ILIE TUDOR, fost deţinut politic, autor al cărţii „Un an lângă Căpitan”a trecut la Domnul pe 22 martie 2015. A fost înmormântat la Podari, jud. Dolj, fiind ultimul din cei 70 de copii sărmani din satele ţării, aduşi de Corneliu Zelea Codreanu la sediul legionar din Bucureşti pentru a fi şcoliţi în vederea ridicării unei elite economice care să înlăture prin concurenţă (nu prin violenţă) predominanţa elementelor alogene din comerţul românesc.
„N-a fost uşor să fii considerat şi tratat ca atare – „Copil al Legiunii”, într-un sat din România comunistă. Iadul se strecurase sub formă de şarpe corcit în venin de seceră şi ciocan în totala revărsare a urii, în ale cărei valuri am înotat abia respirând”, îşi amintea cel care îl cunoscuse pe Căpitan la o vârstă atât de fragedă, „crimă” pentru care avea să fie ţinta persecuţiilor a două regimuri de dictatură.
A avut privilegiul de a cunoaşte îndeaproape generaţia de aur a elitei legionare. Personalităţi precum generalul Cantacuzino-Grănicerul, Radu Gyr, doctorul Ion Banea, inginerul Clime şi alţii.
Străbătând infernul închisorilor comuniste, va cunoaşte urcuşul Golgotei şi rănile spinilor, alături de alte sute de mii de opozanţi ai regimului totalitar. „Au arătat lumii că arma cea mai de temut pentru duşmani este sângele lor vărsat din belşug de-a lungul unui sfert de veac, la Aiud, în Deltă, la Canal, în munţi, la minele de plumb. Am cunoscut, în temniţă, oameni – şi nu puţini – care au refuzat „libertatea” oferită de „putere” după ce executaseră chiar 23 de ani de muncă silnică. Au preferat să ducă mai departe jugul crucii sub care au intrat de bună voie pentru mântuirea neamului„, spunea nea Ilie în cartea sa despre aceşti martiri ai neamului.
Prolific şi talentat scriitor, rapsodul din Podarii Doljului, ce închinase Domnului glasu-i frumos, cântând la strana bisericii, a scris şi a publicat mai multe cărţi dintre care, cu siguranţă, „Un an lângă Căpitan” a fost cea mai citită.
Florin Dobrescu
https://www.youtube.com/watch?v=z39GlGPMz-U
„Pe la 11 Căpitanul a intrat şi a căutat cu privirea pe şeful unităţii. La intrarea lui cei doi „clienţi” au părăsit precipitaţi localul. Ne-am aliniat în faţa tejghelii. Eram 5 chelneri şi şase copii. Nu-l văzusem de o săptămână pe Căpitan. Era tras la faţă şi trist. Foarte trist. A venit spre noi. Unuia i-a îndreptat băscuţa de pe cap, altuia gulerul hainei, iar pe mine m-a prins de bărbie şi mi-a zâmbit:
– Curaj, iedule!
N-am mai putut să-i răspund: „Să trăieşti Căpitane!” că un nod mi s-a urcat în gât şi ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pe uşa din spate, comandantul Livezeanu a intrat şi s-a îndreptat spre Căpitan. Acesta, după ce ne-a învăluit cu o privire caldă, plină de părere de rău că rămânem pe drumuri, s-a îndreptat spre ieşire împreună cu Livezeanu. Au stat de vorbă vreo 5 minute. Probabil că ni se hotărâse soarta căci, din când în când, comandantul Livezeanu dădea aprobator din cap – îl vedeam prin vitrină – în timp ce Căpitanul, cu mâna pe mânerul uşii, ne-a mai privit pentru ultima oară fără să ne vadă – de parcă s-ar fi uitat prin noi – şi a ieşit repede.
Aşa ne-am despărţit de cel care aproape un an ne-a fost părinte, ocrotitor, învăţător.
Mă ispitise gândul de a-i sări în braţe când mi-a spus: „Curaj, iedule!”, dar ceva m-a oprit. Poate ochii săi umezi, poate grimasa din colţul gurii, poate fruntea, de data asta foarte încreţită.
La plecare, din stradă de unde nune putea vedea după geamuri, a ridicat tăcut braţul în semn de salut.
N-am mai apucat să-i răspundem.
S-a urcat în maşina cu nr. 6095-B după ce Ilarie i-a deschis uşa.
De atunci nu l-am mai văzut.”
Ilie Tudor, Un an lângă Căpitan”
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
