IPS Teodosie s-a opus vehement acestei idei în vreme ce purtătorul de cuvânt al BOR a calificat propunerea ca Paștele să fie celebrat odată cu catolicii drept „ideal absolut dezirabil”
IPS Teodosie, a transmis că se opune unei astfel de situații: „Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Au alții Sfântă Lumină? N-au. Toți se adună la lumina ortodocșilor și strigă Adevărata Lumină a ortodocșilor. Dar nu îndrăznesc să vină că e greu la ortodocși”.
Bănescu afirmă, joi, că autenticii intelectuali creștini, laicii implicați onest în viața comunității religioase au datoria creștinească de a reacționa în polemica iscată între susținătorii și detractorii inițiativei.
”Discuția atât de firească ivită contextual în jurul unei teme care, tratată informat, reprezintă constant o problemă, aceea a sărbătoririi „Învierii Domnului” după un calendar corect, îndreptat, nu defazat (cu 13 zile), este o discuție dovedită recent ca mult prea subtilă, insuportabilă chiar pentru urechea fină, lăutărească a unei majorități care, fără vină, a înțeles din prima că de fapt ar fi vorba de:
– trădarea cruntă a credinței ortodoxe,
– trecerea cu arme și multe bagaje teologice la catolici,
– unirea dogmatică și ecumenistă cu Apusul, „acel Apus”,
– ruperea sacrilegă de trecut și năruirea în viitorul antihristic,
– spulberarea Ortodoxiei carpato-danubiano-pontice.
Zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis”, a scris purtătorul de cuvânt al BOR pe pagina sa de Facebook.”Aceste enormități imposibil de înghițit de o minte oricât de sumar educată religios s-au dovedit a fi perfect digerabile pe scară largă. Nu o scară a virtuților, desigur.
Pe această scară insalubră din dosul adevărului istoric, care duce direct la etajul ultim al „creștinismului” de tip magic, ritualist și grobian instrumentalizat, se cațără îndârjit și țipând isteric aceiași câțiva locatari ai haznalelor mediatice, vajnici apărători ai țărișoarei, ai „Bisericii” confiscate de naționalism deșănțat, ai păcii încheiate oricând în favoarea agresorului, ai minciunii travestite în adevăr.
Această ostilă reacție populară & populistă față de o discuție dictată de onestitatea intelectuală și bunul-simț, reacție care îi include și pe clericii care în loc să rostească de pe solee, responsabil și onest, adevărul referitor la calendar și la compromisul generos pe care Biserica noastră alături de alte Biserici adecvate la realitate îl face de Paști – pentru păstrarea unei punctuale unități „pascale” cu cei ce idolatrizează un calendar împăiat -, aleg încă să tacă, să ascundă sub obroc lumina unui adevăr banal, nu să-i lumineze pe cei ce nu au nicio vină că nu au studii de teologie și că nu au cercetat pe cont propriu istoria reală a creștinismului.
Alimentarea și susținerea unei anomalii calendaristice, invocând ofensator mereu abuzata Tradiție și Lumina de la Sfântul Mormânt pe care o tratezi blasfemic ca pe o minune dependentă de calendarul defazat, nu de credința curată a omului informat, destramă în timp încrederea în chiar instituția Bisericii.
Aceasta trebuie slujită și apărată realist de contaminarea cu superstiții, idolatrie de orice fel și paseisme toxice pentru credință. Această datorie aparține în cel mai înalt și onorant grad clericilor care reprezintă Biserica înaintea credincioșilor. Aceștia din urmă au dreptul să primească nu doar adevărul de credință împărtășit confesional, ci și pe cel istoric mărturisit lucid în interiorul creștinismului universal.
Calendarul
NU este o problemă teologică,
NU are nicio legătură cu adevărul de credință mărturisit fidel de Ortodoxie de la sinodul din Niceea până la cel din Creta (sabotat prin absență ostentativă tocmai de cei pentru care sacrificăm pascal rigoarea calendaristică),
NU implică credința, ci rațiunea dăruită de Dumnezeu spre a fi folosită, nu irosită,
NU trebuie să dezbine, ci să ne unească în cel mai curat spirit creștin pe drumul urmat în ritmul comun al marilor sărbători hristologice”, a mai arătat Vasile Bănescu.Acesta spune că ”Autenticii intelectuali creștini, oameni validați de o reală operă apologetică, laicii implicați onest în viața comunității religioase care compun corpul majoritar al Bisericii, au datoria creștinească de a reacționa și a se pronunța public atunci când observă apariția și dezvoltarea unor anomalii în corpul eclezial sau derapaje care periclitează imaginea Bisericii lui Hristos, nu a unor oameni failibili și păcătoși așa cum suntem toți”
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Sfantul Nectarie de Eghina a scris cartea “De ce papa si supusii lui s-au despărțit de Biserica Lui Hristos”. Foarte lămuritor.
