X

Ierom. Grigorie Sanda: Scrisoare către fiii duhovnicești rătăcitori și risipitori

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Părintele Claudiu Buză: Am citit cu multă durere și înțelegere scrisoarea părintelui Grigorie Sanda adresată celor care i-au fost fiii duhovnicești, și care, ispitiți fiind de învățături mincinoase și înșelări de tot felul, s-au îndepărtat, fără binecuvântare, de păstorul lor.  Este scrisoarea păstorului care-și pune viața pentru păstoriții săi, cuvântul rostit de ieromonahul Grigorie, arătând durerea și dragostea părintelui față de „fiii rătăcitori”, doritori de săturare din „roșcovele necuvântătoarelor”.  Părintele arată în scrisoare că atitudinea unora, „a căror credință se află doar în minte”, nu este după voia lui Dumnezeu și după cuvântul Evangheliei. „Credința – explică părintele -, trebuie să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii lăuntrice și al stării de pocăință”. Dacă, în locul inimii, rațiunea este pusă la cârma înțelegerii și a viețuirii adevărate, inima devine „împietrită, goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Îndemnul de la sfârșitul scrisorii este de a nu răspunde răului cu rău, pentru a nu „crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ” și a afirma, la nivelul întregii existențe, cu inimă curată „dragostea – care – nu cade niciodată”.

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”

„Dragii mei, în acest cuvânt smerit al meu, al unui păstor ce poartă grijă mântuirii oilor sale, îmi doresc să vă împărtășesc un simțământ, o durere de părinte ce va de socoteală înaintea lui Dumnezeu de cum a povățuit, de cum s-a rugat și de tot ce a făcut , cu timp și fără timp, pentru cei cărora le-a fost îndrumător în viața duhovnicească.

Am o durere în suflet  că unii, dintre cei pe care i-am primit la scaunul Sfintei Spovedanii, nu sunt bine, au plecat în țară îndepărtată și acum vor să se sature de „roșcovele necuvântătoarelor” și nimeni nu le dă.  Astfel, observ, din zi în zi, cum aceștia slăbesc în putere  și lucrare, se îmbolnăvesc  și cancerul îi cuprinde peste tot, vrând să-i omoare veșnic.

Acestora, celor care ați plecat fără a-mi da și fără a-mi cere explicații, vreau să vă adresez acest cuvânt cu durere și cu dragoste.  Vă aflați, dragii mei, pe o pantă abruptă și lunecoasă care se oprește în focul cel veșnic. Unii dintre voi v-ați luat rolul de păstori, oi fiind, și v-ați angajat într-o luptă (în mediul virtual) împotriva părinților ce s-au îngrădit de erezie și chiar împotriva mea, a duhovnicului ce v-a primit la spovedanie și care, cu mâinile sale v-a dat mărgăritarul cel de mult preț, Trupul și Sângele Domnului nostru  Iisus Hristos.

Ați purces , dragii mei, în această luptă fără binecuvântare, răpuși de o râvnă a “dreptății”, de o râvnă a “respectării legii”, lăsând dragostea și rugăciunea izvorâtă din aceasta să se stingă treptat – treptat, pierzând pacea lăuntrică și Harul Duhului Sfânt.

Dragii mei, am ajuns ca mai toți slujitorii Vechiului Testament, ca fariseii și pharisees_71.pngcărturarii din vremea Mântuitorului a căror credință se afla doar în minte, inima și sufletul lor fiind pline de toată necurăția și ura. Credința noastră, dragii mei, în loc să izvorască din inimă, din prisosul rugăciunii launtrice și al stării de pocăință,  a rămas doar la nivelul minții noastre întunecate de patimi și de norul întunecos al urii. Am căzut astfel, dragii mei, într-un  ritualism sec, într-un sistem de idei ancorate în “legi” și lipsite de duhul care face viu, care viază. Cum ne vom înfățișa, dragii mei, înaintea Mântuitorului nostru, cu o inima împietrită, o inimă goală de dragostea de Dumnezeu și de aproapele? Cum vom sta înaintea scaunului de judecată cu o inimă înțelenită, unde spinii urii și dreptații noastre au înăbușit cu totul sămânța dragostei și a dreptății izvorâte din Dumnezeu. Oare, frații mei, Mântuitorul ne va primi în sălașurile Sale cu o credință fără dragoste și compătimire pentru aproapele? Oare noi putem să zicem că trăim și viem în Hristos cu o credință la nivel rațional? Oare putem noi susține că-L purtăm pe Domnul în inimile noastre atâta timp cât între noi este dezbinare, orgoliu și ura. Eu v-am mai spus, dragii mei, că trebuie să ne zidim pe noi înșine prin rugăciune continuă, dragoste și compătimire de aproapele și apoi din această fortăreață constituită să ducem lupta cu stăpânitorul întunericului și cu erezia care este sămânța acestuia.

