X

NU VOR SEMNA pactul pentru migrație: SUA, Austria, Australia, Elveţia, Israel, Italia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi Slovacia

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Dupa cum stiti, Romania va semna „Pactul Global pentru o Migrație Sigură, Ordonată și Regulată”:

IOHANNIS și DĂNCILĂ deschid larg GRANIȚELE pentru REFUGIAȚI

Iata insa ce au decis alte tari, conform flux24.ro

Italia s-a alăturat ţărilor care nu vor semna pactul ONU privind migraţia, a anunţat miercuri premierul Giuseppe Conte, care anterior se pronunţase totuşi în favoarea acestui pact, transmite dpa și Agerpres.

Decizia executivului de la Roma survine după ce vicepremierul Matteo Salvini, lider al formaţiunii de guvernământ Liga, a declarat că este ”total împotriva” acestui document.

Premierul italian a menţionat că a decis să delege parlamentului decizia privind susţinerea pactului ONU, dar dezbaterea nu va avea loc înainte de 11 decembrie, data prevăzută pentru semnarea lui, astfel că Italia nu-l va semna.

Aprobat în luna iulie de toate cele 193 de state membre ale ONU, cu excepţia SUA, ”Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată”, urmează să fie semnat la conferinţa internaţională ce se va desfăşura la Marrakech pe 10-11 decembrie.

Între timp mai multe ţări au decis să se retragă din acest acord şi să nu-l semneze la conferinţa de la Marrakech, acuzând în principal faptul că documentul nu stabileşte o delimitare clară între migraţia legală şi cea ilegală, consolidează drepturile migranţilor şi include migraţia printre drepturile omului, fapt ce ar încuraja acest fenomen.

Până în prezent (în afară de SUA care nu l-au acceptat de la bun început) au confirmat retragerea din acest pact Austria, Australia, Elveţia, Israel şi majoritatea ţărilor est-europene, respectiv Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

https://www.flux24.ro/scandalul-pactului-pentru-migratie-aprobat-de-romania-parlamentuil-slovaciei-il-respinge-ministrul-de-externe-demisioneaza/

Şeful diplomaţiei slovace Miroslav Lajcak a demisionat joi ca reacţie la decizia parlamentului de la Bratislava de a respinge pactul ONU privind migraţia, a anunţat Ministerul de Externe slovac, relatează Reuters și Agerpres.

Lajcak, care la adoptarea pactului era preşedinte al Adunării Generale a ONU, ameninţase deja cu demisia dacă ţara sa nu susţine documentul.

Legislativul slovac a votat joi împotriva pactului ONU privind migraţia şi a cerut guvernului de la Bratislava ca la conferinţa internaţională ce se va desfăşura pe 10 – 11 decembrie la Marrakesh să respingă acest document despre care deputaţii slovaci au estimat că încalcă suveranitatea ţării lor.

Premierul slovac Peter Pellegrini s-a declarat încă de săptămâna trecută împotriva acestui pact, dar a decis să ceară şi opinia parlamentului. Dintre cei 142 de deputaţi slovaci prezenţi, 90 au respins documentul, 15 au votat pentru, 31 s-au abţinut şi 6 nu au votat. În moţiunea de respingere a pactului ONU se argumentează că el încalcă suveranitatea naţională în materie de imigraţie şi nu delimitează clar migraţia legală de cea ilegală.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

  1. Conducerea tarii noastre ar trebui sa ia decizii care sa aduca bunastare propriului popor si apoi sa se ingrijeasca si de emigranti.Atat timp cat milioane de romani pleaca in pribegie pe tot mapamondul pentru ca in tara nu au locuri de munca sau cele care sunt le ofera salarii nemotivante,salarii care nu le asigura cele necesare traiului pentu ei si familiile lor,un astfel de demers ar fi ilogic si rau intentionat.Dupa ce au ratificat Conventia de la Istanbul,care umileste fiinta umana,respinsa de majoritatea tarilor crestine,conducatorii nostri se pregatesc sa mai faca un rau propriului popor.

    1. Ai perfecta dreptate, Elena. Cred ca ei nu vor (sau nu pot?)say gandeasca normal. Ce haos are fi peste tot, caci pana la urma toate tarile vor fi invadate si conduse de musulmani.

    2. Trebuie să fie foarte pregătiți pt. așa decizie locuințe hrană locuri de muncă securitate aptă numai pt. ei iar în avans totul gratuit locuințe încălzite durează ceva integrarea lor translatori un întreg proiect

  2. Incercam sa ne opunem si in Canada… e greu cu panarama asta degenerata la conducerea Guvernului si cu altii – prea multi si prea multe – ca el …
    Nici nu va imaginati cat de deviata mental este “elita” si mass-media!?!!?!

    https://citizengo.org/en-ca/166912-canadians-call-referendum-global-compact-agreement?m=5&tcid=52440898
    Iata ce s-a m ai intamplat anul asta in ceea ce credeam ca e tara avansata…
    Este civilizata in sensul in care a civiliza inseammna a “dresa” ca pe un cine fiecare individ, de la gradinita – cu homalaii si travestitii in rol de povestitoare de aberatii sexuale….
    Este “avansata” ca ara mai multe feluri de distractii si de satisfacere a mofturilor.
    Dar sensul in care merge este sinuciderea colectiva prin infruntarea firescului, batjocorirea obiectivitatii reale, sfidarea Adevarului!

  3. Ce atata filozofie!…..Eu sunt o nationalista convinsa…..nu sunt de acord ca sangele strabunilor nostri care au luptat pentru pastrarea credintei, unitatii nationale a teritoriului acestei tari sa se amestece cu sangele altor natii de alte credinte, caraora a trebuit sa le platim tribut sute de ani cu vieti omenesti, copii de domnitori, domnitori, sclavi, aurul si alte bogatii ale acestei tari si cine cunoaste istorie stie mult mai multe…..eu nu vreau nici un fel de migratie in tara mea….nici macar migratia(invazia ) unor gandaci…..fiecare sa stea la locul lui sa incerce sa opreasca aceste malformatii ale civilizatiei….daca fiecare am fi mai buni, mai corecti, mai atenti, mai preventivi, sa corectam de fiecare data ce nu este bine nu s-ar intampla toate astea…asta este parerea mea si asta doresc eu…..pastrarea unitatii de neam si de teritoriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button