AVERTISMENT: Estul Europei va fi LOVIT de LIPSA apei potabile. În România ar putea apărea fenomenul de ”MIGRAȚIE în căutarea APEI”

Feb 14, 2018 5387 1 http://bit.ly/2H7eRXL

În anul 2050, în România ar putea apărea un nou tip de migrație: cea în căutarea apei. Adică românul ar putea deveni un fel de beduin european. Asta pentru că pe harta europeană a riscului apariției secetei, România este undeva în centrul fenomenului.

”Dacă nu se vor decolmata cursurile de apă și lacurile de acumulare, dacă nu vor fi întreținute izvoarele și nu se vor lua măsuri împotriva poluării, fenomenul lipsei apei potabile ar putea să apară și în România în jurul anului 2050”, ne-a spus Florina Bran, profesor universitar de economie agroalimentară și a mediului.

În aceste condiții, pânza freatică din stratele acvifere ar putea să se epuizeze sau să devină nepotabile în țara noastră.

Profesor Florina Bran atenționează că lipsa apei potabile în România va fi amplificată de fenomenul deșertificării prognozate de climatologi pentru următoarele decenii.

”Este posibil să asistăm și în România la apariția așa-numitei migrări în căutare de apă, cum se întâmplă deja în China. Acolo, în zonele montane, satele s-au mutat din cauză că nu mai au apa care provenea din topirea ghețarilor”, a mai spus Florina Bran (foto).

Estul Europei va fi lovit de fenomenul lipsei apei potabile

Institutul Mondial pentru Resurse a lansat o hartă care indică principalele riscuri legate de apa potabilă la nivel mondial. Probleme mari apar în China, Orientul Mijlociu, Orientul Apropiat și nordul Africii.

La nivel european, pericolul de secetă este centralizat în zona de est, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România. În aceste condiții, România trebuie să refacă de urgență sistemul de irigații, dacă nu vrem să trăim exclusiv din importuri alimentare.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, din cauza schimbărilor climatice, peste un miliard de oameni nu au acces la apă., iar alte 2,7 miliarde de persoane consideră că acestea sunt limitate cel puțin o lună a anului. Un sondaj realizat în 2014 cu privire la cele mai mari 500 de orașe ale lumii estimează că 1 din 4 orașe se află într-o situație de „stres” când vine vorba de apă.

 

 

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
Un comentariu la “AVERTISMENT: Estul Europei va fi LOVIT de LIPSA apei potabile. În România ar putea apărea fenomenul de ”MIGRAȚIE în căutarea APEI””
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Andrei V.
    # 14 februarie 2018 at 12:12

    Ne intoarcem in epoca pre-moderna. Mai bine, daca stai sa te gandesti!

Scrie un comentariu

Scroll Up