La cârma luptei pe care o ducem trebuie să stea dragostea , iar nu rațiunea. Totul, dragii mei, trebuie să aibă la bază iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Mântuitorul a spus că n-a venit să piardă lumea, ci s-o mântuiască. Pururea avea lacrimi în ochii Săi divini, văzând că omul, cununa creației Sale, în loc să ajungă la asemănarea cu Sine, era robit de patimi, se îndrepta din rău, în mai rău, spre osânda veșnică. Oare știți, dragii mei, că prin ceea ce afirmați vă urmează mulți oameni și purtați imensa răspundere pentru sufletele lor? Oare știți că deschideți o cale pe care călătoresc și alți oameni? Oare știți că va veni vremea când veți secera ceea ce ați semănat? Cutremurați-vă, căci răspunderea de pe umerii voștri este mare! Procedați cu multă frică de Dumnezeu, sfătuiți-vă îndelung, rugați-vă neîncetat ca ceea ce afirmați să fie dres cu sare, să zidească tot, nu să surpe. Faceți totul cu binecuvântare, faceți ascultare și petreceți în frica de Dumnezeu. Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului. Dușmanii noștri nu sunt oamenii, nu este aproapele nostru, ci diavolul, începătorul răutății. Dacă răspundem răului cu rău, atunci vom crea o împărăție a diavolului, un iad pe pământ. Să ne gândim la persoana Mântuitorului, izvor al dragostei, care tot binele săvârșind, toată răutatea a suferit și S-a adus pe sine Jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, împăcându-ne din nou cu Dumnezeu și făcându-ne moștenitori ai Împărăției Sale.

Oare călcăm noi pe urmele Mântuitorului? Cât iubim și suntem în Hristos atâta valoare avem.  Oare pentru cine luptăm noi dacă suntem departe de El?  Întoarceți-vă, dragii mei, către El! Trăiți în Hristos și pentru Hristos! Rugați-vă ca să fiți îmbrăcați cu putere de sus și astfel, toate luminat cunoscându-le, să participați la zidirea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Eu vă port în smeritele mele rugăciuni și-L rog pe Domnul Slavei să vă mântuiască precum știe și precum voiește, să vă facă moștenitori  Împărăției Sale dimpreuna cu sfinții îngeri și cu toti sfinții . Amin.

Iar voi sunteți Trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte. și pe  unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt prooroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai bune. Și vă arăt înca o cale care le întrece pe toate.  De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunatoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.

(Cor 1:12, 27-31, 13:1-8)

Ierom.  Grigorie Sanda
20 noiembrie 2017
Prăznuirea Sfântului Preacuviosului
Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

37 comentarii

  1. Cum ramane cu erezia “cea de-a 3-a stare”? Cum ramane cu inselarile cu Nil Dorobantu ? Cine il pedepseste pe p Grigorie pentru ratacirile lui?

  2. Antiaiureli,
    Sunt două studii care arată că ,,părtășia la erezie” este o expresie biblică și patristică. Cum ați ajuns voi, care faceți dezbinare în Biserică, să ,,descoperiți” noi ,,erezii” și să defăimați cu atâta ușurință?! Pe ce bază scripturistică, canonică sau patristică faceți aceste afirmații? Pe voi cine vă judecă pentru inepțiile si invectivele pline de ură și de dispreț pe care le aduceți neîncetat, deși vedeți foarte bine câtă tulburare ați făcut printre frați?

