Ïntr-un discurs aplaudat, cancelara Merkel a pledat, cu pasiune, pentru multilateralism – vorbind despre istoria Germaniei, marcate de nazism. „Răspunsul la naţionalismul pur a fost crearea Naţiunilor Unite şi angajamentul de a găsi, împreună, răspunsul la problemele comune”, a declarat Angela Merkel.
Cititi va rugam mai multe la:
ONU: Pactul mondial asupra migranţilor a fost adoptat la Marrakech
Trebuie sa invatam din istorie, daca vrem sa pricepem ceva din cele ce se petrec actualmente in jurul nostru. Si mai ales pentru a stii ce ni se pregateste.
Schema pe care papusarii au aplicat-o inainte, in timpul si dupa cel de al doilea raboi mondial, se va repeta cat de curand.
Atunci a fost o mare criza, declansata de cine trebuie:
Remember: ROCKEFELLER – principalii declansatori ai MARII CRIZE economice din secolul 20
Si o finantare a “nationalismului” de care aveau nevoie. Spre exemplificare, iata ce spunea, chiar in acea vreme. Louis Thomas McFadden (1876-1936):
“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.
Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostri. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.
Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”
Cititi va rugam mai multe la:
Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE
Iar familia Rockefeller o gasim din nou si pe lista principalilor finantatori:
NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului
De ce? Pai, unul dintre principalele motive a fost tocmai cel spus de cancelarul Germaniei: crearea ONU.
Iar cladirea Natiunilor Unite se afla pe un teren donat de … familia Rockefeller.
Adica ei au creat problema si tot ei au venit mai apoi si cu solutia.
Intre timp, numele grele ale unor familii precum Rockefeller sau Rothschild au iesit din luminile rampei, caci prea ar fi batut la ochi. Dar schema ce a dat rezultate atunci, o vor aplica si in viitor.
De fapt au si inceput. Si ne amintim de criza declansata voit de ei in 2007 si care nu se va termina decat cu un razboi mondial, ca si cea din secolul trecut. Iar in aceeasi schema intra si nationalismul ce a inflorit peste noapte de relativ putina vreme. Va urma conflagratia si mai apoi solutia: “Din cauza nationalismului s-a declansat al treilea razboi mondial, deci trebuie sa ne unim, sa renuntam la el si sa ne alegem un imparat peste intreg Pamantul”.
Care imparat va fi evreu. Profetiile Sfintilor Parinti il numesc ANTIHRIST. Iata, de exemplu ce ne avertiza Sfantul Lavrentie de Cernigov:
In acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul.
Cititi va rugam mai multe la:
20 ianuarie: Sfântul Lavrentie de Cernigov. PROFEȚIA sa despre ANTIHRIST
Iar rabinii il numesc MESIA:
A nu se intelege ca nationalistii care ies in strada sunt cu totii platiti de oculta. Majoritatea sunt sinceri si multe dintre lozincile lor sunt chiar corecte. Necazul e ca nu vor reusi nici o schimbare reala. Se vor bucura daca probabil va cadea Macron. Se vor bucura si mai tare daca probabil se va destrama chiar si Uniunea Europeana. Aceste “victorii” insa, vor face parte din planul papusarilor.
Unii vor zice ca Dumnezeu ii va ajuta pe nationalisti sa demoleze edificiul contruit de oculta de peste 200 de ani. Dar oare acesti nationalisti se inchina la Dumnezeu?
Pe de alta parte insa, nu inseamna ca trebuie renuntat la nationalism deoarece majoritatea miscarilor nationaliste sunt atent controlate si vor fi utile planurilor ocultei. Mesajul nationalist trebuie in continuare sa se auda. Dar un nationalism real crestin, nu de tip ucrainean sau nazist:
Care este folosul unui mesaj fara baricade si cauciucuri arzand? Poate fi acelasi ca la Ninive, cand toti locuitorii cetatii, de la imparat si pana la ultima sluga, s-au imbracat in sac și au postit nu numai oamenii, ci și dobitoacele, și nici apă nu au băut. Și s-a milostivit Dumnezeu de ei.
