Sari la conținut
miercuri, 7 octombrie 2026
EUR 5,3527 ↑USD 4,7616 ↑⛅ 10°C

FONDATORUL mişcării Pegida care se opune ISLAMIZĂRII occidentului NU a fost LĂSAT să intre în Marea Britanie

20 martie 2018•0 comentarii• 302
sursă preferată Google
OrtodoxINFO este supus unui sabotaj sistematic din partea reprezentanților Google România, atât la afișări cât și în rezultatele de căutare. Astfel că veniturile din publicitate au scăzut de până la 10 ori. Situația este similară și pe Facebook. Vă invităm să accesați direct site-ul și să vă abonați la notificări. Dacă doriți să ne susțineți în această perioadă dificilă, orice donație este binevenită. Dumnezeu să vă răsplătească!
Lutz Bachmann, fondatorul mişcării germane Pegida  („Patrioţi europeni contra islamizării Occidentului“)

Lutz Bachmann, fondatorul mişcării islamofobe germane Pegida („Patrioţi europeni contra islamizării Occidentului“), nu a fost lăsat să intre în Marea Britanie, autorităţile acestei ţări considerând prezenţa sa ca „nefiind propice binelui public“.

„Border Force (poliţia britanică de frontieră, n. red.) are printre atribuţiile sale să refuze intrarea unei persoane dacă că prezenţa lui sau a ei în Marea Britanie nu poate fi considerată drept propice binelui public“, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne în legătură cu situaţia lui Bachmann.

Lutz Bachmann, în vârstă de 45 de ani, intenţiona să rostească duminică un discurs la un miting al Speakers’ Corner, eveniment organizat în Hyde Park din Londra. Fondatorul Pegida voia să vorbească în numele austriacului Martin Sellner, liderul grupării antiimigraţie Generation Identity, al cărui acces pe teritoriul britanic a fost interzis săptămâna trecută. Într-un final, discursul lui Sellner a fost citit de co-fondatorul Pegida din Marea Britanie, Tommy Robinson, relatează agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică.

Surse guvernamentale britanice au precizat că Bachmann a fost reţinut sâmbătă pe Aeroportul Stansted, după ce nu i s-a permis intrarea în Marea Britanie. El a fost deportat.

În mai 2016, Lutz Bachmann a fost condamnat pentru incitare la ură rasială, după ce scrisese pe Facebook despre migranţi că nu sunt decât „vite“ şi „drojdia societăţii“.

 

Lasă un comentariu (0 comentarii)

Vă rugăm să păstrați un limbaj civilizat. Comentariile care conțin injurii, limbaj instigator la ură, amenințări sau spam pot fi șterse.