  3. Parintele Grigorie are dreptate si asta stiu din experienta de un an,multi care au inceput sa teologiseasca si sa numai faca ascultare si denigrand fara ca sa fie nimic adevarat din acele zvonuri,multi care au plecat urechea au cazut si cad,sa fim atenti ce afirmam ca vorbim pe zvonuri,acest parinte tine exact linia Sfintilor Parinti fara extreme si cauta sa aiba grija de ucenicii sai ca gaina de puii sai.Numai judecati si osanditi fara sa cunoastem Adevarul .Sa ne rugam sa ne lumineze mintea Domnul sa ne smerim,ca sa putem intelege cele ce se petrec acum in lume.Doamne ajuta

    1. pai sa fii atent ca personaje ca ayeayeeee lovesc in parintele Grigorie si tu tot le distribui anumite mesaje, doar in parte adevarate, caci in rest bate campii aruncand in derizoriu lupta anti-sistem

  4. Dragii mei, Părintii mei, ce teatru e acesta? Tot vorbiti de dezbinare, insa voi sunteti cei care faceti această dezbinare. Pai, renuntati la inselarile voastre, boca, dorobantu, visarion si atunci oamenii se vor întoarce inapoi la voi. Cereti-va public iertare de la cei pe care i-ati smintit cu tot felul de expresii neortodoxe si nu va mai indreptatiti atata. Este adevarat ca expresia “partasie la erezie” este patristica si scripturistica, insa voi ati folosit-o într-un mod sofistic, ca o indreptatire la rugăciunea impreuna cu ecumenistii din Consistoriu, la care nici nu aveati ce cauta. In loc sa va smeriti si sa recunoasteti ca ati gresit, ati purces la tot felul de argumente neconvingătoare. Voi credeti ca pocainta este doar pentru mireni, nu si pentru clerici? Asa cum voi, pe buna dreptate, ati tras la raspundere pe ecumenistii “cretani”, la fel si noi va atragem atentia atunci cand o luati aiurea, si asta nu inseamna dezbinare. Iar daca nu acceptati mustrarea noastra atunci cand gresiti, inseamna ca va considerati infailibili, asemanandu-va astfel ecumenistilor care va prigonesc.

    Iertati-ma va rog si Dumnezeu sa va ierte.

  5. Maximos,
    Cum se face atunci că aproape toți cei care nesocotesc argumentarea canonica și patristică adusă de părintele Grigorie și de dl. Mihai Silviu Chirila, cu privire la expresia ,,părtășia la erezie”, corect folosită în contextul evenimentelor trecute, au ajuns fie să-i considere, pe toți care pomenesc, eretici, fie să nege existența Harului printre aceștia, unii chiar trecând pe calendarul vechi? Chiar nu înțelegeți care este miza problemei?! Dezbinarea au produs-o cei care au insistat pe false discuții, iertarea ceruta public fiind pretextul prin care noi i-am recunoaște, pe toți pomenitorii și urmatorii lor, eretici. Iar acest lucru nu se va întâmpla pâna ce, mai întâi un Sinod va stabili modul corect de raportare la pomenitori și cei aflați în comuniune cu ei. Și asta, pentru a evita de a ajunge în schismă. Uitați-vă ce se petrece și în tabăra celorlalți, la nivel panortodox. Nu reduceți Ortodoxia la noi, cei care am întrerupt pomenirea. Ar fi un act de mândrie și o cădere din iubirea lui Dumnezeu. Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

    1. Și totuși, PC părinte, speranța unui astfel de Sinod este foarte mică. Asta nu înseamnă că nu nădăjnuim, însă trebuie mai mult să ne așteptăm la prigoană și în consecință să ne pregătim duhovnicește, iar nu să ne risipim pe discuții ce ne depășesc și aduc pagubă sufletului și mântuirii. Unii n-ar trebui să-și facă un scop în a cataloga pe toți din jurul lor ca fiind eretici, ci ar trebui să se îngrădească de erezie și punct.

  6. Pt Pr,Claudiu

    Draga Parinte Claudiu indraznesc sa te intreb, cum se numesc cei de care te-ai ingradit fizic, dar nu si cu cugetarea? Sunt ortodocsi sau eretici? Daca sunt ortodocsi, atunci de ce ai mai intrerupt pomenirea lor? Iar daca nu sunt ortodocsi, ci eretici, precum si sunt, atunci de ce te-ai rugat impreuna cu ei la judecata Consistoriului? Adica matale te rogi impreuna cu cei care te judeca? De ce te-au chemat la judecata? Pentru ca nu mai cugetai asemenea lor. Iar matale de ce ai intrerupt pomenirea? Pentru ca nu-i mai considerai ortodocsi. Logic, nu? Deci, ai oprit pomenirea episcopului eretic, insa cei care au fost trimis de episcop sa te judece nu sunt eretici, ci ”partasi la ererzie”, nu? In concluzie, cine te-a judecat ereticii, sau ”partasii la erezie”? Ecleziologica ereticilor ecumenisti este cumva diferita de cea a ”partasilor la erezie”? Adica ierarhul de care te-ai ingradit are o invatatura, iar cei din Consistoriu care te-au si judecat (partasii la erezie) au alta invatatura? Vezi Parintele meu, aici se vadesc sofismele tale.

