X

Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, promovează marșul LGBTQ

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Nu este loc pentru mesaje de ură sau intoleranţă într-o democraţie sănătoasă – a declarat, marţi, ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec. 

Ea a găzduit, la ambasadă, un eveniment în cadrul căruia a fost ridicat, alături de drapelul SUA, steagul multicolor care este simbolul comunităţii LGBTQI+, în contextul în care sâmbătă va avea loc marşul Pride, pentru drepturile şi susţinerea acestei comunităţi, transmite Agerpres.

„Statele Unite sunt mândre să apere drepturile persoanelor LGBTQI+ de pe tot globul, nu ca o valoare occidentală, ci ca o valoare universală”, a arătat diplomatul, în discursul său.Kavalec a vorbit şi despre situaţia actuală.

„După cum am văzut, mişcări extremiste şi anti-democratice din lumea întreagă, inclusiv în ţările noastre, încă încearcă să submineze acest proces fragil, scoţându-i vinovaţi pe cei din comunitatea LGBTQI+, diseminând mesaje împotriva identităţii de gen şi încercând să scoată legi împotriva acestei comunităţi. Nu este loc pentru mesaje de ură sau intoleranţă într-o democraţie sănătoasă”, a punctat aceasta.

Ambasadoarea şi-a amintit că a venit pentru prima dată în România în 2005, anul în care a fost organizat primul marş Pride.

„Atunci, cum mulţi membri ai comunităţii îşi amintesc, a fost o experienţă diferită. În acel an, cei care participau la marş erau flancaţi de jandarmi şi acei oameni curajoşi care se exprimau paşnic au fost atacaţi cu violenţă de cei care protestau faţă de manifestaţia lor şi care au rămas nesancţionaţi. Fără să fie descurajaţi, cei din comunitatea LGBTQI+ au rămas neclintiţi şi au continuat să organizeze marşuri, an de an, contribuind la o societate mai incluzivă, mai tolerantă în acest proces”, a spus diplomatul.

Ea i-a adus un omagiu lui Michael Guest, care a fost ambasador al SUA în România în perioada 2001 – 2004. „Îi datorăm recunoştinţă pentru eforturile sale importante”, a completat Kavalec.

Ambasadoarea a făcut referire şi la progresele în ceea ce priveşte drepturile acestei comunităţi, dar a subliniat că acestea nu pot fi „luate de bune”.

„În lumea întreagă, inclusiv în România, familiile din comunitatea LGBTQI+ luptă pentru dreptul la parteneriat civil şi alte forme de recunoaştere legală (a parteneriatului – n.r.). Fie că e vorba de oameni căsătoriţi sau nu, cuplurile din comunitatea LGBTQI+ sunt valide şi au valoare şi merită să fie tratate egal şi să aibă dreptul la protecţie din partea legii. Cred că oamenii care sunt părinţi înţeleg foarte bine acest lucru”, a spus ea.

Kathleen Kavalec a vorbit şi despre evenimentul anunţat sâmbătă.

„Mulţi dintre noi, membri ai comunităţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ne vom alătura altor zeci de mii de persoane, pentru a sărbători paşnic şi în condiţii de siguranţă marşul Bucharest Pride de anul acesta”, a precizat aceasta.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Depravarea acestor oameni nu mai are limite, totul se înscrie în Planul iudeo-masonic de distrugere a moralei omenești și de promovare a satanismului care le este unica religie.
    Neobrazarea este numită ” democrație “, iar comportamentul sexual contra naturii, “sănătos ” . Totul nu e decît inversiune satanica.
    Statele Unite au fost și sunt un gigantic laborator în care cobai sunt oamenii.

  2. 🙏🙏🙏Viu este Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Duhului Sfânt și a Tatălui nostru Sfânt din Ceruri. Să fim cu El, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT, DAR ESTE ȘI CU NOI PRIN DUHUL SFÂNT, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin!

    În GEORGIA, MII DE OAMENI au ieșit pe străzile capitalei (Tbilisi) și AU PROTESTAT ÎMPOTRIVA festivalului MÂNDRIA LGBT sâmbătă, 8 iulie 2023, OBLIGÂNDU-I PE ORGANIZATORI SĂ ANULEZE EVENIMENTUL PROGRAMAT. Acel eveniment de sâmbătă era programat să fie punctul culminant al SĂPTĂMÂNII MÂNDRIEI LGBT DIN TBILISI (Tbilisi Pride Week), ce a avut loc în perioada 1 – 8 iulie 2023. Poliția a reușit să-i evacueze pe participanții și organizatorii evenimentelor LGBT. Pe 1 iulie 2023, PATRIARHIA GEORGIEI A PUBLICAT O DECLARAȚIE prin care A CONDAMNAT evenimentele LGBT care FAC PROPAGANDĂ PENTRU PĂCAT ȘI PROVOACĂ TULBURĂRI CIVILE. De asemenea, vineri, 7 iulie 2023, o altă DECLARAȚIE ÎN ACELAȘI SENS a fost făcută de reprezentanții diferitelor religii din Georgia, adunați în curtea Bisericii Ortodoxe Matekhi. Ei au avertizat că societatea georgiană nu poate accepta stilul de viață pervertit pe care îl promovează propaganda LGBT chiar și printre adolescenți și copii. (scurtă amintire a știrilor; articole din 10 iulie 2023 etc) Știm că și în 2021, la Tbilisi, Parada Mândriei LGBTQ a fost blocată și anulată, dat fiind faptul că naționaliștii georgieni au ieșit cu miile pe străzi și au fost situații violente. … Ne amintim că în România ÎN CONTEXTUL ÎN CARE MINISTRA EDUCAȚIEI, LIGIA DECA, VOIA EDUCAȚIE LGBT ÎN ȘCOLI, CULTELE RELIGIOASE S-AU OPUS, PRINTR-O SCRISOARE COMUNĂ, PE CARE I-AU TRIMIS-O ÎN 13 MARTIE 2023.
    https://youtu.be/dsXpbbuFAPY
    https://vk.com/video-212783184_456239809
    https://orthochristian.com/154719.html

