sint infometate dim lipsa cuvintului lui Dumnezeu…
    .

    .

    .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button