    Daca cei care inca pomenesc si sunt in comuniune cu ierarhii eretici sunt ortodocsi, atunci cei care au intrerupt pomenirea ce sunt? Pot fi unii mai mult, iar altii mai putin ortodocsi? Ce nebunie este asta? Sfintii Parinti, atunci cand foloseau expresia ”partasi la erezie”, subliniau faptul ca, si aceia care ramaneau in comuniune cu ereticii deveneau la randul lor eretici, adica vrajmasi lui Hristos. Iar vrajmasii lui Hristos pot avea harul Lui? Adica toti ereticii care hulesc pe Duhul Sfant si cei care sunt in comuniune cu ei, pot avea harul Duhului Sfant si in acelasi timp sa-L huleasca? Exista vreo logica omeneasca in asemenea exprimari?
    Acum spune-mi te rog, au existat Sfinti in Istoria Bisericii, care au afirmat ca, toti cei care au primit erezia si cei care au ramas in comuniune cu cu ereticii, sunt de asemenea eretici? Adica cum ai afirmat in nenumarate randuri ca ”partasii la erezie” nu sunt eretici, totusi Sfintii spun ca sunt. Atunci eu pe cine sa cred, pe Sfinti sau pe Parintele Claudiu?

    Voi reda mai jos cateva cuvinte ale Sfintilor, care intaresc afirmatiile mele.

  7. Comuniunea care se realizează în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos presupune încă şi mai mult adevărata credinţă. Dacă nu se mărturiseşte Dreapta Credinţă, se răstoarnă şi se desfiinţează marea, luminoasa, prealuminata şi slăvita Taină a Ortodoxiei creştinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns şi, prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfinţite. Aşadar, nu se mai realizează o comuniune adevărată. (Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. O introducere, pag. 263, Ed. DOXOLOGIA, Iaşi 2013)

  8. Sfântul Maxim afirmă că Duhul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturiseşte Credinţa Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinţei, mărturisirea unei credinţe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag.181, Ed. DOXOLOGIA, 2010)

  9. Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui. Acela care nu primeşte pe Apostoli, pe Prooroci şi pe Învăţători, ci nesocoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Hristos Însuşi.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 200, Ed. DOXOLOGIA, 2010)

  10. La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioşi, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar şi cea mai mică a Bisericii, fie şi un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtăşească cu monoteliţii, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăşi cu voi, eu unul nu mă voi împărtăşi”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicităţi eretice.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 209, Ed. DOXOLOGIA, 2010)

  11. Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica” întemeiată de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 211, Ed. DOXOLOGIA, 2010)

  12. Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă.(Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus pag. 211, Ed. DOXOLOGIA, 2010)

  13. Pag. 32 – Este eretic şi se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate chiar şi cu puţin de la Credinţa Ortodoxă (Sf. Fotie cel Mare)

  14. Pag. 76 – Fiind adus Moise și văzând că Luchie episcopul se pornise să-și pună mâinile peste el, a zis: «Să nu fie ca eu să fiu hirotonit prin mâna ta. Căci nu se pogoară Harul Sfântului Duh când îl chemi tu». Luchie însă a zis: «De ce rostești cu bănuială acestea?». Iar Moise i-a răspuns: «Nu vorbesc din bănuială, ci știu bine cele pe care le grăiesc. Fiindcă tu nu numai că lupți împotriva dogmelor apostolești și înveți cele contrarii, ci la cuvintele de hulă adaugi încă și fapte fără de lege.