Caci nu revolutiile ii plac lui Dumnezeu. Lucifer a fost revolutionar. Lui Dumnezeu ii place pocainta. Daca masele s-ar intoarce la Dumnezeu, automat oculta ar ramane fara nici o putere. Cu toti banii lor si cu toate slugile lor, nimic n-ar mai putea face. Cateva exemple din acest scenariu:
- Tradeaza Ierarhii Ortodoxia? Preotii sa nu-i mai pomeneasca. Tradeaza si ei? Enoriasii sa nu mai intre in biserici. Si li s-a taiat maioneza.
- Vor sa impuna documente cu cip? Nici un cetatean sa nu le accepte. Ce-or sa faca?
- Vor preda homosexualitatea si avorturile in orele de educatie sexuala? Niciun parinte sa nu-si mai lase copiii la scoala.
Altfel spus, daca masele nu accepta directivele Noii Ordini Mondiale, nici antihristul nu va fi instaurat, caci acesta nu vrea sa ia puterea cu forta, ci doreste ca omenirea sa-l aleaga, sa-l iubeasca, sa i se inchine din convingere si nu prin constrangere si sa-l considere dumnezeu. Abia dupa aceea va incepe prigoana impotriva putinilor care i se opun.
Dar acest scenariu nu se va realiza. Sa intram in deznadejde pe chestia asta? Nicidecum, caci, pana la urma, nu antihristul este marele final:
Asadar, cum necum antihristul oricum vine. De ce atunci sa mai marturisim si sa mai promovam mesajul nationalist? Simplu. Pentru ca trebuie sa trezim pe cati mai mult, chiar daca per total cei treziti vor fi putini comparativ cu gloatele ce se vor buluci sa-l primeasca pe antihrist ca salvator. Dar fiecare suflet real salvat conteaza. Pentru el dar si pentru marturisitor.
1) Prin 1917 presedintele SUA U. Wilson a trimis o oferta Germaniei, Frantei, Angliei prin care se cerea incetarea imediata a ostilitatilor, sa se considetre ca WW1 nu are invingatori/invisi si acceptarea unei Ligi a Natiunilor [evident organism supranational] care sa rezolve litigiile intre state. Germanii au respins oferta, in primul rand pentru ca Hindenburg si Ludenorf considerau ca dupa pacea de la Brest Litovsk cu bolsevicii lui Lenin, victoria pe frontul de vest in scurt timp este realizabila. ( canalul TV Viasat History, clona a Discovery History). Nu gasesc pe internet detalii.
In opinia realizatorilor filmului, Ludendorf si Hindenburg sunt voinovati de continuarea raboiului si de dezastrele care au cazut peste Germania.
Si Austria a avut o oferta de pace similara, dar a refuzat conditiile.
TOTUSI PACEA ERA CONDITIONATA IN ACEL MOMENT DE ACCEPTAREA UNUI ARBITRU MONDIAL !
2) Si Pierre Moskovici a facut o declaratie similara cu cateva zile in urma, avertizand asupra razboilui ce va veni, si sugerand ca responsabilitatea va reveni ‘nationalistilor’.
3) In momentul de fata se arunca in media munitia ideologica, pt ca dupa WW3 sa stim cine sunt tapii ispasitori, si sa se legitimeze globalismul de caverna.
– „Nu aud nici un fel de obiecții. Textul este adoptat, a declarat președintele Nasser Bourita în cadrul conferinței ONU de luni, după care aplauzele au urmat câteva minute”, potrivit lui Ekot.
Acordul va fi , de asemenea, adoptat oficial la Adunarea Generală a ONU,pe 19 decembrie.
