X

Rusia a capturat 3 nave ucrainene în Marea Neagră. Petro Poroșenko a convocat consiliul de RĂZBOI

Rusia a încercat să blocheze flotila ucraineană

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

UPDATE: Cele trei nave ucrainene arestate duminică de Rusia în largul coastelor Crimeei sunt ţinute în portul Kerci, relatează luni agenţia de presă Reuters, scrie Agerpres.  Potrivit unui martor, în jurul navelor pot fi văzute persoane în uniforme ale marinei militare.

Situaţia creată de acest incident va fi analizată luni de Consiliul de Securitate al ONU, într-o reuniune de urgenţă, au declaraţi diplomaţi occidentali, care au precizat că aceasta a fost solicitată atât Moscova, cât şi de Kiev.

Rusia a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora locală 11:00 (16:00 GMT), adaugă sursa citată.


Surse declară că Poroșenko a cerut înstituirea pentru 60 de zile a Legii Marțiale, ceea ce înseamnă că autoritate militară preia controlul în locul administrației civile obișnuite, unele dintre drepturile individuale ale cetățenilor, limitează durata unui proces, și prevede pedepse mai dure decât în mod obișnuit.

Forţele navale ucrainene au anunţat că forţele speciale ruse au capturat trei dintre navele lor în Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP, la puţin timp după ce acestea au acuzat Rusia că a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene.

Potrivit forţelor navale ucrainene, doi dintre marinarii din echipajele navelor sale au fost răniţi în incidentul cu Rusia. Anterior, forţele navale ucrainene anunţaseră că un singur marinar ucrainean a fost rănit după deschiderea focului de către ruşi asupra navelor ucrainene din strâmtoarea Kerci, pe care Garda de coastă rusă le-a blocat în drumul lor spre Marea Azov.Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a convocat o reuniune a cabinetului de război pentru a discuta situaţia, mai scrie Reuters, care citează un anunţ al Consiliului de securitate naţională al Ucrainei.Forţele navale ucrainene acuză Rusia că a deschis duminică seară focul asupra unor nave din flota lor în Marea Neagră, lovind o navă şi rănind un membru al echipajului, relatează Reuters şi AFP.Anunţul a fost făcut pe contul de Facebook al Forţelor navale ucrainene după o zi de escaladare a tensiunilor, în care Rusia a oprit trei nave ucrainene să intre în Marea Azov prin strâmtoarea Kerci plasând un cargou uriaş sub un pod controlat de ruşi.Nave ruseşti “au deschis focul asupra grupului de nave ale Forţelor navale ucrainene”, au precizat acestea într-un comunicat, precizând că o navă, avariată, “este în derivă”.

“La ieşirea din strâmtoarea Kerci, ruşii au deschis focul asupra unei nave a Forţelor navale ucrainene. Există o persoană rănită la bord”, a precizat, pe Facebook, Boris Babin, reprezentant al preşedintelui ucrainean pentru Crimeea.

Tensiunile din jurul Mării Azov au cunoscut o bruscă escaladare duminică, Ucraina acuzând Rusia că a lovit o navă ucraineană şi a blocat accesul în această mare, situată între Crimeea şi estul Ucrainei, teatrul unui război cu separatiştii proruşi.

Potrivit marinei ucrainene, nave ale Gărzii de coastă ruse au lovit duminică unul dintre remorcherele sale în Marea Neagră în largul Crimeii, peninsulă anexată în 2014 de Moscova, în cadrul unor “acţiuni agresive pe faţă împotriva navelor ucrainene”, înainte de a le împiedica să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov.

Guvernul României a reacționat rapid, după escaladarea situației în Marea Neagră.

”Suntem profund îngrijorați de evoluția din Marea Azov și Strâmtoarea Kerci. Agresiunea și încălcarea dreptului internațional subminează securitatea în întreaga regiune. România susține în totalitate integritatea și suveranitatea Ucrainei și dreptul său de a-și folosi apele teritoriale”, se arată într-un mesaj al Guvernului României transmis prin MAE.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

13 comentarii

  1. E amuzant sa auzi “marina ukraineana” pentru o adunatura de fiare vechi :))
    Este doar inca o provocare marca uki. Astia se haraie de azi dimineata doar acuma a venit chipurile si “stirea” pe sursele presstitute media. Margeti pe RT sau Sputnik si gasiti filmele cu ce faceau mascaricii astia pe langa podul rusilor si refuzau sa se supuna somatiilor. Rusii au fost baieti buni inca, trebuiau scufundati. Niste fascisti pe fundul Marii Negre este un bun inceput, vorba bancului.
    Aaah, si amintitiva cam ce ne-au facut uki noua cand au scufundat intentionat nava Roznov, incarcata ochi cu fier, pe Dunare. Asta ca sa aveti o idee despre cine discutam, si pe cine apara propaganda asta gretoasa a zionazi.

