X

VIDEO: Ample proteste ANTI PAPA FRANCISC in timpul vizitei acestuia in GEORGIA ortodoxa in 2016

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Iata si ce putem citi la Prezenţă redusă la slujba oficiată de Papa Francisc în Georgia din 1 octombrie 2016 de pe Adevarul:

Papa Francisc, aflat în turneu în Caucaz, a ţinut sâmbătă o slujbă în aer liber pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi, la care au participat în jur de 3.000 de persoane. La eveniment nu au fost prezenţi şi reprezentanţi ai bisericii ortodoxe georgiene, relevă DPA.

De altfel, încă de la începutul acestei săptămâni, Patriarhia a transmis că reprezentanţii săi nu pot lua parte la slujbele catolice „din cauza diferenţelor dogmatice“ care datează din Evul Mediu.

Chiar şi aşa, Vaticanul s-a aşteptat ca Biserica Ortodoxă din Georgia să trimită o delegaţie la acest eveniment, însă, în cele din urmă, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, a confirmat faptul că nici un episcop ortodox nu a participat.

În Georgia, ţară majoritar ortodoxă, numărul catolicilor este, potrivit Vaticanului, de 112.000, adică 2,5% din populaţie. Guvernul georgian estimează însă numărul acestora la numai 20.000, notează agenţia germană de presă citată.

„Mică şi dragă adunare din Georgia, atât de devotată gesturilor caritabile şi educaţiei, primeşte încurajarea Bunului Dumnezeu, ai încredere în Cel care te ia pe umerii Săi şi te consolează“, a spus Suveranul Pontif în predica sa.

„Consolarea este cea de care avem nevoie, pe fondul evenimentelor tumultoase ale vieţii, ea este cu adevărat prezenţa lui Dumnezeu în inima noastră“, a mai spus Papa Francisc.

La eveniment a luat parte şi preşedintele Georgiei, Ghiorghi Margvelaşvili.

La încheierea slujbei, Suveranul Pontif  s-a abătut de la discursul scris şi le-a mulţumit ortodocşilor de rând pentru participarea la eveniment. „Nu sunt catolic, dar am venit pentru că mă interesează Papa, ne place de Franciscus“, a afirmat Tazo Mintiaşvili, un tânăr de 20 de ani. „Suntem cu toţii creştini“, a spus, la rândul său, Nata Koridze, o femeie în vârstă de 40 de ani.

Sâmbătă dimineaţă, Papa a avut o întrevedere cu Patriarhul ortodox georgian Ilia al II-lea şi urmează să se mai întâlnească o dată cu acesta la Catedrala Svetyskhoveli din Mtskheta, la 22 de kilometri nord-vest de capitală.

Turneul Papei în Caucaz se va încheia duminică, în Azerbaidjan.

Din pacate, Patriarhul Ilia al II-lea s-a intalnit intr-adevar mai apoi cu papa Francisc la Catedrala Svietyskhoveli:

Vizita in Georgia a inceput pe 30 septembrie 2016 si a durat doua zile. Apoi papa a plecat in Azerbaidjan. Conform Basilica:

În urma unor contestări cu privire la vizita papei în Georgia, Patriarhia Georgiei a emis un comunicat miercuri, 28 septembrie 2016, în care spune că „Sanctitatea Sa Papa Francisc I va vizita Georgia la invitaţia Preşedintelui Georgiei şi a Patriarhului-Catolicos al întregii Georgii. Patriarhia Georgiei va primi oaspetele cu respect şi speră ca această vizită să contribuie la apropierea relaţiilor multilaterale şi promovarea păcii în regiune”.

Iata si ce putem citi laÎncepe mâine călătoria apostolică a papei Francisc în Georgia și Azerbaidjandin 29 septembrie 2016 de pe Radio Vatican:

Antonio Spadaro: „[…] Sfântul Părinte va atinge un loc ce este o sursă de istorie creștină; există o viață monastică încă activă, dar și în acest caz nu lipsesc problemele, întrucât raporturile cu Biserica Ortodoxă sunt complexe. Biserica Ortodoxă georgiană nu recunoaște de exemplu validitatea Botezului administrat de catolici, chiar dacă există un efort constant și continuu în relații. Așadar, dacă vrem, putem spune că prezența Papei înseamnă și un mesaj foarte clar de unitate a creștinilor, făcând apel la aceste rădăcini profunde pe care Georgia le păstrează cu strășnicie.”

Sa ne amintim si de faptul ca Biserica Georgiei nu a fost in Creta:

DECIZIA FINALĂ A BISERICII GEORGIEI cu privire la pseudo-sinodul din Creta

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

  1. papei de la roma trebuie sa i se ceara socoteala de dezbinarea ortodocsilor din Transilvania de la 1700, de sute de mii de ortodocsi prigoniti, ucisi, maghiarizati cu forta, de sute de biserici si manastiri distruse cu tunul….nu sa vina sa faca prozelitism ca un lup in blana de oaie, sa se victimizeze, ca domnule, asa zisa strutocamila “biserica”
    grecocatolica, a avut de suferit…..

    1. Mult rău a facut greco-catolicismul in Transilvania. Milioane de oameni botezati prin stropire de-a lungul timpului! Milioane de oameni care au denaturat Ortodoxia. Milioane de oameni care cred că sunt pe calea cea bună cand, de fapt,se închină si unui idol:papa. Oare Sfantul Paisie de la Neamt ce parere ar avea despre vizita papei in Romania?

    2. Exact: greco-catolicismul este o samanta a urii sadita pe pamantul romanesc, de Vatican si austro-ungari … Acelasi lucru l-au facut si in Ucraina … le-a mers. Iata ca acolo, acum se vad rezultatele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button