X

FARA ,,Cluj PRIDE” de 1 iulie. Primăria Cluj a RESPINS marsul comunitatii LGBT, aproband in schimb, ,,Marsul pentru NORMALITATE”

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Un oraş cu trei T: al Tehnologiei, Talentului şi al Toleranţei.  Aşa descrie chiar primarul Emil Boc statutul Clujului în discursuri publice. După ce montarea plăcuţelor bilingve a fost tergiversată luni de zile, oraşul mai oferă un exemplu de “toleranţă”: primăria amână să acorde autorizaţie pentru o paradă gay în centrul Clujului. “Negocierile” încă se poartă, iar o decizie privind organizarea paradei ar urma să fie luată săptămâna viitoare. Comunitatea LGBT din Cluj anunţase marşul Cluj Pride pentru 1 iulie şi pregătea un eveniment de “luptă” cu prejudecăţile. Problema: în oraşul declarat al toleranţei şi multiculturalismului traseul de marş nu a fost autorizat la primărie, iar motivul oficial ţine de faptul că în aceeaşi zi există şi alte manifestări. Tot în 1 iulie are loc un eveniment al Operei Române, care şi-a depus cererea cu mult timp înainte, dar a fost autorizat şi un marş al Noii Drepte, anunţat ulterior. Asta în contextul în care în România se discută despre “familia tradiţională” şi se cere chiar un referendum în acest sens.

“Cererea pentru Cluj Pride a fost depusă încă din 8 iunie şi a fost respinsă pe motiv că mai e atunci un alt eveniment programat şi nu se pot suprapune cele două. Din câte am aflat noi, se pare că cei de la Noua Dreaptă s-au sesizat şi au depus cerere după noi şi aceea a fost autorizată”, spune o sursă din parte organizatorilor. Mai mult, după refuz, organizatorii ar mai fi cerut alte patru trasee alternative şi au  primt din partea primăriei alte răspunsuri. Negative. Totuşi, organizatorii au apucat să îşi anunţe intenţia pentru Cluj Pride: 1 iulie, ora 16.00, cu loc de întâlnire Piața Avram Iancu. Organizatorii Cluj Pride au menţionat că în cursul zilei de azi au aflat şi ei că motivul pentru care li s-au respins cererile ar fi altul: şi anume că Opera depusese deja o cerere pentru un eveniment în spaţiul public, care s-ar fi intersectat cu parada. De menţionat că reprezentanţii Noua Dreaptă şi-au anunţat şi ei public un eveniment, tot pentru 1 iulie şi anume “Mitingul pentru Normalitate”, cu începere de la ora 13.00 în Piaţa Avram Iancu.

Explicaţiile primăriei

Biroul Mass Media al Primăriei a spus că Asociația Go Free a depus trei cereri pentru autorizarea marșului comunității LGBT, toate trei în 14 iunie, cu mențiunea că în fiecare dintre ele locul de pornire a marșului era diferit – fie din Piața Avram Iancu, fie de la Casa de Cultură a Studenților. Cei de la Go Free ar fi solicitat, după cum a comunicat Primăria, un traseul de marș care trecea prin Piața Unirii, între orele 18.00 – 21.00.

Aceste cereri au fost respinse prin decizia asumată de Călin Forna, director pe evenimente publice în cadrul primăriei Cluj-Napoca și au fost comunicate respectivei Asociații, după cum transmite Biroul Mass Media al Primăriei. Potrivit stucturii, Noua Dreaptă a depus în 12 iunie o cerere pentru organizarea unui Miting pentru normalitate în data de 1 iulie, în Piața Avram Iancu, între orele 13.00 – 15.00. Cererea lor a fost aprobată.

Oficialii Noii Drepte se declară împotriva marşului gay.

“Mi se pare normal ca o manifestare organizată de comunitatea LGBT să nu se desfăşoare pe străzile din Cluj-Napoca, în faţa copiilor noştri. Ei au vrut să vină la Cluj cunoscând manifestările de aici pentru susţinerea familiei tradiţionale. Noi am iniţiat acţiunea noastră având la bază cele 3000 de semnături pentru modificarea Constituţiei şi recunoaştearea familiei formate din bărbat şi femeie”, a declarat Codrin Goia, reprezentantul Noii Drepte de la Cluj.

