X

Părintele Arsenie Papacioc despre avort și responsabilitate

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Părintele Coman, căruia îi port o deosebită evlavie, poate îl cunoașteți, m-a rugat să răspund la câteva întrebări în legătură cu chiuretajele, cu avorturile, M-a surprins întrebarea, a trebuit să răspund imediat.  Și a apărut cartea asta… Așa… Și am fost nevoit să spun că, într-adevăr, în legătură cu ce se mai spusese aici, că iubirea e criteriu de judecată și te eliberează, îți dă forțe extraordinare, nebănuite de tine, dacă știi să iubești. Pentru că a avut și Ferictul Augustin o vorbă, a spus : „Iubește și fă ce vrei.” Adică, dacă iubești nu poți să faci decât ce trebuie. Și nu numai că lumea nu se-ajută, dar se urăște și se diavolește, bineînțeles. Și… în legătură cu chiuretajele, vedeți… E o crimă foarte mare! Aceste suflete există, aceste ființe… Sufletul lor e gata de la data semințirii. Iar în Dreptul Roman se spune: „Infans conceptus pro natur habetur”. Copilul odată zămislit are drept de cetățean. Cu condiția să se nască, spune. Deci, sufletul e-n el. Oricât ar fi de mic. Chiar astăzi m-a întrebat o femeie dacă mai mărișor în pântece, sau mai mic – tot aia e? Zic: Tot aia e! Dacă-i sufletul… Sufletul există. Întreg, cât e acolo. El se va forma, asta-i altceva. Și iată, l-a încredințat Dumnezeu pe acest prunc, unde mai sigur decât în pântece de mamă?! S-a dovedit atât de mult în toate veacurile, și la toate concepțiile de viață, religie, că mama a rămas superioară în ceea ce privește sentimentele de neînlocuit.

Și spuneam, că eram la o mănăstire, la munte, și m-am dus să vizitez stâna… Și lătrau câinii puternic, într-un tufiș, acolo. M-am dus înspre acolo. Și, cu cât mă apropiam, cu atât mai puternic lătrau câinii. Era o lupoaică care își apăra doi pui. Eu am văzut lucrul acesta și strigam: Sunt de partea ta! Sunt de partea ta! Ea îi apăra. Și cu o putere de mamă, putere mare… Dar, totuși, câinii nu au priceput. Lupoaica nu m-a auzit, a luat un pui și a fugit și unul l-am luat eu și am mers după ea. Și-am văzut cum o fiară, în sfârșit, o lupoaică, de care se teme lumea, își apăra puii, că era mamă… Dar s-a constatat s-a găsit, s-a văzut, că lupoaicele au alăptat copii, de om. Și mamele lor îi ucid. Vă dați seama: Ce lipsă de responsabilitate! Unde, vă repet, să așeze Dumnezeu fătul, mai sigur pentru formarea lui, mai sigur ca-n pântece de mamă!

S-a constatat și de oamenii tirani, tiranioși și tirani, că, copiii au dezarmat mai mult decât militarii, mai mult decât împărații armați… Prin zâmbetul lor, Așa… Prin nevinovăția lor! Sigur că sunt în paza divină. Dar, această nevinovăție a lor, ca la oricine, are un rol de mare putere, spre biruință. Și ucid copiii… Mai întâi, nu știi pe cine ucizi. Al doilea, nu se pot apăra, lașule! S-a făcut, de asemenea, o constatare adevărată, că atunci când se apropie cuțitul de el, spune că mișcă gura. Copiii, înainte de… Pentru că, aceste sfinte simțiri din ființa omenească sunt și în el și aceste lucruri sunt mai puțin cunoscute de lume, ci merg numai pe principii pipăite Nu și pe anumite principii ale Harului lui Dumnezeu.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button