  15. Pag.277-…Alții au naufragiat deplin în privința Credinței, iar alții, măcar că nu s-au scufundat de la cugetele eretice, dar din pricina părtășiei lor cu ereticii, au pierit și ei odată cu aceia. Dar și cei ce au cugetări ortodoxe sunt tulburați în ce privește adevărul, din pricina înverșunării prigoanei, întocmai cum talazurile îi amețesc pe cei nedeprinși a călători pe mare. (Sf. Theodor Studitul)

  16. Pag. 287 – Păzitor riguros al Sfintelor Canoane și al Sfintelor Predanii (Sf. Theodor Studitul), s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ‚,întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos’’; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit, lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-al doilea. (Sf. Theodor Studitul)

  17. Pag. 290 – Nu va fi aşezat cu ortodocşii cel ce nu are părtăşie cu Ortodoxia, măcar în cel din urmă ceas. În ceea ce vei fi aflat, în aceea vei fi şi judecat. De asemenea, nu îngăduia să facem panaghii, panihide sau rugăciune pentru ortodocşii care au murit având împărtăşire cu ereticii, nici să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă ar fi vorba de tatăl, mama sau fratele nostru.

  18. Pag. 290 – În acord cu învățătura dumnezeieştilor canoane, interzicea chiar statul la masă cu ereticii sau cu cei ce sunt în comuniune cu aceştia. Astfel, „dacă cineva este în comuniune cu eresul, nu poate să se facă prieten al lui Dumnezeu, ci rămâne vrăjmaş, chiar dacă ar da toţi banii acestei lumi. Dar, pentru ce vorbesc despre comuniune? Chiar şi dacă mănâncă împreună, sau bea, sau are o legătură de prietenie cu ereticii, are să dea răspuns.” (Sf. Theodor Studitul)

  19. Pag. 353 – Antiunioniştii însă au respins unirea şi privindu-i ca pe nişte întinaţi pe cei ce o recunoscuseră, s-au despărţit de patriarhul Vekkos şi de partida lui. Îi învinuiau pe aceştia că au căzut din preoţie, iar Tainele pe care le săvârşesc sunt nevalide, potrivit canoanelor 1 şi 2 ale Sinodului al III-lea Ecumenic. De aceea, îi îndemnau pe credincioşi să nu meargă la bisericile unde slujeau patriarhul şi clericii unionişti. Vekkos a validat unirea în cadrul unui sinod, iar în iulie 1277 a lansat o „excomunicare patriarhală împotriva „schismaticilor antiunionişti”.(Sinodul unionist de la Lyon-1274)

  20. Pag.402 – De vreme ce Calecas (patriarhul) e despărţit în acest chip şi de atâtea ori de întreaga pliromă a ortodocşilor, cu neputinţă este, prin urmare, să se numere cu cei bine-cinstitori tot cel ce nu s-a despărţit de el. Din contră, cel ce pentru aceste pricini este despărţit de Calecas, cu adevărat este scris cu cei credincioşi şi e unit cu Dumnezeu prin credinţa cea bine-cinstitoare.

  21. Pag. 543 – Prin urmare, atât acești episcopi eretici, care s-au abătut de la Dreapta Credință și au părăsit Biserica cea Una, cât și cei hirotoniți de ei sunt socotiți de către Părinții Bisericii simpli mireni, chiar dacă au fost hirotoniți canonic și n-au întrerupt continuitatea lanțului hirotoniei canonice, care și-a luat începutul de la Apostolii înșiși. Cu alte cuvinte, ereticii, în afara Bisericii fiind, nu au succesiune apostolică, de vreme ce, potrivit învățăturii Părinților, succesiunea apostolică nu se întrerupe doar printr-o transmitere nelegitimă sub raport exterior a hirotoniei, ci și din pricina abaterii de la Dreapta Credință.

  22. Pag. 550 – Părinții consideră păcat chiar și statul la masă cu ereticii, de vreme ce tot atunci se face și rugăciune în comun. Sf.Grigorie Dialogul spune că nu trebuie să ne rugăm nici pt cei care au adormit în necredință și necucernicie (erezie), care se află neîndoielnic în iad.

  23. Pag.559 – Spunea, de asemenea (Sfântul Vasile cel Mare), că întrucât ereticii au ieşit din Biserică din pricina acceptării dogmelor necinstitoare, de aceea unirea lor din nou şi primirea în sânul Bisericii trebuie să se facă după o pocăinţă şi îndreptare învederată, anatematizarea pe faţă a ereziei şi recunoaşterea deplină a Dogmelor Ortodoxe. În acest fel, spunea, eterodocşii vor redeveni mădulare ale trupului Bisericii lui Hristos şi se vor izbăvi de osânda care le-a fost gătită pentru erezie. Fără păzirea acestor condiţii, Sfântul Vasile este categoric: vom fi învinuiţi şi noi, ortodocşii că am trecut la erezie.

