Comisia Europeană (CE) a suplimentat cu aproape 1,4 miliarde de euro bugetul alocat Programului Orizont Europa, finanțarea vizând „tranziția verde”, precum și pregătirea pentru viitoare pandemii.
Astfel, CE alocă suma de 648 de milioane de euro pentru „misiunile UE”, respectiv pentru 100 de orașe din întreaga UE, astfel încât acestea să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030, dar și pentru activități de cercetare și inovare.
Precizăm că 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030 este una dintre cele 5 misiuni UE și se bazează pe Pactul Verde European (Green Deal).
Cluj-Napoca, Suceava și București (sectorul 2) sunt trei dintre cele 100 de orașe selectate de CE prentru „a deveni inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”.
Totodată, Comisia a prevăzut un buget de 50 de milioane de euro pentru pregătirea pentru o eventuală viitoare pandemie.
CE a mai alocat 48 de milioane de euro pentru patrimoniul cultural european, potrivit unui comunicat transmis de Reprezența CE în România.
De asemenea, suma de 20 de milioane de euro ajunge la mecanismul „Noul Bauhaus european”.
Orizont Europa este programul de cercetare și inovare al UE pentru perioada 2021-2027. Mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Adică astea vor fi viitoarele lagăre și ferme de animale umane !!!!