Statele membre ale ONU au aprobat acum Pactul de migrație globală, despre care se spune că încearcă să transforme toată imigrația într-un drept al omului. Acordul de migrație a fost adoptat pentru câteva minute de aplauze, informează SR Ekot luni.
http://www.friatider.se/fn-l-nder-antog-migrationspakten-sedan-appl-derade-de-i-flera-minuter
Gavriil Georgianul: profetii si sfatiri
Pecetea va fi pusa pe degetul aratator, iar nu pe palma, cu ajutorul unui calculator. Intai, pecetea va fi oferita voluntarilor. Dar, cand Antihrist va urca pe tron, toata lumea va fi silita sa primeasca pecetea. Neascultarea va fi infatisata ca tradare. Oamenii se vor ascunde in paduri. Vor trebui sa se ingrijeasca si sa umble in grupuri de zece sau cincisprezece oameni, caci demonii vor putea sa-i prabuseasca in prapastii pe cei singuratici. Crestinii vor fi paziti de Sfantul Duh. Orice s-ar intampla, sa nu va pierdeti niciodata nadejdea! Ajutati-va unul pe altul. Dumnezeu va va lumina si veti sti ce sa faceti. Cel care va rabda pana la sfarsit se va mantui (cf. Matei 24,13).
***
Daca [in vremea aceea de foamete] veti fura, ca sa aveti ce manca, calcati una dintre poruncile lui Dumnezeu si urmati lui Antihrist. Crestinii trebuie sa-si puna toata nadejdea in Dumnezeu.
***
Adevaratul crestin nu va simti nici foame, nici sete. In vremea nenorocirii, crestinii nu vor pieri. Domnul va face minuni pentru ei. O frunza le va fi de ajuns pentru o luna. De vor face semnul crucii pe o bucata de pamant, aceasta se va preface in paine.
***
Sa nu primiti paine de la cel care a primit pecetea lui Antihrist! Multe alimente au deja pe ele pecetea, dar nu este grav, numai sa spuneti Tatal nostru, sa faceti semnul crucii si sa stropiti mancarea cu agheasma.
***
Credinta adevarata isi afla salas in inima, nu in minte. Antihristul va fi dat pe fata de crestinii care isi au credinta in inima, in vreme ce aceia care isi au credinta in cap il vor urma.
***
Sa nu va pierdeti niciodata nadejdea in Dumnezeu si veti fi feriti de foame, de sete si de nenorociri.
Profetiile fericitei maici Nila (+1999):
– Rezervele nu vă vor salva, deoarece foametea nu va începe brusc. Din an în an va fi tot mai greu, recolta va scădea, tot mai puţin pământ va fi prelucrat. Toţi trebuie să se îngrijească să fie mai aproape de pământ, în oraşele mari viaţa va fi deosebit de grea. Foamea va fi atât de groaznică, încât oamenii vor da buzna prin case în căutare de ceva alimente. Vor sparge geamurile şi uşile, vor ucide oameni pentru hrană. Mulţi vor purta în mâini arme şi viaţa omului nu va mai avea nicio valoare.
– La venirea lui antihrist se va lăsa aşa o foamete, încât se vor epuiza cerealele. Trebuie să pregătiţi flori de tei, urzică şi alte ierburi, să le uscaţi şi apoi să faceţi din ele ceai – această fiertură va fi de ajuns pentru hrană.
Si cand te gandesti ca omul ar fi putut…si inca mai are in putere sa evite toate nenorocirile astea…daca se intoarce la Dumnezeu!
Fara niciun fel de manifestatie sau miting…prin pocainta..cum spune si in articol!