Savatie Bastovoi a scris cartea “Audienta la un demon mut”. Cam seamănă cu presiunile din spatele cortinei din zilele noastre.
Raspandacul de vorbe goale, infiltrat-banescu, o fi citit vreuna? Se pare ca nu, dupa cum se manifesta.
banescu incepe sa confunde Sfantul Sinod al BOR cu o ograda privata in care cineva face pe seful, iar ceilalti danseaza dupa cum li se canta, legati fiind la ochi si la minte.
Cine va continua sa-l sustina in apucaturile lui pe acest imatur parerolog politic-corect, nu doar ca se va face de râs, dar va reusi in scurt timp sa-si atraga o mare antipatie sociala, si destul de probabil si răsplata cuvenită de la Domnul Puterilor, cel in Prea Sfânta Treime lăudat.
Satanist numai bun de blestemat…
Sinodalitatea, ca modalitate sfântă duhovnicească de marturisire si exprimare a hotarelor dogmatice, a Credinței și Vieții Bisericii și a pozitilor ei teologice.
Dimitrios I. Tseleggidis,
profesor la Școala Teologică a Universității Aristotel din Salonic Seminarul Sfintei Manastiri din Glyfada,
17-10-2016
(…)
Într-un context, Sfantul Paisie Aghioritul a spus:
“Biserica nu este corabia fiecărui Episcop care să facă ce vrea” (Isaac ierom., Viața Sfantului Paisie din Muntele Athos, Sfântul Munte, 2004, p. 691).
După ce cităm cuvintele Sfântului Paisie, să ne întoarcem la evenimentele ecleziastice actuale.
Recenta comisie ecleziastică a “Sinodului” din Creta a demonstrat, încă o dată, ceea ce este deja consemnat în istoria noastră ecleziastică.
Cu alte cuvinte, a arătat că sistemul sinodal singur nu asigură mecanicistic corectitudinea credinței ortodoxe.
Acest lucru se întâmplă numai atunci când Episcopii Sinodali au în ei lucrator pe Duhul Sfânt și Calea Apostolica, pe Hristos, atunci când Sinodalii (adică cei care merg la Biserica care este Hristos, împreună cu Hristos) sunt ravnitori în implinirea poruncilor lui Hristos și “urmează pe Sfintii Părinti”.
După cum s-a dovedit, din păcate, acest lucru nu este deloc evident în zilele noastre.
De aceea, argumentul invocat atât de credincioși, cât și de Episcopi că vom face “ceea ce spune Biserica” sau “așteptăm decizia Bisericii” este greșit, deoarece există o distincție clară între Biserica însăși – Trupul Dumnezeu-Omenesc al lui Hristos – și Administrația Bisericii, care exprimă cu adevărat Biserica. Dar numai în condiții specifice și clare.
Administrarea Bisericii este reprezentată de Episcopii din Eparhiile lor și de Sinoadele Episcopilor la nivel local sau panortodox.
Episcopii, împreună cu preotii Bisericii locale și cu oamenii credincioși, alcătuiesc Biserica lui Hristos.
În consecință, Episcopul nu poate ignora preotii și plinătatea (pliroma) Bisericii. Cele de mai sus sunt, de asemenea, dovedite istoric.
La Primul Sinod Apostolic – unde Apostolul Petru nu era președinte, ci Iacov – Adevărul Sinodal a fost exprimat “întregii Biserici”: “Parutu-S-a Duhului Sfânt și noua”. “Amin” nu au fost doar Apostolii, ci și “Sinodul (Soborul) lor”, adică preotii, “întreaga Biserică”. Și întreaga Biserică este, de asemenea, poporul credincios simplu. Dar chiar și în cazul Primului Sinod Ecumenic, poziția teologică a unui tânăr diacon, Marele Athanasie, a exprimat întreaga Biserică.
În consecință, această corectitudine și natură ecumenică a unui Sinod Panortodox este judecată greșit după plenitudinea membrilor Bisericii și mai ales prin conștiința dogmatică a delegatiei fidela Bisericii, care în Biserica Ortodoxă este singura “cheie” interpretativă pentru a stabili autenticitatea credinței sale ortodoxe. Și când spunem conștiință dogmatică, ne referim la cunoașterea duhovnicească, care se naște – harismatic – în inima credincioșilor prin Harul Duhului Sfânt necreat al lucrarii Tainele Mirungerii. Este experiența duhovnicească concentrată în Biserică, adică Duhul Sfânt care lucrează în noi, pe care am primit-o. Și aceasta lucrare este unica, egalitatea între oameni în Trupul lui Hristos, unde toate celelalte diferențe – instituționale sau personale – au o importanță secundară.