  24. Toate citatele numerotate sunt din cartea ”Strajerii Ortodoxiei – Arhim.Vasilios Papadakis”, Editura Egumenita – Galati 2016

  25. În anul 375 episcopul Eustațiu de Sevasta, devenit între timp căpetenie a eresului pnevmatomah, îl înscăunează pe un oarecare preot apostat, numit Fronton, ca episcop al Nicopolei. Unii din preoții „hirotoniți” de Fronton s-au întors, se pare că împreună cu acesta, la Ortodoxie după ce au văzut că majoritatea credincioșilor din Nicopole au rămas statornici în dreapta-credință. În aceste condiții unii ortodocsi erau nedumeriți în legătură cu autenticitatea arhieriei lui Fronton și a hirotoniilor săvârșite de acesta. Sfântul Vasile cel Mare le răspunde acestor nehotarâți, nerecunoscând ca fiind validă episcopia acestui Fronton și nici hirotoniile săvârșite de el: „Nu recunosc pe un astfel de episcop al lor și n-aș putea număra în rândul preoților lui Hristos pe cel care a fost pus pe prima treptă de niște mâini necurate, spre surparea credinței.
    Așa judec eu lucrurile. Dacă aveți vreo părtășire cu mine, cugetați ca mine; dar dacă nu primiți sfat decât de la voi înșivă, atunci fiecare e stăpân pe propriul lui cuget, iar eu sunt străin de acest sânge. Dacă vă scriu aceste lucruri n-o fac pentru că nu mai cred în voi, ci făcându-vă cunoscută părerea mea vreau să spulber nehotărârea multora”.(P.S.B. 12, pg.499)

    Cei din gruparea lui Eustatie de Sevasta, pnevmatomahii, care în anul 375 l-au hirotonit pe Fronton ca episcop al Nicopolei nu erau condamnați la acea dată de vreun sinod pentru erezie. Aceștia aveau să-și dea pe față doctrina rătăcită în anul următor, 376, într-un sinod ce l-au ținut în Cizic; aveau să fie condamnați abia în anul 378 în Sinodul de la Sirmium, iar apoi de Sinodul II Ecumenic.
    Prin urmare Sfântul Vasile a considerat invalidă arhieria lui Fronton, dar și hirotoniile săvârșite de el, pentru că era convins de faptul că aceia care l-au hirotonit pe acesta ca episcop sunt eretici, aceasta fără a mai aștepta condamnarea sinodală a ereziei pnevmatomahilor de către un sinod.( comentariul lui Grigorie la articolul: http://ortodoxinfo.ro/2017/09/06/marturisirea-credintei-ortodoxe-monahilor-din-schitul-romanesc-prodromu-care-s-au-ingradit-de-erezia-ecumenismului/#comments)

  26. Din viaţa Sf. Mc. Eusebiu al Samosatelor

    ” Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sf. Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Eunomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvinea unui episcop; pentru că nu a ieşit întru întămpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu vroiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă. Deci Eunomie a intrat în episcopie şi a luat Biserica Sobornicească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceia, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească.” (https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-sfintit-mucenic-eusebiu-episcopul-samosatelor)

  27. Arhim. Arsenie Papacioc:

    “ Cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenism vândut”. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo este Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia sa fiţi acel unul… Dragii mei, vreţi să fiţi fericiţi? Muriţi pentru adevăr! Apără adevărul. Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viaţa… Adevărul îl poate apăra oricine. Că acolo unde e Adevărul, acolo e Biserica. Nu unde este mulţime, unde e gălăgie, unde e “hai dom’ne să ne împăcăm, să ne unim!”… Fiecare ortodox este obligat să se pună la punct, şi dacă a făcut un mare efort, a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica , la ăla care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo e Biserica… Voi nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi Adevărul… Şi a nu apăra Adevărul e groaznic, e o suferinţa teribilă… nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut (lepădat); încă o dată vă spun: Adevărul poate fi la unul singur şi să fii fericit că esti acel singur, căci cu atât mai puternic vei fi… Pentru că apărând Adevărul toate cerurile ştiu, toţi Sfinţii, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat Adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă Harul, dar nu-l dă la milogi, ci îl dă la eroi… Apără Adevărul, că nu mai contează viaţa … în momentul când aperi Adevărul eşti îmbrăcat cu haina morţii. (Revista Atitudini,februarie, martie, aprilie 2008)

  28. Mai târziu, Episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare“, punând adevărul şi propria noastră statornicie în Dreapta Credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).
    În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii. Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

  29. Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de Mărturisirea Ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.
    Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a îngrădit pe sine Sfântul Vasilie cel Mare? Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

  30. Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-1274)

    […] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]
    Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele Apostol al Domnului şi Evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă şi să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele (2 Ioan I, 10-11). Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi Altarul, la tainica şi înfricoșata Cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca Unul fără de păcat.

    Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a Sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaș al lui Dumnezeu? Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele Taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox? Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui Arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a Sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele Arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie preotului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

    Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioși să nu fie părtași la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primește pe eretic se supune aceleași osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.
    Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericești, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

    Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârșită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviință”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieștile biserici, vai! Oare cei călăuziți de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

    Şi după care rânduieli bisericești va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieștile Canoane ale sfintelor Soboare, neavând nici urmă sau pomină de viață duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocșii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

    Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateți afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te smintește ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceștia? Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11). Şi iarăși îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne poruncește cu unii ca aceștia nici măcar să nu ședem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14). Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne poruncește nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putință, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaștem pe unii ca aceștia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunțăm pomenirea lor ca ortodocși în biserică şi la însăşi cina cea de taină, așa încât să o lăsăm pe ea să ne sfințească neprihănit?

    (http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/)

  31. Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) (fragment din proces)

    Atunci când toţi Patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi (eretici care mărturisesc că este numai o voinţă în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei.
    Când trimişii Patriarhului au venit la el în temniţă, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):
    – De care Biserică aparţii? L-au întrebat trimişii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de eşti fiu al Bisericii Soborniceşti, intră neântârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi! Iar Sfântul a grăit:
    – Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuşi, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze. Apoi a continuat:
    – Dacă de dragul iconomei credința mântuiroare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.
    – Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică. Iar Sf. Maxim a spus:
    – Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.
    Eu nu am o învățătură a mea, ci învățătura de obște a Bisericii Sobornicești. N-am formulat nici o părere a mea, ca să se poată spune că am scornit vreo dogmă.
    Mai apoi, când Patriarhul Romei care era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut succesiunea Apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de ”Taine” săvîrșesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia? Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
    – Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?
    Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
    – „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.” Zis-au lui:
    – Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:
    – Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8).
    Cu alt prilej, Eparhul Constantinopolului l-a întrebat pe Sfântul Maxim:
    – Vei intra în comuniune cu Biserica noastră sau nu?
    – Nu voi intra, a răspuns Sfântul.
    – De ce? a întrebat Eparhul.
    – Deoarece a încălcat Hotărârile Sinoadelor Ecumenice, a spus Sfântul Maxim. Eparhul a continuat:
    – Dacă este aşa, cum se face că Sfinţii Părinţi ai acelor Sinoade rămân în dipticele Bisericii noastre?
    – Ce câştigaţi pomenindu-i, dacă vă lepădaţi de învăţăturile lor? l-a contrazis Sfântul. Nimic nu câştigaţi! Apoi trimișii Patriarhului i-au spus: 
    -Într-un singur lucru îi superi pe toți, că îi faci pe mulți să rupă legătura cu Biserica de aici. Atunci Sf. Maxim a spus:
    -Este vreunul care spune că l-am îndemnat să rupă legăturile cu Biserica Bizanțului? Apoi ei au răspuns:
    -Faptul că tu ai rupt legăturile este cel mai mare îndemn pentru toți. Sf. Maxim a zis:
    -Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată. (Măreția Ortodoxiei – Ed. Egumenița 2009)

  32. Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) (fragment din proces)

