Revista THE ECONOMIST în 1988: “Din 2018 pregătiți-vă pentru MONEDA UNICA numită PHOENIX şi salutaţi când se va întâmpla aceasta”

Author:

theeconomist-phoenix_get_ready_for_world_currency_by_2018
COPERTA: “Pregateste-te pentru o monedă internațională”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Titlul articolului: Pregateste-te pentru Phoenix
Sursa: Economist; 09/01/88, Ediţia. 306, pp 9-10

În treizeci de ani de acum înainte, americanii, japonezii, europenii, și oameni din multe ale ţări bogate, precum şi unii din ţări relativ sărace vor plăti probabil pentru cumpărături cu aceeaşi monedă. Preţurile vor fi stabilite nu în dolari, yeni sau mărci germane ci în, să zicem, phoenix. Phoenix va fi preferată de către companii și cumpărători, deoarece va fi mult mai convenabilă decât monedele naționale de astăzi, care atunci ne vor părea a constitui demodata cauză a perturbării vieţii economice din ultimul secol XX.
La începutul anului 1988, aceasta apare ca o predicție bizară. Propuneri pentru eventuale uniuni monetare au proliferat în urmă cu cinci și zece ani, dar au avut în vedere eșecurile din 1987. Guvernele economiilor mari au încercat să se apropie puţin câte puţin de un sistem al ratelor de schimb mai bine gestionat – o preliminară logică, s-ar părea, către o reformă monetară radicală. Pentru lipsa de cooperare în politicile lor economice de bază au stricat totul și au provocat creșterea ratelor dobânzilor care le-au adus în crahul bursier din luna octombrie. Aceste evenimente au temperat pe reformatorii cursului de schimb. Prăbușirea pieței i-a învățat că pretenția de cooperare politică poate fi mai rău decât nimic, și că până la cooperare reală sunt posibile (de exemplu, până când guvernele renunţă la o parte din suveranitatea economică) încercări suplimentare pentru a fixa valuta ce vor înainta greu.

Noua economie mondială
Cea mai mare schimbare în economia mondială încă de la începutul anilor 1970 este faptul că fluxurile de bani au înlocuit comerțul cu mărfuri devenind forţa care conduce ratele de schimb. Ca urmare a integrării neobosite a piețelor financiare ale lumii, diferențele dintre politicile economice naționale pot perturba rata dobânzilor (sau anticiparea ratei dobânzilor viitoare) numai puțin, dar încă reclamă transferuri mari de active financiare de la o țară la alta. Aceste transferuri inundă fluxul de venituri comerciale prin efectul lor asupra cererii și ofertei pentru diferite valute, și, prin urmare, asupra ratelor de schimb. Pe măsură ce tehnologia de telecomunicații continuă să avanseze, aceste tranzacții vor fi încă mai ieftine şi mai rapide. Cu politici economice necoordonate, valutele pot deveni doar mai volatile.
Prin toate aceste căi, graniţele economice naţionale se dizolvă lent. Cum tendința continuă, atracţia unei uniuni monetare asupra cel puțin a principalelor țări industriale va părea irezistibilă pentru toată lumea, cu excepția comercianților de schimb valutar și de guverne. În zona Phoenix, ajustarea economică pentru schimbarea preţurilor relative s-ar petrece fără probleme și în mod automat, mai degrabă așa cum se întâmplă astăzi între diferitele regiuni din cadrul economiilor mari (un rezumat de pe paginile 74-75 explică cum.) Absența totală a riscului valutar ar stimula comerțul, investiţiile și locurile de muncă.
Zona Phoenix va impune constrângeri severe asupra guvernelor naționale. Nu ar mai exista, de pildă, politica monetară naţională. Cursul monedei phoenix ar fi hotărât de către o nouă bancă centrală, probabil descendentă din FMI. Rata inflației mondiale – și, prin urmare, cu mici limite, fiecare rată naţională a inflaţiei, ar cădea în sarcina sa. Fiecare țară ar putea folosi impozitele și cheltuielile publice pentru a compensa scăderile temporare ale cererii, dar ar trebui să împrumute, mai degrabă decât să tipărească bani pentru a-şi finanța deficitul bugetar. Cu nicio posibilitate de suprainflaţie, guvernele și creditorii acestora ar fi obligat să analizeze planurile lor de împrumut și creditare mai atent decât o fac în prezent. Acest lucru înseamnă o mare pierdere de suveranitate economică, dar tendințele care fac din Phoenix o atât de mare atracţie vine din faptul că suveranitatea e departe, în orice caz. Chiar și într-o lume cu rate de schimb mai mult sau mai puţin variabile, guvernele individuale şi-au văzut independenţa politică controlată de lumea neprietenoasă de afară.
Cum viitorul secol se apropie, forţele naturale care împing lumea către integrarea economică vor oferi guvernelor o gamă largă de alegeri. Ele pot merge cu curentul, sau pot construi baricade. Pregătirea drumului pentru phoenix va însemna mai puține pretinse acorduri politice şi mai multe acorduri reale. Aceasta va însemna să se permită și apoi să se promoveze activ utilizarea în sectorul privat a unei monede internaţionale alături de banii naţionali deja existenţi. Asta ar lăsa pe oameni să se hotărască, prin intermediul banilor proprii, pentru o eventuală mişcare către o uniune monetară completă. Phoenix, probabil, va începe ca fiind un amestec de monede naționale, la fel cum este dreptul special de tragere astăzi. În timp, însă, valoarea sa față de monedele naționale ar înceta să mai conteze, pentru că oamenii ar alege-o pentru comoditate și stabilitatea puterii de cumpărare.
Alternativa – de a păstra autonomia politică – ar implica o nouă proliferare a unor controale cu adevărat draconice privind fluxurile comerciale și de capital. Această variantă oferă guvernelor un timp splendid. Ele ar putea gestiona mișcările cursului de schimb, implementa politicile monetare și fiscale fără inhibiție și aborda exploziile de inflație rezultate cu politici de preţuri şi venituri. Este o perspectivă de creștere a incapacităţii. Pregătiţi-vă pentru phoenix în jurul anului 2018 şi salutaţi aceasta când se va întâmpla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X