Prin urmare, conștiința dogmatică a credincioșilor este complet independentă de educația lor lumească și de posibila lor preocupare intelectuală sau non-intelectuală.
Prin urmare, când această conștiință dogmatică a membrilor întregii Biserici este vie, ea devine criteriul suprem al adevărului.
Un fapt care izvorăște din însăși natura Bisericii și este mărturisit în mod incontestabil de Istoria noastră ecleziastică este că au existat nu numai Patriarhi, Mitropoliți și Episcopi eretici, ci și Sinoade Panortodoxe, care – deși au constituit organul administrativ suprem al Bisericii și au avut toate cerințele exterior-formale ale Sinoadelor Ecumenice, ele au fost respinse de conștiința plinătății Bisericii și au fost caracterizate ca Sinoade False sau SinoadeTalharesti.
Acest lucru se datorează faptului că, în chestiuni dogmatice, adevărul nu se regăsește în marturisirea majoritatii episcopilor din sinod.
Adevarul in sine este majoritar.
Pentru că Adevărul în Biserică nu este o idee, nu este o opinie.
Este static. El este același Hristos. De aceea, chiar și cei care nu sunt de acord cu Hristos sunt alungați din Biserică, deoarece sunt caterisiti și excomunicați, după caz.
Adevărul este Însuși Duhul Adevărului, care funcționează și este exprimat în persoane in partasie cu lucrarea sfinteniei harului.
De exemplu, Sfântul Grigorie Teologul, cu sfințenia sa și cu Cuvantarile sale teologice de la Constantinopol, a răsturnat literalmente climatul eretic al capitalei Imperiului și s-a pregătit duhovnicește pentru biruinta Bisericii prin Sinodul al II-lea Ecumenic.
Cu toate acestea, acest proiect a fost demonstrat în mod caracteristic de Istorie în persoana Sfântului Maxim Marturisitorul, care – trebuie remarcat – a avut partasie cu întreaga Biserică Ortodoxă de atunci cu Papa Ortodox. Dar a arătat-o și în mileniul al doilea, în persoana Sfântului Marcu al Efesului, la pseudo-sinodul de la Florența. Sfinții erau uniți împotriva dominației majorității.
Se dovedeste ca un sfant a dat raspunsul Bisericii si a fost justificat de istoria ecleziastica in raport cu toti ceilalti, imparatul, Patriarhul si toti cei care au participat si care nu au exprimat adevarul.
Acum, nu este o chestiune de număr, ci o chestiune de Adevăr sau Neadevăr.
Această problemă nu trebuie uitată, pentru că este diferența calitativă dintre Ortodoxie și heterodoxie (erezie), în practică. În Biserica Ortodoxă, lucrurile nu funcționează papal. Nu este “Patriahul” deasupra Sinoadelor Ecumenice, ca în papalitate, și nici, desigur, nu există vreun Întâistătător sau Papă individual care să fie așezat deasupra Eparhiei Bisericii noastre.
Dar criteriul în Biserică nu este că întreaga Biserică Ortodoxă s-a reunit și a decis ceva cu o majoritate de voturi. Teoretic, ar putea fi toți Episcopii, iar unul, doi, trei sau cel puțin unul dintre ei ar spune ceva impotriva. Aceasta nu înseamnă că ceea ce marea majoritate a Episcopilor va spune este o garanție a Adevărului, și că ar trebui să fie acceptat de către Sinod. Nu, nu este cazul în Biserică. Criteriul Adevărului este dacă se confirma ce se spune cu invatatura Sinoadelor Bisericii.
Depinde de întreaga Biserică să evalueze în viitor, în Sinod, teologic și definitiv, deciziile “Congresului” din Creta.
Criteriile sigure ale acestei conștiințe dogmatice sunt rezumate în conținutul sfintei ziceri patristice: “Urmându-i pe Sfintii Părinti”.
Iar acest citat este crucial atât pentru forma Sinoadelor, cât și pentru învățătura lor dogmatica.
Cu alte cuvinte, dacă plinătatea devotată a Bisericii – purtătoarea conștiinței sale dogmatice – confirmă corectitudinea hotărârilor Sinoadelor Bisericii sau anulează hotărârile Sinoadelor Panortodoxe, pe care le consideră a fi pseudo-sinoade, atunci este evident că are dreptul și obligația de a se exprima cu frică de Dumnezeu și cu ravna dumnezeiasca.
http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/11/blog-post.html
Bănescu,scatofagul BOR.
Vasilica Money isi merita cu prisosintza cei 30 de arginti primiti de la Statul Paralel!
Ma ‘banule’, intelectuali creștini, laicii au treburi acum cu PLX-urile, dupa rezolvare iti vor raspunde.