X

Pakistan. O ,,creştină” condamnată la moarte pentru ,,blasfemie” adusă islamului a fost achitată

Curtea Supremă a Pakistanului a achitat-o în apel pe Asia Bibi, creştină ce fusese condamnată la moarte pentru blasfemie în 2010 şi al cărei caz a suscitat indignarea pe plan internaţional şi violenţe în această ţară, potrivit unui verdict dat miercuri.

“Ea a fost achitată în toate capetele de acuzare”, a declarat judecătorul Sadiq Nisar în anunţarea verdictului, adăugând că Asia Bibi, care se află în prezent în detenţie într-o închisoare din Multan (centru), va fi eliberată “imediat”. 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Acest verdict ar putea suscita furia mediilor religioase fundamentaliste, care cer de mai multă vreme executarea Asiei Bibi. Islamişti radicali au ameninţat în ultimele săptămâni judecătorii care se ocupau de caz, atenţionându-i în legătură cu un verdict favorabil, potrivit Agerpres.

Asia Bibi, mamă a cinci copii, fusese condamnată la pedeapsa capitală în urma unei dispute cu femei musulmane, care i-au spus unui cleric dintr-un sat din provincia Punjab ca aceasta a făcut “remarci peiorative” la adresa profetului. Scandalul a început după ce femeile musulmane i-au reproşat lui Bibi că le foloseşte paharul pentru a bea apa. Ele au argumentat că Bibi nu poate face acest lucru, pentru că nu este musulmană.

Cazul ei a avut un răsunet internaţional, atrăgând atenţia Suveranilor Pontifi Benedict al XVI-lea şi Francisc. În 2015, una dintre fiicele ei s-a întâlnit cu Papa Francisc. Recent, Asia Bibi a primit sprijin din partea primarului Parisului, Anne Hidalgo, care a cerut graţierea ei şi i-a acordat în 2015 titlul de cetăţean de onoare al oraşului, potrivit Agerpres.

Blasfemia este un subiect extrem de sensibil în această ţară foarte conservatoare, unde islamul este religie de stat. Legea prevede pedepse mergând până la cea capitală pentru persoane declarate vinovate de ofensă adusă islamului. Un fost guvernator al provinciei Punjab, Salman Taseer, care i-a luat apărarea, a fost ucis în plin centrul Islamabadului în 2011, de propria sa gardă de corp. Asasinul, Mumtaz Qadri, a fost executat prin spânzurare la începutul lui 2016.

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button