Potrivit Primăriei și declarațiior angajaților Biroului Mass Media acest miting nu a interferat cu refuzul cererii venite de la comunitatea LGBT, mai ales că nu exista nicio suprapunere orară sau de traseu. Ceea ce a dus la refuzul autorizării mitingului propus de gay și lesbiene la Cluj a fost cererea venită de la Opera Română care are în Piața Unirii programată piesa Traviata în 1 și 2 iulie. “Cei de la Opera Română au cerut în data de 5 mai autorizarea derulării în Piața Unirii din Cluj între 1-2 iulie a spectacolului de operă în aer liber, Traviata. Aceștia au cerut și aprobarea unor restricții de circuație pe latura de est a pieței între 30 iunie și 3 iulie pentru pregătirea scenei și derularea repetițiilor. De asemenea au mai solicitat ca în zilele de 1 și 2 iulie, între orele 17.00-24.00 să se aprobe restricționarea ciculației pe arterele care încarează Piața Unirii”, a informat Biroul Mass Media. Primăria a dat curs cererii în aceeași zi în care a fost formulată cu mențiunea că restricțiile s-au impus în intervalul opt – 23.00.

Negocierea

“Având în vedere că în Piața Unirii are loc evenimentul celor de la Opera Română, marșul celor de la Go Free n-a putut fi autorizat având în vedere că se suprapunea pe această locație. Se caută soluții însă și pentru manifestarea comunității LGBT. Ei urmează să revină săptămâna următoare pentru a se identifica o posibilitate ca manifestarea propusă să poată avea loc“, a mai informat Primăria.

Lucian Dunăreanu, unul dintre organizatorii paradei, a confirmat la rândul său că există perspective ca marşul să aibă totuşi loc. “Noi suntem deschişi să găsim un alt traseu, având în vedere că în aceeaşi zi în Cluj sunt şi alte evenimente. Apreciem deschiderea anumitor angajaţi din primărie. Şi sper ca împreună să găsim o soluţie, având în vedere că ne dorim ca acest oraş să fie unul deschis pentru toate comunităţile şi grupurile, un oraş multietnic şi multicultural”, a menţionat Dunăreanu. Acesta a precizat totuşi că cererea lor a fost depusă la primărie încă din 8 iunie. Rezultatul “negocierilor” ar urma să fie cunoscut săptămâna viitoare.

Cum a chemat comunitatea LGBT lumea la paradă

“De prea multe ori fugim din calea dialogului sincer, fie din frica de a pierde iubirea și prețuirea celor dragi, fie din frica de a ne face curat în debaraua prejudecăților. Fugim și unii și alții, desi știm că întrebările fără răspuns nu dispar, oricât le băgăm sub preș. În acest moment însă, în care suntem în pericol de a aluneca în capcana extremelor care doar se judecă, fără să-și vorbească, credem că e important să îmbrățișăm provocarea lansată de aceste întrebări. Prin #spunedrept / #monddmegőszintén îndemnăm publicul să reflecteze asupra motivelor reale din spatele temerilor, ostilității sau reținerilor legate de comunitatea LGBT și nevoile lor”, spun organizatorii în apelul de chemare la marş.

“Vom străbate în tăcere centrul orașului purtând mesajul marșului pe piept – #spunedrept – și pe pancartele în formă de „speech bubble”. Vom fi însoțiți de cetățeni ai urbei, cei care cred in #RESPECT pentru drepturi și libertăți, de organizațiile partenere, precum și de aliați. Dacă sprijini respectul pentru libertate și demnitate umană și consideri că solidaritatea între toți cetățenii este o valoare fundamentală a societății noastre, te încurajăm să vii cu prietenii, colegii sau rudele tale alături de noi, indiferent de orientarea ta sexuală sau identitatea de gen. Considerăm că dreptul nostru de a ne exprima nu trebuie să prejudiecieze drepturile altora (de a se deplasa cu mașina pe drumurile publice), motiv pentru care am decis ca întreg marșul să aibă loc pe un traseu pietonal pentru a nu bloca străzi și afecta circulația”, mai anunţau organizatorii.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button