    Atunci când toţi Patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi (eretici care mărturisesc că este numai o voinţă în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei.
    Când trimişii Patriarhului au venit la el în temniţă, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):
    – De care Biserică aparţii? L-au întrebat trimişii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de eşti fiu al Bisericii Soborniceşti, intră neântârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi! Iar Sfântul a grăit:
    – Domnul Iisus Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuşi, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze. Apoi a continuat:
    – Dacă de dragul iconomei credința mântuiroare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.
    – Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică. Iar Sf. Maxim a spus:
    – Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățăturile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Bisericii…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.
    Eu nu am o învățătură a mea, ci învățătura de obște a Bisericii Sobornicești. N-am formulat nici o părere a mea, ca să se poată spune că am scornit vreo dogmă.
    Mai apoi, când Patriarhul Romei care era încă ortodox, a condamnat monotelismul Patriarhilor Răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de Credinţa Ortodoxă, Patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut succesiunea Apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de Preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de ”Taine” săvîrșesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia? Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
    – Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?
    Iară Sfântul Maxim, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
    – „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.” Zis-au lui:
    – Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:
    – Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8).
    Cu alt prilej, Eparhul Constantinopolului l-a întrebat pe Sfântul Maxim:
    – Vei intra în comuniune cu Biserica noastră sau nu?
    – Nu voi intra, a răspuns Sfântul.
    – De ce? a întrebat Eparhul.
    – Deoarece a încălcat Hotărârile Sinoadelor Ecumenice, a spus Sfântul Maxim. Eparhul a continuat:
    – Dacă este aşa, cum se face că Sfinţii Părinţi ai acelor Sinoade rămân în dipticele Bisericii noastre?
    – Ce câştigaţi pomenindu-i, dacă vă lepădaţi de învăţăturile lor? l-a contrazis Sfântul. Nimic nu câştigaţi! Apoi trimișii Patriarhului i-au spus: 
    -Într-un singur lucru îi superi pe toți, că îi faci pe mulți să rupă legătura cu Biserica de aici. Atunci Sf. Maxim a spus:
    -Este vreunul care spune că l-am îndemnat să rupă legăturile cu Biserica Bizanțului? Apoi ei au răspuns:
    -Faptul că tu ai rupt legăturile este cel mai mare îndemn pentru toți. Sf. Maxim a zis:
    -Nimic nu este mai puternic decât conștiința care te mustră și nimic nu este mai încurajator decât conștiința împăcată. (Măreția Ortodoxiei – Ed. Egumenița 2009)

  33. Maximos,
    M-am îngrădit de erezie și de adevărații eretici! De ce insistați să primiți răspunsuri pe care oricum le călcați în picioare?! Degeaba folosiți citate din Sfinții Părinți fără a înțelege duhul lor și contextul pe care îl trăim, neglijând modul corect de raportare față de cei care nu s-au îngrădit de erezie. E problema frăției tale dacă vrei să-i numești pe toți eretici, dar asta nu înseamnă că ai o înțelegere după voia lui Dumnezeu. S-au scris studiii, s-au publicat scrisori și articole iar voi o țineți pe a voastră, considerându-vă „patristici”. Au intrat frați în schismă și tot nu ați înțeles unde greșiți. V-am rugat să cercetați și punctul de vedere panortodox, dar preferați să fiți doar voi „biserică”. Veți merge spre schismă dând citate din Sfinții Părinți și blamând pe cei ce nu vă urmează. Dumnezeu să vă lumineze și să vă scoată din robia „supercorectitudinii”!

  34. Părinte draga, zic si eu ca si Sfântul Maxim, daca cel care mărturisește invataturile Sfintelor Scripturi si ale Sfintilor Părinti face schismă in Biserica, atunci cel care masluieste invataturile Scripturii si a Sfintilor Părinti, ce va provoca in Biserica? Te consideri Biserica, asemenea ecumenistilor sau esti asa sigur ca esti in Biserica? Vorbesti in nume personal, cum poti sune ca vorbesti in numele Bisericii lui Hristos? Ai ajuns deja la harisma discernământului? Aduci ca argumente doua studii ale unor oameni, iar cuvintele sfintilor le disprețuiesti? In schimb ocolesti raspunsul, cu cine te-ai rugat la Consistoriu, cu ereticii sau cu ortodocșii? Pentru ca de aici a plecat toata aceasta discutie interminabilă. Dându-ti seama ca ai gresit, nu ti-ai cerut iertare, ci ai născocit “a 3 a stare”, ca justificare si îndreptătite. Aceasta inseamna Ortodoxiei si discernământ? Astfel de limbaj au avut Sfintii? Au aruncat oamenii in confuzie, asa cum faci matale, sofistic?

    Iartă-ma te rog, insa nu o sa mai continui, pt ca daca nu au reusit sa te convingă Sfintii, cine poate oare sa o faca? Doar Hristos la A Doua Venire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre nu sunt suficiente. Vă mulțumim! DONAȚIE