    1. Ba e mai amuzant sa vezi ce declara asazisi conducatori ai romaniei: ”Suntem profund îngrijorați de evoluția din Marea Azov și Strâmtoarea Kerci. Agresiunea și încălcarea dreptului internațional subminează securitatea în întreaga regiune. România susține în totalitate integritatea și suveranitatea Ucrainei și dreptul său de a-și folosi apele teritoriale”, se arată într-un mesaj al Guvernului României transmis prin MAE.
      Ne-au luat pamanturile iar acum ne facem aparatori si scut de aparare pentru ei. Sfantul Vasile cel Mare avea niste vorbe bune tocmai pentru ai nostrii conducatori si pentru hotii ce ne-au furat pamanturile.

    2. Din pacate Romania prin tradatorii ei a renuntat definitiv la teritoriile furate:
      https://ioncoja.ro/cum-ne-au-tradat-emil-constantinescu-adrian-severin-si-petre-roman-multumesc/
      Personal mi se rupe de “ingrijorarea” cozilor de topor din mae. Se pare ca porki si junta lui de fascisti se mai pot mentine la putere doar prin dictatura militara. Sunt curios in ce naiba o sa-i plateasca, in cartofi probabil ca aurul l-au speriat amerlocii a doua zi cum a reusit lovitura de stat.
      Daca tot vorbim de mae si tradatorii de acolo, personal sunt mai ingrijorat de pozitia Romaniei fata de pactul pentru migratie ce urmeaza a fi semnat pe 10 Decembrie. Deja multe tari au anuntat ca nici nu se pune problema sa semneze asa ceva. Romania tace, semn ca vor semna cozile de topor; exact ca si cu uki.

      1. De ce crezi ca se ”curata” Romania de porci ? Se ”curata” tara pentru aducerea musulmanilor. Totodata ne fac dependenti de calul Troian adus sub forma de sistem de Supermarket. Omoara toate animalele din gospodarii, ne fac dependenti de sistemul lor de supermarketuri si apoi…baga cipul obligatoriu, fara de care nu vom putea cumpara. Asa vor controla toti oamenii isi isi bat joc si de Crestinism, mimeaza Revelatia 13.

  2. “…România susține în totalitate integritatea și suveranitatea Ucrainei și dreptul său de a-și folosi apele teritoriale…”

    Mesaj gretos si jenibil de slugi al asa zisului guvern de moluste. Nu-i intreaba nimeni nimic si hop si ei cu linsul dosului cu exces de zel. Ati uitat bai loazelor cum ne-au blocat bratul Borcea ? Sunt scarbit de cloaca puturoasa de la conducerea bietei Romanii.

    1. “România susține în totalitate integritatea … Ucrainei” – cretinii naibii care ne conduc! Doamne iarta-ma, ca suntem si in post si imi fac pacate! Cum pot sa sustina asa ceva, cand Ucraina inglobeaza teritorii luate cu japca de la Romania ?!!!

  3. Deci Putin – Rusia a preluat Crimeea si nimeni nu a comentat sau au incuvintat tacit acest fapt. In consecinta, apele din jur devin ape teritoriale ale Rusiei, orice nava, indiferent de pavilion, fiind obligata prin coduri si regulamente internationale sa indeplineasca formalitati obligatorii de raportare. Consider ca a fost o provocare din partea ucrainenilor.

  4. “peninsulă anexată în 2014 de Moscova”
    Pacat ca ati preluat fara precizari aceasta exprimare propagandista mincinoasa.
    Crimeea a fost transmisa IN CADRUL URSS prin semnatura personala a lui Hrusciov in 1954 la comemorarea Tratatului de la Pereyaslav din 1654, decizie INTERNA netrecuta prin parlamentul rus.
    Faptul ca – fosta republica autonoma! – s-a intors la patria-mama nu este “anexare”.
    Parlamentul rus a ratificat re-unirea.

    1. gheorghe

      La cat de mult am scris ca Crimeea este pamant rusesc, n-am crezut ca mai este necesar s-o facem chiar la fiecare articol la nota Ortodoxinfo.

  5. Porki e pe cale sa piarda alegerile si ar face orice ca sa evite asta, inclusiv un razboi cu Rusia; acum impune legea martiala cu 4 luni inainte de alegerile prezidentiale… se vede disperarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button