Sa presupunem ca maine va fi o mare revolutie care va rasturna complet actuala oranduire. Ce vom pune in loc? In cel mai bun caz un sistem asemanator cu cel actual dar cu alti conducatori. Sau poate un sistem care va permite un control mult mai bun astfel incat sa putem evita actele de coruptie si alte nedreptati. In niciun caz un sistem bazat pe inalte valori morale si duhovnicesti dar care nu va putea satisface poftele nebunesti cu care ne-am obisnuit. Va dispare cumva ideea crearii lumii virtuale? Se va renunta la carduri? Se va interzice supravegherea in masa, se va spune numai adevarul si vor fi condamnate comportamentele impotriva firii etc etc? Recunoasteti ca asa ceva pare de neconceput.
De fapt aici este cheia. Problema consta in patimile si neputintele noastre pe care nu mai vrem sa le recunoastem si, ca atare, sa le tratam cu ajutorul lui Dumnezeu si nu altcumva. Caderea noastra este extrem de mare si nici macar nu ne dam seama de ea. Facem compromisuri dupa compromisuri si ne-am indepartat de firesc. Din cauza asta nu intelegem lumea in care traim. Vedeti cati au refuzat cardurile de sanatate sau cati au votat la Referendum iar acestea nu sunt decat niste pasi extrem de mici pe calea marturisirii atat timp cat exista alternative si nici nu resimtim suficient de puternic presiunea unei societati pe calea demonizarii.
Sa ne oprim putin la concluzia asta:
„Altfel spus, daca masele nu accepta directivele Noii Ordini Mondiale, nici antihristul nu va fi instaurat…”
Probabil cine a scris asta a vazut-o ca o idee, dar e o concluzie. Pe modelul gura pacatosului adevar graieste, dar nu este constientizata aceasta concluzie la adevarata ei insemnatate.
Am mai scris despre acest subiect. Sistemul antihristic il inscauneaza pe antihrist.
Hai sa nu ii mai spunem doar sistem, ci sistem antihristic.
Sistemul functioneaza la fel cum stim deja, are multa grija ca oamenilor sistemului sa nu le lipseasca nimic material. Dar cum iti dovedesti loialitatea fata de sistemul antihristic?
Insemnandu-te cu semnul fiarei dinainte ca sa fie obligatoriu. Ca la comunisti, primii membri de partid erau cei mai grei.
Acum semnul fiarei nu e obligatoriu, dar nu inseamna ca nu exista. Oamenii sistemului se insemneaza. Influencer-i ca Buhnici.
In acest moment populatia nu e pregatita. Cat de satanizata e lumea si tot nu e pregatita. Adica exact concluzia din citat „daca masele nu accepta directivele Noii Ordini Mondiale” nu avem inscaunare.
Asta inseamna ca razboiul va mai astepta o perioada pentru pregatire. Ca stim ca razboiul nu dureaza mult. Si oamenii daca sunt nepregatiti e prea devreme.
Trebuie sa fie mai multe emisiuni la tv, mai multi Buhnici, 5G, IoT si beneficiile aduse.
Multa, multa reclama si abia apoi razboiul.
Un argument care nu poate fi contrazis e ca in reclama care se face acum la cip, daca va uitati cu atentie si Buhnici a pus cipul in mana stanga. Nu e o intamplare. Sa fie pe mana stanga, sa para inofensiv si in contradictie cu profetia.
Arata cipul si spun cum deschid usile la masina, la casa, etc. Nu prea se discuta despre accesul la contul bancar. Tot ca sa ascunda scopul final.
Tocmai genul asta de reclama ma astept sa fie mai multa si mai deasa. Sa se obisnuieasca lumea. Abia apoi razboiul.
Razboiul pare iminent de multi ani. Si inca mai pot mentine starea asta de confuzie ca ne tine mintile ocupate. Dar adevarul e ca le trebuie mai multa satanizare.
Si razboiul nu este o intamplare. Adica din intamplare incepe. Cei care fac razboiul controleaza ambele tabere ca intotdeauna. Deci concluzia logica e ca mai au nevoie de putin timp. Sunt aproape de obiectivul lor, dar mai au de lucru.
Obiectii sau adaugiri?