    Pentru VIITORUL COPIILOR NOȘTRI, pentru a nu avea soarta cetăților biblice Sodoma și Gomora, noi nu avem voie să rămânem tăcuți. Biserica este persecutată pentru că avertizează împotriva păcatului. Ministerul Culturii promovează Luna Mândriei LGBT, promovează cultura păcatului și luptă contra Bisericii. Biserica este persecutată pentru că ea rămâne Biserica lui Hristos, pentru că ea continuă să avertizeze împotriva păcatului, pentru că ea predică salvarea sufletelor oamenilor. Așa a declarat recent mitropolitul ucrainean Antonie, cancelar al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Eminența Sa a mai spus că dacă se fac concesii mici, aceasta va duce la concesii din ce în ce mai mari. Prin urmare, Biserica trebuie să rămână vigilentă. (scurtă amintire a știrii; articol în engleză din 23 iunie 2023) Ne amintim că în România ÎN CONTEXTUL ÎN CARE MINISTRA EDUCAȚIEI, LIGIA DECA, VOIA EDUCAȚIE LGBT ÎN ȘCOLI, CULTELE RELIGIOASE S-AU OPUS, PRINTR-O SCRISOARE COMUNĂ, PE CARE I-AU TRIMIS-O ÎN 13 MARTIE 2023.
    https://orthochristian.com/154417.html

    În MACEDONIA, va avea loc un PROTEST ÎMPOTRIVA PROIECTELOR de LEGI care susțin IDENTITATEA DE GEN, legi care, de fapt, vor să îi ridice pe cei bolnavi mental deasupra celor sănătoși și care vor eradicarea obiceiurilor și tradițiilor ținute de poporul macedonean, legi care sunt o amenințare la adresa societății, la adresa unității fundamentale a societății, adică la adresa familiei. PROTESTUL va avea loc pe 29 iunie 2023, în capitala țării, Skopje, în fața Catedralei Sfântul Clement, din inițiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia Ohridei. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 21 iunie 2023)
    https://orthochristian.com/154370.html

    În Bulgaria, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a adresat un APEL DE ANULARE A PARADEI GAY programate să aibă loc în SOFIA. Apelul a fost adresat vineri, 16 iunie 2023. Parada era programată pentru sâmbătă, 17 iunie 2023. Dezaprobarea, dezacordul și opoziția Sinodului cu privire la organizarea paradei sunt întemeiate pe datoria Bisericii lui Hristos în lume de a arăta în mod categoric ce este bine și ce este rău și de a predica cu grijă paternă valorile morale biblice creștine care ne-au fost lăsate moștenire de Însuși Creatorul lumii. … Sinodul era profund îngrijorat de faptul că în organizarea paradei era prevăzută o scenă separată pentru copii, pentru ca și ei să fie martori vii și participanți la acest eveniment inacceptabil. … Dar, cu toată opoziția Sinodului, PARADA GAY A AVUT LOC ÎN CAPITALA BULGARIEI, cu mii de participanți. (scurtă amintire a știrii; articol în engleză din 19 iunie 2023) Probabil că autoritățile din Bulgaria nu au făcut ce trebuia pentru a opri parada respectivă. În schimb, știm că ÎN SERBIA PARADA GAY A FOST ANULATĂ, deși fusese programată pentru 17 septembrie 2022. Acolo, zeci de mii de sârbi creștini ortodocși au participat pe străzile Belgradului la un serviciu de rugăciune pentru a susține SFINȚENIA FAMILIEI ȘI CĂSĂTORIEI CREȘTINE TRADIȚIONALE DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE. În acel context, Poliția Sârbă a interzis marșul gay Europride, argumentând că exista risc mare ca siguranța participanților la acel marș să fie pusă în pericol. … În România oare cum este situația cu opoziția față de paradele gay?
    https://orthochristian.com/154324.html

  3. Bă bolnavilor de peste ocean , rămâneți acolo cu sodomiile și gomoriile voastre.
    Ce tot marșați cu titluri de genul : ,,democrație sănătoasă ” , când promovați în lume toate anormalitățile , schimbați religii și guverne,……., impuneți statelor politica voastră , șamd ❗
    Vedeți că țara voastră e în metastază❗
    Ați băgat în sperieți și iadul❗
    Noi nu vrem democrația voastră și a bruxellului , vrem într-adevăr Libertate , dar în HRISTOS ❗
    Fiecare popor are unicitatea și măreția lui și așa trebuie să rămână , nu mai interveniți în pronia și lucrările lui DUMNEZEU , că vine mânia LUI❗
    🙋‍♂️🙏🇷🇴✝️.

  4. Intr-o democratie sanatoasa, majoritatea hotareste peste minoritate, iar majoritatea e cu Hristos. Acesta e o democratie sanatoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button